FARMACORECEPTORII

SINTEZĂ:
• receptorii - proteine care se sintetizează în celule (ribozomi);
• la nivel nuclear există gene care comandă în celule biosinteza aminoacizilor
necesari sintezei receptorilor;
TRANSPORT şi REGLARE A FUNCŢIONĂRII:
• se transportă la nivelul membranei;
• se internalizează în celule ( nu mai pot fi stimulaţi de mediator sau agonist!);
• sunt reciclaţi - au un ciclu de viaţă.(se desfac, se sintetizează din nou).
 Mecanisme de reglare

• Mecanismul ionic:
stare de echilibru dinamic caracterizată prin modificări în densitatea receptorilor la nivel celular
în funcţie de concentraţia ionilor la nivelul receptorilor (exemplu receptorii opioizi);
• -prin EXCES CRONIC DE AGONIST ( “down regulation” – reglare descendentă -
SCĂDEREA numărului de receptori), respectiv prin EXCES CRONIC DE ANTAGONIST (
“up regulation” – reglare ascendentă - CREŞTEREA numărului de receptori);

• Mecanismul umoral:
hormonii estrogeni   nr. de receptori pentru oxitocină;
hormonii tiroidieni   nr. de receptori 1-adrenergici;
 TIPURI DE DOZE
Există mai multe tipuri de doze ce caracterizează medicamentele:
I. Dozele eficiente (DE) sau dozele terapeutice - care provoacă efecte
farmacodinamice corespunzătoare d.p.v. terapeutic. Doza eficientă minimă - produce
efect numai la indivizii hipersensibili. Doza maximă tolerată sau doza eficientă 100 (DE ) -
doza100care produce efect la toţi indivizii. Doza cea mai semnificativă d.p.v.
biologic este doza eficientă medie (DE ),care provoacă efect în 50% din cazuri. În
50
practica medicală se lucrează cu doze uzuale, care sunt dozele eficiente medii
pentru
odată şi pentru 24 de ore. În FR X sunt prevăzute dozele terapeutice maxime, adică
acele cantităţi care pot fi administrate fără risc de intoxicaţie.
II.Dozele toxice (DT) sunt acele doze mai mari decât cele terapeutice care determină
intoxicaţii acute medicamentoase (doză toxică minimă, medie şi maximă).
III. Dozele letale (DL) sunt acele doze care produc moartea animalelor de experienţă.
De ex. DL , DL , DL . Cea mai importantă este doza letală medie (DL ) - doză care
1 5 99 50
produce moartea a 50% din animalele unui lot de experienţă.
63
 FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ RELAŢIA DOZĂ-EFECT

Efectul medicamentului, ca răspuns la o anumită doză administrată, poate fi influenţat

de mai mulţi factori:

 factori dependenţi de organism

 factori dependenţi de mediu
 efectul placebo

64
a) Factorii dependenţi de organism
 specia - este importantă în cadrul farmacologiei experimentale, deoarece între specii
pot exista deosebiri importante privind metabolizarea sau receptivitatea faţă de
medicament. De asemenea, nu există o suprapunere perfectă între sistemele
biologice de la om şi animal. De ex. iepurele este rezistent la atropină, deoarece
deţine o enzimă care inactivează substanţa, care este însă foarte toxică pentru om.
 vârsta - poate fi cauza unor modificări ale efectelor datorită unor particularităţi
farmacocinetice, mai ales la vârstele extreme.
Astfel, la sugari şi copii mici, masa corporală este mai mică, cantitatea de apă mai mare,
sistemele enzimatice sunt imature. De aceea se folosesc anumite formule. Există formule
care iau în calcul vârsta, altele greutatea corporală. Cele mai bune sunt nomogramele, de
pe care se pot citi direct dozele în funcţie de suprafaţa corporală.

65
Formula lui Young : D =D x V/(V+12), unde D C este doza la copil, DA este doza
la adult, V este vârsta CcopiAlului (în ani).

Formula lui Clark: D = D x G x F /70, unde G este greutatea copilului în kg,

C A
F este factorul de c orecţi e a masei corporale (egal cu 2 dacă greutatea este
cuprinsă între 10-16 kg; egal cu 1,5 dacă greutatea este cuprinsă între 16-36
kg şi egal cu 1,25 dacă greutatea este cuprinsă între 36-56 kg).

Formula lui Fried (pentru sugari): D = D x V /150, unde VS este

vârsta sugaruluSi (în luAni). S

La copii distrofici - se foloseşte un procent calculat din doza corespunzătoare a

adultului. (%) CD = 2a + b ± 12, unde a este vârsta copilului (în ani); b este
greutatea copilului (în kg); se adaugă 12 dacă medicamentele sunt bine
suportate de copil (ex. barbituricele) şi se scade 12 dacă copilul prezintă o
tolerabilitate scăzută la medicament (ex. opioidele).

La bătrâni (peste 65 ani) dozele terapeutice trebuie reduse cu cca 25% faţă
de adult.

66
 starea hormonală - poate uneori modifica relaţia doză-efect, deoarece hormonii
androgeni cresc metabolizarea hepatică a medicamentelor, iar estrogenii scad
metabolizarea medicamentelor.

 factorii ereditari - unele deficite enzimatice congenitale,determină apariţia unor

reacţii paradoxale după unele medicamente, ca urmare a alterării proceselor de
metabolizare a medicamentelor (aşa numite reacţii de idiosincrazie). Ex.deficitul
congenital de pseudocolinesterază, care determină apariţia apneei prelungite după
administrarea de suxametoniu.

 stările patologice -de obicei o funcţie dereglată este mai sensibilă la acţiunea unui
medicament. De ex. tonicardiacele nu au efect pe miocardul sănătos, dar cresc forţa
de contracţie a miocardului insuficient; antipireticele scad febra, dar nu influenţează
temperatura normală. Insuficienţa renală duce la acumularea medicamentelor care se
elimină renal.

67
b) Factorii dependenţi de mediu
 alimentaţia – poate modifica răspunsul biologic. Astfel, în timpul tratamentului cu
unele antihelmintice nu se consumă alimente bogate în grăsimi, deoarece este
favorizată emulsionarea medicamentelor, cu absorbţia sistemică şi efecte toxice
asupra macroorganismului.
 temperatura ambiantă – poate influenţa eficacitatea unor medicamente. Ex.
antihipertensivele sunt mai eficiente vara datorită vasodilataţiei şi transpiraţiei intense,
cu pierdere marcată de ioni de sodiu, decât iarna când există o vasoconstricţie
reactivă.
 bioritmurile (cronobiologia) – de ex. administrarea glucocorticoizilor se face
dimineaţa, când şi secreţia endogenă de cortizol este maximă, şi astfel se previne
instalarea unei atrofii a corticosuprarenalei, printr-un mecanism de contrareglare.

68
c) Efectul placebo
Placebo este un termen din limba latină, care tradus înseamnă „eu voi place”. Reprezintă
un efect favorabil, de natură psihologică, a unei substanţe sau procedeu terapeutic, fără a
avea legătură cu proprietăţile farmacodinamice ale substanţei sau procedeului folosit.
În farmacologie prin placebo se înţelege efectul unui medicament aparent, lipsit de
substanţă medicamentoasă, dar cu formă identică cu a unui preparat medicamentos. Se
consideră că cca 35% din populaţie sunt placebo reactivi şi un asemenea medicament
aparent poate influenţa la acest segment din populaţie un proces patologic.
Mecanismul - eliberarea de endorfine din nevrax, fenomene de ordin psihologic,
autosugestia, experienţa trecută, reflexele condiţionate. Prezintă efect placebo antialgicele,
anxioliticele, sedativele. Fenomenele organice severe, ex.metastazele sau osteoporoza nu
suferă influenţe placebo.
Importanţă - în cadrul psihoterapiei, permiţând utilizarea unor doze mai mici din
medicamentele active şi reducerea reacţiilor adverse, precum şi în studiile clinice de
evaluare a unui nou medicament, când trebuie întotdeauna să existe un lot martor sau
control tratat cu placebo, iar efectul obţinut după placebo se scade din efectul substanţei de
cercetat. 69