IUBIREA

CLASA A IX-A
Afrodita, zeița greacă a frumuseții, iubirii, pasiunii
Zeița Freya. Mitologie vikingă
Nașterea lui
Venus.
Zeița romană.
Pictură în ulei
Hathor.
Zeița
egipteană a
frumuseții, a
iubirii, a
cerului
 MAITREYI
1933
MIRCEA ELIADE

DRAGOSTEA NU MOARE
1974
MAITREYI DEVI
 Povestea de dragoste dintre Mircea Eliade şi frumoasa indiancă Maitreyi a
fost de-a lungul timpului una dintre cele mai dezbătute şi interesante poveşti de
amor. Deşi între cei doi a existat o idilă în vremea în care erau foarte tineri,
legătura lor a rămas vie şi cei doi s-au revăzut, pentru prima oară după
despărţite, după mai bine de patru decenii.
Povestea dintre Eliade şi Maitreyi a început în vremea în care Eliade era un
tânăr carismatic şi talentat, iar Maitreyi o indiancă ce respecta cu sfinţenie
regulile societăţii în care creştea. În 1928, atunci când pleca spre India, Mircea
Eliade avea doar 21 de ani. Abia absolvise Facultatea de Litere şi Filosofie din
Bucureşti şi era hotărât să studieze sanscrita şi yoga cu profesorul Surendranath
Dasgupta. Uşor-uşor, între tânărul Eliade şi profesorul lui s-a legat o prietenie
frumoasă şi Eliade a ajuns să locuiască o bună perioadă în casa profesorului său,
în 1930, când o cunoaşte şi pe fiica cea mare a profesorului – Maitreyi Devi – fără
să ştie că relaţia pe care o va avea cu tânăra indiancă în vârstă de 16 ani îi va
marca pentru totdeauna existenţa.
 În primele întâlniri pe care le-au avut, în sânul familiei profesorului Dasgupta, Mircea Eliade
nu a fost deloc impresionat de felul în care arăta Maitreyi. Mai mult decât atât, acesta o
considera „urâţică“. Apoi, au început să îşi petreacă din ce în ce mai mult timp împreună:
Eliade învăţa bengaleză de la Maitreyi, iar tânără învăţa franceză de la Mircea Eliade. În
nenumăratele zile petrecute împreună, între cei doi s-a creat o legătură puternică şi pe
nesimţite s-a ajuns la sentimente puternice.
Deşi au început să se iubească, dragostea lor nu s-a putut concretiza şi n-a putut să
înflorească din pricina rânduielilor sociale pe care Maitreyi trebuia să le respecte cu sfinţenie.
Cu toate acestea, Eliade nota în romanul pe care i l-a dedicat indiencei „Maitreyi“ că dragostea
mare care apăruse între cei doi s-a „oficializat“ în cadrul unui ritual pus la cale de fată. Eliade a
cerut-o în căsătorie pe Maitreyi şi „logodna“ a avut loc pe malul unui lac. Din păcate, relaţia
superbă dintre cei doi a fost brusc curmată de familia fetei, în momentul în care s-a aflat de
legătura secretă dintre Eliade şi Maitreyi.
Mircea Eliade a fost alungat din casa profesorului său, fiind nevoit să renunţe la relaţia pe
care o avea cu frumoasa indiacă. În zadar a încercat Maitreyi să ia legătura cu Eliade după ce a
fost alungat, pentru că viaţa avea alte planuri pentru ei.
 În 1933, pe când avea 26 de ani, Eliade publică romanul „Maitreyi“, unde povesteşte cu
lux de amănunte povestea de amor pe care a trăit-o luni de-a rândul cu frumoasa Maitreyi.
După aproape 40 de ani, Maitreyi află că Eliade a publicat romanul dedicat ei şi decide
să îi răspundă tot printr-un roman. Nu mai ştiau nimic unul de celălalt. Eliade trăise din plin,
Maitreyi în cele din urmă îşi refăcuse viaţa şi avea o familie frumoasă şi împlinită. Cu toate
acestea, se pare că legătura puternică dintre cei doi nu s-a rupt niciodată. După 43 de ani de
la despărţite, în primăvara anului 1973, cei doi se revăd la Chicago, întâlnirea fiind pusă la
cale de un prieten comun. 
 În scrisoarea trimisă de Maitreyi Devi către Mac Linscott Ricketts, în data de 20 februarie 1976, din Calcutta, indianca
rememora întâlnirea cu Mircea Eliade, după 43 de ani.
Fragment din scrisoarea lui Maitreyi: „Sunt surprinsă că Mircea nu a menţionat în amintirile lui motivul real pentru care a
părăsit Calcutta. Are o minunată capacitate de a înţelege greşit şi a fost întotdeauna rezervat în a spune adevărul, cu indiferenţa
aşteptată din partea unui bărbat învăţat şi înţelept. Acesta este ghinionul meu. Când l‐am reîntâlnit în 1973, după 43 de ani, l‐
am întrebat de ce a scris astfel de lucruri calomnioase despre mine. Mi‐a spus că era o ficţiune şi că sunt şi alte persoane cu
acelaşi nume ca al meu! Ei bine, ce puteţi spune despre asta!? Rabi Thakur, Uday Sankar sunt de asemenea nume fictive? A
folosit toate numele reale şi multe întâmplări reale şi, totuşi, aceasta este o versiune deformată. Îmi dau seama că mintea lui, la
acea vreme, a fost de asemenea torturată şi deformată din cauza suferinţei profunde. Îl iert pentru suferinţa pe care mi‐a
provocat‐o prin scrierea unor lucruri neadevărate şi nedemne pentru o indiancă. L‐am întrebat, direct, când am venit la el
noaptea. Şi mi‐a răspuns: fantezie, fantezie. Ştiam că era o fantezie, într‐un sens, însă este periculoasă pentru că este o jumătate
de adevăr. În cele din urmă, mi‐a promis că va adăuga un Epilog la următoarea ediţie a [romanului] Maitreyi, şi va explica faptul
că, deşi unele incidente descrise în carte sunt adevărate, altele nu sunt. Mi‐a spus că îmi va trimite acest epilog să îl verific. Însă,
ca de obicei, nu şi‐a ţinut promisiunea. Acum aflu din scrisoarea dumneavoastră că a omis întregul episod din memoriile sale –
de ce? Nu poate omite părţile. Aici a avut oportunitatea să spună că multe dintre lucrurile pe care le‐a scris despre mine nu au
fost adevărate şi să mă absolve de vină. Poate nu este conştient că în 1973, printr‐o ciudată întâmplare a destinului, un preot
iezuit (se presupune că o persoană religioasă) a tradus un rezumat al cărţii sale [Maitreyi] în bengali. A fost un act cumplit şi mi‐a
compromis poziţia aici. Oricum, la acea vreme, cartea mea era gata şi, dacă am avut ceva ezitări în a o publica, ele au dispărut.
De fapt, am fost forţată de o inexplicabilă constrângere lăuntrică să spun întregul adevăr. Nu a fost un lucru uşor pentru o femeie
indiancă. Ediţia în limba bengali, Na Hanyate, a fost foarte apreciată de publicul larg, însă familia mea s‐a declarat ofensată
pentru că m‐am expus pe mine şi problemele noastre familiale. Când veţi primi ediţia în engleză veţi cunoaşte reprezentarea
adevărată a întregului episod, văzut dintr‐o altă dimensiune a timpului, ca o experienţă transcendentală. (..). Nu‐mi pot imagina
de ce nu are curajul să spună adevărul şi să rectifice ofensa pe care mi‐a aruncat‐o fără a fi nevoie în cartea lui, Maitreyi“.
 Reacţia lui Eliade
În introducerea volumului de corespondenţă din Maitreyi şi Mac Linscott Riscketts, acesta
din urmă scrie, în august 2012, următoarele: „Eliade a scris foarte puţin în Jurnalul său despre
vizita ei la Chicago, în 1973, şi despre turneul ei în America. Şi‐a exprimat părerile, scurt, în 13
aprilie 1973: „Întâlnire cu M. După aproape patruzeci şi trei de ani. Totul mi se pare
neverosimil, ireal, fals ‐ şi, într‐un anumit sens, de prost gust”. Într‐o însemnare mai lungă,
Eliade comentează: M. pleacă să conferenţieze în mai multe Universităţi. Deci, o săptămână,
două, în linişte. N‐am notat aici nimic în legătură cu această vizită. Va trebui să povestesc totul,
pe îndelete, în al doilea volum al Autobiografiei. Deocamdată, un singur amănunt: admirabila
(„angelica”, spunea Y.) purtare a lui Christinel. A întovărăşit‐o peste tot, a fost tot timpul liber
cu M (sunt multe altele de adăugat) .  Şi totuşi, Maitreyi a plecat cu o impresie nefavorabilă
despre Christinel. „Ea mi‐a părut foarte posesivă şi superficială”. Maitreyi a fost critică la
adresa lui Christinel după ce au fost împreună la cumpărături şi Christinel a cheltuit 100 de
dolari pe o rochie. Însă Maitreyi admite că şi ea a făcut ceva similar, cheltuind zece mii de rupii
doar ca să îl vadă pe Mircea din nou După ce Christinel a citit It Does Not Die, Maitreyi a primit
o scrisoare de la ea, în care era acuzată că i‐a distrus lui Mircea „minunata fantezie – Maitreyi”.
Însă Maitreyi credea că furia ei s‐a născut din teama că volumul „îi va aduce pe cei doi autori
mult mai aproape, într‐un fel ciudat”“.  
ADEVĂR SAU FICȚIUNE?

UNDE SE OPREȘTE VIAȚA ȘI ÎNCEPE LITERATURA?

TEMĂ: REZUMAT romanul MAITREYI