LUCRAREA PRATICĂ NR.

SCREENING POPULATIONAL

Screening-ul populaţional reprezintă aplicarea unui test de diagnostic unei populaţii

asimptomatice, cu scopul de a clasifica membrii acelei comunităţi funcţie de probabilitatea de a
avea o anumită afecţiune.
Altfel spus, screening-ul populaţional are scopul de a depista boala în stadiul incipient
sau de a depista persoanele bolnave înainte ca simptomatologia să devină evidentă. Pe de altă
parte, dacă tratamentul a fost inițiat în momentul diagnosticării prin screening, scopul este de a
crește șansa de supraviețuire a populației.
Un program de screening populaţional trebuie să îndeplinească anumite cerinţe legate:
1. Cerinţe legate de boală:
- boala respectivă să pună probleme serioase de sănătate publică privind incidenţa, prevalenţa sau
incapacitatea de muncă, mortalitatea
- boala să aibă o fază preclinică lungă
2. Cerinţe legate de testul prin care se face screening-ul:
- senzitivitatea şi specificitatea testului să fie mari
- testul să nu aibă efecte adverse
- testul să fie acceptat de către populaţie
- aplicarea testului să fie simplă
3. Cerinţe legate de tratamentul bolii:
- tratamentul efectuat pentru cazurile depistate să aibă efecte maxime
- să existe resursele, echipamentele şi personalul competent pentru efectuarea screening-ului şi
pentru aplicarea tratamentului
4. Cerinţe legate de programul de screening:
- costul programului de screening să fie rezonabil în raport cu beneficiul sau cu alte metode
preventive
- să fie bine cunoscute condiţiile naturale, astfel încât să se poată determina timpul optim de
aplicare a testului de screening
Screening-ul populațional ajută la determinarea frecvenței unei afecțiuni și, funcție de
aceasta, la implementarea unui program de sănătate publică.

TESTE DE DIAGNOSTIC

Scopul unui test de diagnostic este de a confirma sau infirma ipoteza conform căreia o
boală este prezentă sau nu. Ideal ar fi ca un test de diagnostic pozitiv să indice prezenţa unei boli,
iar un test de diagnostic negativ să indice absenţa acesteia. Dar apar valori fals pozitive/ fals
negative (care, în mod normal, trebuie să fie cât mai mici pentru ca testul de diagnostic să fie
valid).
După efectuarea unui test de diagnostic pot apare 4 posibilități:

BOALA PREZENTĂ BOALA ABSENTĂ

a b
TEST POZITIV pozitiv adevărat fals pozitiv
TEST NEGATIV c d
fals negativ negativ adevărat

1. a. numărul de persoane cu rezultatul testului pozitiv și boala prezentă (test pozitiv

adevărat)
2. b. numărul de persoane cu rezultatul testului pozitiv și boala absentă (test fals pozitiv)
3. c. numărul de persoane cu rezultatul testului negativ și boala prezentă (test fals
negativ)
4. d. numărul de persoane cu rezultatul testului negativ și boala absentă (test negativ
adevărat)
a + b = numărul de persoane cu test pozitiv
a + c = numărul de persoane cu boală prezentă
b + d = numărul de persoane cu boală absentă
c + d = numărul de persoane cu test negativ
 a + b + c + d = numărul total de persoane care au participat la screening
Aplicarea unui test de diagnostic presupune determinarea statusului real al bolii. Pentru
aprecierea performanţelor unui test de diagnostic în raport cu statusul real al bolii există doi
parametri : senzitivitatea şi specificitatea
Sensibilitatea (Senzitivitatea) reprezintă probabilitatea unui test de diagnostic pozitiv
adevărat atunci când boala este prezentă ; sau numărul de subiecţi cu test de diagnostic pozitiv şi
boală prezentă din totalul celor cu boală prezentă.

Senzitivatatea = a / a+c

Cu cât senzitivitatea unui test este mai mare, cu atât probabilitatea de a depista persoanele
care au boala este mai mare.
O sensibilitate de 78% arată faptul că, din totalul subiecţilor bolnavi 78% au test pozitiv.
Specificitatea este definită ca fiind probabilitatea unui test de diagnostic negativ adevărat
atunci când boala este absentă sau numărul de subiecţi cu test de dianostic negativ şi boală
absentă din totatlul celor cu boală absentă.

Specificitatea = d / b+d

Cu cât specificitatea unui test este mai mare, cu atât numărul persoanelor fără boală este
mai mare.
O specificitate de 48% arată faptul că, din totalul subiecţilor sănătoşi 48% au testul
negativ.
Senzitivitarea şi specificitatea descriu acurateţea unui test de diagnostic. Valorile lor
trebuie să fie cât mai mari (cât mai aproape de 100%) pentru ca erorile (valorile false) să fie cât
mai mici.

VALORI PREDICTIVE

Valorile predictive estimează probabilitatea unei boli într-o populaţie cu un rezultat dat al
testului de diagnostic. Există două tipuri de valori predictive: valorile predictive pozitive (VP +) şi
valorile predictive negative (VP-).
 Valorile predictive pozitive (VP+) estimează probabilitatea prezenţei unei boli atunci când
testul de diagnostic este pozitiv (respectiv, procentajul persoanelor cu boală şi test de diagnostic
pozitiv din totalul persoanelor cu test de diagnostic pozitiv

BOALA PREZENTĂ BOALA ABSENTĂ

a b
TEST POZITIV pozitiv adevărat fals pozitiv
TEST NEGATIV c d
fals negativ negativ adevărat

VP+ = a / a+b

O VP+ de 82% arată faptul că, din totalul subiecţilor cu test de diagnostic pozitiv 82% au
boala.
Factorii care contribuie la creşterea valorii predictive pozitive sunt :
- efectuarea screening-ului în rândul unei populaţii cu risc crescut la dezvoltarea bolii respective
- creşterea specificităţii testului prin care se realizează screening-ul populaţional

Valorile predictive negative (VP-) reprezintă probabilitatea absenţei unei boli atunci când
testul de diagnostic este negativ (respectiv, procentajul persoanelor fără boală şi test de
diagnostic negativ din totalul persoanelor cu test de diagnostic negativ).

VP-  = d / c+d
O VP- de 32% arată faptul că, din totalul subiecţilor cu test de diagnostic negativ 32%
sunt sănătoşi.
Prevalenţa unei boli într-o populaţie influenţează valoarea predicitivă: cu cât prevalenţa
bolii creşte, cu atât creşte şi valoarea predicitivă pozitivă.
 MĂSURI DE FRECVENŢĂ A BOLII

Pentru aprecierea frecvenţei unei boli se ia în consideraţie prevalenţa şi incidenţa.

Prevalenţa reprezintă numărul de cazuri de boală existente într-o populaţie.

Prevalenţa = nr.cazuri de boală / nr.populaţiei

Există două tipuri de prevalenţă: prevalenţa la un anumit timp (point- prevalence) şi

prevalenţa într-o perioadă de timp (period- prevalence).
Point prevalence reprezintă numărul de cazuri de boală la un anumit timp raportat la
numărul populaţiei din acel timp.
Period prevalence reprezintă numărul de cazuri de boală dintr-o perioadă de timp raportat
la numărul populaţiei din acea perioadă (de obicei punctul de mijloc).
Prevalenţa este influenţată de urmării factori:
- severitatea bolii
- durata bolii
- numărul de cazuri noi de boală
Calculul prevalenței este util pentru scopuri descriptive (diagnosticul într-o comunitate)
sau scopuri administrative (evaluarea nevoilor de tratament)
Prevalența depinde de perioada de timp care se analizează și de incidența anterioară.
Atunci când incidența și durata bolii sunt relativ constante, relația dintre incidență și prevalență
este dată de formula:
Prevalența = Incidența x durata de timp

Prevalenţa creşte în următoarele situaţii:

- durata bolii este mare
- creşte numărul de cazuri noi (creşte incidenţa)
- migrarea “in” a cazurilor de boală
- migrarea “out” a indivizilor sănătoşi
- îmbunătăţirea testelor de diagnostic
Prevalenţa scade în următoarele situaţii:
- durata scurtă a bolii
- rata mare a mortalităţii prin boala respectivă
- descreşterea numărului de cazuri noi (scade incidenţa)
- migrarea “in” a persoanelor sănătoase
- migrarea “out” a cazurilor de boală
- îmbunătăţirea metodelor de tratament pentru indivizii bolnavi

Incidenţa (rata de incidenţă IR) este reprezentată de numărul de cazuri noi de boală de-a
lungul unei perioade specifice de timp.
Pentru estimarea incidenţei, o populaţie este urmărită de-a lungul unei perioade de timp
stabilite, iar cazurile noi de îmbolnăvire sunt numărate împreună cu totalul timp-persoană.
Totalul timp-persoană reprezintă timpul total pentru un individ din comunitate, care este
expus riscului, de a se îmbolnăvi pe parcursul studiului