CULTURA

ALIMENTARĂ Proiect
realizat de

ÎN EUROPA Buzdugan
Oleg

EVULUI Student
grupa
407K
MEDIU
Scopul și obiectivele cercetării
Scopul cercetării este de a demonstra că în pofida faptului că Evul mediu
este considerat o epocă întunecată în istoria omenirii, el are o cultură
alimentară foarte vastă și interesantă, care se diferă de la fiecare pătură a
societății la fiecare pol geografic al Europei.

Obiectivele cercetării :
1. Prezentarea diferențelor dintre
Europei Medievale.
2. Prezentarea culturii alimentare
mănăstirilor cît și a creștinilor
3. Prezentarea culturii alimentare
4. Prezentarea culturii alimentare
cultura alimentară al nordului și sudului
a monahilor si oamenilor din preajma
catolici ai Europei Medievale.
ai clasei muncitoare a Europei Medievale.
a nobilimii Europei Medievale.
Cultura alimentară în Europa medievală
era ceva simbolic, Elita își demonstra
statutul prin mese copioase pline cu de
toate, oamenii din mănăstiri se
conduceau după prescrierile bisericii iar
oamenii de rînd erau departe de
standartele de alimentație corectă și
sănătoasă.
În eviul mediu timpuriu tradițiile culinare erau împărțite în două
poluri Nord și Sud.
Tradițiile culinare ale Nordului erau strîns legate cu vînatul și
creșterea bovinelor, triburile germanice se alimentau în mare parte
cu carne și lapte iar creșterea legumelor era slab dezvoltată din
cauza climei reci.
Tradițiile culinare ale Sudului erau strîns legate de tradițiile
culinariei grecoromane, fructele și legumele fiind baza
alimentației, datorită climei perfecte pentru agricultură.
În perioada evului mediu mijlociu se întîmplă amestecarea
culturilor alimentare a nordului cu sud și invers.
Dacă mai înainte cultura alimentară a Romanilor era
reprezentată de pîine, vin și ulei de măsline acum au mai
apărut și tradiții nordice de a mînca carne și a bea bere.
Oamenii de pe teritoriul mănăstirilor aveau o părere foarte
rea față de tradițile nordice.
Cu toate acestea biserica catolică avea o mare influență
asupra creștinilor, oamenilor li se interzicea să mănînce
carne și produse de proviniență animală miercurea, vinerea
și cîteodată sîmbăta și menținerea cu strictețe a cîtorva
posturi. O treime din an creștinii erau obligați să mănince
doar hrana permisă în cantități limitate.
Produsele de poviniență animală se considerau murdare și că duc
omul în ispită, deaceia preoțimea nu consuma carne.
Începînd cu secolul VII mănăstirile se conduceau după poruncile
Sfîntului Benedict în care se spunea concret toate restricțiile. Iar în
secolul XIV - lea el sa schimbat cu unul mai sever, al lui Papa
Benedict XII – lea însă monahii gaseau găuri în restricții și cu
măestrie puteau să înconjoare orișice restricție alimentară.
De exemplu peștele nu era considerat produs de proviniență
animală, sub pește se subânțelegea toții peștii, racii, midiile,
balene și păsări înotătoare deoarece se considera că majoritatea
păsărilor înotătoare nu eșiau din ou dar creșteau din scoici, deci ele
sunt pești și se poate de mîncat chiar și în timpul Postului cel
Mare. Castorele se considera animal, însă coada sa părea a avea
solzi și se considera pește.
Mai tîrziu bulionurile și carnea uscată au încetat să se considere
carne, ciudat însă iepurele la fel se considera pește, astfel
preoțimea epocii medievale în Postul Mare mînca icre, raci, rațe
prăjite, iepuri care erau considerații deliciu din cauza prețului său
enorm. Pentru monahi alcoolul era sub strictețe însă fiecărui monah
i se pemitea să consume 280 grame de vin pe zi, însă și aici
preoțimea a găsit o soluție, berea nu era considerată alcool și un
monah putea să beie patru litrii și jumătate de bere pe zi.
După calculele contemporane rația alimentară a unui monah din
Westminster Abbey secolul XVII - lea putea fi 6000 de kilocalorii
în zilele obișnuite și 5000 kilocalorii în zilele de post, nu e ciudat
dece aproape toți membrii preoțimii sufereau de obezitate.
Oamenii de rînd aveau o rație alimentară foarte săracă, ea fiind
constituită în mare parte de grîu, porumb, orz, ovăz, orezul fiind
un produs scum de import care a început să fie cultivat doar în evul
mediu tîrziu. Din ceriale se cocea pîinea, ea fiind produsul
principal al omului de rînd. În anii buni un european de rînd mînca
un kilogram și jumătate de pîine pe zi. Multe produse aveau la bază
pîinea, bulionul cu pîine înmuiată se considera un deliciu iar
firimiturile se foloseau pentru terciuri.
Legumele la fel erau considerate mîncarea săracilor, așa fel de
legume ca : varza, sfecla, morcovul și ciapa. Însă pîinea și
legumele nu erau des întîlnite deoarece fiecare al optulea an era an
de foamete din cauza căruia oamenii mureau de foame iar cei care
supraviețuiau mîncau caștani, papură și boabe uscate, iar în cazul
Marii Foamete din 1315 se ajungea chiar și la canibalizm.
Despre băuturile epocii medievale trebuie de spus aparte. Straniu, însă
apa potabilă nu era populară deloc, oamenii considerîndo dăunătoare,
alegînd în locul ei băuturile alcoolice. În secolul XVI –lea a apărut
ciaiul și cafeaua, însă ele erau doar pentru nobilime. Laptele era băut
doar de copii și bătrînii bolnavi. În regiunile de sud cea mai populară
băutură era considerată vinul. Vinurile roșii erau considerate cele mai
sănătoase și prestigioase, fiind disponibile doar bogașilor, pe cînd
săracilor le revenea vinul alb și roz care erau slab alcoolizate. În
regiunile sudice care nu aveau vii era foarte bine dezvoltată fabricarea
berii care cel mai des era fabricată în mănăstiri, însă în Germania
existau chiar uzine de bere. Foarte mult timp consumul de bere era
considerat ca ceva normal, ea fiind consumată chiar de copii. Mai
tîrziu datorită popularizării medicinei orientale, medicii au început să
critice consumul de bere și vin aceasta fiind considerată dăunătoare
stomacului și creierului.
Alimentația nobilimii era foarte diversă, însă legume aproape nu
mîncau decît împreună cu sosuri în care înmuiau pîinea, în mod
crud ele erau considerate dăunătoare sănătății. Din fructe populare
fiind citrușii, lămâile, mandarinele, migdale și caisele.
Condimentele erau cel mai important ingredient al bucatelor
nobilimii, în evul mdiu timpuriu ele adesea erau considerate în loc
de bani și se dădeau ca dar prețios. Carnea avea un loc de onoare
pe masa aristocraților, bovinele se prețuiau enorm pentru laptele
său, de aceia pe mesele aristocrașior cel mai des se găsea carnea de
: porc, capră și oi. Păsările aveau un rol important pe masă, însă nu
atît pentru mîncare cît pentru înfrumusețare. Din cauza
problemelor cu dinții cel mai des carnea era pregătită pînă cînd
avea constituția unui terci fiind ușor de mestecat.
Aristocrațimea putea să își permită să mănânce pește de import sau
peștele crescut în rîuri speciale, peștele de rîu era considerat ca
mîncare pentru săraci. Smântâna, brânza de caș, untul și brânza
moale erau foarte des întîlnite pe masa nobilimii, orășenii mai
săraci își puteau permite brânza tare care pentru a fi consumată
trebuia mărunțită cu ciocanul. Pîinea albă era considerată pîinea
bogaților iar dacă cofetarul fura o bucată de pîine albă sau o
înlocuia cu cea neagră însă ascunsă ca albă el era decapitat sau
alungat din oraș. Terciurile bogaților se deosebeau enor de cel al
săracilor. Terciul săracilor era tare întrucît îl puteai tăia cu cușitul
pe cînd cel al bogaților era moale fin și avea fructe și miere.
Cultura alimentară în epoca medievală
este o temă de discuție foarte
interesantă deoarece ea atinge mai bine
ca niciodată diferențele dintre toate
păturile sociale și dintre toate tradițiile
alimentare a unor regiuni care sunt
prezente și pînă acum.
Bibliografie :
1. https://en.wikipedia.org/wiki/Medieval_cuisine
2. http://www.castlesandmanorhouses.com/life_04_food.htm
3. http://
www.bl.uk/learning/langlit/texts/cook/medieval/medieval2.html
4. https://www.youtube.com/watch?v=tTXKAYO6Z80