Metabolismul termoreglarea

Autor: Prenume Nume

titlul știinţific și didactic,
funcţia,
Denumirea subdiviziunii
universitare

1
 Metabolismul proteinelor

Proteinele reprezintă 75% din substanţele solide ale

organismului
• Sunt degradate pâ nă la aminoacizi
• Aminoacizii sunt absorbiţi în vena portă
• Transportaţi spre toate celulele organismului (prin
membrana celulară – difuzie facilitată sau transport activ)
• Transportaţi spre ficat (sinteza proteinelor proprii)
• În celulă sinteza proteinelor necesare ţesutului
decurge în 2 etape:
1. Activarea fiecărui aminoacid - energia este furnizată de
ATP şi GTP
2. Alinierea aminoacizilor în lanţuri peptidice, controlată
de sistemul ADN-ARN celular
Dezintegrarea proteinelor în celulă are loc sub
acţiunea unor proteaze specifice intracelulare sau
în ficat – prin dezaminare
Dezaminarea – îndepă rtarea grupurilor amine din
aminoacizi. În rezultatul dezamină rii se formează
amoniac, care mai apoi este transformat în uree.
Astfel aminoacizii dezaminaţi sunt utilizaţi în scop
energetic (oxidare), convertiţi în glucoză -
gluconeogeneză (18/20 AA) sau stocaţi ca gră sime
(19/20 AA: 5-direct; 14 – prin glucide)
 Clasificare

– 1.INSOLUBILE ( SCLEROPROTEINE ) ---FIBROASE

- de structura,
- rezistente la tractiune
- KERATINA (par, unghii)
- COLAGEN (piele; hidrolizabil
enzimatic )
- FIBRINA ( matase)
- ELASTINA ( piele, tendoane, cartilagii)
 2.Proteine
GREU SOLUBILE – in apa , dar solubile in
soluţii alkaline concentrate (NaOH…)

• FIBRINOGENUL ( coagularea sângelui )

• MIOZINA (muşchi)
• ACTINA (muşchi)
 3.Proteine
SOLUBILE
GLOBULARE:
- ALBUMINA (albuş, lapte )
- HEMOGLOBINA ( sânge)
- GLUTEINA (cereale )
- GLOBULINELE ( plasma sangvina )
 Funcţiile proteinelor:
• Plastică – proteinele structurale
• Reglatoare – enzime, hormoni
• Transport (P plasmatice) – acizi graşi, biliari,
săruri, grăsimi, gaze
• Hemostatică –stoparea hemoragiei (factori de
coagulare)
• Formează sistemul tampon – menţin pH
• Participă la sedimentarea eritrocitelor
• Menţin P oncotică a sângelui şi lichidului
extracelular
• Contracţia musculară – proteinele contractile
• Imunitatea înnăscută şi dobândită - globulinele
 Valoarea biologică a proteinelor
Din 20 aminoacizi prezenţi în proteine:
• 12 AA pot fi sintetizaţi în celule – neesenţiali
• 8 AA nu pot fi sintetizaţi – esenţiali
Proteinele ce conţin tot setul de AA esenţiali se
numesc proteine cu valoare biologică completă,
cele ce nu conţin unul sau mai mulţi AA esenţiali –
proteine cu valoare biologică incompletă
Valoarea biologică a proteinelor depinde de
capacitatea organismului de a asimila AA
proteinei date (95% - de origine animală şi 80%-vegetală).
Lipsa sau carenţa unui AA esenţial din
alimente duce la afectarea absorbţiei
celorlalţi AA
• În inaniţie proteică, când cheltuielile energetice
sunt asigurate de lipide şi glucide → pierdere
obligatorie de proteine: pierderea minimă
raportată la kg/masă corp – coeficient de uzare a
proteinelor = 0,028-0,075 gr azot la kg masă
corp/ 24 ore
• Pentru a evita această pierdere este necesar de
administrat zilnic = 30 gr proteine – minimum
proteic.
• Pentru asigurarea completă a cerinţelor
organismului este necesar de administrat zilnic
– 100-120 gr proteine – optimum proteic
 Bilanţul azotat

• Sursa de azot pentru organism – proteinele.

Conţinutul de N2 -16% ( 1 gr N2 - în 6,25 gr
proteine)
• Cunoscând cantitatea de N2 îngerat (sub formă de
proteine sau alţi compuşi cu N2) şi cantitatea de N2
excretat din organism pe toate căile posibile (urină,
fecale, salivă, sudoraţie), putem calcula cantitatea de
proteine asimilate.
• Bilanţul azotat al organismului - raportul
dintre cantitatea de N2 îngerat şi cantitatea de
N2 excretat din organism timp de 24 ore
 Tipurile de bilanţ azotat
• Echilibru azotat - cantitatea de N2 îngerat = N2
eliminat
• Pozitiv – cantitatea de N îngerat > N eliminat
(specific pentru organisme în creştere, femeile în
perioada de gestaţie, lactaţie, în timpul
antrenamentului la sportivi);
• Negativ – cantitatea de N îngerat < N eliminat
BA negativ se întâ lneşte la persoanele de vâ rsta a
treia şi în patologii: cancerul însoţit de caşexie,
tuberculoză , nefrite, combustii, inaniţie.
 Reglarea metabolismului proteic
Predominant umorală:
• Somatotropul- stimulează sinteza proteinelor
intracelulare, mărind permeabilitatea membranei pentru
aminoacizi, creşte sinteza ARN-ului
• Somatomedina – sintetizată în ficat sub acţiunea
somatotropului, efecte similare HST, asigură creşterea
cartilajului osos
• Tiroxina şi triiodtironina – creşterea şi diferenţierea
ţesutului - la copii; la adulţi – oxidarea proteinelor
• Glucocorticoizii - măresc sinteza proteinelor în ficat,
gluconeogeneza şi micşorează transportul de AA în celulă
• Insulina – inhibă catabolismul proteinelor, măreşte
transportul AA în celulă
• Testosteronul - măreşte sinteza proteinelor (masa
musculară > la bărbaţi)
 Metabolismul lipidelor

• Lipidele – compuşi chimici din alimente care

includ: - grăsimi neutre (trigliceride)
- fosfolipide
- colesterol
• Funcţiile lipidelor:
1. Plastică – fosfolipidele întră în componenţa
membranelor biologice
2. Energetică – furnizarea energiei necesare
diferitor procese metabolice
• Din TGI grăsimile (chilomicronii) pătrund
în limfă şi sânge → ţesutul adipos
• Hidroliza trigliceridelor din chilomicroni
sub acţiunea lipoprotein-lipazei din
membrana adipocitelor → acizi graşi,
glicerol
• Acizii graşi în adipocite se recombină cu
glicerolul → trigliceride, care se
depozitează
• La necesitate triglicerid-lipaza
intracelulară hidrolizează trigliceridele
depozitate → acid gras, glicerol
• Acizii graşi părăsesc adipocitele şi
nimerind în plasmă se leagă cu
proteinele plasmatice → acizi graşi liberi
• Acizii graşi liberi se transportă spre
toate celulele organismului, unde sunt
folosiţi în scop energetic
• Lipoproteinele – sunt particule plasmatice mai mici
decâ t chilomicronii compuse din: fosfolipide, trigliceride,
colesterol şi proteine
1. Lipotroteine cu densitate foarte mică (conţin cantităţi mari
de trigliceride) – transportă trigliceridele spre ţesutul
adipos şi periferic
2. Lipotroteine cu densitate mică (conţinut ridicat de colesterol)
– derivaţi din primele, după ce au fost cedate
trigliceridele ţesutului adipos
3. Lipotroteine cu densitate mare (conţin 50% proteine) –
îndepă rtează colesterolul din ţesuturi prevenind
dezvoltarea aterosclerozei
 Lipidele în ficat

1. Degradarea acizilor graşi (AG) în scop energetic

2. Sinteza trigliceridelor din glucide şi în mă sură mai mică
din proteine
3. Sinteza din acizi graşi a colesterolului şi fosfolipidelor
Degradarea şi oxidarea AG are loc în mitocondrii (substanţa de
transport a AG în mitocondrii – carnitina)
• Degradarea AG în aceti Co-A prin β-Oxidare
• Molecula de acetil Co-A întră în ciclul Krebs → CO2 şi H+
(în acetse 2 etape -7 molecule ATP )
• Oxidarea atomilor de H+, cu formarea a 139 molecule
ATP.
În final se formează 146 molecule ATP
 Colesterolul
1. Colesterolul endogen (30%) – sintetizat în ficat şi
celulele organismului
2. Colesterolul exogen (70%) – absorbit din TGI
• Împreună cu fosfolipidele întră în componenţa
membranelor biologice
• Este puternic liposolubil şi uşor solubil în apă
Ateroscleroza – depozite de colesterol în intima arterelor
sub formă de plăci ateromatoase, în care precipită
Ca+2 formînd plăci calcinoase - rigiditatea vaselor
creşte. Deseori aceste plă ci stră bat intima spre sâ ngele
circulant şi induc formarea cheagurilor, care se rup şi
provoacă tromboza arterelor mari – moarte subită
 Reglarea metabolismului
• Glucocorticoizii – cortizolul, mă reşte
mobilizarea acizilor graşi din ţesutul adipos şi
oxidarea acestora în ţesuturi
• Somatotropul - mobilzarea acizilor graşi din
adipocite şi oxidarea acestora în scop energetic
• Insulina – stocarea trigliceridelor în adipocite
(inhibă triglicerid-lipaza din adipocite)
• Catecolaminele –adrenalina, mă reşte oxidarea
lipidelor în scop energetic
• H.tiroidieni – eliberarea acizilor graşi din
adipocite
• H. sexuali – oxidarea lipidelor în scop energetic
 Metabolismul glucidelor

• Din TGI monozaharidele sunt absorbite în sâ nge

(fructoza şi galactoza – convertite hepatic în glucoză)
• Glucoza devine calea finală comună de transport şi
utilizare a glucidelor la nivel celular
• Prin membrana celulară glucoza este transportată
prin difuzie facilitară
• În celulă glucoza poate fi:
1. Stocată sub formă de glicogen – complex de reacţii
care se numeşte glicogeneză. Procesul invers de
descompunere a glicogenului – glicogenoliză
2. Utilizată imediat ca sursă energetică
Catabolizarea glucozei decurge în urmă toarele etape:
1. Glicoliza :
10 trepte de reacţii
glucoza → 2 molecule acid piruvic ( 2mol ATP) →
care este convertit mitocondrial în acetil Co-A
2. Ciclul Krebs
acetil Co-A → CO2 şi H+ ( 2mol ATP)
3. Fosforilarea atomilor de H+ (34 mol ATP)
În rezultatul catabolizării totale a unei molecule
de glucoză se formează 38 molecule ATP- 66%
din toată energia degajată; 34% din energie
este eliminată sub formă de energie termică
• O altă cale de catabolizare a glucozei este calea
pentozo-fosfatului, care aste responsabilă de
hidroliza a 30% din toată glucoza
• Câ nd rezervele de glucoză scad sub limitele
normale începe sinteza glucozei din aminoacizi şi
glicerol - gluconeogeneză
• Conţinutul de glucoză în sânge – 3,3-5.5 mmol/l
Micşorarea – hipoglicemie, nivel ≤ 1,8-2,2 mmol/l ,
provoacă coma hipoglicemică
Mă rirea – hiperglicemie, nivel ≥ 11-12 mmol/l,
provoacă coma hiperglicemică
• Norma nictemirală de glucide – 450-500 gr
 Reglarea metabolismului glucidic
1. Insulina - mă reşte permeabilitatea membranelor
celulare pentru glucoză , micşorează glucoza în sâ nge,
stimulează stocarea glicogenului în muşchi
2. Glucagonul – stimulează glicogenoliza, mă reşte
concentraţia glucozei în sâ nge
3. Somatotropul – scade utilizarea glucozei în scop
energetic, mă reşte depozitele de glicogen
4. Glucocorticoizii - stimulează gluconeogeneza,
micşorează utilizarea glucozei în scop energetic şi
mă resc concentraţia glucozei în sâ nge
5. Catecolaminele – mă resc glicemia
 Metabolismul hidro-salin
Apa reprezintă 57% (40 l) din greutatea corpului.
Aportul normal de apă – 1500-2300 ml /zi:
• 2/3 pă trunde prin tractul digestiv
• 1/3 (150-200 ml) se formează în organism prin oxidarea
hidrogenului din alimente
Eliminarea apei:
Urină – 1400 ml
Transpiraţie – 100 ml (la temperaturi ridicate - 1,5-2l)
Masele fecale – 100 ml
Evaporare – tractul respirator sau difuzie la nivelul pielii
Apa : - lichid intracelular (25 l)
- lichid extracelular (15 l): plasma sangvină , lichid
interstiţial, cefalorahidian, intraocular
 Compoziţia lichidului

• Intracelular: • Extracelular
Cantită ţi mari de: K+ P+3 Cantită ţi mari de: Na+ Cl-
Mg+2 S+2, proteine, , bicarbonaţi
aminoacizi (de 4 ori mai mult ca Cantită ţi mici: K+ P+3
cel extracelular)
Mg+2 S+2 Ca+2, acizi
Cantită ţi mici: Na+ Cl- organici
Ca+2 Cantită ţi moderate:
Cantită ţi moderate: glucoză, aminoacizi,
fosfaţi, sulfaţi, colesterol, sulfaţi, fosfaţi
fosfolipide , glucoză Fiecare lichid are unele
 Metabolismul salin
• Na+ - pătrunde în organism sub formă de NaCl,
norma nictemirală – 10-12 gr /zi NaCl, se conţine în toate lichidele
organismului, se elimină prin urină, sudoare.
• K+ - 2-3 gr/zi; predomină în lichidul intracelular
• Ca +2 - 0,6-0,8 gr/zi. Rolul: contracţia musculară, coagularea
sângelui, transmiterea sinaptică, ca mesager secund, osificarea
oaselor (depozit)
• P+3 – 1-2 gr/zi; întră în componenţa ATP, AMPc creatininfosfatului etc,
prin mecanism antiport – eliminarea H+ din organism
• Fe+2 -10-30 mg/zi; întră în componenţa hemoglobinei, mioglobinei,
catalazei, peroxidazei şi citocromilor – participă la procesele de
oxidare. Transportat prin sânge – transferină , depozitat în ficat –
feritină
• Cl- depozitat – NaCl, eliminat prin urină, fecale, sudoare
 Reglarea metabolismului hidro-salin

Reglarea este umorală :

• H. antidiuretic (lobul posterior al hipofizei) –
mă reşte reabsorbţia apei la nivelul tubilor distal şi
colector renali, micşorează diureza
• Mineralocorticoizii (aldosteronul) – reabsorbţia
sodiului şi secreţia potasiului în tubii distali şi
colectori renali
• Calcitonina – inhibă osteoclastele şi activează
osteoblastele – micşorează Ca+2 în sâ nge
• Parathormonul –antagonistul calcitoninei
 Metabolismul bazal

• MB – reprezintă consumul energetic minim

necesar menţinerii funcţiilor vitale
• Unitatea ce exprimă rata energiei folosite de
organism “rata metabolismului” este caloria
• Caloria – cantitatea de căldură necesară pentru a
ridica temperatura unui gram de apă cu 10 C
• MB la adulţi să nă toşi constituie:
bă rbaţi – 1600 kcal/24 ore
femei – 1300 kcal/24 ore
 Metabolismul bazal

• MB depinde de:
- constituţie: greutatea corpului, talia
- vâ rstă (copii > vâ rstnici)
- sex (bă rbaţi > femei)
- condiţiile mediului extern (MB max. la ora 16-17;
min la ora 3-4 dimineaţa; veghe > somn)
• MB poate fi calculat cu ajutorul tabelelor sau mă surat în
anumite condiţii standarte:
1. Stare de veghe
2. Repaos muscular (poziţie orizontală ) şi psihic
3. Post alimentar 12-16 ore
4. Temperatura de confort 18-200 C
• Rata MB creşte în timpul efortului fizic
• MB + energia necesară pentru a efectua un
efort fizic se numeşte metabolism general
MG depinde de activitatea desfăşurată , astfel toate
persoanele pot fi repartizate în 4 grupe profesionale:
1. Intelectuali – 3000-3500 kcal/zi
2. Muncitorii întreprinderilor mecanizate – 3500-4000
kcal/zi
3. Lucră torii întreprinderilor parţial mecanizate – 400-
4500 kcal/zi
4. Muncitorii care execută o muncă fizică grea – 4500-5000
kcal/zi
 Reglarea metabolismului bazal
• Hormonii tiroidieni (T3 ; T4 ) – mă resc rata MB
cu 60% – 100% peste normă ; absenţa
complectă a acestor hormoni duce la scă derea
ratei MB cu 50%-60% faţă de normă
• Catecolaminele (adrenalina, noradrenalina) –
mă resc rata MB în majoritatea ţesuturilor,
accelerâ nd glicogenoliza şi astfel mă rind
activitatea metabolică celulară
• Stimularea sistemului nervos simpatic mă reşte
rata MB doar cu 15% (la noi-nă scuţi cu 100%)
 Calorimetria

Reprezintă mă surarea rate MB – 2 metode

1. Calorimetria directă – se efectuază cu
ajutorul camerelor calorimetrice; este bazată
pe determinarea energiei cedate de
organism sub formă de energie termică
(căldură). Că ldura cedată este captată de apa
din calorimetru şi după devierea t0 apei,
calculă m MB (Q); Q= mc(t2-t1)/MT
Calorimetria directă

1. MB (Q); Q= mc(t2-t1)/MT
 Femei Bărbaţi
Greutatea Kcal Greutatea Kcal Greutatea Kcal Greutatea Kcal

45 1085 68 1305 46 699 72 1057

46 1095 70 1325 48 727 74 1084
47 1105 72 1344 50 754 76 1112
48 1114 74 1363 52 782 78 1139
50 1133 76 1382 54 809 80 1167
52 1152 78 1401 56 837 82 1194
54 1172 80 1420 58 864 84 1222
56 1191 82 1439 60 892 86 1249
58 1210 84 1458 62 919 88 1277
60 1229 86 1478 64 947 90 1304
62 1248 66 974
64 1267 68 1002
66 1286 70 1029

 
Înălţimea

Vârsta

  17-18 19 20-21 23-24 25-26 27-28 29-32 33-40 41-50 51-62 63

144 593 568                  
148 633 608                  
152 673 648 619 605 592 578 565 538 484 416 335
156 713 678 639 625 612 598 585 558 504 436 355
160 743 708 659 645 632 618 605 578 524 456 375
164 773 738 679 665 652 638 625 598 544 476 395
168 803 668 699 685 672 658 645 618 564 496 415
172 823 788 719 705 692 678 665 638 584 516 435
176 843 808 739 725 712 698 685 658 604 536 455
180 863 828 759 745 732 718 705 678 624 556 475
184 883 848 779 865 752 738 725 698 644 576 495
   
2. Calorimetria indirectă – este bazată pe
determinarea energiei eliberate în rezultatul
proceselor oxidative, prin calcularea V O2
utilizat şi V CO2 eliberat – analiza gazoasă
 Analiza găzoasă completă
Metoda Douglas-Holdane

Colectarea aerului expirat de persoana examinată în sacul

Douglas timp de 10-15 min şi determinarea în % a O2 şi
CO2 în aerul inspirat şi expirat (gazoanalizatorul
Holdane)
Etapele analizei gazoase complete:
1. Ventilaţia pulmonară (aerul ce trece prin plă mâ ni / min)
V aer colectat / timp = V aer / min
2. Determinarea în % apoi în unită ţi de volum
VO2 cons / min = VO2 insp – VO2 expir
VCO2 eliminat / min = VCO2 expir – VCO2 insp
3. Determinarea coeficientului respirator CR
CR = VCO2 elimin / VO2 cons
CR depinde de substratul supus oxidă rii
CR glucide = 1,0; CR proteine = 0,8; CR lipide = 0,7
Exemplu: C6 H12 O6 + 6O2 → 6 CO2 + 6H2 O
CR = 6CO2 / 6O2 = 1
4. Determinarea echivalentului caloric al 1l O 2 - cantitatea de
energie degajată la consumarea 1l O2 (conform tabelelor standard în
baza CR)
EK 1 l O2 = CR + 4; pentru glucide = 5 kcal
proteine = 4,8 kcal
lipide = 4,7 kcal
5. Determinarea MB (Q)= kcal/ min, apoi 24 ore
6. Calcularea MB după tab. standard şi compararea cu datele
experimentale; aprecierea erorii ( ±10%)
Analiza găzoasă incompletă
Metoda Crog
VO2 consumat / min
(standardizare prin metode
logaritmice)

Q(min) = VO2 cons/min x

EK 1l O2 = kcal/min

Q (24 ore) = Q(min) x

60 x 24 = kcal/24 ore
 Temperatura corpului uman
• Temperatura corpului uman se menţine relativ
constantă - izotermie – depinde de echilibru dintre
două procese:
Termogeneză – producerea că ldurii, este determinată de
nivelul proceselor oxidative în ţesuturi
Termoliză – pierderea de că ldură , care se realizează prin
urmă toarele că i:
1. Iradiere – raze infraroşii (60% că ldură )
2. Conducţie – contact cu obiectele reci (3%)
3. Convecţie - curentului de aer rece (15%)
4. Evaporare – evaporarea apei de pe suprafaţa corpului
la transpiraţie şi în timpul expiraţiei
 TERMOREGLAREA
TERMOGENEZA TERMOLIZA

Metabolism bazal Radiaţie

Activitate musculară Conducţie
(frison) Convecţie
Hormoni tiroidieni Evaporare
Adrenalina
 Reglarea temperaturii corpului

• Izotermia este reglată de că tre centrul

termoreglării din hipotalamusul posterior –
termostatul hipotalamic
• Acesta primeşte informaţie despre schimbarea t 0
de la receptorii termici pentru cald şi rece din:
piele, măduva spinării, abdomen şi de la neuronii
termosensibili din zona preoptică a
hipotalamusului
• Termostatul hipotalamic declanşază mecanisme
de termogeneză şi termoliză pentru menţinerea
izotermiei
 CENTRII HIPOTALAMICI

1. CENTRUL TERMOGENETIC
- în hipotalamus posterior
- inhibă c. termolitic
- stimulează: 2. CENTRUL TERMOLITIC

- contracţia m.scheletice (motoneuroni alfa) în hipotalamus anterior

- frisonul (motoneuroni gama) NU FUNCŢIONEAZĂ decît la –

c.termogenetic
-  metab. visceral (SNVS)
 stimulează:
-  h. tiroidieni + h.MSR
  secreţiei glandelor sudoripare
- vasoconstricţie (SNVS) (Scolinergic)
- horipilaţie (SNVS)  vasodilataţie (inhibă ef. SNVS vascular)
 CENTRII HIPOTALAMICI
TERMOSTATUL AMINERGIC
hipotalamus anterior
temperatura de referinţă

 temperatura de referinţă


N. serotoninergici N. noradrenergici
ach

c.termogenetic c.termolitic

T T
 TERMORECEPTORII
Localizare:
- central – neuroni termosenzori (pred. hipotalamici)
- stimulaţi mai ales de căldură
- periferic – tegumentar (Krause, Ruffini) + alte organe
- stimulaţi mai ales de rece
Intervin în:
- modificarea temperaturii de referinţă
- induc reflexe locale: vc/vd
- creează senzaţia psihologică de rece/cald

CONEXIUNI CU ALŢI CENTRII

C. Alimentaţiei – frig: foame / cald: inapetenţă
C. Comportamentului motor – frig: activitate motorie / cald: activitate
motorie
Mecanismele termogenezei
• Mecanismele de
conservare a to sunt
declanşate la scă derea
to centrale a corpului
≤ 37oC:
1.Vasoconstricţia
cutanată – produsă de
semnale nervoase de la
neuronii simpatic,
adrenergici care
constrictă vasele pielii
şi reduc pierderea de
 Mecanismele termogenezei
2.Piloerecţia – ridicarea firelor de pă r cu formarea unui
strat izolator de aer
3.Oprirea sudoraţiei – reduce pierderea de că ldură prin
evaporare
Toate trei reduc pierderile de căldură, următoarele asigură
formarea căldurii
4. Frisonul muscular – contracţii involuntare asincrone a
fibrelor musculare cauzate de impulsurile eferente din
centrul motor primar al frisonului din hipotalamusul
posterior
5. Efectul simpatic şi adrenalina circulantă – intensifică
rata MB; efect – termogeneză chimică
6. Efectul T3 T4 - cresc rata MB, efectul este întâ rziat
Mecanismele termogenezei
 Mecanismele Termolizei
• Stimularea receptorilor
pentru cald declanşază
mecanisme de termoliză :
1. Vasodilatare cutanată -
inhibarea centrelor
simpatici din hipotalamusul
posterior cu dilatarea pasivă
a vaselor cutanate
2. Stimularea sudoraţiei şi
cedarea că ldurii prin
evaporare la stimularea
neuronilor simpatici
colinergici de că tre neuronii
responsabili de sudoraţie
din hipotalamus
(1litru sudoare – 585 kcal)
Mecanismele Termolizei

3. Receptorii de cald
din abdomen şi
vasele sangvine
transmit semnale
inhibitorii spre
centrul simpatic din
hipotalamusul
posterior – dilatarea
pasivă a vaselor
viscerelor
4. Întreruperea
• Radiaţia (60% Q)
– Pierdere Q fă ră contact cu alte corpuri
– Depinde de suprafaţa radiantă
• Conducţia (3% Q)
– Pierdere Q prin contact direct cu alte corpuri
– Depinde de conductibilitatea termică a materialului de contact
• Convecţia (12% Q)
– Pierdere Q prin deplasarea aerului în contact cu corpul
– Depinde de viteza de mişcare a aerului

Controlate prin circulaţia sanguină:

- la frig: vc (reacţie simpatoadrenală)
- la cald: vd ( activ. Simpatică)
 REGLAREA TEMPERATURII CORPULUI

• producerea de căldura prin:

– contracţie musculară
– ingestia de alimente (acţiunea dinamică specifică)
– toate procesele vitale care contribuie la menţinerea metabolismului bazal

• pierderea de căldură prin:

– radiaţie
– conducţie
– evaporarea apei ( prin căile respiratorii şi la nivelul pielii)
– urina şi materiile fecale

• temperatura corpului = echil. dintre prod. de căldură şi pierderea de căldură

• la oameni - temperatura normală:
– la nivelul cavităţii bucale, dimineaţa = 36,3 – 37,1°C
– temperatura rectală - este cu 0,5°C mai mare decât la nivelul cavit. bucale
- este considerată reprezentativă pentru interiorul org.
- este mai puţin infl. de variaţiile termice ale mediului
– la ora 6 a.m. temperatura este cea mai scăzută
– seara este cea mai crescută
 REGLAREA TEMPERATURII CORPULUI
• Reflexele activate de către frig
• – Reflexele
creşterea producţiei
activate de
de căldură
căldură
– creşterea pierderii de căldură
Frisonul muscular
vasodilataţie cutanată
Foamea
Transpiraţie
creşterea activităţii
polipnee
voluntare
− scăderea producerii
creşterea secreţieide căldură
 anorexia
de catecolamine
 apatia
 scăderea pierderii de
căldură
 inerţia
 vasoconstricţia
 sunt controlate de cătrela
hipotalamusul anterior
nivelul
 mediator tegumentelor
chimic - noradrenalina
 Schimbarea pozitiei
(ghemuirea etc.)
 sunt controlate de către centrii
din hipotalamusul posterior
 mediator chimic - serotonina
 Punctele de mă surare
a temperaturii corpului:
1. Fosa axilară –36,6oC
2. Intrarectal – 37,2oC
3. În cavitatea bucala –
37,0 oC
Temperatura variază în
diferite ţesuturi în
dependenţă de rata
proceselor metabolice,
T maximă fiind în
ficat – 38,0oC, iar T
minimă – pielea
extremită ţilor.
Animale
homeoterme –
menţin constant T
corpului la
variaţiile T
mediului extern.
Animale
poichiloterme
– T corpului variază în
dependenţă de T
mediului extern.
Hipotermie - ↓T
<35oC
 FEBRA
• Creşterea temperaturii corpului peste limita
normala şi este cauzata de acumularea în
sâ nge a diferite toxine care afectează
termostatul hipotalamic.
• Substanţele ce provoacă febră – pirogene
(apar ca rezultat al degradă rii ţesuturilor
organismului afectate de diverşi agenţi
patogeni, viruşi, bacterii)
 REGLAREA TEMPERATURII CORPULUI

FEBRA
− reprezintă amprenta îmbolnăvirii

MECANISMUL DE PRODUCERE
− endotoxinele, inflamaţia sau alţi stimuli pirogeni
 activează monocitele, macrofagele şi celulele Kupffer
 secreţia de citokine (IL-1β, IL-6, IFN-β, IFN-γ,TNF-α)
 activarea ariei preoptice a hipotalamusului
– citokinele sanguine - străbat bariera hematoencefalică
- activează structuri hipotalamice (aria preoptică)
– citokinele pot fi produse de celule din SNC stimulate în caz de infecţie
 acţionează - direct asupra centrilor termoreglatori
- indirect, prin inducerea eliberării locale de PG
 efectul antipiretic al aspirinei se exercită direct asupra hipotalamusului
→ inhibă sinteza de PG
 REGLAREA TEMPERATURII CORPULUI
FEBRA
• este benefică până la un moment dat pentru că:
– inhibă creşterea microorganismelor
– activează sinteza de anticorpi
– poate încetini creşterea unor tumori
– reduce infecţiile - virale
- fungice
-
când temperatura rectală > 41°C pentru o perioadă mai lungă de timp
 leziuni ireversibile neuronale

• când temperatura rectală atinge 43°C  şocul termic şi

moartea
Manifestă rile ŞOCULUI TERMIC: hemoragii locale, degeneră ri
parenchimatoase în special în creier → edem cerebral → deces.
FIZIOLOGIA COMPORTAMENTULUI
ALIMENTAR
 SENZAŢIA DE FOAME
= senzaţie înnăscută:
– Necesitatea imperioasă a ingestiei
de alimente
– Stare de agitaţie
– Durere în regiunea gastrică
Persistă până la alimentare
- hiperfagie
¯ - hipofagie
0 - afagie
 FOAMEA

• - Senzatie vaga si dezagreabila, localizata in

epigastru care va determina dorinta de ingestie
alimentara.
• - Se insoteste de aparitia contractiilor peristaltice
gastrice, ritmice, ce apar la 12-24 ore de la ultima
ingestie alimentara.
• - In perioada de inanitie alimentara, foamea se
accentueaza (in primele 3-4 zile), devine
dureroasa, dar cu timpul dispare (ca urmare a
instalarii cetozei)
• - Rezistenta maxima la inanitie (greva foamei) este
de max. 74 zile.
CONTROLUL CHIMIC:
• - Inhibitori ai senzatiei de foame:
• = CCK: inhiba apertitul pentru grasimi, dulciuri
• = CRH, dopamina: inhiba apertitul pentru
grasimi si proteine
• = Serotonina: inhiba apertitul pentru proteine

• Stimulatori ai senzatiei de foame:

• = Neuropeptidul Y: stimuleaza apetitul pentru
dulciuri;
• = Galanina: stimuleaza apetitul pentru grasimi
 - Tulburari ale senzatiei de foame:

• - BULIMIA: foame exagerata; in hipertiroidism;

DZ, leziuni a centrilor satietatii
• - ANOREXIA: lipsa apetitului. Apare in leziuni a
hipotalamusului lateral; afectiuni virale, hepatita
epidemica, boli febrile, exces de fumat
• - PAROREXIA: tulburare a senzatiei de foame
care presupune un apetit pentru substante
nealimentare (varul de pe pereti, pamant etc).
 APETIT (pofta de mâ ncare)
• O senzaţie psihică,
dobândită
• Se însoţeşte de o
senzaţie agreabilă
• Determină selecţia
alimentelor
•  - teamă, griji =
inapetenţă
• 0 – anorexie
•  - bulimie
 SATIETATEA
• - Senzatie vaga, de satisfactie, imposibil de
localizat, euforizanta
• - Consecinta starii de satietate este oprirea
alimentatiei; masura preventiva care nu permite
depasirea limitelor digestive si metabolice ale
organismului
APETITUL
• - Dirijeaza preferential spre anumiti constituienti
alimentari; este o senzatie in legatura cu foamea,
dobandita si nu innascuta ca foamea
• - Este o consecinta a experientei alimentare a
individului
 Factorii ce determină trecerea de la foame la
saţietate

FOAME

INGESTIE ALIMENTE

Distensie Secreţie Scade Aportul

gastrică gastrică hipoglicemia alimentar - Q

SAŢIETATE
 REGLAREA ALIMENTAŢIEI

• De lungă durată – PONDEROSTAT (hipotal)

– Echilibrează : aport exogen/pierderi energetice
– Controlat mai ales de LIPOSTAT
– Perturbare: caşexie/obezitate
• De scurtă durată – CENTRII NERVOŞI
– Trunchi cerebral (motori alimentari)
– Hipotalamus
– Sistem limbic
– Neocortex
– Controlat mai ales de GLUCOSTAT
 CENTRII NERVOŞI
HIPOTALAMUS
Dă foamea brută ,– cantitate alimente
Are două zone de integrare primară a alimentaţiei:
CENTRUL FOAMEI CENTRUL SAŢIETĂŢII
Hipotalamus lateral
Hipotalamus medial
Stimulat de: receptori perif. senzoriali,
Stimulat de: receptori perif.
glucoreceptori, liporeceptori
senzoriali, glucoreceptori,
Inhibat de c. saţietăţii liporeceptori
Determină: stimularea centrilor
motori din tr. cerebral Determină: oprirea ingestiei
Distrugere: afagie - caşexie alimente
Hiperstimulare: hiperfagie Distrugere: bulimie
Hiperstimulare: hipofagie
 CENTRII NERVOŞI
SISTEMUL LIMBIC
• determină aport alimentar discriminativ – calitatea alimentelor
• În funcţie de compoziţia mediului intern (acru, dulce, să rat)
• Sistem dopaminergic: orientează comportamentul spre “ră splată”

SCOARŢA CEREBRALĂ
• Adaptează ingestia la condiţiile mediului intern şi extern
• Determină :
– preferinţe de fineţe
– obiceiurile alimentare
– comportamentul la masă
 CENTRII NERVOŞI

Eliberează peptide care influenţează comportamentul

alimentar:

 Orexinele – cresc puternic apetitul

 Neuropeptidul Y – creşte apetitul pentru glucide
 Galanina – creşte apetitul pentru lipide
 GLP-1 şi serotonina induc senzaţie de “plin” şi
mulţumire
COMPORTAMENTUL ALIMENTAR

Aferenţele de la nivelul tubului digestiv

Aferenţe plasmatice – rezervele organismului
Hormonii
Termoreceptorii
Factori psihologici
 REGLAREA CENTRILOR ALIMENTARI -
AFERENŢE

RECEPTORII DIN TUBUL DIGESTIV

• Gastrici
– contracţii stomac gol – stim. C. Foamei
– distensie gastrică – stim. C. saţietă ţii
• Orofaringieni - stim. C. saţietă ţii
GLUCORECEPTORII
• Localizare: hipotalamus + hepatic
• Controlează aportul alimentar pe termen scurt:
Glicemiei – stim. C. saţietă ţii
 Glicemiei – stim. C. Foamei
RECEPTORII AA SERICI
 REGLAREA CENTRILOR ALIMENTARI -
AFERENŢE

LIPORECEPTORII
• Localizare: hipotalamus
• Controlează aportul alimentar pe termen lung
TERMORECEPTORI
• Localizare: hipotalamus + tegumente
• Frigul – stim. C. Foamei
• Că ldura – inhibă c. Foamei + stim. C. Saţietă ţii
• corelaţie între c. hipotalamici alimentari şi de
termoreglare

Foame-ingestie alimente-creşte MB-Q-creşteTcorp-stim.c.saţietăţii

 REGLAREA CENTRILOR ALIMENTARI -
LEPTINA

Secretată de către ţesutul adipos

Cel mai puternic semnal de saţietate
 Acţionează asupra c. Saţietăţii (hipotalamus
ventromedial)
 Controlează apetitul şi producţia de energie
 Inhibă eliberarea din hipotalamus a neuropeptidului
Y, cu efect puternic de stimulare a apetitului
insulina şi glucocorticoizii intervin în reglarea
eliberării de leptină
 REGLAREA CENTRILOR ALIMENTARI –
FACTORI HORMONALI ŞI PSIHOLOGICI

Glucagonul şi adrenalina
– stimulează senzaţia de foame
Insulina şi colecistokinina
– inhibă senzaţia de foame
Factorii psihologici
REGLAREA ALIMENTAŢIEI
 Aportul alimentar
• Produse alimentare – compuşi chimici care includ
proteine, lipide, glucide, vitamine, să ruri minerale, apă .
• Consumul zilnic depinde de: compoziţie, gradul de
asimilare şi valoarea energetică .
• Valoarea energetică :
1 gr. proteine – 4,1 kcal
1 gr. lipide – 9,3 kcal
1 gr. glucide - 4,1 kcal
Raportul proteine : lipide : glucide - 1:1:4, pentru
persoana adultă să nă toasă în timpul efortului fizic de
intensitate medie: 120 gr. proteine, 60 gr. lipide, 460 gr.
glucide. (La efort maxim ↑ cu 30%).
• Gradul de asimilare: 95% - produse de origine animală ;
80% - origine vegetală ; 82-90% - origine mixtă .
Obezitatea – apare la dereglarea aportului
alimentar; consumul excesiv de alimente
şi lipsa efortului fizic. La fiecare 9,3 kcal
ne utilizate se depozitează un gram de
grăsime.
GREŞIT
CORECT