Sunteți pe pagina 1din 70

Contabilitatea

Institutiilor Publice
 1. Din punct de vedere al subordonarii:
 instituţii ale administratiei publice centrale,
cuprind: Presedentia Romaniei, Parlamentul,
ministerele si celelalte autoritati centrale de
specialitate si institutiile teritoriale din
subordinea lor;
 instituţii ale administratiei publice locale,
cuprind: autoritatile administratiei publice
locale, formate din consiliile judetene,
municipale, orasenesti si comunale, institutiile
publice si serviciile publice cu personalitatee
juridica, indiferent de modul de finantare a
actvitatii lor
 2. Dupa modul de finanţare:
 instituţii finanţate integral de la buget - situatie
in care veniturile pe care le realizeaza au
obligatia sa le verse in totalitate, la bugetul din
care sunt finantate;
 instituţii cu finanţare mixta, obtin venituri proprii
care sunt completate din fonduri bugetare, sub
forma subventiilor sau transferurilor bugetare;
in aceasta situatie, veniturile proprii pe care le
realizeaza institutiile in cauza se retin pentru
autofinantare, iar cele nefolosite la sfirsitul
anului se reporteaza pentru anul urmator;
 instituţii finantate integral din fonduri speciale.
 Activitatea finantelor publice cuprinde:
 elaboraea si executia bugetului public national
pe toate structurile acestuia:bugetul de stat,
bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele
locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul
trezoreriei statului, bugetul institutiilor publice
autonome;
 incasarea impozitelor, taxelor si celorlalte
venituri ale statului stabilite prin lege;
 utilizarea mijloacelor financiare aflate la
dispozitia institutiilor publice, indiferent de
nivelul de subordonare al acestora;
 controlul modului in care au fost utilizate
mijloacele materiale si banesti apartinind
institutiilor publice.
 1.2 Structura organizatorica a sistemului
bugetar

 In ţara noastră sistemul bugetar cuprinde


următoarele domenii: învăţământul, sănătatea,
cultura, apărarea ţării, autoritatea publică,
justiţia, asistenţa şi protecţia socială, protecţia
mediului înconjurător, transporturile şi
telecomunicaţiile, cercetarea ştiinţifică precum
şi alte activităţi de interes naţional.
 Guvernul elaborează proiectul bugetului de
stat, bugetului asigurărilor sociale de stat,
precum şi proiectele bugetelor fondurilor
speciale, ale conturilor generale anuale de
execuţie ale acestora şi le supune spre
aprobare Parlamentului. După aprobare
Guvernul răspunde de realizarea prevederilor
bugetare.
 Ministerul Finanţelor Publice adoptă
măsurile necesare pentru asigurarea
echilibrului bugetar, aplicarea politicii financiare
a statului precum şi cheltuirea cu eficienţă a
resurselor financiare.
 Constituirea, repartizarea şi utilizarea
resurselor financiare ale statului, ale
unităţilor administrativ-teritoriale şi ale
instituţiilor publice, se controlează de
către Curtea de Conturi, Ministerul
Finanţelor Publice şi alte organe
împuternicite de lege
 Ministerul Finanţelor Publice va înainta
Guvernului până la data de: 1 mai obiectivele
politicii fiscale şi bugetare pentru anul bugetar
pentru care se elaborează proiectul de buget şi
pe următorii 3 ani, împreună cu limitele de
cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de
credite, urmând ca acesta să le aprobe până la
data de 15 mai şi să informeze comisiile pentru
buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului
asupra principalelor orientări ale politicii sale
macroeconomice şi ale finanţelor publice.
 Ministerul Finanţelor Publice va
transmite ordonatorilor principali de
credite, până la 1 iunie a fiecărui an, o
scrisoare cadru care va specifica
contextul macroeconomic pe baza
căruia vor fi întocmite proiectele de
buget şi metodologiile de elaborare a
acestora.
 Ordonatorii principali de credite au
obligaţia ca, până la data de 15 iulie a
fiecărui an, să depună la Ministerului
Finanţelor Publice propunerile pentru
proiectul de buget şi anexele la acesta,
pentru anul bugetar următor, cu
încadrarea în limitele de cheltuieli şi
estimările pe următorii 3 ani, isoţite de
documentaţii şi fundamentări detaliate.
 Ministerul Finanţelor Publice, pe baza
acestor proiecte de buget şi a bugetului propriu
întocmeşte proiectele legilor bugetare şi
proiectele bugetelor pe care le depune la
Guvern până la data de 30 septembrie a
fiecărui an.
 După însuşirea proiectelor de buget de către
Guvern, acesta le supune spre aprobare
Parlamentului, cel mai târziu până la data de
15 octombrie fiecărui an.
 Bugetele se aproba de Parlament pe
ansamblu, pe capitole, pe articole si pe
ordonatorii principali de credite.
 Dacă legea bugetului de stat şi legea bugetului
asigurărilor sociale de stat nu au fost adoptate
cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea
exerciţiului bugetar, Guvernul îndeplineşte
sarcinile şi aplică în continuare prevederile
bugetelor anului precedent, până la aprobarea
noilor bugete.

 In cursul exerciţiului bugetar, legea bugetară


anuală poate fi modificată prin legi rectificative,
care se prezintă Parlamentului cel mai târziu
până la data de 30 noiembrie.
 Autorităţile administraţiei publice locale au
următoarele competente şi răspunderi în ceea ce
priveşte finanţele publice locale:

 1. elaborarea şi aprobarea bugetelor locale îa


termenele stabilite;
 2. stabilirea, încasarea şi urmărirea impozitelor şi
taxelor locale, în condiţiile legii;
 3. urmărirea execuţiei bugetelor locale şi rectificarea
acestora, pe parcursul anului bugetar, în condiţii de
echilibru bugetar;
 4. stabilirea şi urmărirea modului de prestare a
serviciilor publice locale, inclusiv opţiunea trecerii sau
nu a acestor servicii în răspunderea unor agenţi
economici specializaţi sau servicii publice locale,
urmărindu-se eficientizarea acestora în beneficiul
cetăţenilor;
 5. administrarea eficientă a bunurilor din proprietatea
publica sau privată a unităţilor administraţiv-tentoriale;
 6. angajarea de împrumuturi pe termen scurt, mediu şi
lung şi urmărirea achitării la scadenţă a obligaţiilor de
plata rezultate din acestea;
 7. administrarea resurselor financiare pe parcursul
execuţiei bugetare, în condiţii de eficienţă;
 8. stabilirea opţiunilor şi a priorităţilor în aprobarea şi în
efectuarea cheltuielilor publice locale;
 9. elaborarea, aprobarea, modificarea şi urmarirea
realizării programelor de dezvoltare în perspectivă a
unităţilor administrativ-teritoriaie ca bază a gestionării
bugetelor locale anuale;
 10. organizarea şi urmărirea efectuării controlului
financiar de gestiune asupra gestiunilor proprii,
gestiunilor instituţiilor şi serviciilor publice din
subordinea consiliilor locale, consiliilor judeţene si a
Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
 Bugetele locale şi bugetele instituţiilor şi
serviciilor publice de interes local se aprobă
astfel:

 bugetele locale, de către consiliile locale,


consiliile judeţene şi consiliul General al
Municipiului Bucureşti, după caz;
 bugetele instituţiilor şi serviciilor publice,
finanţate integral sau parţial din bugetele
locale, de către consiliile menţionate la punctul
1, în funcţie de subordonarea acestora;
 bugetele instituţiilor şi serviciilor publice,
finanţate integral din venituri extrabugetare, de
către organul de conducere a acestora, cu
avizul odonatorului principal de credite.
 Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice,
stabileşte principiile în baza cărora se
elaborează şi se execută bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele
locale şi bugetele fondurilor speciale, şi
celelalte bugete după cum urmează:
 principiul unităţii;
 principiul universalităţii
 principiul echilibrului bugetar
 principiul anualităţii
 principiul publicitaţii
 principiul specializarii bugetare
 principiul unitaţii monetare
 Principiul unităţii In conformitate cu acest
principiu, toate cheltuielile si veniturile bugetare
sunt reunite intr-un singur document care este
bugetul de stat.
 Principiul universalităţii Acest principiu
presupune înscrierea in buget a veniturilor,
respectiv a cheltuielilor in totalitatea lor si nu
per sold.
 Principiul echilibrului bugetar. Acest
principiu presupune acoperirea integrala a
cheltuielilor exerciţiului bugetar din veniturile
aferente.
 Principiul realităţii. Respectarea
acestui principiu în elaborarea bugetului
asigură o bună execuţie pe întregul
exerciţiu financiar. El acţionează mai ales
în perioada de fundamentare a
proiectului de buget printr-o evaluare
realistă a veniturilor şi o dimensionare
judicioasă în conformitate cu prevederile
legale a cheltuielilor bugetare.
 Principiul anualităţii bugetare decurge
din faptul că bugetul şi anul bugetar se
suprapun anului calendaristic.
 Principiul publicităţii, conform legislaţiei
este obligatoriu pentru toate instituţiile
publice.
 Potrivit acestui principiu, proiectele de
bugete se supun dezbaterii publice în
Parlament şi se publică în Monitorul
Oficial (bugetul de stat, bugetul
asigurărilor speciale de stat), sau se
dezbat în consiliile locale şi se dau
publicităţii în publicaţii oficiale ale
consiliilor locale (bugetul local).
 Principiul specializării bugetare.
Veniturile şi cheltuielile bugetare se
înscriu şi se aprobă în buget pe surse de
provenienţă şi respectiv pe categorii de
cheltuieli, grupate după natura lor
economică şi destinaţia acestora, potrivit
clasificaţiei bugetare.
 Principiul unităţii monetare. Potrivit
acestui principiu, toate operaţiunile
bugetare se exprimă în moneda
naţională.
 3.2. Ordonatorii de credite si atributiile
acestora
 Ordonatorii principali de credite sunt:
conducătorii autorităţilor publice, miniştrii
şi conducătorii celorlalte organe de
specialitate ale administraţiei publice
centrale.
 au următoarele atribuţii în legătură cu executarea prevederilor
bugetului public:

 realizarea veniturilor;
 utilizarea şi angajarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni
financiare;
 folosirea cu eficienţă şi eficacitate a sumelor primite de la bugetul
de stat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat sau din bugetele
fondurilor speciale;
 >integritatea bunurilor încredinţate unităţii pe care o conduc;
 organizarea, ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a
situaţiilor financiare trimestriale şi anuale;
 să organizeze controlul financiar preventiv propriu;
 să asigure controlul intern;
 efectuarea în condiţiile legii a inventarierii generale anuale;
 organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii
publice şi a programului de lucrări de investiţii publice;
 organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului.
 Ordonatorii secundari de credite sunt
conducătorii instituţiilor de centrale sau
locale care au în subordine instituţii de
stat cu personalitate juridică pentru care
trebuie să defalce credite bugetare,
menţinând necesarul propriu de credite
 (insnepctoratele şcolare, directiile de
sanatate publica, directiile de munca şi
protecţie socială, comandamentele şi
inspectoratele generale de armă din
Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul
Administraţiei şi Internelor. )
 Ordonatorii terţiari de credite sunt
conducătorii instituţiilor de stat care nu au
în subordine unităţi cu personalitate
juridică, aceştia fiind răspunzători de
folosirea creditelor repartizate de către
ordonatorul principal sau secundar de
credite.
 4 Controlul în instituţiile publice
 In instituţiile publice, controlul privind
utilizarea fondurilor publice şi
administrarea patrimoniului public este
reglementat de Ordonanţa Guvernului
nr.119/31.08.1999, aprobată prin Legea nr.
301/2002

 Conform actelor normative menţionate,


controlul în instituţiile publice îmbracă 3 forme:
 a. Controlul intern;
 b. Auditul public intern;
 c. Controlul financiar preventiv
 Controlul intern reprezintă ansamblul măsurilor
întreprinse la nivelul unei instituţii publice cu privire la
structurile organizatorice, metodele, procedurile şi
sistemele de control şi de evaluare, instituite în scopul:

 realizării atribuţiilor la un înalt nivel calitativ şi


îndeplinirii cu regularitate, în mod economic, eficace şi
eficient a politicilor adoptate;
 respectării legalităţii şi a dispoziţiilor conducerii;
 protejării activelor şi a resurselor;
 efectuării şi menţinerii de înregistrări contabile corecte
şi complete;
 furnizării la timp de informaţii corecte şi complete
pentru fundamentarea deciziilor conducerii;
 Persoanele care gestionează fonduri
publice sau patrimoniul public au
obligaţia să realizeze o bună gestiune
financiară prin asigurarea legalitatii,
regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi
eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi
în administrarea patrimoniului public.
 Auditul public intern este o activitatea
organizată independent în structura unei
instituţii publice, subordonată direct
conducătorului acesteia :constă în efectuarea
de verificări, inspecţii şi analize ale sistemului
propriu de control intern, în scopul evaluării
obiective a măsurii în care sta asigură
îndeplinirea obiectivelor instituţiei publice şi
utilizarea resurselor în mod economic, eficace
şi eficient şi pentru a raporta conducerii
constatările făcute, slăbiciunile identificate şi
măsurile propuse de corectare a deficientelor.
 Auditul public intern se exercită asupra tuturor
activităţilor desfăşurate in instituţia publică sau care
sunt în responsabilitatea acesteia, inclusiv asupra
activităţii instituţiilor subordonate.
 Atribuţiile compartimentului de audit public intern sunt
următoarele:
 certificarea periodică, însoţită de raportul de certificare,
a bilanţului contabil şi a contului de execuţie bugetară
ale instituţiei publice, prin verificarea legalităţii, realităţii
şi exactităţii evidenţelor contabile şi ale actelor
financiare şi de gestiune;
 examinarea sistemului contabil şi a fiabilităţii acestuia,
ca principal instrument de cunoaştere, gestiune şi
control patrimonial şi al rezultatelor obţinute;
 examinarea legalităţii, regularităţii şi conformităţii
operaţiunilor, identificarea erorilor, risipei, gestiunii
defectuoase şi a fraudelor precum şi a măsurilor
propuse pentru remedierea acestor deficienţe şi
sancţionare a celor, vinovaţi;
 Controlul financiar preventiv constă în verificarea
sistematică a proiectelor de operaţiuni din punct de
vedere al legalităţii şi regularităţii precum şi al încadrării
în limitele angajamentelor bugetare stabilite potrivit
legii.

 Responsabilitatea organizării controlului financiar


preventiv şi evidenţa angajamentelor cade în sarcina
conducătorilor instituţiilor publice.

 Angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor din


fonduri publice se aprobă de ordonatorul de credite, iar
plata acestora se efectuează de către contabil.

 Conducătorii instituţiilor publice au obligaţia să


stabilească proiectele de operaţiuni supuse controlului
financiar preventiv, documentele justificative şi circuitul
acestora.
 Proiectele de operaţiuni care se supun în mod
obligatoriu controlului nanciar preventiv proprio sunt
următoarele:

 încheierea de contracte cu partenerii interni şi externi;


 încasările şi plăţile în lei şi valută;
 trecerea pe cheltuieli a unor pierderi;
 gajarea, închirierea, concesionarea bunurilor,
subunităţilor sau unităţilor componente;
 deschiderea de credite bugetare la instituţiile publice
din subordine şi alimentările cu sume din alocaţiile
bugetare pentru finanţarea cheltuielilor de capital;
 suplimentarea unor venituri prevăzute a fi suportate pe
seama alocaţiilor bugetare;
 modificarea repartizării pe trimestre a veniturilor şi
cheltuielilor bugetare;
 efectuarea de plăţi din fonduri publice.
 Viza de control financiar preventiv propriu se
exercita prin semnătura persoanei împuternicite în
acest sens sau a înlocuitorului desemnat.

 Persoanele în drept să exercite controlul financiar


preventiv propriu răspund solidar pentru legalitatea,
regularitatea şi încadrarea în limitele angajamentelor
bugetare aprobate, în ceea ce priveşte operaţiunile
pentru care au acordat viza de control financiar
preventiv propriu.
 Obţinerea vizei de control financiar preventiv propriu pe
documente care cuprind date nereale şi/sau care se
dovedesc ulterior nelegale nu îi exonerează de
răspundere pe şefii compartimentelor de specialitate
care le-au întocmit.
 In toate cazurile contabilul şef sau persoana
împuternicită va motiva în scris refuzul la viză de
control financiar preventiv propriu a operaţiunii prin
completarea unui model adecvat situaţiei în care se
află.
 5 PRINCIPII GENERALE ALE ORGANIZĂRII
CONTABILITĂŢII INSTITUŢIILOR PUBLICE

 Contabilitatea bugetara trebuie sa asigure


reflectarea întregului proces al executării bugetului
de stat pe feluri de venituri si cheltuieli pe verigile
sistemului bugetar, precum si pe fiecare organ
financiar si instituţie bugetara in parte.
 Contabilitatea bugetara trebuie sa furnizeze
datele necesare cunoaşterii mijloacelor materilae si
băneşti aflate in folosinţa instituţiilor bugetare,
permiţând in acest fel exercitarea controlului
asupra utilizării acestora.
 Contabilitatea bugetara se tine la nivelul
tuturor componentelor sistemului bugetar.
 Obiectivele contabilităţii bugetare sunt:
 reflectarea in expresie valorica a patrimoniului,
 exercitarea controlului permanent asupra existentei si
mişcării elementelor patrimoniale:
 asigurarea informaţiei necesare stabilirii eficientei
activităţii instituţiilor publice.
 Pentru realizarea acestor obiective, organele de
conducere ale instituţiilor publice au obligaţia:
 sa elaboreze instrucţiuni privind organizarea
contabilităţii analitice pentru unităţile bugetare din
subordine;
 sa stabilească perioadele de inventariere in cursul
anului si sa elaboreze precizări, adoptate la specific, cu
privire la inventarierea bunurilor la unităţile
subordonate;
 sa stabilească competentele in materie de contabilitate
pentru unităţile din subordine;
 - sa îndrume si sa controleze modul de aplicare de
către unităţile din subordine a dispoziţiilor legale privind
contabilitatea.
 5.2 Planul de conturi a instituţiilor publice si
modul de organizare si conducere a contabilităţii

 La baza înregistrării operaţiunilor economico-financiare


sta principiul prudentei al cerinţelor europene, care
impune înregistrarea acestora in momentul generării
dreptului de creanţa sau de obligaţie.
 Contabilitatea se tine în limba romana si în moneda
naţionala (in lei).
 Operaţiunile privind încasările si plăţile in valuta se
inregistrează in contabilitate la cursul zilei precedente,
comunicat de Banca Naţionala Romana.
 Răspunderea pentru organizarea si conducerea
contabilităţii revine administratorului, ordonatorului de
credite sau unei alte persoane care are obligaţia
gestionarii unităţii respective.
 Compartimentul financiar-contabil reprezintă o
structura organizatorica in cadrul instituţiei publice
(serviciu, birou, compartiment), in care este organizata
execuţia bugetara.

 Persoanele care răspund de organizarea si


conducerea contabilităţii trebuie sa asigure condiţiile
necesare pentru intocmirea documentelor justificative
privind operaţiunile economice, organizarea si
conducerea corecta la zi a contabilităţii, organizarea si
efectuarea la timp a inventarierii elementelor de activ si
pasiv, precum si valorificarea rezultatelor acesteia,
respectarea regulilor de întocmire a situaţiilor
financiare, depunerea la termen a acestora la organele
in drept, păstrarea documentelor justificative, a
registrelor si situaţiilor financiare si organizarea
contabilităţii de gestiune adaptate la spacificul
persoanei juridice respective.
 Regulile generale pentru organizarea instituţiilor
publice sunt:

 a) contabilitatea imobilizărilor se tine pe categorii si pe


fiecare obiect de evidenta;
 b) contabilitatea stocurilor se tine cantitativ sau numai
valoric, înregistrarea elementelor de activ se face la:
 costul de achizitie
 costul de producţie,
 valoarea justa pentru alte intrări decât cele prin
achiziţie sau producţie.
 c) creanţele si datoriile se înregistrează la vaoarea
normala;

 d) valoarea acţiunilor emise sau altori titluri,
precum si varsamintele efectuate in contul
capitalului subscris se reflecta direct in
contabilitate;
 e) contabilitatea clienţilor si furnizorilor, a
celorlalte creanţe si obligaţii se tine pe
categorii, precum si pe fiecare persoana fizica
sau juridica;
 f) contabilitatea cheltuielilor se tine pe
feluri de cheltuieli, dupa natura sau destinaţia
lor, dupa caz;
 g) contabilitatea veniturilor se tine pe
feluri de venituri, dupa natura si sursa lor;
 h) contabilitatea veniturilor si cheltuielilor
bugetare se tine pe subdiviziunile clasificate
bugetare.
 6 Normele metodologice de organizare
a contabilităţii instituţiilor publice

 Contabilitatea instituţiilor publice asigura


informaţiile ordonatorilor de credite cu
privire la execuţia bugetelor de venituri si
cheltuieli, patrimoniul aflat in administrare,
precum si pentru întocmirea contului
general anual de execuţie al a bugetului de
stat, a contului anual de execuţie a
bugetului asigurărilor sociale de stat si
fondurile speciale, precum si a conturilor
anuale de execuţie ale bugetelor locale.
 Registrele de contabilitate obligatorii in
cadrul formei de înregistrare “Maestru
sah" sunt:
 Registrul jurnal
 Registrul-inventar
 Cartea mare (sah)
 1 Registrul-jurnal este un document contabil
obligatoriu in care se inregistrează cronologic,
operaţiunile patrimoniale prin respectarea succesiunii
documentelor dupa data de întocmire sau intrare a
acestora in unitate.
 Registrul-jurnal se întocmeşte de fiecare instituţie si de
fiecare subunitate a acesteia, cu contabilitate proprie,
zilnic sau lunar, dupa caz prin inregistrarea
cronologica, fara ştersături si spatii libere, a
documentelor in care se reflecta mişcarea elementelor
de activ si pasiv.
 Registrul-jurnal este prezentat sub form unui registru-
jurnai general si a unor registre-jumal auxiliare.
 In condiţiile conducerii contabilităţii cu ajutorul tehnicii
de calcul fiecare operaţiune se va inregistra in mod
cronologic, dupa data de întocmire sau de intrare a
documentelor.
 2. Registrul-inventar este un document
obligatoriu in care se înregistrează toate elementele
patrimoniale de activ si pasiv, grupate si inventariate in
funcţie de natura lor, conform posturilor din bilanţul
contabil.
 Elementele patrimoniale înscrise in registrul-inventar
au la baza listele de inventariere sau documentele care
justifica conţinutul fiecărui, post din bilanţul contabil.
Potrivit legii contabilităţii persoanele juridice au
obligaţia sa efectueze inventarierea generala a
elementelor de activ si de pasiv deţinute la inceputul
activităţii, cel puţin o data pe an.
 Registrul-inventar se completează pe baza inventarierii
faptice si serveşte ca document contabil obligatoriu de
inregistrare a rezultatelor inventarierii si ca proba in
diverse litigii.
 In registrul-inventar se Inregistrează soldurile existente
la data inventarierii.
 3. Registrul "Cartea mare" este un document
contabil obligatoriu in care se inscriu lunar, direct sau
prin regrupare conturi corespondente, înregistrările
efectuate in registru-inventar, stabilindu-se situaţia
fiecărui cont, respectiv soldul iniţial, rulajele debitoare,
rulajele creditoare si soldurile finale.
 La sfârşitul lunii, pentru fiecare cont sintetic din “Cartea
mare” se stabilesc totalurile rulajelor conturilor
debitoare sau creditoare si ale conturilor
corespondente. Totalurile sumelor conturilor
corespondente trebuie sa fie egale cu rulajul debitor
sau creditor al contului respectiv, dupa caz.
 Registrul "Cartea mare" sta la baza întocmirii balanţei
de verificare si se întocmeşte de fiecare instituţie,
precum si de fiecare subunitate a acesteia, cu
contabilitate proprie.
 Pentru verificarea înregistrării corecte in contabilitate a
operaţiilor patrimoniale se întocmeşte lunar balanţa de
verificare.
 Balanţa de verificare cuprinde următoarele elemente:
 simbolul si denumirea conturilor, în ordinea din planul
de conturi;
 totalul sumelor debitoare si creditoare ale lunii
precedente;
 rulajele curente debitoare si creditoare;
 totalul sumelor debitoare si creditoare cumulate de la
începutul anului;
 soldurile finale debitoare si creditoare.
 Batanta de verificare se întocmeşte atat pentru
conturile sintetice cat si pentru cele analitice.
 Prin intermediul balanţei de verificare analitice se
verifica concordanta dintre conturile sintetice si conturi
ie lor analitice, fiind principalul instrument pe baza
căruia se întocmesc situaţiile financiare, deci bilanţul
contabil si contul de execuţie la instituţiile publice,
 6.3 Metode de conducere a
contabilităţii analitice a bunurilor
 Metode de conducere a contabilităţii
analitice a bunurilor sunt:
 operativ contabila ;
 cantitativ valorica ;
 global valorica .
 a) Metoda operativ contabila se aplica pentru
contabilitatea analitica a materiilor prime, materialelor
consumabile, materialelor de natura obiectelor de
inventar semifabricatelor, produselor finite, mărfurilor si
ambalajelor.
 Aceasta metoda consta in tinerea, in cadrul fiecărei
gestiuni, a evidentei cantitative a bunurilor, pe feluri, cu
ajutorul fiselor de magazie, iar in contabilitate in tinerea
evidentei valorice pe conturi sintetice si analitice de
materiale si pe gestiuni si in cadrul gestiunilor, pe
grupe sau subgrupe de materiale.
 Controlul exactităţii înregistrărilor din evidenta
gestiunilor cu cea din contabilitate se asigura prin
evaluarea stocurilor cantitative ce au fost transcrise din
fisele de magazie in registrul stocurilor,
 b) Metoda cantitativ - valorica consta in
tinerea evidentei cantitative pe feluri stocuri de
 materiale in cadrul fiecărei gestiuni, iar in
contabilitate, acelei cantitativ- valorice.
 Conturile sintetice care reflecta in contabilitate
stocurile de valori materiale se desfăşoară in
analitic pe gestiuni iar in cadrul acestora pe
feluri de bunuri care reprezintă conturile
analitice.
 Evidenta cantitativa a materialelor se tine in
gestiune cu ajutorul fiselor de magazie. In
fisele de magazie, înregistrările se fac zilnic, pe
baza documentelor de intrare si ieşire. Dupa
inregistrare, documentele se predau la
contabilitate pe baza de borderou.
 c) Metoda global - valorica se aplica
pentru evidenta mărfurilor si ambalajelor aflate
in unităţile de desfacere, folosindu-se fisa de
cont pentru operaţiuni diverse si raportul de
gestiune dupa caz.
 Contabilitatea analitica a mărfurilor si
ambalajelor se tine global - valoric, atat in
gestiune cat si in contabilitate, iar controlul
concordantei înregistrărilor in cele doua
evidente se efectuează numai valoric, lunar.
 Raportul de gestiune se completează pe baza
documentelor de intrare si ieşire a mărfurilor si
ambalajelor si de depunere a numerarului din
vânzare, iar in fisele valorice ţinute la
contabilitate pe gestiuni.
 6.4. Principiile contabile generale ale
contabilităţii bugetare

 a) Principiul continuităţii activităţii - Acesta


presupune ca persoana juridica asigura in
mod normal funcţionarea
 b) Principiul permanentei metodelor -
Acesta presupune continuitatea aplicării
aceloraşi reguli si norme privind evaluarea,
inregistrarea in contabilitate si prezentarea
elementelor de activ si de pasiv si a
rezultatelor, asigurând comparabilitatea în
timp a informaţiilor contabile.
 Principiul prudentei - Valorificarea
oricărui element trebuie sa fie
determinata pe baza principiului
prudentei. Potrivit acestui principiu nu
este admisa supraevaluarea
elementelor de activ si a veniturilor,
respectiv subevaluarea elemntelor de
pasiv si a cheltuielilor, tinand cont de
deprecierile, riscurile si pierderile
posibile generate de desfăşurarea
activităţii exerciţiului curent sau
anterior.
 Principiul independentei exerciţiului - Se
vor lua in considerare toate veniturile si
cheltuielile corespunzătoare exerciţiului
bugetar pentru care se face raportarea, fara a
se tine seama de data încasării sumelor sau
a efectuării plaţii.
 Principiul evaluării separate a elementelor
de activ si de pasiv - In vederea stabilirii
valorii totale corespunzătoare unei poziţii din
bilanţ, se va determina separat valuarea
aferenta fiecărui element individual de activ si
de pasiv.
 Principiul intangibilitatii - Bilanţul de
deschidere al unui exerciţiu trebuie sa
corespunde cu bilanţul de închidere al
exerciţiului precedent.
 Principiul necompensarii - Valorile
elementelor ce reprezintă active nu pot
fi compensate cu valorile elementelor
ce reprezintă pasive, respectiv
veniturile cu cheltuielile, cu excepţia
compensărilor intre active si pasive,
permise de reglementările legale.
 A. Imobilizările necorporale
(intangibile sau nemateriale)
 cheltuieli de constituire
 cheltuielile de cercetare si dezvoltare;
 concesiunile, brevetele,
licentele.marcile,drepturile si valorile
similare;
 alte imobilizări necorporale;
 imobilizări necorporale in curs de
executie
 a) Cheltuieli de constituire care cuprind cheltuielile
cu infintarea unei societati comerciale cum sunt cele
privind taxele si cheltuielile de inscriere si inmatriculare,
prospectarea pietii, reclama si publicitate.
 b) Cheltuielile de cercetare si dezvoltare cuprind
cheltuielile ocazionate de efectuare unor lucrari sau
obiective de cercetare menite sa contribuie la crearea
de noi tehnologii, noi produse sau noi capacitate de
productie.
 c) Cheltuielile de constituire si cheltuielile de cecetare-
dezvoltare inluenteza evolutiile viitoare a unitatilor. Ele
se recupereaza pe calea amortizarii intr-o perioada de
cel mult 5 ani.
 d) Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile, drepturile
si alte valori similare achiziţionate sau dobândite pe
alte cai, se înregistrează in conturile de imobilizări
necorporale la costul de achiziţie sau costul de
producţie dupa caz.
 B. Imobilizări corporale (fizice,tangibile)

 sunt deţinute de o persoana juridica pentru a fi


utilizate in producţia proprie de bunuri sau prestarea
de servicii, pentru a fi inchiriate terţilor sau pentru a fi
folosite in scopuri administrative;
 sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de
un an;
 au valoare mai mare decât limita prevăzuta de
reglementările legale in vigoare.
 In categoria imobilizarilor corporale intra
1.terenurile si
 2.
mijloacele fixe
 1) Sunt supuse amortizarii numai terenurile cu
destinatie economica dobindita de agentii
economici prin acte de vinzare cumparare sau
sub forma de despagubiri in cazul
exproprierilor.
 Celelate terenuri, paduri lacuri, balti etc. daca
nu sunt rezultatul unor investitii se asimileaza
imobilizarilor corporale dar nu se amortizeaza.
 In valoarea terenurilor sunt incluse si
cheltuielile cu amenajarile, lucrarile de acces,
racordarile la sursele de energie. Investitiile
legate de amenajarea terenului se amortizeaza
chiar dac terenul respective nu este supus
amortizarii.
 2) Mijloace fixe sunt acele obiecte sau complexul de
obiecte ce se utilizeaza ca atare si indeplinesc
cumulative doua conditii:
 au valoare de intrare in patrimoniu mai mare de 20 lei
 au o durata normala de utilizare mai mare de un an.
 Grupele de mijloace fixe sunt:
 1. Cladiri
 2. Constructii specilale
 3. Masini, utilaje si instalatii de lucru
 4.Aparate si instalatii de masurare, control si de reglare
 5.Mijloace de transport
 6.Animale si plantatii
 7.Unelte, dispozite,instrumente,mobilier si aparatura
birotica.
 C. Imobilizari financiare
 Contabilitatea creanţelor imobilizate se tine
pe următoarele categorii; împrumuturi
acordate pe termen lung si alte creante
imobilizate.
 In conturile de împrumuturi pe termen lung
se înregistrează sumele acordate terţilor in
baza unor contracte pentru care unutatea
percepe dobânzi, potrivit legii.
 La alte creante imobilizate se cuprind:
garanţiile, depozitele si cauţiunile depuse
de instituţia publica la terţi.
 7.2 Active circulante:
 Stocuri
 Alte active circulante

Activele circulante nu ramin durabil intr-o


unitate patrimoniala, perioada lor de
rotatie este mai mica decit un an. Ele se
afla intr-o continua miscare schimbindu-si
forma materiala si utilitatea in cadrul
circuitului economic al patrimoniului.
 7.3 STOCURI
 Stocurile sunt active circulante:
 deţinute pentru a fi vândute pe parcursul
desfăşurării normale a activităţii;
 in curs de producţie in vederea vânzării
in aceleaşi condiţii ca mai sus; sau
 sub forma de materii prime, materiale si
alte consumabile ce urmează a fi folosite
in procesul de producţie sau pentru
prestarea de srvicii.
 In cadrul stocurilor se cuprind:
 materii prime, care participa direct la fabricarea produselor si se
regăsesc in produsul finit integral sau parţial, fie in starea lor
initaiala, fie transformata;
 materialele consumabile care participa sau ajuta la procesul de
fabricaţie sau de exploatare fara a se regăsi, de regula, in
produsul finit;
 materialele de natura obiectelor de inventar;
 produsele;
 semifabricatele, prin care se înţelege produsele ai căror proces
tehnologic a fost terminat intr-o secţie (faza de fabricaţie) si care
trec în continuare in procesul tehnologic al altei sectil (faza de
fabricaţie) sau se livrează terţilor;
 produsele finite, adică produsele care au parcurs in întregime
fazele procesului de fabricaţie si nu mai au nevoie de prelucrări
ulterioare in cadrul unităţii, putând fii depozitate in vederea livrării
sau expediate direct clienţilor;
 - ambalajele, care include ambalajele refolosibile, achiziţionate
sau fabricate, destinate produselor vândute si care in mod
temporar pot fi păstrate de tert cu obligaţia restituirii in condiţiile
prevăzute in contracte;
 8 TERTI
 Contabilitatea terţilor asigura evidenta datoriilor
si creanţelor instituţiei publice in relaţiile
acesteia cu furnizorii, clienţii, personalul,
asigurările sociale, bugetul statului, instituţiile
publice subordonate, debitorii si creditorii
diversi, precum si evidenta operaţiilor ce nu pot
fi inregistrate si necesita clarificări ulterioare si
alte decontări.
 In contabilitatea furnizorilor si clienţilor se
inregistrează operaţiunile privind cumpărările,
respectiv livrările de mărfuri si produse,
lucrările executate si serviciile prestate,
precum si alte operaţiuni efectuate.
 9 INVESTIŢII FINANCIARE PE TERMEN SCURT,
CASA SI CONTURI LA BĂNCI
 In vederea efectuării cheltuielilor, instituţiile
publice au obligaţia de a prezenta trezoreriei
statului la care au conturile deschise, bugetul de
venituri si cheltuieli, aprobat in condiţiile legii.
 Creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat si bugetele
fondurilor speciale pot fi folosite la cererea
ordonatorilor de credite, numai dupa deschiderea
de credite si repartizarea creditelor bugetare.
 Operaţiunile specifice angajării, lichidării si
ordonantarii cheltuielilor sunt in competenta
ordonatoarilor de credite si se efectuează pe baza
avizelor compartimentelor de specialitate ale
instituţiei publice.
 Instituţiile publice au obligaţia sa isi organizeze
activitatea de casierie, astfel încât încasările si plăţile in
numerar sa fie efectuate in condiţii de siguranţa, cu
respectarea dispoziţiilor legale in vigoare si in limita
plafonului de casa stabilit de către trezoreria statului
pentru fiecare instituţie publica.

 Incasările efectuate de către instituţiile publice prin


casieria proprie se virează in conturile bugetare
respective deschise la trezoreria statului si reprezintă
venituri ale bugetului de stat, ale bugetelor locale,
bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor
fondurilor speciale. In acelaşi mod depun si veniturile
care sunt lăsate la dispoziţia instituţiilor ca venituri
proprii.
 10. Venituri si finantari
Veniturile instituţiei publice formate din
venituri proprii, alocaţii de la bugetul de
stat, veniturile gestionate in regim
extrabugetar, intrările de credite externe,
contribuţii financiare nerambursabile si alte
venituri ale bugetului de stat, ale bugetelor
locale, ale bugetelor fondurilor speciale, de
orice natura si provenienţa, sunt
recunoscute si încasate in conformitte cu
prevederile legale in vigoare sunt prevăzute
in bugetele ordonatorilor principali de
credit.
 Înregistrarea veniturilor in contabilitatea
instituţiilor publice, indiferent de sursa de
finanţare a acestora, se face pe baza
documentelor care atesta crearea
dreptului de încasare sau în momentul
încasării efective a acestora, in situaţia in
care nu exista o declaraţie anterioara
pentru înregistrarea creanţei.
 11. Cheltuielile
Cheltuielile legate de achiziţionarea
unui bun trebuie sa fie înregistrate in
momentul transferului proprietăţii in
timp ce o cheltuiala pentru un serviciu
trebuie sa fie contabilizata in
momentul in care prestaţia ia sfârşit.
 In procesul execuţiei bugetare, cheltuielile
bugetare parcurg următoarele faze:
angajament, lichidare, ordonatare, plata.
 Anagjarea cheltuielilor reprezintă o faza in
procesul execuţiei bugetare si reprezintă orice
act juridic din care rezulta sau ar putea rezulta
o obligaţie pe seama fondurilor publice.
 Angajarea cheltuielilor se face numai in limita
creditelor bugetare aprobate.
 Angajarea si ordonantarea cheltuielilor se
efectuează numai cu viza de control financiar
preventiv propriu, potrivit dispoziţiilor legale.
 Lichidarea cheltuielilor reprezintă o faza in procesul
execuţiei bugetare in care se verifica existenta
angajamentelor, se determina sau se verifica realitatea
sumei datorate, se determina sau se verifica condiţiile
de exigibilitate ale angajamentului, pe baza
documentelor justificative care sa ateste operaţiunile
respective.
 Ordonantarea cheltuielilor reprezintă o faza in procesul
execuţiei bugetare in care se confirma ca livrările de
bunuri si servicii au fost efectuate sau alte creante au
fost verifícate si ca plata poate fi realizata.
 Plata cheltuielilor reprezintă o faza in procesul
execuţiei bugetare si reprezintă actul final prin care
instituţia publica achita obligaţiile sale fata de terii.
 Nicio cheltuiala nu poate fi înscrisa in buget si nici
angajata si efectuata daca nu exista baza legala pentru
respectiva cheltuiala.
 Nicio cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata,
ordonanţată si plătită daca nu este aprobata potrivit
legii si nu are prevederi bugetare.
 Angajarea, lichidarea si ordonantarea cheltuielilor din
fonduri publice se aproba de ordonatorul de credite, iar
plata acestora se efectuează de catre contabil
 Plata cheltuielilor este asigurata de şeful
compartimentului financiar contabil in limita fondurilor
disponibile. Efectuarea plaţilor in limita creditelor
bugetare aprobate, se face numai pe baza de acte
justificative Întocmite in conformitate cu dispoziţiile
legale si numai dupa ce acestea au fost lichidate si
ordonanţate.