MODULUL 27

MANAGEMENT și LEGISLAȚIE SANITARĂ

CURS 8
SISTEMUL DE SĂNĂTATE DIN ROMANIA
 SISTEMUL SANITAR
 
•O societate modernă este un sistem supercomplex în componenţa căruia se integrează o serie de
subsisteme cu structuri interdependente care îi asigură o bună funcţionalitate. Printre elementele sociale
constitutive se află şi sistemul de sănătate care se particularizează ca o categorie cu un profund caracter
funcţional-utilitarist ce reprezintă suportul politicii de promovare a sănătăţii, necesar într-un stat ce se doreşte
a fi democratic.
•Sistemul de sănătate este un sistem organizational de prestări servicii către populaţie care se supune
legilor organizaţionale.
•Funcţionând într-o manieră asemănătoare oricărei reţele instituţionale, sistemul sanitar are totuşi unele
trăsături caracteristice pe care le vom analiza în cele ce urmează.
•Populaţia unei ţări este constituită din comunităţi şi grupuri de oameni cu o anumită educaţie şi cu o
anumită cultură. Fiecare comunitate trăieşte într-o anumită zonă geografică şi suportă o anumită climă, are
anumite obiceiuri alimentare, anumite tradiţii etc. Toate aceste determinări conduc către o hartă demografică
particulară şi implicit, către o anumită particularizare a apariţiei îmbolnăvirilor în zone nosografice specifice.
•Orice stat, având nevoie de o populaţie sănătoasă, este obligat să asigure un sistem de sănătate
corespunzător, care să vegheze asupra păstrării unei condiţii de sănătate satisfăcătoare a indivizilor şi a
întregii societăţi.
•La toate aceste deziderate se aliniază şi statul român care încearcă să sprijine eforturile specialiştilor la
îmbunătăţirea reţelei sanitare în vederea asigurării condiţiilor de acces a oamenilor către instituţiile de profil,
garantând acoperirea universală a nevoilor de bază pentru serviciile de sănătate, proiectând sarcinile şi
responsabilităţile principalelor structuri guvernamentale şi numind instituţiile responsabile pentru reforma
sistemului de îngrijiri de sănătate.
SANATATE PUBLICA IN ROMANIA
România avea în anul 1990 un sistem medical exclusiv public,
puternic centralizat,sustinut financiar de catre bugetul de stat si
coordonat de catre Ministerul Sanatatii si inspectoratele sale sanitare
judetene.
• Drept urmare, principiile de organizare, finantare si oferire
• catre populatie a serviciilor sistemului sanitar public au fost
modificate, începând cu anul 1996, din punct de vedere legislativ, iar
din punctul de vedere al transformarilor
• efective, începând cu anul 1999
 Serviciile medicale sunt, în prezent, acordate în baza contributiei la
fondul de asigurari de sanatate (6,5 % din salariul brut al angajatului si
7% din partea angajatorului)
 Asiguratul beneficiaza, pe baza acestei contributii, în mod gratuit de un
pachet de servicii definite drept vitale si reglementate legislativ.
-Asistența medicala primara este,în prezent, oferita de catre medicul de familie,
dorindu-se o accentuare a rolului serviciilor primare, ca prim filtru de rezolvare
a problemelor.
-Accesul la asistenta ambulatorie si cea spitaliceasca (în afara urgentelor) si
accesul la medicamentele compensate si gratuite se face prin medicul de familie.
Medicii nu mai au statutul de salariati ai statului, ci devin furnizorii de servicii
medicale care încheie un contract cu Casa de asigurari de sanatate, noua
coordonatoare a sistemului.
Personalul medical mediu este angajat de catre acesti furnizori de servicii
(medici si spitale).
Ministerul sanatatii îsi mentine doar rolul de finantare si coordonare a
programelor nationale de sanatate publica.
 De asemenea, noul model a dus la o reducere a accesului populatiei la
serviciile medicale, prin aparitia unor persoane care nu pot beneficia de
asistenta medicala (în afara celei de urgenta, minimale) neavând asigurare
de sanatate.
Dupa 1990, au fost realizate si modificari în sens pozitiv, în oferirea
asistentei medicale.
Unele dintre policlinicile si spitalele din sectorul public ofera astazi
servicii îmbunatatite si diversificate fata de acum 13-15 ani, iar pe piata
exista medicamente noi si eficiente,inclusiv din import.
Exista, de asemenea, un sistem privat de acordare a serviciilor medicale,
adiacent celui public si o retea extinsa de farmacii private.
În acelasi timp, în contextul saracirii populatiei, un segment larg al
acesteia, desi asigurat, nu îsi permite costul tratamentelor, accesarea
serviciilor spitalicesti performante aflate în afara localitatii de resedinta sau
apelarea la serviciile sistemului privat, ca alternativa la sistemul public.
 O mare parte a populației din Romania are,în prezent,un deficit de
educație sanitară și planning familial, incluzând lipsa constientizarii
rolului preventiei si al obisnuintei de consult medical, în cazul aparitiei
unei probleme, elemente care demonstreaza rolul redus pe care sistemul
de sanatate l-a acordat programelor de educatie sanitara si preventie în
rândul populatiei.
 În prezent, în România accesul la serviciile publice de sanatate se
realizeaza pe principii contributive, prin plata cotizatiei lunare. Copiii,
persoanele cu handicap si veteranii de razboi cu venituri scazute,
persoanele dependente de o alta persoana asigurata si fara venit propriu
au acces gratuit la serviciile de sanatate.
Acoperirea prin asigurari de sanatate ridica probleme într-o economie în
tranzitie, în care structurile salariale si-au restrâns dimensiunile.
Conditionarea accesului la servicii, prin introducerea asigurării de
sănătate,a dus la apariția de segmente ale populației care,prin
neasigurare,nu mai pot beneficia decît de serviciul de urgență.
 Dupa o analiza amanuntita a sistemului de sanatate, s-au descoperit
atat aspecte pozitive cat si aspecte negative.
Puncte tari:
-Pregătirea medicilor români și a personalului mediu sanitar care pot
face fața oricărei situații, oricărui sistem medical din lume;
-Universitățile din România înca mai reușesc să inspire generații întregi
de tineri;
-Personalul specializat din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul
sănătății (Casa de Asigurări de Sănătate și Direcția de Sănătate Publică);
-Numărul mare de ONG-uri active în domeniul sănătății și în domeniul
medico-social care pot fi utilizate ca resurse, în programe de parteneriat
Puncte slabe:
-Acoperirea cu servicii la nivelul României, atât din punct de vedere al calității, cât și din
punct de vedere al acoperirii geografice.
-Lipsa unui sistem unic informatic integrat care să interconecteze toți furnizorii de
servicii medicale, precum și instituțiile cu atribuții în asigurarea sănătății, care să
permită o mai bună gestionare a fondurilor disponibile și, în același timp, să ofere o
modalitate inteligentă de stocare a datelor care să conducă la o bază care să permită
analize sincronice și diacronice, pe termen lung, și prognoze care să crească
adaptabilitatea sistemului la nevoile reale ale populației.
-Slaba motivare a personalului medical care au salarii mici și nu sunt apreciați la
adevarata lor valoare.
-România are cu aproape o treime mai puțin personal medical la 1000 de locuitori față
de media UE, având cel mai mic număr de doctori, raportat la numarul de locuitori, din
UE.
-Lipsa, la nivel local, a autonomiei reale, financiare și manageriale, lipsă
care afectează toate aspectele majore ale activității instituțiilor abilitate
în domeniul sănătății, de la organizarea funcțională, la
colectare,finanțare, contractare, decontare, informare etc.
- Fondurile reduse pentru medicamente și prescrierea unor medicamente
scumpe au dus la limitarea accesului unei mari părți a populației la
medicamente compensate și gratuite asigurate de sistemul de asigurări
de sănătate.
-Finanțarea sistemului sanitar continuă să fie neadecvată și utilizată într-
un mod ineficient. În ciuda unei creșteri a ponderii cheltuielilor totale
pentru sănătate din PIB nivelul de finanțare a sistemului de sănătate din
România rămâne scăzut în context european, mai ales având în vedere
lunga perioadă de subfinanțare cronică și lipsă de
investiții din sănătate.
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII -2005,HGR
nr.168/09.03