PROCESELE

ECONOMICE
ALE ÎNTREPRINDERII

CLASA A IX –A B
ECONOMIA INTREPRINDERII
PROFESOR BRINZAN IONELA
 PROCESELE ECONOMICE ALE ÎNTREPRINDERII

• În urma parcurgerii acestui capitol veţi

cunoaşte următoarele:
• - care sunt procesele economice specifice
întreprinderii
• - indicatorii economici cu ajutorul cărora se
poate dimensiona activitatea întreprinderii
• - tehnici de optimizare a proceselor
economice şi argumentarea alegerii acestora
 Întreprinderea este un sistem deschis cu o funcţionare complexă şi care

necesită luarea continuă de decizii.

În economia de piaţă întreprinderea se află permanent în dubla

ipostază:
•- de ofertant – pe piata bunurilor si serviciilor

•- de consumator – pe pietele factorilor de productie ( meterii prime,

masini unelte, mana de lucru)

Supravieţuirea întreprinderii nu ar fi posibilă fără existenţa unui flux

continuu de resurse la intrarea în sistem, precum şi a unui flux permanent

de produse şi servicii la ieşirea din sistem.

 PROGRAMUL ECONOMIC DE ACTIVITATE AL INTREPRINDERII e un tot unitar
format din componentele următoarele :

• -volumul producţiei
• - investiţii
• -construcţii
• -executarea de lucrări sau prestarea de servicii
• - aprovizionarea tehnico-materială
• -capacitatea de producţie
• - forţa de muncă şi salarizarea
• -cercetarea ştiinţifică
• - costurile de producţie
• -dezvoltarea tehnolog.şi introducerea progr.tehnic
• - volumul desfacerilor de mărfuri
• - îmbunătăţirea calităţii producţiei
• - bugetul de venituri şi cheltuieli
 I. APROVIZIONAREA SI PREGATIREA MARFURILOR

• Pentru ca întreprinderea să obţină produse, să

le comercializeze, să obţină profit şi deci să se
poată dezvolta, este necesar să aibă cu ce să
producă.
• APROVIZIONAREA reprezintă procesul prin
care întreprinderea îşi procură cele necesare
în procesul de producţie, circulaţie sau pentru
consum.
Aprovizionare – Prelucrare - Produs - Comercializare
• Funcţiile aprovizionării sunt următoarele:
• stabilirea necesarului de aprovizionat
• stabilirea furnizorilor
• contractarea şi lansarea comenzilor
• primirea şi recepţia mărfurilor
• Forme de aprovizionare:
• a. pe măsura apariţiei nevoilor de consum
• a. pe o perioadă determinată
• a. anticipată, funcţie de conjunctura pieţei
• a. frecventă cu cantităţi mici
• a. speculativă
• a. pt. care există burse de mărfuri (cupru,
zinc,cositor, bumbac, cafea, zahăr etc.)
II. Pregătirea producţiei

-reprezintă totalitatea activităţilor desfăşurate pe bază de

program, în legătură cu:
•asimilarea de tehnologii noi si modernizarea celor
existente,
•perfecţionarea organizării producţiei,
•înnoirea şi modernizarea produselor, în vederea creşterii
eficienţei economice.
Pregatirea producţiei
A. Pregatirea tehnică
•Proiectarea produselor
•Proiectarea tehnologică
•Executarea şi omologarea prototipului
•Executarea şi omologarea seriei zero

B. Pregătirea material-organizatorică
• Asigurarea cu forţă de muncă şi mijloace de muncă- utilaje, maşini, instalaţii,
S.D.V.uri şi A.M.C.uri
• Aprovizionarea cu diferite resurse materiale
• Ampalsarea sau reamplasarea dif. mijl. de muncă
•Stabilirea sistemului de programare a producţiei şi a evidenţei tehnico-operative
PRODUCŢIA DE SERVICII

Producţia de servicii face obiectul sectorului face obiectul sectorului terţiar al

economiei terţiar al economiei.

Condiţii de prestare a unui serviciu:

• un contact direct între ofertant şi cumpărător
• o participare activă a consumatorului în timpul utilizării serviciului

Serviciile sunt produse de ramuri economice:

•Transporturi
•Comerţ
•Turism
• Învăţământ
•Sănătate
•Redacţii de presă
•Edituri etc.
CLASIFCAREA SERVICIILOR
• după sursele lor de procurare
-servicii marfă (market sau piaţă) - procurate prin vânz.-cump., prin interm.
pieţei
-servicii ne-marfă (non-market sau necomerciale) învăţământ, sănătate,
religioase.
• după natura nevoilor satisfăcute
-servicii private ( satisfac nevoile indivizilor sau familiilor )
-servicii publice (satisfac nevoi de interes public- învăţământ, sănătate, asigurări)
• după beneficiarul (utilizatorul) serviciilor
-s. Intermediare (pt. producţia bunurilor sau altor servicii-asigurări,
telecomunicaţii)
-s. finale (pt. satisfac. nevoilor de consum ale populaţiei-spectacole,turism,
alim.publ.
• după funcţiile economice îndeplinite
-s. de distribuţie: transport, comunicaţii
-s. de producţie (de afaceri): bănci, asigurări)
-s. sociale (colective): sănătate, educaţie, poştă
-s.personale: casnice, hoteluri şi restaurante, reparaţii, îngrijire personală
 • după natura efectelor
-s. imateriale
-s. materiale

• după modalităţile de comercializare

-s. transferabile (comercializabile)
--s. netransferabile (necomercializabile )

• după raportul capital/muncă

-s. care se bazează pe personal
-s. care se bazează pe echipamente
III. COMERCIALIZAREA MARFURILOR

Prin comercializarea mărfurilor se înţelege ansamblul operaţiilor

economice şi tehnice care asigură trecerea bunurilor din sfera
producţiei în cea a consumului.
Pentru a putea fi comercializate, mărfurile trebuie pregătite printr-o
serie de operaţii: - operaţii comune şi specifice
Operaţii comune :
-dezambalarea
-sortarea şi formarea sortimentului comercial
-ştergerea şi curăţarea de praf
-etichetarea şi afişarea preţurilor
-transportul şi expunerea în sala de vânzare, pe mobilierul comercial
Operaţii specifice unor grupe de mărfuri:
-preambalarea mărfurilor în vrac;
- călcarea confecţiilor
- asamblarea unor mărfuri tehnice aduse în magazin în părţi
componente
- încercarea funcţionării mărfurilor electronice, electrocasnice
IV. DEPOZITAREA SI MANIPULAREA MARFURILOR

Depozitarea marfurilor

Activitatea de depozitare a marfurilor poate fi definita ca fiind ”o entitate

economica prin care se realizeaza, in exclusivitate, functia de gros, respectiv
cumpararea intr-o maniera continua si in cantitati mari a marfurilor, stocarea
si revanzarea acestora catre utilizatorii specializati: magazine, unitati de
alimentatie publica, producatori, alti grosisti, diferite institutii pentru
consumuri colective”.

Depozitul de marfuri asigura derularea intr-o inlantuire logica, in spatiu si

timp, a unui flux tehnologic complet, format din urmatoarele procedee:
preluare (receptie), depozitare (stocare) si livrare.
Depozitele de marfuri pot fi clasificate in mai multe grupe, dupa
urmatoarele criterii:
a) Dupa caracterul activitatii principale, pe care o indeplinesc sunt:
Depozite de colectare, care concentreaza partizi relative mici de marfuri,
primate de la furnizori, in vederea formarii unor partizi mai mari, pentru
diferiti beneficiari;
Depozite de repartizare, sunt destinate acumularii marfurilor in partizi
mari, pentru a le livra beneficiarilor in partizi mici;
Depozite de tranzit si transbordare, sunt amplasate in gari si porturi,
servind pentru pastrarea temporara si, uneori, pentru pregatirea marfurilor
in vederea transportarii ulterioare la depozitele principale sau la diversi
beneficiari;
Depozite pentru pastrare sezoniera sau de lunga durata, sunt destinate
acumularii de marfuri, intr-o perioada scurta, pentru pastrare sezoniera
(de ex., legume si fructe) sau pentru pastrarea mai indelungata (cartofi,
cereale).
b) Dupa gradul de specializare sunt:
Depozite strict specializate, in care se pastreaza un singur fel de marfa, a
carei caracteristica este depozitarea celui mai simplu sortiment (sare,
combustibili lichizi, etc.);
Depozite specializate, au ca obiect stocarea unei singure grupe de
marfuri
(confectii, incaltaminte);
Depozite combinate, asigura pastrarea a doua sau trei grupe de marfuri,
apropiate prin cererea de consum a populatiei (textile, incaltaminte,
cosmetice, galanterie);
Depozite generale, sunt destinate marfurilor alimentare sau marfurilor
nealimentare;
Depozite mixte, in care se pastreaza marfuri din ambele sectoare.

c) Dupa modalitatile de depozitare pot fi:

Depozite fixe (propriu-zise);
Depozite mobile (mijloace de transport).
d) Dupa particularitatile constructive (forma constructiei, sistemul de
construire, materialul de constructie, inaltimea constructiei, conditiile
necesare pastrarii si nivelul solului) sunt:
- In functie de forma constructiei, depozitele pot fi sub forma unor
constructii deschise (depozite libere), care se folosesc pentru marfurile
insensibile la actiunea factorilor de clima, constructii semi deschise (depozite
acoperite) destinate marfurilor ce trebuie protejate sau constructii inchise;
- Sistemul de construire se refera la procedeele tehnologice folosite la
construire, de ex.: constructii din prefabricate, constructii monolit, constructii in
sistem combinat;
- In functie de materialul de constructie exista: constructii din fier-beton,
constructii din caramida, constructii din otel usor, constructii din materiale
metalice si usoare, constructii din lemn si constructii din alte materiale;
In functie de inaltimea lor, depozitele pot fi: depozite intinse cu inaltime
de max. 3-4m, depozite inalte cu mai multe niveluri sau cu un singur nivel,
dar, cu o inaltime de peste 4m;
- In functie de conditiile necesare pastrarii marfurilor depozitele sunt:
neclimatizate, partial climatizate si climatizate;
-In functie de nivelul solului sunt: depozite deasupra pamantului (pe sol) si
depozite sub pamant.
V. EFICIENŢA PROCESELOR ECONOMICE SI RENTABILITATEA
INTREPRINDERII

În general, se consideră că o activitate este eficientă dacă producţia se

obţine la costuri reduse, sau atunci când încasările obţinute din vânzarea
rezultatelor pe piaţă depăşesc cheltuielile care s-au efectuat pentru
obţinerea acestora.

Eficienţa economică este relaţia dintre efectele obţinute (rezultate) şi

eforturile (cheltuielile) depuse într-o activitate economică într-o anumită
perioadă de timp.
CREŞTEREA EFICIENŢEI
Eficienţa în domeniul serviciilor îmbracă aspecte deosebite şi are două tipuri
de efecte:
Efecte economice: se concretizează în rezultate economice, care sunt uşor
de cuantificat (profitul, cifra de afaceri, cheltuielile, etc.)
Efecte sociale: privesc în primul rând beneficiarul şi sunt mai greu de
cuantificat ( de exemplu efectul procesului de instruire dintr-o unitate de
învăţământ asupra viitoarei activităţi a unui tânăr).
În domeniul serviciilor se realizează prin două modalităţi practice şi
urmăreşte:
1) Maximizarea veniturilor prin:
- creşterea cifrei de afaceri
- creşterea încasărilor
- diversificarea serviciilor
- specializarea serviciilor
- mărirea adaosului comercial etc.
2) Raţionalizarea cheltuielilor prin:
- creşterea productivităţii
- calificarea personalului
- extinderea progresului tehnic
- organizarea mai bună a muncii
- îmbunătăţirea modului de cointeresare
1. Rentabilitatea

• reprezintă capacitatea unei întreprinderi de a obţine profit

• exprimă eficienţa cu care sunt utilizaţi şi combinaţi factorii de
producţie
• se măsoară cu indicatori exprimaţi în mărime absolută şi
relativă
- profit ( P): P = Cifra de afaceri – Cheltuieli totale (în
mărime absolută)
- rata rentabilităţii ( în mărime relativă) poate fi
- comercială: Rc= (RE/CA)x 100, unde
Rc – rata comercială

RE – rezultatul exerciţiului (profit net)

CA – cifra de afaceri (încasări)

- economică: Re= (RE/At) x 100, unde Re –
rata economică si At – active totale
- financiară: Rf = (RE/K)x100 , unde Rf –
rata financiară si K - capitaluri
2. Optimizarea proceselor economice

Pt atingerea scopului oricărei firme - obţinerea profitului -

managementul trebuie să găsească soluţiile optime în cadrul unui
proces economic.
Termenul “optim” provine din latinescul “optimus”care exprimă ceea
ce asigură cel mai bine interesul urmărit.
OPTIMIZAREA constă în alegerea şi aplicarea celei mai bune soluţii
dintre mai multe posibile.
Optimizarea operează cu maximizarea şi minimizarea ca operaţii
aritmetice în legătură cu funcţiile întreprinderii.
- MAXIMIZAREA - profitului
- producţiei
- randamentului
- productivităţii
-MINIMIZAREA - cheltuielilor
- costurilor
- normelor