FORMELE DE TURISM

 Multiplicarea formelor de turism a fost generată de:

- dezvoltarea circulaţiei turistice;

- participarea la mişcarea turistică a unor mase tot mai largi;
 - diversificarea motivaţiilor care generează cererea.

 Delimitarea formelor de turism, importantă din punct de

vedere teoretic şi practic, oferă elemente de fundamentare
ştiinţifică a deciziilor privind dezvoltarea şi diversificarea
ofertei turistice, alinierea ei la modificările intervenite în
structura cererii.

 Clasificarea formelor de turism s-a realizat după criterii care

să asigure grupări relativ omogene.
  2.1. Criterii de clasificare şi particularităţi
 ale formelor de turism

 a) după locul de provenienţă a turiştilor, se disting două forme principale:

 - turismul naţional (intern), practicat de cetăţenii unei ţări în interiorul
graniţelor ei;
 - turismul internaţional (extern), caracterizat prin vizitele cetăţenilor
străini într-o ţară şi prin plecările cetăţenilor autohtoni în scopuri turistice
în afara graniţelor ţării lor.

 Studiind curentele turistice internaţionale care au loc într-un cadru geografic

delimitat ca arie, se poate face următoarea subclasificare a turismului
internaţional:

 - turismul receptor (turismul activ, de primire) reprezintă acea parte a

turismului care înregistrează sosirile cetăţenilor străini într-o ţară dată, aceşti
cetăţeni având domiciliul permanent în ţara emitentă. Turismul receptor
reprezintă pentru ţările primitoare o sursă importantă şi eficientă de încasări
valutare;
 - turismul emiţător (turismul pasiv, de trimitere) reprezintă acea parte a
turismului internaţional care înregistrează plecările cetăţenilor unei ţări (pentru
călătorii) în străinătate.
 b) după gradul de mobilitate al turistului:
 b1) turism de sejur;
 b2) turismul de circulaţie (itinerant, în circuit etc).

• b1) În funcţie de utilizarea timpului disponibil pentru călătorii , turismul

de sejur poate avea următoarele forme:

• - turismul de sejur lung (rezidenţial), în care sunt incluşi acei turişti a căror
durată de şedere într-o localitate, staţiune etc, depăşeşte o lună de zile;

• - turismul de sejur de durată medie cuprinde acei turişti a căror staţionare

într-o zonă, staţiune etc. nu depăşeşte 30 de zile, perioadă ce coincide cu
durata apreciată ca limită maximă a concediilor plătite;

• - turismul de sejur scurt cuprinde turiştii care se deplasează pe o durată

scurtă de timp (de regulă pe o durată de până la o săptămână). Aici se
includ, cu preponderenţă, formele turismului ocazional (de circumstanţă) şi
diversele variante ale turismului de sfârşit de săptămână (week-end).
 În cazul turismului de sejur scurt se pot evidenţia în
principiu, trei zone de vizitare situate, de regulă, într-o arie
dispusă concentric în jurul localităţilor de reşedinţă ale
turiştilor:

• a) ZONA I (preorăşenească), care cuprinde o rază de cea 15-45 km,

accesibilă prin egăturile de transport în comun şi prin transportul
comod cu autoturismele proprii;

• b) ZONA II, având o rază de cea 100 km, relativ uşor accesibilă cu
mijloacele publice de transport şi cu mijloacele proprii de transport
auto, dacă durata parcurgerii distanţelor nu depăşeşte de regulă două
ore (pentru a nu obosi conducătorul autoturismului - şi el turist la
rândul lui). În această zonă se află, de cele mai multe ori, şi cea de a
doua reşedinţă, secundară, a turiştilor participanţi;

• c) ZONA III, specifică turismului de circulaţie ce are drept scop

vizitarea unor obiective turistice mai îndepărtate, a căror accesibilitate
este facilitată de căile comode de circulaţie.
 b2) Turismul de circulaţie (itinerant) cuprinde turiştii care, în
perioada concediului lor, se deplasează succesiv în diferite
localităţi (zone) de interes turistic.
 Caracteristici:
• - această formă de turism se diferenţiază pronunţat de
turismul de sejur;

• - turismul itinerant este mai puţin legat de un anumit sezon

determinant, fiind tot atât de caracteristic şi sezonului
intermediar (primăvară şi toamnă) cât şi sezonului estival;

• - totuşi, dacă perioada de intensitate maximă a turismului

de circulaţie se înregistrează în timpul verii, acest fapt se
datorează nu atât necesităţilor de a călători în scopuri
turistice în timpul sezonului plin, cât, mai degrabă,
perioadei de concedii impuse în unele ţări pentru un număr
considerabil de salariaţi.
 c) din punctul de vedere al sezonalităţii:

 - turismul de iarnă, care prezintă două caracteristici distincte, după

motivul pentru care se face deplasarea: turismul pentru zăpadă şi turismul
pentru soarele căutat şi în timpul iernii;

 - turismul de vară, care are loc în perioadele calde ale anului (de preferinţă
are ca motivaţie apa, soarele, litoralul, băile de nămol, curele héliomarine).
Caracteristici:
• - fluxuri masive, cu o mare diversificare în ceea ce priveşte tipologia turiştilor
şi a produselor turistice;
• - are un caracter de masă;
• - practicat, în cea mai mare parte, de turişti cu venituri modeste, datorită
volumului său masiv;
• - constituie forma de turism cu rol hotărâtor în rezultatele economice ale
activităţii turistice ale unei ţări (zone, staţiuni).

 - turismul de circumstanţă (ocazional) este de obicei un turism localizat în

timp şi spaţiu, cu fluxuri limitate ca durată, generate de anumite
evenimente specifice (de exemplu, sezonul de vânătoare şi pescuit sportiv )
sau de diferite festivităţi tradiţionale, naţionale şi internaţionale, cu caracter
periodic sau ocazional (folclorice, cultural-artistice, sportive etc.).
 d) în funcţie de mijlocul de transport folosit de turist pentru
parcurgerea distanţei dintre localitatea (ţara) de reşedinţă şi
localitatea (ţara) în care îşi petrece vacanţa:

 - drumeţia (excursiile pedestre cu scop recreativ şi de îngrijire a sănătăţii

în zonele nepoluate, cu o natură nealterată, la care pot fi asociate şi
manifestările mai complexe, ca: excursiile în munţi şi alpinismul, camparea
în corturi pentru turiştii pe cont propriu şi în tabere de corturi pentru
grupurile organizate şi semiorganizate; tot aici sunt incluse şi vânătoarea
şi pescuitul sportiv ).
 - turismul feroviar, trenul rămânând mijlocul clasic de transport pentru
un procent important al persoanelor dornice de a călători.
 - turismul rutier, cu formele sale specifice, ca: cicloturismul,
motociclismul şi, mai ales, turismul automobilistic (cu autocare şi cu
autoturisme proprietate personală sau închiriate de la agenţii specializate);
 - turismul naval foloseşte ca mijloc de transport navele maritime şi
fluviale. Companiile de navigaţie organizează de altfel, ca şi agenţiile de
turism, croaziere maritime şi fluviale apreciate de turişti.
 - turismul aerian, folosind avioanele, helicopterele etc. - forme de
transport în plină evoluţie .
 e) după criteriul motivaţiilor deplasărilor, se disting
următoarele forme de turism:
 - turismul de agrement, formă de turism practicată de călătorii care caută
să profite de frumuseţile naturii (peisaje agreabile), de prilejul de a
cunoaşte oameni şi locuri noi, istoria şi obiceiurile lor şi, în general, doresc
să-şi folosească timpul de vacanţă pentru pradicarea unor activităţi
preferate. Într-un sens determinant, turismul de agrement se interferează cu
turismul cultural.
 - turismul de odihnă şi recreere vizează exercitarea, în mod voluntar, a
unor activităţi de destindere.

• turismul de recreere se caracterizează prin sejururi medii relativ reduse (de

exemplu: turismul de sfârşit de săptămână, turismul preorăşenesc, turismul
rural - agroturismul etc.) şi presupune o mobilitate mai accentuată a turistului;

• turismul de odihnă are un caracter mai puţin dinamic, cu un sejur mai lung,
petrecut la o destinaţie determinată, care oferă condiţii naturale adecvate (de
exemplu: într-o staţiune climaterică, balneomedicală, într-o staţiune de pe
litoral sau în mediul rural etc).
 - turismul de tratament şi cură balneomedicală practicat încă din
antichitate, este o formă specifică a turismului de odihnă, care a cunoscut o
mare dezvoltare, îndeosebi în ultimele decenii, o dată cu creşterea numărului
bolilor profesionale provocate de stresul vieţii moderne din marile
aglomeraţii urbane.
 El îmbină destinderea, cu diferite forme de cură şi tratament balneomedical
şi se practică în staţiunile balneomedicale şi climaterice cu bogate resurse
naturale de cură: ape minerale, termale, nămoluri, mofete etc, cu efecte
terapeutice, situate de obicei în zonele cu un microclimat specific, adecvat
pentru tratarea diferitelor maladii.

 Avantajele pe care le oferă turismul balneomedical:

 - repartizarea mai uniformă a activităţii turistice în diferite zone din ţară;

 - distribirea relativ liniară şi cu o intensitate constantă a circulaţiei turistice

în cursul întregului an, turismul balneoclimateric fiind cel mai puţin sensibil
la influenţele sezonalităţii şi la oscilaţiile sezoniere ale cererii;
 - asigurarea unor sejururi medii relativ constante şi mai lungi (12-30 zile),
puţin influenţate de tendinţele reducerii duratei sejurului mediu al
turiştilor în majoritatea ţărilor;

 - atragerea unei clientele stabile, rezultatele tratamentelor şi curelor

balneare fiind condiţionate, în general, de repetarea lor într-o perioadă de
mai mulţi ani. în plus, pentru persoanele trecute de o anumită categorie de
vârstă (turişti de aşa-numita "vârstă a treia") se impune un control
periodic general al sănătăţii;

 - realizarea unor încasări medii sporite pe zi/turist, ca urmare a solicitării

şi prestării unei game de servicii specifice de cură balneară şi tratamente
medicale complexe şi calificate, deci mai costisitoare în comparaţie cu alte
forme de turism;

 - ridicarea coeficienţilor de utilizare a capacităţilor de bază materială

turistică (de cazare, tratament, alimentaţie etc).
 - turismul sportiv este o formă a turismului de agrement, motivat de
dorinţa de a învăţa şi de a practica diferite activităţi sportive.
 Ponderea cea mai mare în turismul sportiv îl ocupă:
• - sporturile nautice de vară (canotaj, schi nautic, yahting etc.);
• - sporturile de iarnă în staţiunile de altitudine (schi, patinaj), unde abundenţa
şi durata zăpezii permit practicarea acestora, la care se adaugă alpinismul şi
ascensiunile pe munte, motivate de dorinţa de cucerire a naturii;
• - plimbările şl excursiile;
• - pescuitul sportiv şi vânătoarea sportivă (din ce în ce mai apreciate şi
solicitate);
• - activităţile sportive pronunţat individualizate (gimnastică sportivă, aerobică,
ciclism, călărie etc), precum şi orice alte manifestări sportive ocazionale
(competiţii sportive amicale, tenis, golf, tir sportiv etc.).

- Turismul de cumpărături (SHOPPING TOURISM) constă în

deplasările ocazionale în alte localităţi (sau într-o altă ţară), în vederea
achiziţionării unor produse în condiţii mai avantajoase (de preţ, calitate
etc.) decât cele oferite pe plan local (naţional), ori a unor produse pe care
nu le oferă piaţa locală, evident dacă aceste avantaje se justifică prin
reglementările vamale adoptate de diferite ţări.
 - turismul tehnic şi ştiinţific vizează în special, vizitarea cu caracter
documentar sau de schimb de experienţă, a unor obiective industriale sau
agricole, cât şi a unor obiective amenajate special în scopuri productive (de
exemplu: obiective hidroenergetice, mine etc).
 În domeniul ştiinţific există, de asemenea, numeroase obiective de atracţie
pentru specialişti, care pot deveni şi ele atracţii turistice, ca de exemplu
peşterile, observatoarele astronomice, rezervaţiile naturale şi monumentele
naturii (delta, microzonele cu floră şi faună specifică etc).

 - turismul religios constă în pelerinajele credincioşilor la lăcaşurile de

cult, considerate sfinte de diferite religii (de exemplu: mănăstirile din
nordul Moldovei pentru creştini, oraşul sfânt Mecca pentru musulmani
etc). în aceeaşi măsură, marile sărbători de cult (Crăciun, Paşte etc),
hramurile mănăstirilor şi bisericilor atrag, în perioadele sărbătorilor
religioase tradiţionale, un număr considerabil de pelerini.
 Deşi scopul călătoriei lor este manifestarea credinţei, comportamentul lor,
din punctul de vedere al solicitărilor de servicii turistice, nu diferă de
solicitările celor care participă la diferite alte forme de turism.
 f) după caracteristicile socioeconomice ale cererii:

 - turismul particular (privat) a luat proporţii o dată cu dezvoltarea

circulaţiei turistice, reprezentând, în zilele noastre, mai mult decât
jumătatea întregului volum de activităţi turistice.
 El decurge din nevoia de odihnă, de vacanţă activă şi, în funcţie de
predilecţia pentru folosirea timpului liber şi de scopul principal al
deplasărilor, include o gamă variată de manifestări:
 - destindere,
 - agrement,
 - îngrijirea sănătăţii,
 - practicarea sporturilor etc.

 Turismul particular este, cu preponderenţă, turism pe cont propriu şi, ca

atare, este rezervat unei clientele cu venituri relativ ridicate (medii şi peste
medii), dacă se are în vedere şi faptul că turismul particular se identifică cu
turismul de lux, tocmai datorită acestei particularităţi a cererii turistice,
cerere pronunţat individualizată (până la servicii "personalizate") cu
exigenţe şi preferinţe sporite faţă de nivelul calitativ şi diversitatea
serviciilor.
 - turismul social reprezintă o formă a turismului practicat
de clasele sociale cu posibilităţi financiare relativ limitate
(turismul familial, turism pentru toţi) şi poate fi definit ca
ansamblul de activităţi vizând dezvoltarea turismului în
cadrul categoriilor socioprofesionale cu venituri modeste.
 Aceşti turişti solicită forme ieftine de cazare sau forme de
cazare complementare (căsuţe, corturi, cazare la cetăţeni
etc), precum şi forme de transport convenabile,
corespunzătoare.

 - turismul de tineret constituie o formă particulară a

turismului social, adresat tinerilor (elevi, studenţi),
evidenţiat pentru grija care i se acordă, ţinând seama de
scopurile sale instructiv-educative.

 - turismul de afaceri şi congrese (reuniuni) reprezintă

ansamblul activităţilor de călătorii organizate de
întreprinderile economice şi de administraţiile publice
pentru personalul lor, cu ocazia deplasărilor în interes
profesional, comercial, participărilor la diferite reuniuni,
congrese, simpozioane, întruniri, seminarii naţionale sau
internaţionale.
 g) în funcţie de categoria de vârstă şi de ocupaţia turiştilor:
 - turism pentru tineret (aşa numiţii turişti "de prima vârstă" sau vârstă
formativă);

 - turism pentru populaţia activă (turişti "de a doua vârstă");

 - turism pentru "vârsta a treia" (pensionari sau vârsta "retragerii" din

activităţile profesionale).

 Importanţa acestei grupări constă în faptul că vârsta, sexul, ocupaţia etc.

sunt factori care generează diferite cerinţe specifice şi conturează atât gama
serviciilor oferite, cât şi programarea calendaristică a acestor servicii în
cursul anului, în concordanţă cu perioadele adecvate pentru efectuarea
călătoriilor (perioadele vacanţelor şcolare, perioada concediilor plătite etc).

 În general, călătoriile cu persoanele vârstnice se desfăşoară în perioadele

liniştite, în afara vârfurilor de sezon, nefiind legate de alte obligaţii
profesionale.
 h) Din punct de vedere al momentului şi modului de
angajare a prestaţiilor turistice:

 - turismul organizat constituie acea formă de turism în care prestaţiile

turistice, serviciile la care apelează turiştii, destinaţia călătoriei, precum şi
perioada în care vor fi prestate aceste servicii sunt programate în prealabil
pe bază de contracte sau alte angajamente comerciale specifice acestui
domeniu de activitate, sub forma unui "pachet de servicii" de tipul "totul
inclus", încheiate cu agenţiile de turism care asigură legătura organizată
între solicitanţii de servicii şi prestatorii serviciilor asupra cărora s-a
convenit.

 - turismul pe cont propriu constituie acea formă de turism în care nu are

loc o angajare prealabilă a serviciilor, respectiv a destinaţiei călătoriilor şi a
perioadei de realizare a lor, cererile pentru serviciile turistice
concretizându-se numai la locul de sejur, printr-un apel direct al turistului
la unităţile prestatoare de servicii din zona (ţara) vizitată.

 - turismul semiorganizat (mixt) îmbină, elemente ale celor două forme de

turism prezentate mai sus. În acest caz, o parte din servicii sunt angajate în
prealabil, iar altele în momentul efectuării călătoriei.