Sunteți pe pagina 1din 22

COLEGIUL NAȚIONAL SPIRU HARET TÂRGU-JIU

Elementul galvanic

Profesor:
MIHUȚ Adina Elev:
DRUMEN Miruna-Simina

TÂRGU-JIU
2021
Elemente galvanice

2
Localizarea Braziliei

Așezarea pe glob State vecine cu Brazilia

3
Suprafața și poziția geografică a Braziliei:

 8.547.400 km² (locul V pe Glob);

 ocupă jumătate din întinderea Americii Latine, respectiv partea de N-E a


acesteia;

 este una dintre cele mai întinse țări de pe Glob.

4
Relieful

 are un relief monoton, altitudinile fiind scăzute;

 peisajul brazilian e dominat de două unități naturale: Amazonia (câmpie


imensă drenată de fluviul Amazon) și Podișul Brazilian;

 altitudinea maximă este de 3.014 m în vf. Pico de Neblina din Podișul


Guyanelor.

5
Muntele Corcovado (Rio de Janeiro)

6
Clima

 datorită extinderii mari, de la N la S, Brazilia are mai multe tipuri de climă;

 predomină climatele ecuatorial-umed și tropical, care au favorizat dezvoltarea


celui mai mare areal de păduri tropicale de pe Glob, faimoasa selva braziliană.

7
Hidrografia
□ fluviul cu cel mai mare debit hidrografic din lume, Amazon, reprezintă rețeaua
hidrografică a Braziliei;

□ de asemenea, teritoriul țării e străbătut și de unii afluenți ai săi: Rio Negro,


Madeira, Parana.

8
Fluviul Amazon

9
Viețuitoare specifice Braziliei

10
Populația și așezările

 populație numeroasă (peste 185 milioane locuitori);


 în Brazilia, cele 2 mari aglomerații urbane sunt: Sao Paulo și Rio de Janeiro;
 după al II-lea Război Mondial, Brazilia a cunoscut o explozie demografică, populația
crescând de aproape 5 ori.

11
Brasilia – capitala Braziliei

Atracții turistice: Turnul de televiziune, Catedrala Metropolitana etc.

12
Alte orașe mari ale Braziliei:

Rio de Janeiro

Sao Paulo

13
Resurse naturale

Brazilia e foarte bogată în resurse natural:

□ al doilea fond forestier de pe Glob (peste 500 mil. de ha);

□ zăcăminte de minereuri feroase (al doilea producător și cel mai mare exportator
mondial) și neferoase (al treilea producător mondial);

□ deține un fond arabil însemnat (90 mil. de ha).

14
Resurse naturale

15
Economia

□ Brazilia se afirmă tot mai mult pe plan mondial, ocupând locul al XI-lea, cu un
PIB de aproximativ 1400 mld. $;

□ are o economie complexă, bazată pe potențial uman și natural;

□ domeniile remarcate sunt: minier, siderurgic, chimic, construcțiile de mașini,


textile;

16
Agricultura

□ Brazilia ocupă locul al II-lea pe Glob la creșterea de bovine și locul al III-lea la


creșterea de porcine;
□ e al II-lea mare exportator mondial de produse agricole;
□ primul producător de cafea și de trestie de zahăr, al II-lea de soia și cacao.

17
Scurt istoric

În 1500 Brazilia a fost descoperită și colonizată de portughezi. Era primul stat din
“Lumea Nouă” unde au fost aduși sclavi de culoare din Africa pentru munca pe
plantații.
În 1822 devine independentă ca monarhie, apoi din 1889 ca republică.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Brazilia e puternic imigrată mai ales de italieni,
germani, spanioli.

18
Brazilia – putere regională sau mondială?

Brazilia deține mari bogății: întinderea, populația, potențialul economic, dar nu sunt
suficiente ca țara să fie o mare putere.

Țara se impune tot mai mult în organizațiile internaționale, în special în ONU și


OMC. A surmontat antagonismul său cu Argentina și tot la inițiativa sa a luat naștere
MERCOSUR (Piața Conului Sudic) care funcționează bine chiar și în prezent.

Toate aceste caracteristici ale Braziliei, o deschiu ca fiind o putere regională, cea
mai importantă din America Latină.

19
Carnavalul de la Rio de Janeiro

20
Curiozități geografice

 Ziua Națională a Braziliei – 7 septembrie;


 92% din mașinile vândute în Brazilia folosesc etanol ca și carburant;
etanolul e produs din trestia de zahăr;
 Brasilia, capitala Braziliei, seamănă cu un avion atunci când e văzută
din aer;
 Rio de Janiero a fost cândva capitala Braziliei;
 Cea mai mare comunitate japoneză din afara Japoniei se află în
Brazilia;
 Există un râu subteran la 4 km sub fluviul Amazon, care e la fel de lung
ca acesta, dar mult mai lat.

21
22

S-ar putea să vă placă și

  • Brazilia
    Brazilia
    Document5 pagini
    Brazilia
    Emmutza Emma
    83% (6)
  • Megalopolisul Brazilian
    Megalopolisul Brazilian
    Document13 pagini
    Megalopolisul Brazilian
    Marcelin Robu
    100% (3)
  • Megalopolis Brazilia
    Megalopolis Brazilia
    Document10 pagini
    Megalopolis Brazilia
    Sorin Hâncu
    71% (7)
  • Brazilia, Putere Geopolitică
    Brazilia, Putere Geopolitică
    Document9 pagini
    Brazilia, Putere Geopolitică
    Andreea Opelz
    Încă nu există evaluări
  • Rolul Braziliei in Sistemul Mondial Actual
    Rolul Braziliei in Sistemul Mondial Actual
    Document3 pagini
    Rolul Braziliei in Sistemul Mondial Actual
    Peiu Miruna
    100% (2)
  • Comertul International Al Braziliei
    Comertul International Al Braziliei
    Document24 pagini
    Comertul International Al Braziliei
    Monica Tanase
    Încă nu există evaluări
  • Brazilia
    Brazilia
    Document9 pagini
    Brazilia
    Super Hero
    Încă nu există evaluări
  • Managementul Brazilian
    Managementul Brazilian
    Document16 pagini
    Managementul Brazilian
    Andreea Stoica
    Încă nu există evaluări
  • Comertul International Al Braziliei
    Comertul International Al Braziliei
    Document25 pagini
    Comertul International Al Braziliei
    andrutza_alexandra_1
    100% (3)
  • Brazilia
    Brazilia
    Document20 pagini
    Brazilia
    Andreea Larisa
    Încă nu există evaluări
  • Turismul in Brazilia2
    Turismul in Brazilia2
    Document45 pagini
    Turismul in Brazilia2
    Bertzi
    100% (1)
  • Brazilia A XIa
    Brazilia A XIa
    Document8 pagini
    Brazilia A XIa
    Gabriela Cârstea
    Încă nu există evaluări
  • Brazilia Prezentare Geografie
    Brazilia Prezentare Geografie
    Document36 pagini
    Brazilia Prezentare Geografie
    Andreea Bursuc
    100% (2)
  • Brazilia
    Brazilia
    Document24 pagini
    Brazilia
    ANDREEA GHIMIȘ
    Încă nu există evaluări
  • Brazilia
    Brazilia
    Document9 pagini
    Brazilia
    Andrei Marina
    Încă nu există evaluări
  • Brazilia
    Brazilia
    Document21 pagini
    Brazilia
    stefan0236
    Încă nu există evaluări
  • Brazilia
    Brazilia
    Document16 pagini
    Brazilia
    Oana Vlad
    Încă nu există evaluări
  • Megalopolis Brazilia
    Megalopolis Brazilia
    Document10 pagini
    Megalopolis Brazilia
    Florin Nae
    Încă nu există evaluări
  • Resursele Braziliei
    Resursele Braziliei
    Document18 pagini
    Resursele Braziliei
    Alina Lazar
    33% (3)
  • 10 Curiozitati Despre Brazilia
    10 Curiozitati Despre Brazilia
    Document5 pagini
    10 Curiozitati Despre Brazilia
    Catalin Savut
    Încă nu există evaluări
  • Brazilia
    Brazilia
    Document8 pagini
    Brazilia
    raopgogu
    Încă nu există evaluări
  • Brazilia
    Brazilia
    Document19 pagini
    Brazilia
    Mandrake1990
    Încă nu există evaluări
  • Proiect BRAZILIA
    Proiect BRAZILIA
    Document11 pagini
    Proiect BRAZILIA
    vladstefan
    Încă nu există evaluări
  • Brazilia
    Brazilia
    Document2 pagini
    Brazilia
    tache_dragos
    Încă nu există evaluări
  • Geografie Megalopolis
    Geografie Megalopolis
    Document23 pagini
    Geografie Megalopolis
    Alina Dincă
    Încă nu există evaluări
  • Brazilia
    Brazilia
    Document24 pagini
    Brazilia
    Cătălin Chiru
    Încă nu există evaluări
  • Gestiune - Rio de Janeiro
    Gestiune - Rio de Janeiro
    Document17 pagini
    Gestiune - Rio de Janeiro
    dumy_walker
    Încă nu există evaluări
  • Prezentare 7
    Prezentare 7
    Document32 pagini
    Prezentare 7
    Dasea Frate
    Încă nu există evaluări
  • Megalopolisul Brazilian
    Megalopolisul Brazilian
    Document13 pagini
    Megalopolisul Brazilian
    kiki
    Încă nu există evaluări
  • Megalopolisul Brazilian
    Megalopolisul Brazilian
    Document13 pagini
    Megalopolisul Brazilian
    Serban
    Încă nu există evaluări
  • Proiect - Brazilia
    Proiect - Brazilia
    Document11 pagini
    Proiect - Brazilia
    Vasi Tanțău
    100% (1)
  • RED Brazilia Cls. A VII-a
    RED Brazilia Cls. A VII-a
    Document8 pagini
    RED Brazilia Cls. A VII-a
    Mădălina Floareş Elena
    Încă nu există evaluări
  • Meaglopolisul Braziliei
    Meaglopolisul Braziliei
    Document21 pagini
    Meaglopolisul Braziliei
    Gabriela Moga
    Încă nu există evaluări
  • Brazilia
    Brazilia
    Document26 pagini
    Brazilia
    Victoria Velenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Brazilia
    Brazilia
    Document5 pagini
    Brazilia
    Bianca
    Încă nu există evaluări
  • Proiect Informatica - Brazilia
    Proiect Informatica - Brazilia
    Document16 pagini
    Proiect Informatica - Brazilia
    LAURA
    Încă nu există evaluări
  • Brazilia
    Brazilia
    Document16 pagini
    Brazilia
    Stefan
    Încă nu există evaluări
  • Brazilia
    Brazilia
    Document4 pagini
    Brazilia
    Sorin Belous
    Încă nu există evaluări
  • Economia Braziliei
    Economia Braziliei
    Document8 pagini
    Economia Braziliei
    Marina Zama
    Încă nu există evaluări
  • Prezentare 4 1
    Prezentare 4 1
    Document14 pagini
    Prezentare 4 1
    Muraru Daria
    Încă nu există evaluări
  • Brazilia
    Brazilia
    Document12 pagini
    Brazilia
    Dragos Botezatu aka Dragan
    Încă nu există evaluări
  • Fisa de Lucru Brazilia
    Fisa de Lucru Brazilia
    Document2 pagini
    Fisa de Lucru Brazilia
    ametyst26
    Încă nu există evaluări
  • Brazilia
    Brazilia
    Document12 pagini
    Brazilia
    Marina Matache
    Încă nu există evaluări
  • Brazilia
    Brazilia
    Document10 pagini
    Brazilia
    Stefan Catalin
    Încă nu există evaluări
  • Brazilia
    Brazilia
    Document16 pagini
    Brazilia
    daria06xd
    Încă nu există evaluări
  • Brazilia
    Brazilia
    Document24 pagini
    Brazilia
    Bianca Gheboianu
    Încă nu există evaluări
  • Brazilia
    Brazilia
    Document8 pagini
    Brazilia
    Ionut Lefter
    Încă nu există evaluări
  • Turismul Litoral Brazilia
    Turismul Litoral Brazilia
    Document14 pagini
    Turismul Litoral Brazilia
    Carmen Batrinu
    Încă nu există evaluări
  • Brazilia
    Brazilia
    Document12 pagini
    Brazilia
    Ion Andrei
    Încă nu există evaluări
  • Columbia
    Columbia
    Document8 pagini
    Columbia
    Alexandra Galer
    0% (1)
  • Brazilia
    Brazilia
    Document5 pagini
    Brazilia
    basofa6904
    Încă nu există evaluări
  • Prezentare
    Prezentare
    Document6 pagini
    Prezentare
    Alina Mihaela Radu
    Încă nu există evaluări
  • BRAZILIA
    BRAZILIA
    Document8 pagini
    BRAZILIA
    Andreea
    Încă nu există evaluări
  • Brazilia
    Brazilia
    Document23 pagini
    Brazilia
    Andrew Cerchezeanu
    Încă nu există evaluări
  • Argentina
    Argentina
    Document42 pagini
    Argentina
    Cascabral
    Încă nu există evaluări
  • Argentina-Africa de Sud
    Argentina-Africa de Sud
    Document21 pagini
    Argentina-Africa de Sud
    Nicoleta Gotan
    Încă nu există evaluări
  • Brazilia: Batinaș Andreea-Ioana Anul I, EGCE, Grupa 1
    Brazilia: Batinaș Andreea-Ioana Anul I, EGCE, Grupa 1
    Document10 pagini
    Brazilia: Batinaș Andreea-Ioana Anul I, EGCE, Grupa 1
    Andreea Ioana Batinaş
    Încă nu există evaluări
  • America Referat
    America Referat
    Document26 pagini
    America Referat
    beatlejuice84
    50% (2)