Metode complementare de

diagnostic în caria dentară

 Diagnostic- validitatea
Validitatea unui test de diagnostic înseamnă că
testul măsoară ceea ce de fapt se intenţionează să
se măsoare sau cu alte cuvinte dacă procedura
sau testul respectiv poate măsura parametrii care
au fost destinaţi să fie măsuraţi.
Validitatea unui diagnostic de leziune carioasă este
exprimată prin limitele, în cadrul cărora,
diagnosticul enunţat reflectă adevărata condiţie
etiologică şi patogenică a leziunii carioase
examinate.
Validitatea este exprimată prin procentul tuturor
rezultatelor care sunt corecte (pe baza comparării
lor cu „standardul de aur”).
Identificarea criteriilor de validitate necesită
existenţa unor criterii externe – aşa numitele
„standarde de aur” pentru fenomenele
respective.
De departe majoritatea criteriilor de diagnostic în
caria dentară s-au focalizat asupra profunzimii
leziunii evaluată fie histologic, clinic sau
radiografic
Cercetătorul trebuie întotdeauna să aleagă un
„standard de aur” care reprezintă cel mai înalt
nivel de veridicitate pentru fenomenul aflat în
studiu.
Validitatea este adesea considerată sinonimă cu
acurateţea, ceea nu este neapărat valabil.
Acurateţea unei măsurători reprezintă gradul în
care aceasta este privată de erori sistematice
sau inerente.
Ideal, o procedură de diagnostic trebuie să fie
validă şi să aibă şi acurateţe.
O procedură poate să aibă acurateţe (să nu
prezinte erori) fără să fie validă, dar nu poate fi
validă dacă nu prezintă acurateţe.
Un test valid determină o reprezentare cu
acurateţe a statusului bolii!!!!!!
 Diagnostic - reproductibilitatea

 Reproductibilitatea (adesea denumită

consistenţă sau repetabilitate) înseamnă că
testul poate fi aplicat în mod repetat cu acelaşi
rezultat.
 Reproductibilitea este legată de precizia
procedurii, care înseamnă gradul de variaţie
întâmplătoare (aleatorie) ce apare în timpul
măsurării unei valori constante.
 O procedură reproductibilă este consistentă,
stabilă şi dependentă de erori minime.
 Există 2 clase de erori: sistematice şi inerente
GREŞELILE INERENTE

Problema crucială este că metodele de diagnostic au erori

inerente. Astfel, separarea perfectă a bolii de sănătate nu este
posibilă: problema este şi mai complicată deoarece procesul
carios este un continuum.
Medicul adesea doreşte să ştie unde, pe această scală a evoluţiei
continui, o leziune particulară sau un pacient se găseşte la un
moment dat.
Este prezent un white-spot? Este prezentă o cavitate?

Erorile inerente pot avea 3 surse principale:

- variaţii inerente între diferiţi observatori,
- variaţii legate de instrumentele de măsurat (se referă la
precizia sau acurateţea lor),
- variaţii cauzate de modificări apărute în obiectul care este
măsurat
 Când acelaşi clinician repetă un test şi obţine acelaşi
rezultat, situaţia se definişte ca reproductibilitate
intraexaminator. Persoana este „consistentă” cu ea
însăşi. Reproductibilitatea intraexaminator compară
rezultatele procedurilor efectuate de acelaşi
observator în ocazii diferite dar cu acelaşi tip de
material pentru examinare.

 Atunci când mai mulţi examinatori repetă acelaşi test

şi obţin acelaşi rezultat, situaţia poartă numele de
reproductibilitate interexaminator. Acest tip de
reproductibilitate reflectă gradul în care diferiţi
observatori clasifică cazurile individuale în acelaşi
mod.
 Diagnostic - sensibilitate şi
specificitate
Procedurile de diagnostic dentar pot fi împărţite în 3
grupe mari:

 cele care conduc la rezultate constând în

valori continui (măsurători ortodontice sau
măsurarea pungilor parodontale)
 cele care conduc la rezultate dihotomice

(evaluarea radiologică dacă leziunile carioase se

extind sau nu în dentină)
 cele care implică anumite categorii de rezultate

între care se stabilesc legături discrete.

Un test de diagnostic clasifică indivizii (sau leziunile) ca
având sau nu o boală particulară (sau un anumit
stadiu de leziune).

Ştiind că testele de diagnostic au erori inerente sunt

posibile următoarele situaţii:
- diagnostic adevărat pozitiv (AP): cazul este
adevărat: există carie;
- diagnostic adevărat negativ (AN): cazul este
adevărat: nu există carie;
- diagnostic fals pozitiv (FP): aici boala este
identificată de medic dar de fapt ea lipseşte;
- diagnostic fals negativ(FN): aici boala nu este
identificată de medic , dar de fapt ea există
 T+ T-
Valoare predictivă pozitivă

D+ AP FN

Rezultatele Valoare predictivă negativă

procedurii D- FP AN
(semne clinice)

Sensibilitate Specificitate

T+: test pozitiv; T-: test negativ; D+: boala prezentă; D-: boala absentă
AP: adevărat pozitiv; FP: fals pozitiv; AN: adevărat negativ; FN: fals negativ

Într-un caz ideal, toţi indivizii bolnavi sunt testaţi pozitivi (adevărat pozitivi) şi toţi indivizii sănătoşi sunt testaţi
negativi (adevărat negativi). În realitate, testele arată deasemeni, rezultate negative pentru indivizii bolnavi (fals
negative) şi rezultate pozitive pentru indivizii sănătoşi (fals pozitive). Sensibilitatea exprimă proporţia indivizilor
bolnavi care au fost corect diagnosticaţi ca fiind bolnavi. Specificitatea indică proporţia indivizilor sănătoşi care
au fost corect diagnosticaţi ca fiind sănătoşi. Valoarea predictivă pozitivă exprimă proporţia din numărul
indivizilor care au fost testaţi pozitiv şi sunt cu adevărat bolnavi. Valoarea predictivă negativă exprimă
proporţia indivizilor care au fost testaţi negativ şi care cu adevărat sunt sănătoşi. Aceste valori pot fi exprimate
sub formă de procent înmulţind fracţia cu 100%
Suma deciziilor adevărat pozitive cu cele fals negative
(AP + FN) este egală cu numărul de indivizi care
prezintă boala.

Suma deciziilor fals pozitive şi adevărat negative

(FP +AN) este egală cu numărul indivizilor fără boală.

1. Sensibilitatea este definită ca proporţia indivizilor

bolnavi care sunt corect diagnosticaţi ca având boala:
AP/(AP +FN). Astfel, sensibilitatea este o măsură ce
evaluează cu câtă acurateţe o metodă de diagnostic
este capabilă să identifice corect indivizii cu boală.
O procedură cu o sensibilitate de 100% va indica
ORICARE individ bolnav, iar o tehnică cu sensibilitate
scăzută va fi asociată cu numeroase scăpări de
diagnostic.
 Tipic, o procedură cu sensibilitate crescută
va conduce la foarte puţine răspunsuri fals
negative, ele fiind utilizate în situaţii în care
consecinţele unui răspuns fals negativ
sunt foarte serioase: screeningul pentru
sângele donat d.p.d.v. al infectării cu HIV.

 Dacă rezultatul unei proceduri puternic

sensibile este negativ, boala poate fi
eliminată din calcul cu o încredere destul
de mare .
2. Specificitatea se defineşte ca proporţia indivizilor fără
boală, care au fost corect identificaţi ca neavând
boala, AN/(FP + AN).
Astfel, specificitatea este o măsură ce evaluează cu câtă
acurateţe o metodă de diagnostic este capabilă să
identifice corect indivizii fără boală.
O procedură cu specificitate crescută produce puţine
rezultate fals pozitive, ea fiind utilizată în situaţiile
când consecinţele unui diagnostic fals pozitiv sunt
serioase:
- diagnosticul ar conduce la o intervenţie chirurgicală
complexă,

- ar determina pacientul să ia decizii ireversibile referitoare la

viaţa sa (boala Alzheimer) sau

- ar duce la stigmatizarea pacientului (schizofrenia).

Dacă rezultatul unei proceduri puternic specifice este
pozitiv, boala este aproape sigur absentă.

Aceste perechi de valori ale

sensibilităţii şi specificităţii descriu
acurateţea metodei de diagnostic!!!!

Un test ideal ar trebui să fie atât înalt specific cât şi

ridicat sensibil, dar pentru multe proceduri de
diagnostic aceste caracteristici sunt invers
proporţionale: o creştere a unuia este asociată adesea
cu o reducere a celeilalte!!!
 Pragul „corect” de diagnostic depinde de scopul
examinării.
Pentru scopuri clinice, sunt avantaje clare prin
utilizarea stadiului D1(necavitar), deoarece acest
nivel permite o detecţie precoce şi un management
non/operativ al cariilor.
Aceeaşi atitudine poate fi luată şi în scopuri de
cercetare: includerea stadiilor necavitare în studiile
epidemiologice a condus la înţelegerea că fluorul
interferă mai mult cu rata de evoluţie a leziunii şi nu
cu iniţierea acesteia.
Totuşi, când dorim să evaluăm necesitatea
tratamentului operativ, nivelul D3 poate fi suficient,
deşi cunoştinţele actuale ne fac să ne întrebăm dacă
astăzi mai este corect să evaluăm numai necesitatea
tratamentului operativ.
 PRINCIPII FIZICE IMPLICATE ÎN
TEHNICILE DE DIAGNOSTIC
Majoritatea cazurilor de detectare si diagnosticare a
cariei necesita observarea energiei (sub formă de undă) care
este aplicata pe dinte sau care este emisa de catre dinte.
Cand undele interactioneaza cu obiectele (inclusiv
dintii), ele se comportă in urmatoarele modalitati:
 difuziune (se imprastie);
 reflectare;
 absorbtie,
 fluorescenta.
Lumina difuzata va reiesi din mostra (transmisie) sau va
fi imprastiata inapoi catre sursa ( difuziunea retrogradă).
 Difuziunea
Difuziunea reprezinta schimbarea in directie a unei unde cand
interactioneaza cu un mic particul sau obiect in interiorul unui material
neomogen. Ca si asemanare, procesul poate fi asociat unui animal
alergand prin padure, evitand copacii. Interactiunea undei cu obiectele
poate, sau nu poate, cauza o schimbare in energia undei.
Reflexia
Reflexia este un fenomen de suprafata ce rezulta in schimbarea de
directie a undei printr-o singura interactiune cu un obiect mare, directia
undei reflectate fiind adesea opusa undei de incidenta. Aici analogia ar fi
saritura unei mingi de pe o suprafata netedă de teren.
Absorbtia
Absorbtia necesita ca unda sa fie stopata de un obiect, energia undei
preluata de obiect, si apoi convertita intr-o alta forma, precum caldura.
Un obiect poate de asemenea stopa energia undei si apoi sa converteasca
aceasta energie intr-o alta unda ce are mai putina energie si de aici o
lungime de unda mai mare. Cand are loc acest fenomen in cazul undelor
de lumina, emisia undei de lumina cu lungime mai mare este cunoscuta
sub numele de fluorescenta.
PRINCIPII FIZICE IN SPATELE TEHNICILOR DE
DIAGNOSTICARE
Transmisie
Reflexie
Reflexi
e
Difuziune cu
transmisie
Difuziune
retrogradă

Fluorescenţa cu
transmisie
Fluorescenţă
retrogradă
Absorbţia cu
producere de căldură

Componenta de difuziune Componenta absorbtivă

Unda incidentă Undă emisă de energie
scăzută(fluorescenţa)
 REFLEXIE

DIFUZIUNE
SI TRANSMISIE
ABSOBTIE
 Când rezumăm datele din studiile care au evaluat criteriile de
validitate ale metodelor curente de diagnostic clinic (ex. examinare
clinică convenţională, radiografii) majoritatea au dovedit mai curând o
slabă validitate cu slabă sensibilitate şi moderată specificitate.
Acest aspect implică că diagnosticul cariei, aşa cum a fost normal
realizat în practica zilnică, este o procedură inexactă care provoacă atât
un supra cât şi un sub diagnostic.
În realitate, performanţa diagnosticului poate fi mult mai slabă
decât presupuneam deoarece majoritatea studiilor de validare au fost
realizate în condiţii de laborator, excluzând greutăţile survenite prin
prezenţa plăcii şi a salivei.
Performanţele de diagnostic mai curând slabe ale metodelor
convenţionale de diagnostic în caria dentară au făcut ca unii cercetători
să caute metode de detectare cantitative cum ar fi măsurarea
conductanţei electrice, examenele de dispersie a luminii, metodele de
laser fluorescenţă.
 METODE COMPLEMENTARE DE DIAGNOSTIC ÎN CARIA
DENTARĂ
Diagnostic calitativ: leziunea este maron sau leziunea se
întinde în dentină
Diagnostic cantitativ: profunzimea sau întinderea unei
leziuni exprimate în mm. sau volumul unei leziuni exprimat în
mm3 .
Diagnosticul cantitativ este acela în care gravitatea bolii
se exprimă în cifre ce obiectivează anumite semne clinice.
Toate metodele cantitative de diagnostic se bazează pe
interpretarea unor semnale fizice, care sunt legate de una sau
mai multe caracteristici ale leziunii carioase.
În primul rând, semnalele trebuie să fie recepţionate de
un dispozitiv de receptare, iar apoi valoarea semnalului trebuie
clasificată
Există cel puţin 3 motive pentru dezvoltarea acestor metode:
- metodele cantitative pot detecta leziunile la un stadiu
mai incipient decât metodele convenţionale;
- metodele cantitative sunt mult mai sigure decât cele
calitative;
- măsurătorile cantitative pot asigura mijloacele pentru
monitorizarea non-distructivă a bolii în curs.
Într-adevăr câteva metode de detecţie cantitative au arătat un
mare grad de încredere(sunt valide şi au acurateţe).
Astfel, s-a demonstrat că metodele cantitative cu
fluorescenţă indusă luminos pot fi folositoare (potrivite) pentru
cuantificarea longitudinală a leziunilor carioase necavitare de pe
suprafeţele netede.
 Camera intraorală

Prezintă o reală utilitate în examenul clinic şi în

stabilirea unui diagnostic corect. Imaginea este preluată din
cavitatea orală de o sondă sub forma unei piese de mână
clasice prevăzută cu fibră optică şi este prezentată pe ecranul
unui monitor.
Este posibilă mărirea de 40 de ori a imaginii, salvarea,
monitorizarea şi stocarea sa. Imaginea obţinută are o înaltă
rezoluţie, apare în timp real şi poate fi imprimată pe hârtie,
preluată de computer sau înregistrată pe casetă video. Zona
examinată este perfect şi omogen iluminată cu ajutorul unei
lămpi de halogen existentă în piesa de mână.
 Există trei situaţii prestabilite în care poate fi
înregistrată imaginea:
-imagine intra-orală de ansamblu;
-imagine extra-orală;
-mărire puternică a unei zone limitate.
Camera intraorală reprezintă un mijloc auxiliar
de diagnosticare dar permite şi implicarea pacientului
în procesul de tratament ajutând la educaţia sanitară şi
motivarea sa.
Studiile efectuate arată că pacienţii devin mai
receptivi la indicaţiile şi sugestiile de tratament după
ce vizualizează pe monitor statusul cavităţii orale.
AVANTAJE:
o examinare completă care conduce la diagnostice mai

corecte,
capacitatea de a inspecta suprafeţe greu accesibile,

obţinerea unei imagini care poate fi prelucrată şi îmbunătăţită

şi în cele din urmă o productivitate crescută care conduce la

creşterea profitului,
mijloc de documentare privind afecţiunile stomatologice şi

tratamentul lor,
capacitatea de a îmbunătăţi comunicarea cu pacienţii

deoarece ei pot “vizualiza” acum toate zonele cavităţii orale,

îmbunătăţirea educaţiei pacientului.
 COLORANȚI PENTRU DETECȚIA CARIILOR
În anii 1980 s-a utilizat pentru detectarea cariilor lumina
fluorescentă împreună cu unele substanţe colorante.
Colorantul poate facilita detectarea cariei şi vizualizarea ei
pentru că acesta absorbit de diferite ţesuturi creşte contrastul
coloristic între leziuni şi structurile dentare sănătoase
înconjurătoare.
Unii agenţi colorau dintele ireversibil.
ÓBrien a introdus coloranţii marcaţi şi a găsit că un colorant
fluorescent (Zyglo ZL-22) care nu este indicat pentru utilizarea
intraorală a fost capabil să penetreze leziuni nedecelabile până
atunci.
Un alt colorant marcat (Briliant Blue 10 %) utilizat împreună
cu FOTI a făcut detectarea leziunilor incipiente mult mai uşoară.
Alţi autori au utilizat un colorant fluorescent (Fluorol 7 GA)
împreună cu o sondă cu fibre optice pentru detectarea cariilor
aproximale şi a avut rezultate incurajatoare.
 TRANSILUMINAREA CU FIBRĂ
OPTICĂ : FOTI
Lumina vizibilă este direcţionată de la o sursă
puternică de lumină printr-o fibră optică şi un vârf subţire
(0.3-0.5 mm) pe suprafaţa dentară.
Lumina străbate dentina şi smalţul, este
împrăştiată şi absorbită diferit, în funcţie de
transluciditatea ţesuturilor; smalţul sănătos este relativ
transparent la lumina vizibilă.
Atunci când volumul porilor în smalţ şi dentină este
crescut datorită demineralizării şi există o decolorare
maron în dentină, lumina din carie este împrăştiată şi
absorbită într-o mai mare măsură, ceea ce va provoca
formarea de umbre.
 Pentru a detecta cariile proximale , vârful sondei se plasează
vestibular sau oral în dreptul punctului de contact iar transiluminarea este
apreciată fie dinspre partea opusă sau dinspre ocluzal la nivelul crestei
marginale.
Pentru a detecta cariile ocluzale , sonda se mişcă înainte şi înapoi
pe faţa linguală şi vestibulară şi se evaluează dinspre ocluzal.
Este recomandabil ca orice sursă de lumină adiacentă să fie stinsă.
Umbrele care nu depăşesc creasta marginală şi au un diametru mai
mic de 2 mm. pe suprafaţa ocluzală se extind doar în smalţ sau dentina
externă, iar cele care au un diametru mai mare de obicei sunt profunde în
dentină
Dinte sănătos, cu Fisura colorată, Fisura colorată, dar fără
morfologie fisurală dar fără deschiderea reliefului
nemodificată deschiderea fisural Coincide cu
reliefului fisural. leziunile care în SIDEC
Coincide cu primesc cod 2
leziunile care în
SIDEC primesc cod
1.
Leziune microcavitară cu
coloraţie portocalie la baza
fisurii.Coincide cu leziunile
care în SIDEC primesc cod 3
Halou dentinar cu
modificare de culoare
orange sau gri. Coincide cu
leziunile care în SIDEC
primesc cod 4
 Pentru dinţii permanenţi, sensibilitatea FOTI
variază de la <50-85%, în timp ce specificitatea este
mare: >95%.
Pentru diagnosticul cariilor aproximale la dinţii
permanenţi la copii de 12 ani, s-a demonstrat că acolo
unde nu s-au putut utiliza Rx în diagnosticul pe dinţii
laterali, FOTI aproape că a dublat detecţia
realizată numai prin mijloace clinice.
Totuşi Rx.bw sunt mai sensibile decât ex.clinic
combinat cu FOTI: din cariile aproximale ce afectau
smalţul pe Rx., numai 17% au fost detectate de către
FOTI, iar din Rx.transparenţele ce se extindeau în
dentină, numai 48% au fost detectate de către FOTI.
 Cariile de smalţ aproximale nu pot fi detectate în
mod adecvat de către FOTI, ceea ce împiedică o
corectă urmărire a evoluţiei lor.
FOTI este o metodă suplimentară ieftină şi non-
invazivă ce se adăugă examenului clinic în detectarea
cariilor aproximale în dentină
NU este utilă în detectarea cariilor de smalţ iar
sensibilitatea ei în cariile de dentină este discutabilă.
Tehnica NU poate înlocui Rx. b-w în
monitorizarea evoluţiei cariilor aproximale.
Cariile secundare sunt dificil de detectat cu
ajutorul FOTI
 DIGITAL IMAGING FIBER-OPTIC
TRANS-ILLUMINATION : DI-FOTI
Prin metoda cantitativă DI-FOTI s-a încercat îmbunătăţirea
sensibilităţii prin înlocuirea ochiului uman cu un receptor cuplat la
un computer: CCD.
Acest receptor conţine o mare cantitate de fotocelule care
converteşte energia fotonică în curent electric.
Acest curent electric, care este direct proporţional cu energia
fotonică, este transmis la un videoprocesor. Acesta, converteşte toţi
curenţii din toate fotocelulele în valori coloristice care sunt afişate
pe ecranul monitorului.
În acest mod, dintele transiluminat poate fi observat pe
monitor iar umbrele pot fi interpretate de către computer utilizând
formule matematice. Rezultatele iniţiale au fost foarte
încurajatoare, demonstrând o sensibilitate şi specificitate crescute.
 Sistemul DIFOTI utilizează lumina albă
obişnuită şi preia avantajele recentelor tehnologii
computerizate care au ca obiectiv să aducă
stomatologia în sec.XXI.
El este singurul instrument de diagnostic dentar
imagistic care a fost aprobat de FDA pentru detectarea
cariilor incipiente, cavitare sau recurente.
Creează în mod sigur şi instantaneu imagini
digitale cu rezoluţie înaltă a suprafeţelor ocluzale ,
aproximale şi netede.
El ajută medicul stomatolog să descopere sau să
confirme prezenţa cariilor care nu au putut fi detectate
prin inspecţie, palpare, sau chiar radiografic.
 In medie, învăţarea interpretării imaginilor prin DI-FOTI
necesită o perioadă de instruire de doar 3-4 ore.

DI-FOTI poate indica existenţa unei carii incipiente într-

un stadiu în care încă nu poate fi detectată radiografic chiar
prin radiografie digitală.

Performanţa de diagnostic este mai mare de 2 ori în

cazul cariilor proximale, de 4 ori în cazul cariilor ocluzale
şi de 10 ori în cazul cariilor de suprafeţe netede pentru DI-
FOTI în raport cu radiografia convenţională .

Procentul de suprafeţe diagnosticate corect ca fiind

sănătoase este aproximativ acelaşi (specificitatea).
.
Avantaje:
 fiabilitate în diagnostic: detectează cariile incipiente,
necavitare , cele cavitare şi marginale pe toate suprafeţele
dentare înainte ca acestea să fie detectabile clinic sau
radiografic,
 siguranţă în utilizare: utilizează lumina albă, obişnuită şi

nici un fel de radiaţii ionizante,

 reprezintă un mijloc valoros de educaţie sanitară: dă

naştere la imagini în timp real care pot fi analizate de

către medic şi pacient,
 contribuie la creşterea eficienţei: medicul sau igienistul

au posibilitatea de a detecta orice leziune nou apărută la

fiecare şedinţă de monitorizare.
Caracteristici:
 utilizează lumina albă obişnuită,
 permite achiziţia imagistică în timp real,
 sunt redate toate suprafeţele coronare,
 permite o magnificaţie pâna la x16,
 este repetabilă şi reproductibilă,
 imaginile şi informaţiile date pacientului pot fi
stocate pe CD, hard disk sau mijloace externe,
 imaginile pot fi copiate sau transmise
pacienţilor în format electronic
Indicaţii de utilizare:
-detectează cariile necavitare, cavitare sau secundare situate
pe:
 suprafeţele ocluzale, proximale sau netede
 în jurul restaurărilor din amalgam, răşini compozite, a sigilărilor şi
a inelelor ortodontice
-detectează alte modificări în anatomia dentară coronară:
-fracturi, fluoroză, decalcificări
-monitorizează eficienţa tratamentelor restaurative:
-îndepărtarea dentinei patologice
-starea marginilor restaurărilor şi a sigilărilor
-monitorizează calitatea în timp a tehnicilor cosmetice:
-aplicarea de on-lay sau faţete
Reprezentare sistem Difoti

Piesă de mână
Dispozitiv de
transmitere
a imaginii la
Fereastră CCD din piesă
anti-aburire Se asigură
Insert activ
Emiţător reproductibilitatea
sursă testului
luminoasă 180̊
 Pentru examinarea suprafeţelor ocluzale, poziţia insertului este
perpendiculară pe suprafeţele vestibulare şi linguale imaginea fiind captată
de la nivelul suprafeţei ocluzale.
O imagine de rezoluţie înaltă apare instantaneu, în timp real, pe monitorul
computerului

Carie ocluzală
Lumina vine din
detectată cu
ambele părţi ale
ajutorul DIFOTI
dintelui fiind
captată în imagine
suprafaţa ocluzală
 Pentru examinarea suprafeţelor aproximale, suprafaţa activă a
insertului se plasează în contact cu dintele de examinat permiţând
luminii de lucru să îl străbată şi să fie captată pe partea opusă,
imaginea fiind preluată de un dispotitiv CCD ce să găseşte în interiorul
piesei de mână.

Sursa
luminoasă
vestibular; Carie
imaginea proximală
captată
lingual
 Mod de funcţionare Transiluminare
Carii incipiente-detectate
Sursă
luminoasă
În mod tipic, dintele
cariat dispersează şi absoarbe
mai multă lumină decât
ţesuturile sănătoase din jur.
Caria pe suprafaţa DIFOTI-imagine digitală
examinată pare ca o zonă mai Radiografie
închisă faţa de zona mai Carii incipiente-detectate
translucidă sănătoasă din jur. Raze-X

DIFOTI se diferenţiază
faţă de radiografie deoarece
indică prezenţa cariilor
incipiente la un moment mai
precoce. Film sau imagine digitală
 Sistemul DIFOTI
Diferenţa între sistemul DIFOTI şi radiografie
Carie incipientă Carie necavitară Carie cavitară
Stadiul de evoluţie Suprafaţă intactă Suprafaţă integră Suprafaţă distrusă
Reversibilă Reversibilă Ireversibilă

Modalităţi imagistice Sistemul DIFOTI

de detectare a leziunilor carioase
Radiografie

Terapie preventivă: Terapie preventivă

Opţiuni terapeutice igienă,F,sigilări, şi/sau restaurativă
Intervenţii operative
monitorizare Intervenţii operative
micro-invazive:
Carie necavitară proximală
Carie necavitară proximală
Carie necavitară proximală
Carii necavitare proximale
Carii necavitare proximale
Carii cavitare proximale
Carie marginală lângă o restaurare din
amalgam

amalgam

carie
Fractură cronară
 Microlux Transilluminator (AdDent Acteon
North America) poate prezenta un diametru de 2mm
sau 3mm a sursei de lumină. Sistemul dă posibilitatea
de a localiza fisurile, leziunile de carie, tartrul
subgingival sau orificiile de deschidere ale canalelor
radiculare.
 FUSION Transilluminator ( Care Stream Dental) utilizează
tehnologia patentată „LED beam” pentru a emite o lumină albă de mare
intensitate printr-un vârf de 3 mm în vederea unui diagnostic de precizie
în ceea ce priveşte fracturile coronare şi leziunile carioase.

Orascoptic, (Kavo) prezintă o piesă de mână ce conţine sursa

LED de lumină ce permite transiluminarea ţesuturilor dure dentare.
 DIAGNOcam: DIFOTI în spectru NIR
 Comfortabil: printr-o singură manoperă, economie de
timp, se obţine o imagine reprezentativă.
 Se integrează uşor în practica de rutină, chiar fără a
apela iniţial la curăţirea profesională.
 Îmbunătăţeşte semnificativ calitatea diagnosticului:
 Fără radiaţii X
 Diagnosticul supragingival al cariilor ocluzale, proximale şi
adiacente restaurărilor
 Detectarea precoce care nu este posibilă cu alte mijloace de
diagnostic
 Nu apar suprapuneri proximale ca în cazul razelor X: planul
secund este vizualizabil
 Este ideal pentru informarea pacientului şi monitorizarea
ulterioară:
 Imaginile sunt afişate pe ecran în timp real
 Imaginile curente pot fi comparate cu cele mai vechi
Principiul de funcţionare:

Utilizează lumina în spectrul

NIR (near infra red~780 nm)
Lumina este transmisă de la
nivelul apexului şi al procesului
alveolar spre coroană
Utilizează dispersia luminii
 Suprafaţă de Carie iniţială în Carie evidentă în Carie evidentă în
smalţ sănătoasă smalţ smalţ smalţ până la JSD

Carie cu implicarea Umbră dentinară: leziune dentinară

JSD: leziunea este profundă: carie cu implicarea JSD: leziunea
în dentină este în dentină
PRINCIPIILE FLUORESCENŢEI INDUSĂ CU
LASER/LUMINĂ
Unele materiale posedă calitatea de fluorescenţă
când sunt iluminate cu laser sau lumină.
Fluorescenţa este un fenomen prin care lungimea de
undă a luminii emise (originală) se schimbă într-o lungime
de undă mai mare.
Când lumina emisă este din spectrul vizibil, lumina
fluorescentă are o culoare diferită de prima. Utilizând un
filtru prin care poate trece numai lumina fluorescentă îi
putem măsura acesteia intensitatea. Intensitatea luminii
fluorescente este proporţională cu cantitatea de material
care provoacă fluorescenţa. Fluorescenţa ţesuturilor dure
dentare a fost cunoscută de mult timp (Benedict – 1928).
 Dentina şi smalţul posedă calitatea de
fluorescenţă, aceasta fiind denumită
autofluorescenţă.
Leziunile carioase şi biofilmul bacterian
conţin de asemeni substanţe fluorescente.
Cromoforii ce provoacă fluorescenţa nu
au fost încă clar identificaţi, dar se pare că
fluorescenţa albastră este asigurată de
dityrozină iar cea în infraroşu de
protoporfirină prezentă ca un produs al
distrucţiei microbiene.
 
FLUORESCENŢA INDUSĂ LUMINOS:
2. DIAGNOdent
Lumina emisă cu o  = 655 nm (lumină roşie)
este transportată printr-un fascicul de fibre la vârful unei
piese de mână. Vârful este plasat pe suprafaţa dentară
şi lumina laser va penetra dintele. Fotonii reflectaţi şi
fluorescenţi sunt preluaţi de acelaşi vârf al DIAGNOdent-
ului dar de fibre diferite.
Se măsoară lumina fluorescentă iar intensitatea sa
este o indicaţie a mărimii şi profunzimii leziunii carioase.
Intensitatea luminii fluorescente este afişată ca un
număr cuprins între 0 şi 99.
Pragul între caria limitată la smalţ şi caria în
dentină a fost identificat a fi în jurul valorii 18 sub condiţii
de umiditate.
Acelaşi registru în condiţii de câmp uscat a condus
la valoarea de 21.
 Studiile in vitro a validităţii au arătat că
sensibilitatea DIAGNOdent-ului in cariile fisurale este
cuprinsa între 0,17 şi 0,87 în timp ce specificitatea a
avut valori cuprinse între 0,72,şi 0,98; corelaţia cu
profunzimea leziunii determinată microradiografic pe
secţiuni dentare a fost de 0,76 – 0,79.

O caracteristică atractivă a DIAGNOdent-ului este

designul compact şi măsurătorile rapide.

DIAGNOdent-ul a fost deasemeni folosit in vitro

pentru detectarea şi cuantificarea cariilor de suprafaţă
netedă.

Corelaţia între citirile cu DIAGNOdent şi

profunzimile histologice ale leziunii a fost de 0,85, în
timp ce sensibilitatea şi specificitatea pentru detectarea
cariilor dentinare a fost de 0,75 şi respectiv 0,96.
Angulaţie corectă a vârfului Angulaţia incorectă duce la
sondei rezultate fals negative
În urma unor studii unanim
recunoscute, Lusii recomandă:

 valorile între 10-15 nu

necesită o îngrijire sau
măsuri terapeutice active
 valorile între 15-30 necesită

o îngrijire preventiv /
terapeutică şi/sau tratament
operativ în funcţie de riscul
cariogen al pacientului
 valorile >30 necesită ambele

strategii terapeutice
 CAZUL I

Dintele 27 fără semne clinice de carie

Nu există imagine de Rx.transparenţă pe 27

Diagnodent-ul a arătat în foseta mezială o
valoare de 28

Zona suspectă a fost instrumentată cu abraziune

cu aer: RONDOflex leziunea ajungând până la
dentină
 CAZUL II

Imagine a suprafeţei ocluzale care la

inspecţie pare indemnă

Pe Rx. nu se observă nici o transparenţă

 La utilizarea Diagnodent-ului s-a obţinut
valoarea de 90

Imaginea cavităţii reziduale după îndepărtarea

dentinei patologice
 CAZUL III

Suprafaţă ocluzală fără semne directe

de carie

La 26 nu se observă Rx. transparenţă

Diagnodent-ul a arătat o valoare de
31 atât în foseta centrală cât şi
în cea distală

Imaginea extinderii preparaţiilor

înainte de faza restaurativă
DIAGNOdent PEN
Poziţionare corectă a Poziţionare incorectă a
vârfului sondei vârfului sondei
FLUORESCENŢA INDUSĂ LUMINOS:
1. (QLF: quantitative light fluorescence)
Demineralizarea ţesuturilor dure dentare provoacă
o pierdere a autofluorescenţei.
In detectarea demineralizării smalţului, lumina
laser a fost utilizată pentru a induce fluorescenţa
smalţului printr-o metodă sensibilă şi nondistructivă.
Dintele a fost iluminat cu un fascicul albastru –
verde de la un laser cu argon ce a produs o lumină
monocromatică difuză cu o  = 488 nm. Fluorescenţa
smalţului ce apare în domeniul galben a fost observată
printr-un filtru restrictiv galben ( este  520 nm) care
elimină restul luminii dispersate si reflectate înapoi.
Zonele demineralizate apar ca pete închise la
culoare.
 Echipamentul QLF este compus dintr-o cutie
ce conţine un bec cu xenon şi o piesă de mână
asemănătoare cu o cameră intraorală.

Lumina trece prin piesă via un sistem de

cristale lichide, iar piesa conţine filtrul ce
îndepărtează lumina albastră.

Imaginile live sunt prezentate cu ajutorul

unui computer, şi pot fi captate şi stocate.

QLF poate înregistra toate suprafeţele

dentare cu excepţia celor proximale!!!!!
 Localizarea şi tiparul leziunii în smalţ vor ghida
medicul către un diagnostic corect.

Pentru o cuantificare in vivo a pierderiii de mineral

prin această metodă s-a utilizat o microvideo cameră
color (CCD) şi o analiză computerizată a imaginii.

Pentru a calcula pierderea de mineral din leziune

radiaţia fluorescentă a ţesutului sănătos este reconstruită
prin extrapolarea radiaţiei fluorescente de pe ţesutul
sănătos din jurul leziunii.
 
 Diferenţa dintre valorile obţinute clinic
şi cele reconstruite evaluează pierderea de
fluorescenţă rezultată în leziune.

Prin aceasta pot fi obţinute trei valori:

 pierderea de fluorescenţă medie în

leziune (%);
 pierderea maximă de fluorescenţă în

leziune;
 suprafaţa leziunii (mm2).
Odată o imagine captată, următorul pas
este analizarea oricărei leziuni şi evaluarea
cantitativă a status-ului de demineralizare
al dintelui.

Pragul pierderii fluorescenţei este setat la

5%; aceasta înseamnă că toţi pixelii cu o
pierdere mai mare a fluorescenţei de 5%
din valoarea considerată normală pentru
smalţul sănătos vor fi consideraţi ca parte a
leziunii.
 Odată ce pixelii au fost consideraţi
”sănătoşi” sau în “leziune” software-ul
calculează pierderea de fluorescenţă
medie în leziune şi suprafaţa în mm.
afectată.

Atunci când se examinează

leziunea longitudinal, QLF utilizează un
sistem video de repoziţionare care are
capacitatea de a suprapune perfect
imaginile ulterioare peste cea originală.
Pentru cariile fisurale sensibilitatea
a fost de 0.68 şi specificitatea de 0.70;
corelarea intraexaminator a fost de 0.93 şi
cea interexaminator de 0.92
 Spectra (Spectra® Caries Detection Aid system, Air
Techniques, Inc.) este un dispozitiv care utilizează o lumină LED de 405 nm
albastră-violet sau emisă de laser diodă şi o tehnologie de captare a imaginii în
urma fluorescenţei ţesuturilor dentare.
Tehnologia de iluminare este cuplată şi cu un soft analitic (Visix), ce
permite vizualizarea zonelor demineralizate ca o fotografie a dintelui în diferite
culori: verde, albastru, roşu, portocaliu şi galben.
Imaginile pot fi stocate şi examinările ulterioare repetate pot demonstra
modificările de la nivel dentar.
Acest lucru poate conferi apoi date obiective în legătură cu progresia
leziunilor sau a eficienţei terapiei de remineralizare
Dispozitivul prezintă şi un indicator al valorilor
leziunii cuprinse între 0 şi 5.

Smalț sănătos

Carie de smalț
incipientă

Carie de smalț
profundă

Carie dentinară

Carie dentinară
profundă
 Spectra poate detecta leziunile carioase ascunse între marginile
restaurărilor din amalgam sau răşini compozite şi ţesuturile dentare

Absenţa leziunilor carioase la Prezenţa şi extinderea leziunilor

examinarea folosind lumină albă cu ajutorul Spectra
 Absenţa leziunilor carioase la Prezenţa şi extinderea leziunilor
examinarea folosind lumină albă cu ajutorul Spectra

Imaginile pot fi folosite pentru a motiva pacienţii şi a le

explica acestora necesitatea unor intervenţii imediate
 Spectra poate ghida medicul în etapa de îndepărtare a
procesului carios, oferind asigurări în ceea ce priveşte îndepărtarea în
totalitate a dentinei cariate.

Poate ajuta în diagnosticarea sindromului de dinte fracturat,

în punerea în evidenţă a biofilmului bacterian

Interfaţa cu calculatorul permite stocarea imaginilor de

fluorescenţă în baza de date a pacientului
 SOPROLIFE (Acteon North America) oferă
posibilitatea detectării leziunilor carioase aflate în diferite
stadii de evoluţie. Tehnologia de autofluorescenţă permite
detectarea leziunilor fisurale şi a celor proximale, care
obişnuit scapă unui examen radiologic
Camera intraorală Soprolife prezintă două tipuri diferite de LED care
iluminează suprafețele dentare în domeniu vizibil în zona de lumină
albă și într-o zonă îngustă de bandă (cu o lungime de undă de 450 nm
și o lățime de bendă de 20nm centrată în jurul lungimii de undă
excitantă). Aceasta determină posibilitatea obținerii unei suprapuneri
între imaginea anatomică a dintelui și cea obținută prin
autofluorescență.

Camera poate să detecteze și să localizeze diferențele de densitate,

structură și/sau de compoziție chimică a țesuturilor care sunt supuse
iluminării continue în una dintre benzile de frecvență, în timp ce
cealaltă bandă generează fenomenul de fluorescență.
Dispozitivul este echipat cu un senzor de imagine CCD care constă
dintr-un mozaic de pixeli acoperiți de filtre pentru culorile
complementare. Datele adunate referitoare la energia recepționată de
fiecare pixel permit obținerea unei imagini complete a dintelui
examinat.
Camera poate opera în trei moduri diferite:

Modul de lumina albă (patru LED-uri care emit

lumină albă)- obținerea unor imagini clarea
zonei investigate, de la imagini de ansamplu
pînă la imagini de detaliu

Modul de diagnostic – identificarea leziunilor

carioase ocluzale și proximale

Modul de tratament (patru LED-uri albastre

generează fluorescența smalțului și dentiei)-
permite prezervarea țesuturilor dure sănătoase
în cadrul tratamentului inim invaziv
Dispozitivul Vistacam® (Classic, CL, and IX)
(Dürr Dental, Bietigheim-Bissingen, Germany)

Este o cameră intraorală care poate

determina și fluorescența țesuturilor
dure dentare, care emite lumină cu
lungimea de undă de 405 nm și
captează imagini digitale.

Lumina reflectată este filtrată sub 495 nm și generează o

fluorescență galben verzuie a țesuturilor sănătoase cu o
valoare maximă de 510 nm și o fluorescență roșie cu o
valoare maximă de 680 nm. Software-ul (DBSWIN version
5.3) cuantifică componentele roșii și verzi ale luminii
reflectate pe o scală de la 0 la 3
Capul intershimbabil Cam al dispozitivului Capul intershimbabil Macro al dispozitivului
permite înregistrarea unor imagini permite magnificarea zonele examinate
intraorale de mare calitate. până la 120 de ori

Capul intershimbabil Poly al dispozitivului

permite fotopolimerizarea materialelor pe
bază de rășină
 0-1 smalț sănătos

1-1,5 carie superficială în smalț

1,5-2 carie profundă în smalț

2-2,5 carie dentinară

>2,5 carie dentinară profundă

Capul intershimbabil Proof al dispozitivului
permite identificarea leziunilor carioase și a
biofilmului bacterian pe suprafețele ocluzale
și pe cele netede

Capul intershimbabil Proxi al dispozitivului

permite identificarea leziunilor carioase
proximale
În lumina infraroșie smalțul sănătos apare
translucid, iar leziunile carioase apar intens
opace, deschise la culoare (albicioase)
ICDAS 1

ICDAS 2

ICDAS 6

A- Microscop optic; B Dispozitiv Soprolife; C Dispozitiv Vistacam

 DISPOZITIVE BAZATE PE REFLEXIA ȘI
REFRACȚIA LUMINII
Dispozitivul Caries ID™ (Midwest Caries I.D.™ Detection,
Dentsply) foloseşte o undă luminoasă emisă de o laser diodă sau LED
pentru a identifica zonele de demineralizare.
Atunci când zonele de demineralizare sunt identificate,
dispozitivul LED îşi schimbă culoarea în roşu şi apare un avertisment
sonor.
Din punct de vedere tehnologic este o combinaţie între
transmisia prin fibre optice şi cea LED care permite detecţia până la
92% a leziunilor carioase fisurale şi 80% a celor proximale.
Dispozitivul captează lumina reflectată şi refractată de la
nivelul prismelor smalţului din zonele examinate.
Un dinte sănătos este mai translucid decât unul demineralizat,
ceea ce se traduce prin modificări optice.
Lumina reflectată de smalţul demineralizat este captată de
fibrele optice aflate în piesa de mână şi convertită în semnale electrice
  MONITORIZAREA OPTICĂ A CARIEI
(OPTICAL CARIES MONITOR)

Cariile incipiente apar mai albe decât ţesuturile

sănătoase din jur din cauza puternicei dispersii a luminii în
interiorul leziunii. Această dispersie poate fi cuantificată prin
metode ce se bazează pe tehnologia cu fibre: cantitatea
măsurată este coeficientul de dispersie.
Un instrument pentru utilizare clinică- monitorul optic
pentru carie - are o sursă de lumină, o unitate de măsurare şi
referinţă şi o parte de detectare.
Lumina este transportată printr-o fibră până la vârful piesei de
mână care este plasat pe suprafaţa dintelui iar lumina reflectată
este colectată de alte fibre situate tot în vârful insertului.
Este indicat pentru detectarea în mediu
umed a leziunilor carioase fisurale şi
proximale.
Utilizare
Pentru a evita răspunsurile false, dinţii
trebuie să fie umeziţi şi nu trebuie să prezinte
urme de pastă profilactică, placă sau tartru.
Pentru leziunile proximale detecţia este
posibilă numai dinspre ocluzal. Trebuie menţinut
permanent contactul cu dintele, dar nu trebuie să se
aplice nicio presiune.

Vîrful sondei se plasează Tehnică incorectă, în care

perpendicular pe creasta vârful sondei este plasat
marginală sau cu ușoară deasupra punctului de contact
înclinirare către spațiul în ambrazura ocluzală și nu
proximal deasupra crestei marginale
Pentru suprafețele ocluzale sonda se poartă de-a lungul şanţurilor
şi fosetelor, vârful sondei trebuind să fie paralel cu axul lung al
dintelui.

Detecția se obține Vârful sondei trebuie rotit Tehnică incorectă,în care sonda este
prin plasarea 360° pentru a putea aplicată pe suprefețele netede
sondei direct în surprinde mărimea leziunii vestibulare și orale, ceea ce permite
șanțuri și fosete ca lumina să penetreze ușor în
dentină în loc să fie reflectată și
absorbită, determinând un răspuns
fals pozitiv
Dacă se detectează o leziune carioasă, examinatorul trebuie să se
concentreze asupra punctului de intrare în leziune şi să pivoteze
sonda pentru a determina mărimea şi localizarea.
 DISPOZITIVE BAZATE PE ABSORBȚIA
LUMINII ȘI EMISIE DE CĂLDURĂ
Canary System™ este un dispozitiv folosit pentru
detecţia precoce a leziunilor carioase şi pentru monitorizarea
acestora. Poate detecta leziunile carioase primare situate pe toate
feţele dentare, precum şi cele asociate restaurărilor.

Dispozitivul utilizează o lumină laser pulsată pentru a

scana suprafaţa dentară. Lumina laser este absorbită de
ţesuturile dentare şi pot fi observate două fenomene:
lumina laser este convertită în luminiscenţă şi apare
o emisie de căldură. Această încălzire nu este
periculoasă pentru dinte şi oferă informaţii despre
suprafaţa dentară până la o profunzime de 5 mm.
Măsurarea simultană a căldurii reflectate şi a luminii
oferă date despre prezenţa şi extinderea leziunilor
carioase sub zona de suprafaţă înainte ca acestea să fie
detectate radiologic
 SISTEME DE DIAGNOSTIC BAZATE PE
CURENTUL ELECTRIC
Principiile conductanţei şi impedanţei
electrice
 Când un curent electric trece printr-un
material, proprietăţile electrice ale acelui
material determină extinderea până la care curentul este
condus.
Unele materiale biologice sunt mai conductive decât
altele; biomaterialele cu concentraţii mari de fluide şi
electroliţi sunt mai conductive decât materialele cu
concentraţii scăzute.
Smalţul imatur, poros este mai conductiv decât cel
matur şi dentina este mai conductivă decât smalţul.
 Când un curent este aplicat prin plasarea unui
electrod pe suprafaţa dentară poate fi măsurată
conductanţa electrică a întregului material între
acest electrod şi contra-electrodul care în general
este ţinut în mână.
Din moment ce toate aceste materiale au
concentraţii mari de electroliţi cu excepţia smalţului,
măsurarea conductanţei este în special aceea a
smalţului. Sediile demineralizate în smalţ, sedii cu
un volum mare al porilor şi microcavităţi pot fi
detectate prin măsurarea conductanţei.
Ideea aplicării acestei metode a fost propusă de
Magitot încă din anul 1878.
 Tehnica are două moduri de aplicare: metoda
specifică pentru sediu aplică o sondă ca electrod în
fisură măsurându-se astfel conductanţa electrică la
acel sediu.
Pentru a împiedica curentul să se scurgă printr-
un strat superficial de umezeală spre gingie se aplică
un jet de aer pentru a usca suprafaţa dintelui în jurul
sondei. Dezavantajul acestei metode este că numai o
mică arie de pe suprafaţa ocluzală poate fi măsurată la
o singură evaluare.
Pentru a măsura întreaga suprafaţă ocluzală
trebuie să o acoperim cu un mediu ce conţine electrolit
în care se plasează electrodul. Această tehnică este
denumită specific pentru suprafaţă.
  Studiile au raportat că sensibilitatea prin metoda
specifică sediului în diagnosticarea leziunilor dentinare la
molari şi premolari a variat între 0,67 până la 0,96 în timp
ce specificitatea a variat între 0,71 şi 0,85 ceea ce reflectă
o performanţă acceptabilă.
Aceste dispozitive ne-ar putea ajuta în detectarea
cariilor fisurale la dinţii recent erupţi, el putând fi folosit şi
ca o măsură de detectare a probabilităţii ca o sigilare sau o
restaurare sigilantă să fie necesară în primele 18-24 luni
după erupţie.
Sensibilitatea şi specificitatea tehnicii pe suprafaţă
depinde mai mult de mediul conductiv, avînd valori mai
mici decât ale primei tehnici.
În 1990 au apărut şi s-au testat două instrumente:
         - Vanguard Electronic Caries Detector
         - Caries Meter L
 Ambele măsoară conductanţa eˉ între vârful unei sonde
plasată într-o fisură şi un conector ataşat la o zonă de mare
conductivitate (gingie sau piele).

Conductanţa a fost apoi convertită la Vanguard pe o

scală de la 0 la 9 iar la Caries Meter L la 4 valori codificate
coloristic (verde – indemn; galben – carie în smalţ; oranj –
carie în dentină şi roşu – implicare pulpară).

Pentru a preveni conductanţa de suprafaţă sistemul

Vanguard îndepărtează saliva printr-un curent de aer continuu
iar la CML dimpotrivă pentru a asigura un bun contact eˉ şi a
minimaliza efectul salivei, este necesar ca şanţurile şi fosetele
să fie umezite cu ser fiziologic.
 Ashley a găsit că ECM (Monitorul electronic pentru carii, 2001)
este instrumentul de diagnostic cu cea mai mare acurateţe în comparaţie
cu examinarea vizuală, FOTI şi radiografia convenţională şi radiografia
“b-w” digitală în diagnosticarea in vitro a leziunilor ocluzale incipiente
necavitare la dinţii posteriori.

ECM pe suprafaţa radiculară a dat

rezultate încurajatoare: a fost evaluat
efectul unei paste de dinţi (5000
ppm) faţă de alta (1100ppm) pe 201
pacienţi care aveau cel puţin o
leziune.

După 3 şi 6 luni, au fost diferenţe

statistice între cele 2 grupuri, cel cu
fluor mai mult demonstrând o
capacitate de remineralizare mai
mare
Un profil ECM obţinut în cazul unei carii radiculare primare
Sensibilitatea şi specificitatea au fost de 0.78 şi 0.80 pentru
diagnosticul cariilor ocluzale dentinare şi de 0.65 respectiv
0.75 pentru leziunile în smalţ. Există totuşi un procent de 20%
răspunsuri fals pozitive (specificitate 80%) care pot conduce la
20% intervenţii inutile (supratratament).
Ricketts în 2002 a introdus în clinică un prototip denumit ECM II,
LODE (Groningen) care este specific pe sediu şi a demonstrat că
fluxul de aer utilizat are un rol important în creşterea sensibilităţii
şi specificităţii in vitro: creşterea fluxului de aer la 7.5 L/min. a
crescut sensibilitatea la 99% şi specificitatea la 88%.
Fluxul de aer este vital în utilizarea ECM II deoarece el
îndepărtează umezeala superficială şi reduce posibilitatea
conductanţei gingivale.
 Măsurarea conductanţei electrice este utilizată în:
 monitorizarea evoluţiei leziunilor incipiente,
 urmărirea eficienţei tratamentelor de
remineralizare
 stabilirea deciziei de sigilare a unei fisuri sau
restaurări
 mai puţin în decizia de tratament operator,
datorită specificităţii reduse ceea ce duce la
probabilitatea de diagnostice fals pozitive şi
tratament invaziv inutil
O aplicare ulterioară a monitorizării electrice a
cariei este Spectroscopia cu Impedanţă Electrică
(EIS).
Spre deosebire de ECM care utilizează o
frecvenţă fixă (23 Hz), EIS scanează o plajă de
frecvenţe electrice asigurând informaţii despre
capacitanţă şi impedanţă.
Acest proces asigură potenţialul pentru
analize mai detaliate privind structura dintelui,
inclusiv prezenţa şi extinderea cariilor.
Un prototip a fost introdus experimental în
clinică în anul 2007.
 Acest dispozitiv poate fi folosit numai pentru
cuantificarea leziunilor carioase de pe suprafeţele
netede.
Ca o indicaţie viitoare acest dispozitiv va fi
folositor pentru evaluarea cantitativă a regresiei
leziunilor de pe suprafeţele netede ce se dezvoltă în
timpul terapiei ortodontice fixe.
Dispozitivul CarieScan PRO™ (Dundee, Scotland)

Utilizează tehnologia ACIST (AC (alternating

current) Impedance Spectroscopy)

Un curent electric de amplitudine mică este

aplicat prin vîrful senzorului în direct contact
du dintele, trecînd prin smalț, dentină și pulpă
pentru a detecta modificările de densitate
minerală nu numai la suprafață.
Dispozitivul măsoară impedanța electrică utilizând un spectru
de frecvențe timp de 4 secunde și o compară cu "harta" de
referință a unui dinte sănătos. Sistemul poate prezneta
probabilitatea prezenței leziunilor carioase ca un rezultat
numeric pe o scală de la 0 la 100.
Rezultatele numerice, împreună cu indicatorul LED colorat,
avertizează practicianul asupra informațiilor recepționate
Verde- valoare 0- țesut sănătos.
Verde/galben- valori 1-50- probabilitate
mica privind prezența leziunilor
carioase
Galben/oranj- valori 51-90-
probabilitate medie de prezență a
leziunilor carioaseI
Oranj intens/roșu- valori 91-99-
probabilitate crescută deprezență a
leziunilor carioase
 CARIODETECŢIA PRIN LASER CU CO2
Utilizează un LASER cu CO2 pentru diagnosticul cariilor din
şanţuri şi fosete ocluzale. Sursa este un laser cu CO2 cu
energie 2,5 Watt şi 18 pulsuri pe sec.
Utilizarea sa în scop de diagnostic se bazează pe conţinutul mai
bogat în substanţe organice din zona cariată. Sub acţiunea sa
apa din ţesuturi se va evapora şi reziduul organic va rămîne
carbonizat, modificat de culoare. In acest fel se detectează
caria prin culoarea modificată a smalţului sănătos (aspect
asemănător gravării cu acid fosforic 37%).
După carbonizarea şi lichefierea componentei organice, LASER-ul
produce solidificarea sărurilor minerale rămase. Dentina aflată
sub carie suferă un proces de recristalizare şi creştere în
dimensiune a cristalelor de hidroxiapatită, apropiindu-se de
aspectul smalţului.
Detecţia prin laser cu CO2 este o metodă mai exactă în raport cu
alte metode în cazul cariilor ocluzale.
SISTEME DE DIAGNOSTIC BAZATE PE
MĂSURĂRI ULTRASONICE: ecografia
Utilizarea ultrasuneelor pentru detectarea cariilor
dentare a fost propusa in ultimii 30 de ani.
Undele sonore sunt unde longitudinale care se misca
prin gaze, lichide sau solide.
Frecventa (numarul de oscilatii/ secunda) sunetului
detectabil de catre urechea umana variaza intre 20 Hz si
pana la 16.000 Hz pentru adulti (1 Hz = 1 oscilatie/ sec).
Ultrasunetele au o frecventa mai mare de 20.000 Hz.
Undele sonore au toate proprietatile uzuale ale
undelor, adica pot fi reflectate, difuzate, refractate sau
absorbite.
Viteza cu care se misca o unda de sunet depinde de
mediul prin care ea trece.
 Scopul lor diagnostic este de a
contura , a descrie şi a măsura organele şi
ţesuturile în organism.
În medicină ultrasunetele sunt folosite
pentru a crea imaginile organelor interne.
Aceste imagini sunt produse când
undele sonore sunt îndreptate spre organe
şi apoi reflectate înapoi către un scanner
care le măsoară.
Ultrasunetele interacţionează diferit cu
diferite tipuri de ţesuturi.
Huysmans and Thijssen (1998) au folosit ultrasunetele
pentru a determina grosimea smaltului aflat pe
jonctiunea smalt/dentina ca si metoda de masurare a
pierderii de minerale prin erodare chimică.

Rezultatele lor au indicat faptul ca ultrasunetele

pot masura grosimea smaltului, dar studii ulterioare
au demonstrat ca modificari mai mici de 0.4 mm nu
pot fi detectate in mod clar.

Yanikolu et al.(2009) a examinat 20 de leziuni

naturale existente pe dinti extrasi si a demonstrat o
sensibilitate de 0.88 si o specificitate de 0.86 utilizind
histologia ca punct de referinta.
 Un studiu in vitro efectuat de Ziv et al.(2009) a
comparat masuratorile ultrasonice (Ultrasonic Caries Detector
(UCD) a aprox. 70 de sedii cu constatarile radiografice si
histologice. Utilizand histologia drept criteriu de aur, ei au
obtinut o sensibilitate de 1.0 si o specificitate de 0.92 pentru
masuratorile cu ultrasunete.

Ultrasunetele pot constitui o tehnologie rapida si de

incredere pentru detectarea cariilor dentare in smalt.
Utilizarea undelor longitudinale pentru a masura
demineralizarea in raport cu JSD este foarte utila, asa cum
sunt undele de sunet de suprafata pentru a detecta cavitatia.

Sunt necesare lucrari viitoare in vivo pentru a raporta

constatarile cu ultrasunete la alte masuratori clinice.
 IMAGISTICA TERAHERTZ
Aceasta metoda de imagistica utilizeaza unde cu
frecventa terahertz. Aceasta unda este destul de scurta
pentru a furniza o rezolutie rezonabila si suficient de lunga
pentru a preveni pierderea semnificativa de semnal datorata
difuziunii.

La inceputul anilor `80, s-a descoperit ca emitatorii

fotoconductivi sau anumite cristale ( zinc-telluriu) expuse la
pulsuri scurte (< 10–12 s) de lumina vizibila sau infrarosu ar
emite unde electromagnetice cu o frecventa de nivelul
terahertz.

Pentru a detecta iradierea terahertz, detectorii

fotoconductivi pot fi folositi pe langa o alta tehnica numita
"free-space electro-optical sampling" (EOS).
Avantajele imagisticii terahertz includ:
- transparenta relativa a tesutului uman la
razele terahertz,
- energie redusa utilizata pentru imagistica
(~ 1 µW),
- utilizarea de radiatii non-ionizante,
- lipsa modificarii incarcarii electrice a
tesutului examinat.

Orice efecte termice adverse sunt putin

probabile, iar costul sistemului este acum similar cu
cel al imagisticii cu rezonanta magnetica.
 TERMOGRAFIA INFRAROSU
Energia termică de radiatie este transportată sub forma
de unde. Este posibila masurarea modificarilor in energia
termică atunci cand lichidul se pierde dintr-o leziune prin
evaporare. Energia termica emisa de structura dentara
sanatoasa este comparata cu cea emisa de structura dentara
cariata.
Tehnica a fost descrisa de catre Kaneko et al.(1999) si
a fost propusa mai degraba ca si metoda de determinare a
activitatii leziunii decat ca metoda de determinare a prezentei
sau absentei leziunii.
Metoda foloseste senzorii termici indiu / antimoniu, ce
pot detecta schimbarile de temperatura de ordinul 0.025°C.
Cu un flux constant de aer pe suprafata dentara, modificarea
termica a leziunii este comparata cu cea a structurii dentare
sanatoase inconjuratoare.
 Distanta sursa - senzor este de 20 cm, iar
timpul necesar pentru a obtine informatia in cazul
unei leziuni este de pana la 2 minute.
Un studiu descris de Matsuyama et al.
(2006) a descoperit o corelare rezonabila (0.67–
0.79) intre modificarile de temperatura si
pierderea de minerale, respectiv profunzimea
leziunii.
Tehnica nu a fost folosita intra-oral:
probleme referitoare la variatiile de temperatura
ale gurii in raport cu respiratia sau evaporarea de
fluid de pe alte suprafete orale.
 EXAMENUL RADIOGRAFIC
Scopul Rx. este de a detecta leziunile care sunt clinic
ascunse chiar şi la o examinare atentă.
Ea ne ajută de asemeni în a estima profunzimea
leziunii, stiind ca leziunile care aparent afectează 1/2 internă
a smalţului pe Rx. se extind d.p.d.v. histologic şi în dentină.
Este foarte important să înţelegem că această
examinare nu va determina dacă este prezentă sau nu o
cavitate!!!!!!
Din a. p.d.v., metoda este inferioară inspecţiei clinice.
Este totuşi o tehnică folositoare atunci când un dinte
vecin împiedică medicul să observe o leziune aproximală.
Rx. vor trebui întotdeauna examinate pentru
descoperirea unor carii ocluzale în dentină.
 Primul obiectiv al diagnosticului Rx. este de a
detecta şi evalua leziunile carioase în zonele care sunt
clinic greu acesibile sau chiar inaccesibile: suprafeţele
proximale când există dinte vecin, cele ocluzale şi
cariile adiacente restaurărilor.
Iată de ce metodele Rx cresc sensibilitatea
diagnosticului.
Mai mult aspectele Rx. pot deasemeni să rafineze
semnele clinice prin detalii adiţionale prin extinderea
leziunii (evaluare).
Rx. seriate luate pe parcursul unei perioade mai
lungi asigură deasemeni o evaluare longitudinală a
comportametului leziunii şi oferă informaţii despre
activitatea acesteia.
Rx. Bw. la hemiarcada dr. mandibulară la
un pacient de 21 de ani cu un risc
cariogen mediu. Leziunea distală pe 46
de abia a penetrat JSD: terapia constă în
mijloace preventiv/terapeutice agresive şi
o monitorizare atentă.

Rx. după 6 luni a revelat o progresie

acută a leziunii cu propagarea Rx.
transparenţai spre 1/3 medie a dentinei.
 Leziunile carioase primare apar cu cea mai
mare frecvenţă la copii şi adolescenţi.
Intervalul de timp pentru ca un pacient cu
risc crescut sa dezvolte leziuni ocluzale în dentiţia
permanentă începe odată cu erupţia dinţilor, în
timp ce defectele proximale apar cu o rată mai
mare după 13 ani.
Astăzi, numărul cariilor iniţiale care NU au
penetrat suprafaţa este substanţial mai mare
decât numărul leziunilor medii (cavitare) sau decit
cel al suprafeţelor restaurate, ceea ce face ca
identificarea şi evaluarea leziunilor carioase
să fie semnificativ mai dificile.
 Validitatea şi acurateţea dectiei
radiografice a cariei
Care este standardul de aur?
Detectarea Rx. a cariei este numai un instrument adiţional
care ajută la efortul global de a diagnostica caria: nu îl face
capabil pe medic să decidă dacă o suprafaţă este
cavitară sau nu!!!!!!!.

Acest criteriu clinic atât de important pentru terapie poate fi

doar estimat prin demineralizarea pe care o arată pe Rx.

În ce priveşte criteriul de referinţă utilizat în majoritatea

studiilor el evaluaează profunzimea de penetrare a leziunii care
este determinată histologic sau clinic, aceasta având o importanţă
relativă din punct de vedere practic.
 Totuşi când evaluăm importanţa informaţiilor
oferite de detecţia radiografică în stabilirea
tratamentului, determinantul primar al validităţii
este evaluarea indirectă a existenţei unei
potenţiale cavităţi pe suprafaţa respectivă!!!!!.

Datele din studiile in vitro au relevat o

corelaţie moderată între aspectul clinic şi extensia
radiografică a leziunilor proximale şi ocluzale.

Deci, extinderea radiografică a cariei permite

numai predicţia indirectă a probabilităţii ca
suprafaţa respectivă să fie cavitară.
Sensibilitatea şi specificitatea

În investigaţiile in vitro, sensibilitatea detecţiei

leziunilor carioase se încadrează între 50-70% în timp
ce specificitatea fluctuează între 70-97%.

Pot fi identificate mai multe leziuni carioase prin

combinarea informaţiilor Rx cu cele obţinute doar prin
examenul clinic: când s-au folosit imaginile bw, numărul
cariilor identificate poate să crească cu 827% faţă de
cele identificate numai prin examenul clinic.

Cu alte cuvinte numai 10.8% din leziunile carioase

au fost detectate prin inspecţie din totalul celor
identificate prin examenul combinat clinico-Rx.
RISC VS. BENEFICII
  Sunt câţiva factori care au făcut să se re-evalueze
necesitatea pentru examinări radiografice dentare:
 scăderea prevalenţei cariei
 rata relativ mică de progresie a majorităţii leziunilor
carioase la populaţia expusă în mod regulat la fluor.
 revizuirea estimărilor privind afectarea stării de sănătate
provocate prin expunerea la radiaţii ionizante cu doză mică
în special la copii.

Privind riscurile posibile datorate expunerii la

radiaţii cu doză mică, copii sunt mai sensibili decât adulţii,
riscul major fiind inducerea de boli malignizante de
parotidă, tiroidă şi măduvă osoasă.

Totuşi, nu sunt dovezi concludente ca Rx. realizate

în timpul copilăriei ar creşte riscul pentru astfel de boli.
 Recomandările (ICRP): International
Commission on Radiological Protection se bazează
pe următoarele principii:
 nicio tehnică ce implică expunerea la radiaţii nu
va trebui să fie aplicată până ce aceasta nu va
produce un beneficiu suficient pentru indivizii
expuşi
 magnitudinea dozelor individuale va fi
menţinută pe cât de redusă posibil, fiind luaţi în
considerare şi factori economici, sociali, etc.
Astfel, vor fi evitate radiaţiile inutile pentru
pacient, ceea ce implică că această tehnică NU
trebuie să fie folosită de rutină pentru toţi
pacienţii.
În consecinţă, examinările sistematice şi
periodice (screening) nu sunt foarte justificate.
Decizia de a face o Rx. se va face numai pe baza
unei analize individuale şi în urma unui examen clinic
complet.
 Nu trebuie să cădem însă nici în
extrema opusă astfel încât dacă s-a
realizat un examen clinic minuţios cu sau
fără ajutorul unor mijloace suplimentare
de diagnostic (FOTI, separare dentară) şi
suspectăm în continuare prezenţa unei
leziuni carioase, să nu indicăm o Rx
pentru a face un diagnostic corect şi a lua
o decizie terapeutică optimă.
Pentru diagnosticul cariei, Rx trebuie
să fie relativ închise la culoare, exacte şi
cu un bun contrast.
 Focus

Arcada
dentară

Filmul Rx.

Diagrama tehnicii radiografice bw.: fascicolul cu raze X este transmis din tub prin
obiectul de examinat la un sensor (film). Fascicolul este atenuat în funcţie de
Rx.opacitatea şi grosimea ţesuturilor iradiate. Se creează o imagine 2-D prin suprapunerea
structurilor anatomice 3-D.
Extensia histologică a cariei tinde să fie subestimată prin acest efect de
suprapunere (*). Totuşi, profunzimea cariei poate fi supraestimată dacă leziunea este
longitudinală şi este orientată paralel cu fascicolul incident(#)
 1. Radiografia convenţională cu film
muşcat (bite-wing)
În mod normal se evaluează o zonă cuprinsă între
faţa distală a caninului şi faţa distală a ultimului molar
astfel încât pentru o jumătate a dentiţiei sunt necesare 2
filme radiografice nr. 2.
Din moment ce probabilitatea formării cariilor la
canini şi primii premolari este mai curând rară la
pacienţii de astăzi, se poate presupune că examinarea
doar cu un singur film unilateral nu va trece cu vederea
multe leziuni; în plus, suprafeţele proximale între canin
şi premolar pot fi vizualizate uşor în mod direct
 Reproductibilitatea imaginilor
radiografice bw.
Pentru a evalua de-a lungul unei monitorizări
longitudinale comportamentul unei leziuni carioase,
parametri thnologici trebuie să coincidă în timpul tuturor
evaluărilor.
Proiecţia va fi reproductibilă numai dacă
poziţionarea tăbliei interocluzale, poziţionarea sensorului
(filmul) şi a fascicolului cu raze x vor fi identice.
Există suporturi de film (holder) speciale care
permit ca proiecţia să fie reproductibilă şi deasemeni
permit unui software să realizeze radiografii digitale de
substracţie
 Suportul standardizat pentru
Rx. bw TenoLux(DMG): înregistrarea
ocluziei, fixarea acesteia pe un
dispozitiv interocluzal cu posibilitatea
validă de a plasa filmul în aceeaşi
poziţie la examenele următoare
1. DETECTAREA CARIILOR PROXIMALE

Valoarea acestor Rx în detectarea şi

evaluarea profunzimii cariilor proximale este
indiscutabilă.
Aparenta scădere a prevalenţei cariei
reflectă o rată mai mică de progresie şi mai
puţine restaurări, dar nu dispariţia bolii mai ales în
ceea ce priveşte cariile proximale.
Filosofia strictă de a limita restaurările în
favoarea celorlalte măsuri de a împiedica
progresia leziunii NU neagă importanţa evaluării
progresiei leziunilor cu ajutorul Rx-bw.
AVANTAJE:

Pot fi studiate suprafeţele care sunt inaccesibile la un

examen clinic direct. Sunt găsite mai multe leziuni şi într-un
stadiu mai precoce când la examenul clinic se adaugă şi
examenul Rx-bw, dar acest lucru depinde şi de
meticulozitatea examenului clinic!!!!!,
Poate fi evaluată profunzimea leziunii proximale şi
estimată relaţia cu camera pulpară,
Nu este o metodă invazivă; nu afectează mecanic
ţesuturile dure demineralizate
Rx pot fi stocate şi re-examinate astfel încât pot fi
folosite la o dată ulterioară şi comparate cu Rx. mai
recente pentru a evalua progresia unei leziuni şi eficienţa
măsurilor preventiv-terapeutice
Sunt eficiente în detectarea cariilor extinse dentinare
care pot rămîne nedetectate la examinarea clinică.
 
DEZAVANTAJE:
Acurateţea în diagnosticul leziunilor initiale este
redusă şi nu decelează stadiile cele mai incipiente ale
leziunii în smalţ,
Pentru o reproductibilitate exactă sunt necesare: o
angulaţie geometrică standardizată, acelaşi timp de
expunere, aceleaşi tehnici de prelucrare şi analizare.
Rx.-bw nu pot întotdeauna distinge între suprafeţele
sănătoase, suprafeţele cu carii iniţiale şi leziunile cavitare
sau demineralizările non-cariogene (hipoplazii).
Concluziile despre cavitaţie trebuie să se sprijine şi pe
examenul clinic sau pe probabilitatea mai mare de a fi o
cavitate odată ce profunzimea leziunii evaluată pe Rx.
creşte.
Rx-bw. de obicei subestimează profunzimea dar din
cauza suprapunerilor pot apare şi supraestimări.
 Sunt necesare cel puţin 2 Rx-bw cu proiecţii
similare pentru a putea evalua activitatea unei
leziuni. Acest lucru înseamnă că o singură Rx nu ne
poate spune nimic despre leziune; este activă sau
oprită în evoluţie?
Interpretarea lor este subiectivă între mai mulţi
examinatori depinzând de acuitatea vizuală şi
experienţa în interpretare a medicului.
Rx poate servi numai ca o parte a informaţiilor
necesare pentru un diagnostic.
Majoritatea cariilor secundare nu pot fi
diagnosticate din cauza suprapunerii peste obturaţie.
Leziunile cavitare radiculare sunt greu de
diagnosticat.
 Clasificarea radiologică a cariilor (Tveit&Hinze)
E1: Rx transparenţă în 1/2 externă
a smalţului

E2: Rx transparenţă în 1/2 internă

a smalţului ± JSD

D1: Rx transparenţă în 1/3 externă

a dentinei

D2: Rx transparenţă în 1/3 medie

a dentinei

D3: Rx transparenţă în 1/3 internă

a dentinei
 Extensia radiografică şi aspectele clinice
ale leziunilor superficiale proximale
În ceea ce priveşte alegerea soluţiei terapeutice, este
foarte important să identificăm o posibilă distrucţie a suprafeţei
deoarece datorită dificultăţii în curăţire, acest stadiu reprezintă
pragul pentru terapia invazivă.
Într-o comparaţie dintre profunzimea penetrării deteminată
pe Rx cu ceea ce s-a găsit la examenul clinic, s-a conchis că
suprafaţa leziunilor iniţiale în smalţ (E1) a fost aproape intactă.
Leziunile care au ajuns la ½ din smalţ (E2) pe radiografie
au prezentat o cavitaţie clinică numai în 10.5% din cazuri.
Fiind observată o extensie radiologică în ½ externă a
dentinei, 59% din suprafeţe au rămas intacte.
Numai când Rx-transparenţa s-a observat în ½ internă,
cavitaţia suprafeţei trebuie asumată în 100% din cazuri
 O altă investigaţie clinică a demonstrat că în
medie, 32% din leziunile radiologice care se extindeau
în 1/3 ext. a dentinei au fost cavitare; acest lucru a fost
adevărat pentru 72% din leziunile care se extindeau în
1/3 medie a dentinei: profunzimea penetrării radiologice
la care putem asuma că suprafaţa este cavitară este 1/3
medie a dentinei.
În leziunile cu grad E1 şi D3, aspectele radiologice
sunt relativ o reflectare a aspectelor identificate clinic
(dacă există sau nu o cavitate) cu impact major asupra
soluţiilor terapeutice invazive.
În cazul leziunilor E2, D1 şi D2 această relaţie este
mult mai greu de stabilit
Probabilitatea ca leziunile proximale să fie cavitare
depăşeşte 50% numai când leziunea radiografic a ajuns
la 1/3 medie sau internă.
2. DETECTAREA CARIILOR OCLUZALE
Încă din 1990 s-a specificat dificultatea unui
diagnostic corect numai prin examen clinic al cariilor
ocluzale în special la molarii permanenţi tineri.

Într-un studiu vast, Grandhal a raportat pe 1734 de

suprafeţe examinate de medici cu experienţă că au fost
identificate pe radiografii bite-wing convenţionale numai
50% din suprafeţele cariate şi 93% din suprafeţele
sănătoase.

Totuşi unii clinicieni au diagnosticat cariile fisurale

din 1/3 medie şi internă dentinară mult mai eficient pe
radiografiile bite-wing decît numai prin inspecţia clinică.
De aceea s-a apelat şi la examenul Rx, ceea ce a
dus la creşterea acurateţii diagnosticului mai ales când
dorim să diagnosticăm cariile care au pătruns clar în
dentină.
Pentru a diagnostica leziunile ocluzale în smalţ,
examenul Rx nu are o validitate optimă.

Astfel, mai puţin de jumătate din leziunile ocluzale au

fost detectate pe Rx. în comparaţie cu secţiunile
histologice făcute pe aceeaşi dinţi.

Alte metode de diagnostic: FOTI sau măsurarea

rezistenţei electrice au o sensibilitate mai mare şi o
specificitate mai mică decât Rx-bw.
FOTI pare să fie la fel de inexactă ca Rx. pentru
detectarea cariilor ocluzale în smalţ, dar inferioară
acesteia în detectarea leziunilor în dentină.
 Cu anumite restricţii aceeaşi clasificare poate fi
aplicată şi cariilor ocluzale.

Examinarea Rx bw pentru a detecta leziunile

ocluzale creşte sensibilitatea detecţiei vizuale.

Această concluzie este în special veridică în cazul

leziunilor dentinare clare, în timp ce leziunile iniţiale sunt
mult mai greu de detectat datorită suprapunerilor!!!!

Comparativ cu secţiunile histologice ca şi criteriu

de validare externă, în jur de 50% din leziunile ocluzale
sunt trecute cu vederea pe aspectele radiografice.
Elemente Factori Posibilităţi de
sensibile implicaţi optimizare

Film Stocare Depozitare corectă

Tipul de film
Procesare filmului Substanţe proaspete de developare
Temperatură corectă
Manipulare corectă a filmului
Contrastul filmului
Razele X Doza de iradiere Teste regulate de consistenţă
Timpul de expunere
Angulaţia Dispozitive de standardizare a
unghiului fascicolului de raze

Dinte Poziţionare corectă a filmului Utilizarea unui dispozitiv de

Leziunile w-s pot apare ca leziuni foarte menţinere a filmului
profunde în smalţ Cunoştinţe anatomice
Mach band effect
“burn-aut”
Radiotransparenţe sub formă
triunghiulară
Examinator Experienţa individuală Kit de magnificaţie vizuală
Condiţii de observaţie vizuală
Factori care pot influenţa calitatea diagnosticului în incidenţă bitewing
 Rx. Bw la o pacientă în
vârstă de 18 ani cu un risc cariogen
mediu.
Nu sunt semne clinice de
carie. Pacientul relatează că dintele
37 a fost restaurat la vârsta de 14
ani.
Pe Rx. se observă că
premolarii şi molarii au leziuni iniţiale
limitate la smalţ (E1,E2) ceea ce
demonstreză o igienă insuficientă în
zonele proximale.
Aceste semne au fost
stabilizate printr-un antrenament al
igienei în zona laterală şi utilizarea
constantă a firului interdentar.
Intervalul iniţial de
monitorizarea de 6 luni a fost extins
la un an.
 O Rx. bw la o pacientă de 13 ani
cu leziuni caioase primare ocluzale şi
proximale cu severităţi diferite.
La 16, 26 şi 36 se observă limpede
leziuni ocluzale care se extind în 1/3 medie
a dentinei(36: D2) şi 1/3 internă a
dentinei(16,26:D3).
16, 36 şi 46 prezintă deasemeni
leziuni meziale dentinare care au ajuns în
1/3 internă a dentinei(46:D3) şi 1/3 medie
dentinară (16 şi 36:D2).
Foseta mezio-ocluzală a dintelui
26 a fost restaurată anterior şi se observă o
Rx.transparenţă mezială ca la ceilalţi molari
primi, cea ce indică că leziunea primară
proximală s-a extins spre restaurare.
În aria de contact distală, 15
prezintă o demineralizare iniţială a
smalţului(1/2 externă: E1).
Din moment ce paceintul este tânăr el are
un risc cariogen foarte mare.
Este recomandabil un interval
demonitorizare de 6 luni chiar şi după
restaurarea leziunilor avansate.
CARII APROXIMALE INCIPIENTE (ROŞU): se extind <1/2 din grosimea smalţului
CARII APROXIMALE AVANSATE (VERDE): se extind până la JSD sau dincolo de ea, dar nu
> de ½ din grosimea dentinei
CARII APROXIMALE PROFUNDE (GALBEN): se extind în smalţ şi dentină depăşind ½ din
grosimea acesteia
CARII OCLUZALE PROFUNDE (GALBEN)
 Determinarea intervalelor de monitorizare
radiologică
Aceasta depinde de riscul cariogen individual, activitatea
lezională şi de beneficiul individual al pacientului: cu cât riscul
cariogen al pacientului este mai mic cu atât frecvenţa
Rx va fi mai mică.
Dar dacă riscul cariogen este mai mare toate suprafeţele pot
fi examinate prin inspecţie sau alte mijloace de detectare non-
ionizante care au o performanţă în diagnostic satisfăcătoare;
realizarea mai frecventă a unor radiografii nu este necesară.
Dovezile actuale privind balanţa între risc şi beneficiu indică
că pragul de diagnostic în caria dentară este îndeajuns de mare
pentru a justifica examinări individualizate, în special astăzi când
modificările în morfologia cariei au făcut ca diagnosticul clinic al
leziunilor dentinare să fie mai puţin sensibil.
 Există dovezi clare că Rx posterioare iniţiale bitewing
sunt necesare pentru fiecare nou pacient dentat cu vârsta
mai mare de 5 ani pentru dinţii posteriori.

Această tehnică este necesară ca un adjuvant la

examinarea clinică pentru detectarea cariilor atât pentru
suprafeţele proximale cât şi pe cele ocluzale.

Ghidul Academiei Europene de Stomatologie Pediatrică

recomandă ca intervalul pentru pacienţii cu risc cariogen mare să
fie de 1 an pentru pacienţii cu risc mare şi 2- 4 ani pentru cei cu
risc cariogen mic.

Vârstele de 5, 8-9, 12-14 şi 15-16 ani au fost identificate

ca vârste cheie când riscul cariogen individual este maxim.
 În evaluarea intervalului de timp dintre Rx. vom avea în
vedere câţiva factori importanţi care pot influenţa rata de
progresie a leziunilor proximale:
 activitatea cariogenă individuală (experienţa cariogenă
anterioară, numărul de leziuni active în smalţ)
 prezenţa stadiului cavitar

 vârsta post eruptivă a dintelui ( de cât timp dintele este în

cavitatea bucală)
 suprafaţa dentară specifică (ex. distală a premolarului 2
maxilar faţă de cea distală a premolarului 1 mandibular)
 Status-ul suprafeţei dentare vecine ( risc de afectare în
timpul preparării atunci când suprafaţa vecină este de
restaurat).

Oricum pentru majoritatea adolescenţilor din populaţiie cu o

experienţă cariogenă scăzută, NU sunt necesare intervalele
anuale.
 Recomandările sunt prezentate de ghidul European privind protecţia
împotriva radiaţiilor şi ADA.

O examinare radiografică bazală în timpul vizitei iniţiale poate fi utilă şi

este în general recomandată. În timpul acestei prime vizite, este evaluat riscul
cariogen pentru a determina şi intervalul dintre vizitele de monitorizare
radiologică.

NU trebuie să uităm că intervalele dintre şedinţele de monitorizare clinică

şi radiologică NU trebuie să fie aceleaşi.
În plus, diagnosticul radiologic de carie este numai un mijloc
complementar şi NU un înlocuitor al examinării clinice.
 Recomandările Comisiei Europene privind intervalele de monitorizare radiologică
Risc Risc
Risc cariogen
Vârsta cariogen cariogen
mic
mare mediu
Dentiţia deciduală:
Copii 6 luni 1 an 18-24 luni*

Dentiţia
permanentă: 2 ani*

Adulţi 6 luni 1 an 2 ani*

* Sunt posibile intervale mai lungi atunci când riscul cariogen se menţine redus pentru
perioade îndelungate
 Algoritmul examenului radiologic recomandat de ADA
Copii cu Adolescenţi cu
Copii cu dentiţia
dentiţia dentiţia Adulţi
mixtă
deciduală permanentă

Pacient nou Primele Rx. bw *

Monitorizarea
pacienţilor cu carii
vizibile sau cu un 6-12 luni* 6-18 luni
risc cariogen mare

Monitorizarea
pacienţilor fără carii
vizibile şi cu un risc 12-24 luni* 18-36 luni* 24-36 luni*
cariogen mic

*Dacă suprafaţa dentară proximală nu poate fi evaluată clinic

 Pentru determinarea intervalului de timp dintre 2 şedinţe de
monitorizare radiologică un criteriu important este media de timp
necesar unei leziuni în smalţ de a penetra în dentină.
Pentru grupurile de vârstă cu un risc carios minim se poate
asuma un interval minim de 4 ani; în Scandinavia intervalul este
de 6-8 ani. Acest interval trebuie să fie mai mic pentru grupurile
de vârstă cu un risc carios mai mare: copii cu dentiţie mixtă şi
adolescenţii.
Din moment ce progresia şi stabilizarea leziunilor carioase
variază de la individ la individ, intervalele de monitorizare trebuie
să fie recalculate după fiecare examinare radiologică.
Dacă nu apare nicio leziune nouă după o perioadă
îndelungată şi nu se observă nicio progresie a leziunilor existente,
intervalul până la următoarea examinare radiologică poate fi
extins: cu cât perioada retrospectivă este mai lungă, cu atât şi
intervalul până la evluarea viitoare va fi mai lung!!!!!
 În ultimele decade, importanţa diagnosticului radiologic în
caria dentară a crescut cel puţin din 2 motive.
În primul rând, datorită aspectului modificat şi al
incidenţei diferite, leziunile care sunt inaccesibile inspecţiei
vizuale directe sunt identificate mult mai frecvent.
În al doilea rând, comparaţia între imaginile radiografice
consecutive permite monitorizarea comportamentului leziunilor
în timp, ceea ce ajută la evaluarea progresiei leziunii cât şi a
succesului tratamentului prin măsuri non- sau microinvazive.
Interpretarea datelor radiografice
Rx. bitewing tind să fie asociate cu o proporţie relativ
mare de răspunsuri fals pozitive (3-30%). Acest lucru se
datorează faptului că Rx proiectează un obiect 3D într-un
strat 2D, astfel încât se suprapun diferite repere care pot fi
interpretatea greşit.
Datele fals pozitive pot proveni din:
efectul de bandă Mach (care este o tendinţă de a percepe o
radiotransparenţă la nivelul JSD acolo unde de fapt nu există
nicio leziune dentinară)
efectul de burn-out (radiotransparenţă la nivelul joncţiunii
smalţ/cement) sau radiotransparenţe sub formă de triunghi
(datorită proeminenţei cuspizilor palatinali împreună cu
reducerea diametrelor meziale coronare)
 Efectul de bandă „Mach”
Acest fenomen creşte în mod
artificial percepţia contrastului lângă
un reper, „graniţă” datorită inhibiţiei
laterale specifice ochiului.
La graniţa dintre suprafeţele
albe şi negre (JSD), este percepută o
bandă îngustă mai strălucitoare pe
partea mai deschisă a graniţei.
Corespunzător, o bandă îngustă
închisă apare pe parte mai neagră a
graniţei, care în mod incorect ar putea
fi percepută ca o carie în dentină.
 Aceste efecte sunt fenomene care cresc
contrastul între o zonă mai neagră şi o zonă relativ
mai deschisă care este foarte bine demarcată.

Pe lângă aceasta un alt factor care poate explica

erorile în interpretare ar fi faptul că leziunile carioase
localizate în şanţuri şi fosete s-ar putea suprapune pe
dentină datorită complexităţii anatomiei ariei
ocluzale.

Radiografiile dentare au deasemenea

tendinţa de a subestima extensia leziunii în
dentină!!!!!!.
 2. Metoda radiografică digitală
Tehnica digitală, fără film, pentru radiografiile intraorale a fost
introdusă de Trophy în 1987. FDA a aprobat sistemele intraorale de tip
radiografie digitală şi cîteva sisteme panoramice care includ: Schick,
Trophy, Dentsply/New Image, Dexis, Gendex, Digora.
Dezavantajele metodelor radiografice
conventionale:
Filmele convenţionale absorb numai un mic procent din razele x care
ajung la el, utilizînd o cantitate mică din radiaţia la care a fost expus
pacientul.
O cameră obscură improprie duce la creşterea dozelor de iradiere şi

pierderea informaţiei în diagnostic.

Developarea presupune pierderea de timp iar soluţiile de developare şi

fixare sunt perisabile.

2.1 Radiografii digitale directe (DDR)
 
În mod curent, imaginile radiografice digitale pot fi
obţinute prin înregistrarea video şi “digitalizarea “ unui film
radiografic convenţional sau prin radiografia digitală directă
(DDR).
Primul sistem din această tehnică s-a numit RVG
(radioviziografie). Comparîndu-se acurateţea filmelor
convenţionale Rx, a Rx digitalizate şi a RVG în detectarea
cariilor dentinare fisurale şi a celor necavitare, nu au existat
diferenţe semnificativ statistic obţinându-se în caria ocluzală
în dentină valori ale sensibilităţii de 0.6-0.8 şi o specificitate
de 0.9.
În 1989 a fost introdus sistemul “CCD” – charged-
coupled device - similar aceluia existent în videocamerele
digitale dar cu unele dezavantaje: zone de examinat restrînse,
senzori relativ mari, firul între senzor şi computer care fac
utilizarea clinică destul de anevoioasă.
 O Rx digitală (sau o Rx tradiţională care a fost
digitizată) este compusă dintr-un număr de pixeli. Fiecare
pixel reprezintă valori între 0 (negru) şi 255 (alb). Valorile
intermediare reprezintă nuanţe de gri, şi este uşor de apreciat
că o Rx digitală cu un potenţial de 256 de nuanţe de gri are o
rezoluţie semnificativ mai mică decât Rx convenţionale care
au milioane de niveluri de gri: Rx digitale au o validitate mică
în diagnostic, atât sensibilitatea cât şi specificitatea fiind mai
mici când au fost evaluate leziuni proximale mici.

Totuşi, Rx digitale oferă potenţialul de îmbunătăţire a

imaginii, unele crescând capătul alb al scalei de gri iar altele
capătul negru. Astfel de imagini prelucrate au avut valori
asemănătoare cu cele ale Rx tradiţionale: sensibilitate(0.95) şi
specificitate(0.83) pentru leziunile aproximale
 O alternativă o constituie sistemul Dürr care este
format dintr-un echipament radiografic digital Vista Ray, o cameră video
intraorală, un ecran plat, un computer şi o imprimantă. Totuşi, toate
tehnicile radiografice au o valoare scăzută în diagnosticarea cariilor
iniţiale în smalţ (necavitare).

2.2 Radiografia digitală substractivă

În această tehnică trebuie să deţinem 2 Rx digitale identice în ce
priveşte regiunea anatomică, timpul de expunere, curentul din tub şi
voltajul.
Numerele ce vor indica valorile de gri vor fi aceleaşi pentru
ambele Rx. cu excepţia sediilor unde au intervenit modificări. Prin
scăderea valorilor de gri pentru fiecare coordonată de la prima Rx din
valorile pentru aceleaşi coordonate din cea de-a doua Rx se obţine o
imagine de substracţie. Dacă nu au intervenit modificări, rezultatul
scăderii este zero iar un rezultat mai mare va apare la sediile unde s-a
instalat o demineralizare sau aceasta a progresat. Dificultatea de a alinia
perfect cele 2 Rx reprezintă o limită a acestui examen.
Avantajele radiografiei digitale directe:
 Expunere mai redusă la radiaţii cu pana la 50%
 Achiziţionarea imaginii este mai rapidă

 Imagini de dimensiuni mai mari

 Imbunătăţirea educaţiei pacientului

 Imbunătăţirea detectării prezentei cariilor si afectiunilor

periapicale
 Imbunătăţirea deciziei de tratament

 Capacitate sporita de procesare a imaginilor

 Depozitare a imaginilor cu costuri reduse

 Absenţa erorilor caracteristice developării chimice a filmului

 Imbunatatirea calitatii imaginii

 Posibilitatea transmiterii imaginilor in retea.

 SISTEMUL COMPUTERIZAT “CARIES
FINDER”

Este un sistem propus de Haven şi colab. în 1990. Prezintă o serie de

avantaje:
-economie de timp
- expunere la doze reduse de radiaţie
-elimină filmele radiografice şi substanţele chimice
necesare developării.
Acest sistem este utilizat în special pentru procesarea şi analizarea
imaginilor achiziţionate în scopul detectării cariilor proximale.
De asemenea poate fi utilizat pentru monitorizarea evoluţiei
leziunilor proximale necavitare.
Imaginile sunt cuantificate pe o scală de la 0 la 255. Este mult mai
precis decât radiografia bytewing digitală deoarece practicienii citesc
subiectiv şi în mod diferit imaginile radiologice.
 Evaluarea suprafeţelor de către sistemul computerizat
CariesFinder se realizează prin calcularea:
 densităţii leziunii relativ la structurile dentare înconjurătoare
 suprafeţei leziunii şi profunzimii acesteia în smalţ.

Sistemul compară rezultatele măsurătorilor cu o bază de

date care conţine caracteristicile radiografice de carie sau
de cavitaţie.

Sistemul furnizează o imagine video a suprafeţei dintelui şi

un rezultat: “nu există leziune”, “carie”, “cavitaţie”.
Deasemenea furnizează un contur extern al leziunii
suprapus peste imaginea radiografică cu prezentarea
caracteristicilor cantitative ale leziunii.
Sistemul software de detectare a leziunilor carioase
LOGICON (LOGICON Caries Detector Software, 2002)– oferă
posibilitatea de detectare a leziunilor carioase extinse la nivel dentinar cu
20% mai mult decât alte metode tradiţionale.

Detectează şi monitorizează leziunile

carioase
- oferă informaţii despre probabilitatea ca o
leziune carioasă proximală să fie prezentă sau
nu
- localizează şi clasifică leziunile carioase
proximale
- prezintă informaţiile cu mai mare acurateţe
prin indicarea profunzimii leziunilor
- oferă posibilitatea evaluării modificărilor care
apar după o anumită perioadă de timp
- evaluează rapid rezultatele şi le stochează
pentru a fi folosite ulterior prin comparaţie
COMPUTER TOMOGRAFIA (C.T.) asociază tehnica
tomografiei cu un computer.

Primul sistem de CT pentru uz stomatologic a fost

dezvoltat de Befu şi col., se numeşte "3DX multi-image micro
CT" şi în prezent este disponibil pe piaţă în Japonia (3DX, J. 
Morita MFG Co.  Kyoto, Japan).
Tubul radiogen se răsuceşte în jurul pacientului,
informaţiile sunt transmise computerului care le înregistrează.
Secţiunile pot fi făcute de la 1,5 mm la 3 mm, la 120 kv şi
170 mA.
Secţiunile care oferă imagini excelente ale bazelor osoase
sunt cele frontale, obţinute când pacientul are capul în
hiperextensie.
Detectarea leziunilor carioase de tip white-spot prin
sistemul CT reprezintă o metodă neinvazivă a leziunilor şi
reduce semnificativ timpul necesar evaluării eficacităţii
măsurilor de tratament.
TOMOGRAFIA COMPUTERIZATĂ: TACT
(Tuned - aperture computed tomography)

Această metodă construieşte secţiuni transversale

radiografice prin dinte.
Aceste secţiuni pot fi observate în căutarea unor Rx-
transparenţe. În plus secţiunile pot fi cuplate într-un model
computerizat tri-dimensional denumit pseudohologramă.
Atât secţiunile TACT cât şi pseudohologramele
reprezintă mijloace valoroase în detectarea leziunilor mici,
primare şi secundare.
TACT poate evalua prezenţa cariilor ocluzale
prezentînd o precizie mult mai bună în raport cu metodele
radiografice convenţionale şi digitale.
Principiul TACT: obiectul este înregistrat din multiple poziţii care nu sunt
predeterminate. O reprezentare tridimensională a obiectului este construită de
programul computerului din 2 imagini bidimensionale în funcţie de o sferă metalică
plasată pe obiect ca punct de referinţă
 Computer tomografia cu fascicul conic (cone
-beam computer tomogrphy) şi tomografia
volumetrică digitală (digital volume tomography:
DVT).
Similar cu tomografia computerizată tradiţională un fascicul
de raze X execută o mişcare orbitală de 360° în timp ce scanează
obiectul. Spre deosebire de tehnicile convenţionale unde sunt
utilizate un fascicul de raze x sub formă de evantai şi un detector
sub formă de inel, în această tehnică se foloseşte un fascicul
conic şi un detector plat.
Cu imaginile conice s-a obţinut o sensibilitate de 80% cu o
specificitate de 96% în timp ce cu tehnicile convenţionale au fost
corect identificate leziunile cavitare într-un procent de numai 29%:
tehnica cu fascicul conic ne poate fi de ajutor în
diferenţierea dintre leziunile cavitare şi cele necavitare
din regiunea proximală!!!!!!!
 Fascicul conic
Focus

Sensor plat

Principiul de funcţionare: un fascicul conic împreună cu un sensor plat se rotesc

360° în jurul obiectului de studiat. Sunt utilizate algoritmuri complexe pentru a obţine
imaginea 3-D a respectivului obiect.
În secţiunile obţinute prin această tehnică, sunt identificate leziuni ocluzale pe dinţii 26
şi 36. În plus, este vizualizată mai precis profunzimea afectării dentinare .
OPTICAL COHERENCE TOMOGRAPHY : (OCT)
generează imagini “cross-sectional”- transversale - cu
rezoluţie înaltă (sub 20 microni).

Se utilizează fascicol în infraroşu evitîndu-se astfel

efectele nocive ale radiaţiilor ionizante (razele x).

Sistemul OCT are la bază un interferometru din fibră

optică Michelson. Imaginile transversale cu rezoluţie înaltă
sunt obţinute prin concentrarea luminii de la o sursă optică
cu coerenţă redusă pe un ţesut biologic prin intermediul unui
scanner manual care măsoară intensitatea energiei reflectate
ca funcţie a poziţiilor axiale şi transversale ale ţesuturilor.
 Se generează o serie de imagini scanate
care prin combinare crează o imagine
bidimensională.

Sistemul OCT oferă o alternativă de

diagnostic sigură, noninvazivă pentru localizarea
situsuri-lor potenţiale şi reale de carie.

Poate detecta defecte marginale minore şi

apariţia cariilor secundare incipiente la nivelul
restaurărilor.
 XERORADIOGRAFIA
Este o tehnică care se bazează pe transferul de sarcini
electrostatice, oferind imagini ale ţesuturilor dure şi ale celor
moi.
Se bazează pe proprietatea razelor X de a produce variaţii de
rezistenţă electrică a unor cristale semiconductoare. Imaginea ei
nu necesită reproducerea fotografică, ea se obţine prin prelucrare
xerox. Se utilizează o placă de aluminiu acoperită de un strat de
seleniu (reprezintă suportul şi rezervorul de încărcare electrică
pozitivă).
Regiunea de studiat străbatută de fascicolul de raze X realizează
pe placa de seleniu o imagine latentă care devine evidentă după
aplicarea unei pudre de transfer formată din particule încărcate
electronegativ care se depun în funcţie de sarcina electrică a
plăcii. Această imagine este apoi transferată pe o foaie de hârtie.
 Xeroradiografia dentară este o metodă introdusă de doar 20 de
ani şi se bazează pe obţinerea imaginii utilizînd un platou de aliaj de
seleniu într-o casetă de dimensiunea unui film #22. Acesta este plasat
în cavitatea orală şi este expus la o doză de radiaţii egală cu jumătate
din doza de iradiere normală.

Această expunere creează o imagine latentă bazată pe particule

de carbon. Transferarea particulelor într-un cadru de poliester
transparent produce o imagine care poate fi văzută convenţional sau în
lumină reflectată

Xeroradiografia este o metodă de investigaţie în care imaginile

sunt superioare celor obţinute prin mijloace radiologice convenţionale,
în evidenţierea modificărilor dentare, osoase sau ale ţesuturilor moi .
Avantajele xerografiei:
- capacitate bună de diagnostic fiind util în cariile proximale şi în
afecţiunile periapicale;
- doza de iradiere poate fi redusă cu pînă la 80% comparativ cu
filmul de tip D-speed cînd se utilizează poziţia rectangulară;
- este mai puţin costisitor decît alte sisteme de procesare
automată;
- timpul necesar pentru crearea unei copii pe format dur este de
doar 2 min.

Dezavantajele xerografiei:
- posibilitatea de apariţie a artefactelor în jurul zonelor cu
densitate crescută precum obturaţiile, ceea ce poate duce la apariţia
de răspunsuri fals pozitive de carie;
- echipamentul xerografic este mai puţin fiabil în raport cu alte
echipamente de procesare a filmelor;
- uneori caseta poate fi inconfortabilă pentru pacient.
Orice tip de leziune (cavitară în smalţ sau dentină)
Sensibilitate
Specificitate

vizual vizio-tactil radiografie vizio-tactil radiografie

Leziuni ocluzale Leziuni proximale
Leziuni limitate la smalţ
Sensibilitat
e
Specificitate

vizual vizio-tactil radiografie vizio-tactil radiografie

Leziuni ocluzale Leziuni proximale
Sensibilitate
Specificitate
Intraexamin
Interexamin
Metoda Suprafețe Suprafețe Sistem fisural Suprafețe CARS
proximale netede ocluzal, radiculare
(vestibulare, vestibular,
orale) oral
1 2 1 2 1 2 1 2 1 2
Inspecție - - ++ ++ + + ++ ++ + +
Palpare -/+ -/+ C ++ ++ - - ++ ++ + +
DIFOTI/DIA ++ ++ + + ++ + - - ++ +
GNO cam
DIAGNO ++ ++ ++ ++ ++ ++ ++ ++ - -
PEN
QLF - - ++ ++ ++ ++ ++ ++ ++ ++
Metode - - + + ++ ++ + + - -
electrice
Radiografia ++ ++ - - + + ++ ++ + +
1 Detecția leziunilor cariose Aduce informații doar cînd dintele vecin este absent
sau după separare
2 Monitorizarea evoluției leziunilor carioase Metoda specifică pe sediu
+ Aplicabilă
Numai pentru cele dentinare ocluzale
++ Indicată
Numai pentru cele proximale
- Neaplicabilă
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Metodele cantitative avansate imaginate pentru

diagnosticul cariilor vor fi folosite doar ca un ajutor la
inspecţia clinică.
Majoritatea acestora nu sunt uşor de aplicat, sunt mai
consumatoare de timp decât inspecţia clinică şi radiografiile.
Ele nu sunt utilizate în mod obişnuit în practica clinică. O
excepţie o reprezintă radiologia digitală care permite multiple opţiuni şi
facilitează diagnosticul leziunilor carioase.
Unele din ele pe lângă identificarea leziunilor permit şi
monitorizarea comportamentului acestora.
Combinarea datelor cantitative şi afişarea imaginii fluorescente a
dintelui pe monitor face tehnica QLF foarte instructivă în a demonstra
pacientului progresia şi/sau regresia leziunilor.
Medicul rămâne întotdeauna responsabil
în interpretarea datelor obţinute prin
aceste măsurători. Niciodată medicul nu
va pasa responsabilitatea maşinii prin
acceptarea apriorică a valorilor obţinute,
iar acestea vor fi întotdeauna cântărite faţă în faţă cu alte observaţii
clinice relevante.

Medicul care utilizează tehnicile cantitative în diagnosticul

cariei trebuie să rămână în alertă şi să fie întotdeauna în stare să
explice şi să coreleze valorile obţinute cu celelalte date clinice
obţinute de la pacient.
Criteriile clinice şi cantitative de diagnostic vor fi evaluate în
acord cu factorii ce clasifică pacientul într-o grupă de risc
corespunzătoare: vârstă, sex, expunerea la fluor, stare de sănătate
generală şi capacitate de a-şi menţine o igienă corectă.