Politica mondială şi practica

relaţiilor internaţionale
Plan:
1. Difiniţii de politica mondială, ordine
politică mondială, securitate colectivă
2. Clasificarea relaţiilor internaţionale
3. Tendinţele esenţiale ale sistemului
internaţional contemporan
4. Politica externă: esenţă şi conţinut
Politica mondială reprezintă activitatea subiecţilor
internaţionali orientată spre rezolvarea problemelor
globale, asigurarea securităţii naţionale, stabilirea
unei ordini mondiale.

Securitate naţională protejarea statului de

pericolul intern/extern, apărarea
intereselor naţionale, garantarea
suveranităţii şi independenţei naţionale şi
a participării ca subiect juridic pe arena
internaţională.
 Subiecţii internaţionali
Subiecţii internaţionali: statele, sistemele de
partid, organizaţiile internaţionale (ONU, NATO),
etniile , personalităţi notorii, familii bogate (147) .
State subiect:
• supraputere (SUA, FRusă) – capacităţi de
distrugere în masă
• mare putere – capacitate de apărare (Marea
Britanie, Germania, China, F. Rusă)
• putere medie (regionale) India, Mexic, Turcia
• putere mică – dimensiuni mici, potenţial
economic, militar slab (Cipru, Cipru, Armenia)
 Interes naţional – conştientizarea necesităţilor
prioritare ale statului şi reflectarea lor în
programele de activitate ale liderilor politici
• Securitate colectivă – sistem de menţinere a
păcii şi securităţii mondiale prin acordul şi
acţiunea concretă a tuturor naţiunilor
• Ordine politică mondială – un ansamblu de
principii, practici, procese care stau la baza
relaţiilor dintre subiecţii dreptului internaţional şi
care asigură coexistenţa paşnică, armonizarea
intereselor internaţionale şi a comunităţii
mondiale.
 Natura/esenţa politicii mondiale
• Abordarea pragmatismului politic – politica mondială
este determinată de interesul naţional al statului (subiect
de bază al relaţ intern.). În măsura forţei pe care o
posedă, statul luptă pentru putere/influenţă în lume. (Hans
Morghentau- politolog american, origine evreu german, specialist şi
teoretician pe problemele externe, fondator al şcolii realismului politic)
• Abordarea biologică – politica mondială este
determinată de instinctul de supravieţuire şi a dorinţei de
a-şi extinde dominaţia asupra altui stat
• Abordarea marxistă – la baza relaţiilor
internaţionale/politicii mondiale stă lupta contrariilor
(contradicţii dintre state dezvoltate şi subdezvoltate,
state cu resurse şi fără resurse etc.)
 Procesele contemporare: integrarea şi
frgmentarea
Integrarea:
• crearea noilor forţe şi relaţii de producţie internaţionale
• Apariţia corporaţiilor internaţionale (companii de construcţii, de
producere – Ford, concern energetic Lukoil, Volkswagen, BMW,
Metro etc. - deţin 63% din comerţ extern; 4/5 din patente, licenţe
pentru tehnică, tehnologie sunt sub control lor)
• Apariţia noilor forme de comunicaţie, transport planetar
• Formarea pieţei mondiale
Fragmentarea:
• Decalajul între ştiinţă şi capacitatea biosferei
• Decalaj de dezvoltare (state dezvoltate/subdezvoltate)
• Lupta pentru pieţe de desfacere
• Contradicţii religioase, interetnice, rasiale
• Contradicţii între cultura orientală şi occidentală
 Relaţiile internaţionale – totalitatea legăturilor
economice, politice, culturale, militare etc.
încheiate între state, organizaţii, etc. pe arena
internaţională.
După forma de activitate: politice, economice,
culturale
După conţinutul relaţiilor: echitabile, inechitabile
După numărul participanţilor: bilaterale,
multelaterale
După tipul de control exercitat: imperialist,
bipolar, multipolar (echilibrul puterilor)
După modul de producţie: sclavagiste, feudale,
capitaliste, socialiste
 După poziţia în ierarhia economică globală
(sociolog american Immanuel Wallerstein)

zona nucleu (st. bogate, tehnologii, resurse: SUA,

Japonia, Germania, Franţa, Marea Britanie,
Canada, Australia)
periferia (statele lumii a treia, economii slab
dezvoltate)
semiperiferia (zona intermediară) – ţări mari,
dezvoltare dinamică: China, India, Turcia, R
Sud-Africană, Coreea de Sud
 Tendinţele esenţiale ale sistemului
internaţional contemporan
• Globalizare
• Convergenţa sistemelor politice
economice
• Democratizarea
• Transpare dependenţa ţărilor lumii a treia
de marile puteri
• Apariţia statelor eşuate
 Globalizare – proces geopolitic din lumea
contemporană
• aspect economic – proces de integrare a economiilor
naţionale care conduce la crearea unui sistem economic
unic mondial (semnele gl. au apărut în sec. XV odată cu
naşterea capitalismului, constituirea imperiilor). Se
exteriorizează prin împrumuturi de capital din organiz.
internaţ. (banca Mondială, Fond Monetar Internaţional),
influenţa unor state, structuri asupra economiilor naţionale;
• aspect cultural – interpătrunderea culturilor, uniformizarea
culturilor spirituale
• aspect informaţional – internaţionalizarea ştiinţei,
informaţiei cauzate de presa electronică, internet
Cauzează: erodarea frontierelor, suveranităţii, creşterea rolului
noilor actori al politicii internaţionale (subiecţi internaţionali)
 Convergenţa sistemelor politice şi economice
• în plan economic: împletirea relaţiilor de
piaţă, diverselor tipuri de proprietate cu
dirijarea economiei de stat
• În plan politic (capitalismul absoarbe
socialismul): trecerea la neocapitalism
(parteneriat social, tehnologii moderne,
politici sociale active, economie diversificată,
bazată pe producţie de masă şi individuală)
– China (un partid, dar economie de piaţă,
proprietate privată)
 Democratizarea
În prezent se demonstrează:
• eşuarea regimurilor dictatoriale
• Se renunţă de la modul tradiţional, patriarhal de
viaţă
• Democraţia liberală este singura aspiraţie politică
coerentă
• Principiile economiei de piaţă – prosperitate
materială
Samuel Huntington – politolog şi sociolog american
în lucrarea “Al treilea val” – susţine că democraţia
este cel mai eficient regim.
 Fortificarea dependenţei ţărilor lumii a Treia de
marile puteri
• Marile Puteri tind să-şi consolideze hegemonia mondială, duc o politică
neocolonialistă
• Statele-3 transformate în pieţe de desfacere, surse de materie primă
Tacticile neocolonialismului:
• Remunerare derizorie
• Coruperea elitelor naţionale care-s orientate spre procurarea obiectelor de
lux şi nu spre investiţii
• Economia naţională nu este protejată, mărfurile naţionale sunt vândute la
preţuri mici
• Shimbul este neechitabil - tehnologiile, mărfurile din Occident,– preţuri mari

• Ruinarea micilor producători, creşterea şomajului

• Creşte datoria externă
 Apariţiua statelor eşuate/fragile
• Nimeresc în zona anarhiei criminalizate,
crizei permanente, refugiu pentru terorişti
• Teroriştii formează baze militare, propriile structuri politice,
necontrolate de guvern
• Procesul de modernizare merge în direcţie inversă
• Războaie interne, fărâmiţarea statelor
• Se pierde controlul politic şi monopolul violenţei
• Instituţiile de drept sunt slabe
• Elitele conducătoare nu dispun de legitimitate
• Pericolul răspândirii instabilităţii în zonele vecine (regiuni eşuate)
• Pericol pentru state dezvoltate, drept rezultat se instituie “zone de
securitate tranzitorii”
 Politica externă: esenţă şi conţinut
• Politica externă – politica promovată de administraţia unui stat în
cadrul organizaţiilor internaţionale şi faţă de politica internaţională
Determinanţii politicii externe
• Relaţiile geopolitice
• Reglarea relaţiilor cu alte state
• Asigurarea condiţiilor externe maxim favorabile
Acţiunile polit. externe: relaţii diplomatice, tratate de colaborare,
metode de presiune (declaraţii critice, blocada, sancţiuni, impunerea
propriilor condiţii, intervenţii militare, anexarea teritoriilor, atragere
demografică, politica de balcanizare (Irakul a fost divizat pierzând
Kuweitul – petrol), politica de enclavizare, politica de neutralitate,
politica de genocid (epurare etnică), politica Anacondei
(înconjurarea unui stat cu inamici, baze militare); susţinerea
revoluţiilor, lovituri de stat
 Organele specializate
• Ministerele (MAEIE în RM; Departamentul
de stat (SUA)
• Ambasada (are grupuri
specializate,rezolvă probleme de ordin
politic
• Consulatul (contacte cu puterile locale,
deservesc cetăţenii, eliberează documente
– vize, paşapoarte)
• Misiunile diplomatice
 Blocada
• Bl. Maritimă – blocarea comunicaţiilor
maritime
• Economică – sistarea relaţ. economice
• Politică – izolarea politico-diplomatică a
unui stat
• Financiară
• Vamală – impunerea taxelor exagerate
• Militară
 Factorii ce influenţează politica
externă
• Geografici (mărimea terit, ieşirea la mare,
resursele, zona climaterică)
• Geopolitici (poziţia geografică, geostrategică,
drumuri)
• Economici (PIB, modernizarea economică)
• Sociali (numărul populaţiei, vârsta popul. Active,
nivelul de instruire, sistemul de valori)
• Culturali (nivelul democraţiei, tipul de cultură)
• Psihologici (starea de spirit a populaţiei:
pisimism, optimism)
 Organizaţiile internaţionale

• ONU – (1945), sed. New-York (Curtea Internaţională de

Justiţie (Haga, Olanda cap. Amsterdam), 193 state
• Consiliul Europei (1949, Strasbourg (Fr), 47 state,
încadrează Curtea Europeană a Drepturilor Omului
• NATO (1949, Bruxeles) – 28 state
• UE – Originile Uniunii Europene se trag de la
Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO)
și din Comunitatea Economică Europeană (CEE), formată
din șase state în 1958. Din 1993 uniune economică şi
politică, 28 state. Cele mai importante instituții ale UE sunt
Comisia Europeană, Consiliul European,
Consiliul Uniunii Europene, Curtea Europeană de Justiție
și Banca Centrală Europeană. Parlamentul European este
ales la fiecare 5 ani de cetățenii europeni.