Disputarea credinţelor

iraţionale

- particularităţi -
 Atitudinea meta

• Acceptarea, învăţarea şi exersarea

atitudinii metacognitive – decentrarea din
propriul sistem cognitiv şi privirea acestuia
“din afară”, pentru a pune sub
“microscop” propriile cogniţii.
• Dezvoltarea abilităţii de a pune sub
semnul întrebării propriile cogniţii.
 Strategii de disputare
(continuare)

• Metoda cazului similar

• Realizarea distincţiei dintre
comportamente şi persoană
• Gândirea dihotomică:

– Identificarea şi exagerarea extremelor

– Încurajarea explorării şi identificării nuanţelor
– Accentuarea importanţei nuanţelor în
defavoarea extremelor
• Suprageneralizarea:
– Focalizarea pe caracterul de concluzie şi nu de
observaţie sau premisă;
– Căutarea excepţiei
– Descoperirea importanţei excepţiei şi a
consecinţelor omisiunii acesteia (mai ales în
relaţie)
– Încurajarea căutării de noi excepţii şi
renunţării la construirea de reguli arbitrare şi,
de cele mai multe ori inutile
• Filtrarea mentala negativă sau abstragere
selectivă şi desconsiderarea pozitivului:
– Sublinierea sau scoaterea în evidenţă a
consecinţelor emoţionale ale distorsiunii
– Săgeata verticală pentru a identifica efectul
schimbării dispoziţiei asupra eficienţei sau
performanţei
– Evidenţierea profeţiei care tinde să se
autoîmplinească
– Metoda cazului similar atunci când clientul
argumentează cu avantajele “motivării
negative”
• Inferenţa arbitrară (citirea gândurilor sau
a viitorului)
– Încurajarea explorării modalităţii în care a
ajuns la concluzia respectivă prin izolarea
legăturii dintre A şi B, evitând tendinţele de
incudere în contexte generale sau utilizării
unor experienţe anterioare neexplorate
– Căutarea de dovezi care susţin inferenţa
– Separarea între dovezi “obiective” şi dovezi
“subiective” şi analiza calităţii dovezilor –
prezentarea în faţa unei comisii ştiinţifice
– Încurajarea căutării de explicaţii alternative
pentru A
• Catastrofizarea:
– Interogarea asupra consecinţei celei mai negative
(care ar fi cel mai rău lucru care s-ar putea
întâmpla?)
– Exagerarea umoristică a exagerării (catastrofizării)
– Încurajarea explorării mentale a situaţiilor catastrofice
şi focalizarea pe inconsecvenţa cu realitatea prin
identificarea unor consecinţe mai negative sau cu
adevărat catastrofice.
• Etichetarea:
– Definirea termenilor: ce înţelege clientul prin
eticheta respectivă, cum o defineşte, ce
însemnă pentru el
– Identificarea criteriilor de selectare a etichetei
respective şi apoi identificarea altor persoane
care posedă acele criterii
– Focalizarea pe alte caracteristici personale
care sunt eliminate de abstracţiunea
respectivă (eticheta)
• Imperativele categorice:
– Explorarea situaţiei în care clientul nu
respectă imperativul
– Separarea între trebuie funcţional şi trebuie
disfuncţional
– Explorarea consecinţelor personale normale
(de obicei fiziologice) ale unui trebuie
funcţional şi evidenţierea consecinţelor
extrapolării
• Intoleranta la frustrare (nu mai suport)
– Cautarea de exceptii; au fost situatii in care
te-ai confruntat cu x?
– Au fost elemente care ti-au placut/folosit
atunci?
– Ce faci atunci cand spui “nu mai support”?
– Exagerezi importanta
– Te simti asa sau asa – continui sa faci fata
 
 Strategii de disputare

• Verificarea dovezilor – adunarea de dovezi în

favoarea sau împotriva veridicităţii GAN
• Analiza costurilor şi beneficiilor – a
avantajelor şi dezavantajelor menţineii unui GAN
• Joc de rol – “avocatul apărării” - “dacă ar
trebui să joci rolul propriului tău avocat, ce ai
spune în apărarea ta?” (faţă de acuzele aduse de
GAN jucat de terapeut)