Mediul internațional de

afaceri
prof. univ. dr. Radu Mușetescu
radu.musetescu@rei.ase.ro
Dimensiunea internațională a taxării
Pe plan internaţional, există două tipuri de sisteme fiscale:
• taxarea pe bază de rezidență / teritorială = un stat taxează toți rezidenții din teritoriul său (cei
care își desfășoară activitatea între granițele naționale) → principiul general
• taxarea pe bază de cetățenie = un stat taxează, în plus față de criteriul teritorial, și veniturile
cetățenilor săi obținute în afara granițelor (pentru activități desfășurate în străinătate) → un
număr redus de state (ex. SUA, Israel)

Tratatele de evitare a dublei impuneri = acorduri între state care „împart” impozitul total plătit
de companiile internaționale între statul de origine și cel de implantare → „prioritate” are statul
de implantare (gazdă)

2
Efecte ale diferențelor de fiscalitate

= arbitrajul fiscal al indivizilor = atunci când ia decizia de a localiza o investiţie

străină directă într-o anumită ţară, un investitor poate lua în considerare şi nivelul
fiscalităţii
→ ceteris paribus, va prefera să investească într-o ţară cu fiscalitate mai redusă
→ dacă ţara cu fiscalitate mai ridicată este mai atractivă din punct de vedere
economic, investitorul va avea motivaţia de a “transfera profiturile” în alte ţări cu
fiscalitate mai redusă → problematica prețurilor de transfer

3
Tendințe fundamentale în taxare din perspectivă internațională
(ultimii 30 de ani) = Daniel J. Mitchell

→ rata maximă de taxare personală a scăzut în țările industrializate de

la mai mult de 67% în 1980 la 42% în 2009

→ rate de taxare medie pe companie a scăzut de la 48% în 1980 la mai

puțin de 27% în 2010

→ numărul de țările care aplică cota unică a crescut de la 3 în 1980 la

25 în 2009
Factori esențiali:

→ concurența fiscală dintre state

→ democrațiile au devenit mai reprezentative

→ a crescut mobilitatea factorilor de producție, în special capital și

muncă
Opoziția la concurența fiscală dintre state

• este o „race-to-the-bottom” („concurență către nimic”) care face ca taxarea să

devină irelevantă ca instrument de politică publică → singurii câștigători sunt marii
jucători (companiile multinaționale), cei care au abilitatea de a arbitra diferențele de
regimuri fiscale prin „mutarea veniturilor” (engl. „shifting income”) → o asemenea
competiție mărește inegalitate globală din punctul de vedere al prosperității

• comportamentul plătitorilor de taxe devine „imoral” = rezidentul unei jurisdicții cu

taxe ridicate ar trebui să se bucure de un nivel ridicat al ofertei și calității bunurilor
publice dar prin arbitrajul fiscal, el plătește taxe mici și se bucură de bunuri publice
scumpe
OCDE (1998) =

“asemenea plătitori de taxe sunt “free riders” care beneficiază de

cheltuielile publice din statele lor de rezidență fără a contribui la
finanțarea lor”.
Beneficiile fundamentale ale concurenței fiscale

= există economiști care argumentează că concurența fiscală între state are în principal efecte
benefice asupra guvernanței din statele în cauză

→ „amenințarea” ca plătitorii de taxe să își „mute venitul” într-o altă țară îi responsabilizează
pe decidenții publici = în absența concurenței fiscale, nu există nici o presiune în direcția
stopării creșterii taxării și a modului în care guvernul cheltuie aceste resurse
 
Un exemplu istori:
În cadrul Comunității Economice Europene, se discuta în anii 60 despre introducerea unui
impozit pe profit în toate țările membre de minim 45% → eșecul de a ajunge la un compromis
a făcut ca în anul 2010, rata medie de taxare în Uniunea Europeană să fie de circa 25%
Irlanda:
- în anii 70 = una dintre cele mai sărace
state din Europa
- 1984: impozitul pe venitul personal era de
65%, impozitul pe câștigurile de capital de
60% iar impozitul pe profitul corporativ de
50%
- 2009: impozitul pe venitul personal era de
42%, impozitul pe câștigurile de capital de
20% iar impozitul pe profitul corporativ de
12,5%
Considerată „Tigrul celtic” = rate de creștere
de 7-9% în anii 90, ajunge cu un PIB pe cap
de locuitor în top 3 Uniunea Europeană
Concurența fiscală distructivă

→ chiar dacă se admite că un anumit grad de concurență fiscală între state

este natural, există jurisdicții fiscale care vizează „furtul” de venituri fiscale
de la alte țări

→ OCDE definește două tipuri de jurisdicții (sub titulatura generică de

„centre financiare offshore”):
- paradisele fiscale
- regimuri fiscale preferențiale cu efecte distributive (engl. „harmful
preferential tax regimes ”)
Paradisele fiscale
= au 3 mari obiective:

→ oferă o locație pentru deținerea de investiții pasive (“money boxes”);

→ oferă o locație unde profituri „pe hârtie” pot fi înregistrate
(destinație pentru “income shifting”);
→ permit ca tranzacțiile plătitorilor de taxe, în special conturile lor
bancare, să nu fie analizate de către autoritățile fiscale din alte țări (și
mai ales țările de origine)
Identificarea paradiselor fiscale (OCDE 1998)

a) fără taxe sau taxe modice = punctul de plecare.

b) lipsa unui schimb eficient de informație de către autoritățile locale
c) lipsa de transparență = modul în care se adoptă reglementările de către jurisdicția în cauză.
d) nu există activități subtanțiale = sugerează că tranzacțiile sunt artificiale, fiind motivate strict pe
considerații fiscal
Identificarea regimurilor fiscale preferențiale cu efecte distributive

a) fără taxe sau taxe reduse

b) regimul de „izolare” față de restul economiei (“ring fencing”) =
reglementările preferențiale fiscale nu se aplică întregii jurisdicții, de
regulă proprii cetățeni sunt excluși sau firmelor străine li se interzice să
desfășoare tranzacții cu entități locale.
c) lipsa de transparență = non-transparența este un concept complex,
care poate include: aplicarea favorabilă a reglementărilor, negocierea
clauzelor reglementărilor fiscale, tratamentul diferit din punct de vedere
administrativ
d) lipsa schimbului de informație
Example de regimuri preferențiale
• offshore banking licenses = MNE or onshore banks set up an affiliated offshore bank to
handle forex operations or to facilitate financing → no capital tax, no corporation tax, no tax
on transfers, no withholding tax, light supervision, no exchange controls;
• captive insurance companies = established by commercial corporations or onshore
insurance companies to manage risks and minimize taxes → for certain types of risk and
insurance premium profiles (e.g. losses are historically smaller than premiums paid to
onshore insurers)
• asset management and protection = in order to protect some assets, the residents sells
them to an affiliated offshore entity from whom it leases them → assets cannot be “reached”
by local law enforcement
• special purpose vehicles = used in the process of securitization in order to benefit from a
less regulated environment as well as tax benefits
• (a lot more) others
 Centre offshore

• „cei 7 mari” (engl. “Big 7”): Hong Kong, Irlanda, Liban, Liberia,
Panama, Singapore, Elveția;
• ceilalți = „Punctele” (engl. “Dots”) = mici insule, în special din America
centrală, Oceanul Indian și Oceanul Pacific

→ în total, circa 50 de jurisdicții