Modulul 32: ORTOPEDIE,

TRAUMATOLOGIE ȘI NURSING SPECIFIC

Anul 2018-2019

FRACTURILE

Profesor Grigore Ramona-Paula

 FRACTURILE

Fractura = întreruperea accidentală continuităţii

osoase, soldată cu deformarea regiunii, datorită unor
traumatisme.
 Clasificarea fracturilor:

• După condiţiile de producere:

> Fracturi directe (când fractura se produce la locul de acțiune);
> Fracturi indirecte (când fractura se produce în alt loc decât
unde a acționat agentul vulnerant, cauzele fiind cel mai
frecvent compresiunea, torsiune sau răsucirea).
 •După traiectul liniei de fractură:
> Fracturi oblice;
> Fracturi transversale;
> Fracturi longitudinale (cu două focare de fractură;
> Fracturi spiroide;
> Fracturi cominutive (există cel puțin două locuri de fractură
și minim trei fragmente osoase).
 •După comunicarea focarului de fractură cu exteriorul:
> Fracturi închise (când pielea este intactă);
> Fracturi deschise (când osul fracturat ajunge în contact cu
exteriorul, lezând pielea).
 Semnele clinice de probabilitate în diagnosticul fracturilor:
● Durerea posttraumatică, exacerbată de palpare locală;
● Deformarea anatomică a regiunii traumatizate;
● Impotenţa funcţională;
● Apariţia tardivă (24-48 ore) a echimozelor cutanate.

Semnele clinice de certitudine în diagnosticul fracturilor:

●
Mişcarea anormală a segmentului fracturat;
●
Crepitaţia osoasă.
Diagnosticul de certitudine este formulat în urma
examenului radiologic.
 Îngrijirea pacientului cu fracturi:

Primul ajutor la locul accidentului constă în:

Degajarea victimei de sub acțiunea factorului ce a cauzat traumatizarea cu atenție fără a

produce complicații prin mișcări bruște, sau așezare în poziție incorectă;

Verificarea funcțiilor vitale și a tegumentelor;

Evaluarea stării de conștiență;

În caz de hemoragii acestea trebuiesc oprite efectuându-se hemostaza; 

Combaterea şocului traumatic:

Calmarea durerii: antalgice uzuale, morfină, infiltraţii locale cu xilină;

 Instituirea unei perfuzii, la indicația medicului

 Asigurarea confortului termic pe durata transportului;

 Psihoterapie.
 Evitarea infecţiei (în cazul fracturilor deschise):

 Se dezinfectează întâi tegumentul din jurul plăgii;

 Se aplică comprese sterile;

 Fixarea pansamentului steril prin înfășare sau bandajare

 Se efectuiază profilaxia antitetanică (ATPA).
 Imobilizarea provizorie:
 Aflarea zonelor fracturate și imobilizarea provizorie a acestora, folosindu-
se atele din lemn, sârmă sau mijloace improvizate (bețe, plastic), care pot
fi găsite sub mai multe forme: drepte, curbe, "în jgheab cu cot";

Fig. Atele de sarma pentru imobilizarea provizorie: a) jgheab pentru cot; b)

jgheab simplu; c) atela pt membru inferior; d) triunghi pt fractura humerusului
  Atelele vor fi căptuşite cu materiale textile moi;

 Fixarea ateleleor se face cu faşă de tifon (orice material textil) trase

circular, necompresiv;

 Trebuie să fim atenți să efectuăm o imobilizare corectă alegând o atelă ce trebuie

să depășească lungimea segmentului fracturat, o articulație deasupra și una
dedesubt.
Fig. Imobilizarea fracturii humerusului prin extensie cu atele Kramer.
 Transportul accidentatului la spital pentru confirmarea
diagnosticului şi imobilizarea definitivă:
 Deplasarea pacientului cu fractură va fi asistată: sprijinire de către o
persoană care fixează - segmentul accidentat cu o mână deasupra şi
cealaltă dedesubtul liniei de fractură;
 Transportul pe targă sau în vehicul: poziţie culcată, exceptând
fracturile costale, de mandibulă şi antebraţ - poziţie şezândă;
 Reducerea fracturii şi imobilizarea definitivă, în aparat gipsat: în
spital, în secţia de ortopedie sau secţiile de chirurgie generală, de
către medicul specialist.