osoase, soldată cu deformarea regiunii, datorită unor traumatisme. Clasificarea fracturilor:
• După condiţiile de producere:
> Fracturi directe (când fractura se produce la locul de acțiune); > Fracturi indirecte (când fractura se produce în alt loc decât unde a acționat agentul vulnerant, cauzele fiind cel mai frecvent compresiunea, torsiune sau răsucirea). •După traiectul liniei de fractură: > Fracturi oblice; > Fracturi transversale; > Fracturi longitudinale (cu două focare de fractură; > Fracturi spiroide; > Fracturi cominutive (există cel puțin două locuri de fractură și minim trei fragmente osoase). •După comunicarea focarului de fractură cu exteriorul: > Fracturi închise (când pielea este intactă); > Fracturi deschise (când osul fracturat ajunge în contact cu exteriorul, lezând pielea). Semnele clinice de probabilitate în diagnosticul fracturilor: ● Durerea posttraumatică, exacerbată de palpare locală; ● Deformarea anatomică a regiunii traumatizate; ● Impotenţa funcţională; ● Apariţia tardivă (24-48 ore) a echimozelor cutanate.
Semnele clinice de certitudine în diagnosticul fracturilor:
● Mişcarea anormală a segmentului fracturat; ● Crepitaţia osoasă. Diagnosticul de certitudine este formulat în urma examenului radiologic. Îngrijirea pacientului cu fracturi:
Primul ajutor la locul accidentului constă în:
Degajarea victimei de sub acțiunea factorului ce a cauzat traumatizarea cu atenție fără a
produce complicații prin mișcări bruște, sau așezare în poziție incorectă;
Verificarea funcțiilor vitale și a tegumentelor;
Evaluarea stării de conștiență;
În caz de hemoragii acestea trebuiesc oprite efectuându-se hemostaza;
Combaterea şocului traumatic:
Calmarea durerii: antalgice uzuale, morfină, infiltraţii locale cu xilină;
Instituirea unei perfuzii, la indicația medicului
Asigurarea confortului termic pe durata transportului;
Psihoterapie. Evitarea infecţiei (în cazul fracturilor deschise):
Se dezinfectează întâi tegumentul din jurul plăgii;
Se aplică comprese sterile;
Fixarea pansamentului steril prin înfășare sau bandajare
Se efectuiază profilaxia antitetanică (ATPA). Imobilizarea provizorie: Aflarea zonelor fracturate și imobilizarea provizorie a acestora, folosindu- se atele din lemn, sârmă sau mijloace improvizate (bețe, plastic), care pot fi găsite sub mai multe forme: drepte, curbe, "în jgheab cu cot";
Fig. Atele de sarma pentru imobilizarea provizorie: a) jgheab pentru cot; b)
jgheab simplu; c) atela pt membru inferior; d) triunghi pt fractura humerusului Atelele vor fi căptuşite cu materiale textile moi;
Fixarea ateleleor se face cu faşă de tifon (orice material textil) trase
circular, necompresiv;
Trebuie să fim atenți să efectuăm o imobilizare corectă alegând o atelă ce trebuie
să depășească lungimea segmentului fracturat, o articulație deasupra și una dedesubt. Fig. Imobilizarea fracturii humerusului prin extensie cu atele Kramer. Transportul accidentatului la spital pentru confirmarea diagnosticului şi imobilizarea definitivă: Deplasarea pacientului cu fractură va fi asistată: sprijinire de către o persoană care fixează - segmentul accidentat cu o mână deasupra şi cealaltă dedesubtul liniei de fractură; Transportul pe targă sau în vehicul: poziţie culcată, exceptând fracturile costale, de mandibulă şi antebraţ - poziţie şezândă; Reducerea fracturii şi imobilizarea definitivă, în aparat gipsat: în spital, în secţia de ortopedie sau secţiile de chirurgie generală, de către medicul specialist.