INDUSTRIA ENERGETICA

Realizat de Dombrovschi Iulia PAP1913

Resursele energetice

Combustibilii minerali

Carbunele, gazele naturale, petrolul sunt resurse primare

energetice. Baza energetica este in stransa legatura cu
descoperirea si valorificarea de zacaminte de combustibili. Sunt
considerate resurse energetice epuizabile: carbunele, petrolul,
gazele naturale, sisturile bituminoase, nisipurile asfaltice,
minereurile radioactive.
Clasificarea carbunelui

- carbune superior

- antracit - putere calorica (7800-9350 kcal/kg) si o concentratie de 89,5-96,6% C;

- huila - putere calorica de 7000-9000 kcal/kg si o concentratie de 76-90% C. Huila si antracitul reprezinta 75% din
rezervele mondiale de carbune.

- carbune inferior:

Carbunele brun – putere calorica de 5600-7600 kcal/kg si un continut de 6,5-7,5% C, fiind folosit la fabricarea cocsului
si in termoenergie

Lignit - carbune energetic cu un continut de carbon de 30-65% C, avand o putere calorica mica, de 2600 - 4100
kcal/kg.

Grosimea si adancimea la care se gasesc straturile de carbuni influenteaza activitatea de exploatare a carbunelui.
Situarea acestor straturi la adancime mare determina investitii foarte mari. Sunt mine in care se lucreaza la adancimi de
1000 m, cum sunt cele din bazinele Ruhr-ului si din Scotia, Tara Galilor, Anglia.
Rezerve mondiale

În ultimii 50 de ani, rezervele sigure si probabile de

carbuni au fost evaluate intre 10000-11000 miliarde tone,
din care 1000 miliarde tone sunt rezerve certe (75%
carbunele superior si 25% carbune inferior - Paul Averrett,
SUA, 1967). Din totalul rezervelor mondiale 95% se afla in
emisfera nordica, predominand carbunele superior; 2/3 din
rezervele acestea sunt detinute de CSI, China si SUA.
Rezerve si productie mondiala

Rezervele probabile de petrol insumeaza si cantitati existente in

sisturile bituminoase si nisipurile bituminoase. Mari rezerve se
gasesc la adancimi foarte mari, in platformele submarine si in
regiunile submarine polare si subpolare (Alaska, Siberia
Occidentala), in regiunile ecuatoriale (Golful Guineea si
Amazonia) sau tropicale (Sahara). Rezervele ar putea asigura
populatia Terrei pe o perioada de circa 30-45 de ani.
Repartitia geografica a rezervelor de petrol releva locul detinut de tarile din America de Nord, Orientul Mijlociu, America Latina, carora le
revin peste 72% din rezervele sigure. Ponderea Americii de Nord este in scadere (6%), iar Europa detine doar 4%, cu toate ca descoperirile din
Marea Nordului sunt importante.

Productia mondiala pentru anul 1995 a fost de circa 3.065,313 mil. tone.

Comertul mondial cu petrol

Consumul de petrol si produse petroliere este diferentiat pe tari, in functie de dezvoltarea lor economica. Discrepanta dintre necesar si
productia proprie (discrepanta evidenta la majoritatea tarilor industrializate, dar si la multe tari mici si mijlocii) este compensata de activitatea
de import.

Europa Occidentala reprezinta cea mai mare importatoare de petrol, evidentiindu-se statele: Franta (83.719 mii t. in 1996), Germania (10867
mii t. in 1996), Italia (74.288 mii t. in 1996), Olanda, Marea Britanie. America anglo-saxona constituie a doua zona importatoare de petrol,
petrol provenit din zona Orientului Mijlociu si Apropiat, din Venezuela, Mexic. Astfel in 1996 S.U.A. a importat 373.600 mii t. petrol brut si
9000 mii t. produse rafinate, 44,8% (833.000 mii t) din consumul propriu provenind din importul de petrol brut.

Cea mai importanta zona exportatoare este Orientul mijlociu si cel apropiat care in 1996 a realizat 51,2% din exportul mondial de petrol, din
care 741.000 mii t. petrol brut si 111.000 mii t. produse rafinate. A doua zona exportatoare este Africa, care realizeaza 17,07% din exportul
mondial, respectiv 8639 mii t. din Nigeria, 53.060 mii t. din Libia si 15,625 mii t. din Algeria, la nivelul anului 1996. Federatia Rusa
contribuie la exportul modial de petrol in proportie de 7,57%, ceea ce inseamna un export de 109.700 mii t. petrol brut in 1996.
Repartizarea geografica pe continente
 Industria energetică în economia Republicii Moldova
face parte din industria grea, fiind una din cele mai
importante ramuri naționale.
Deoarece Republica Moldova nu dispune de
zăcăminte proprii de combustibil fosil, cu excepția
cantităților nesemnificative de gaz, petrol și lignit în
zona de sud a republicii, ea totalmente depinde de
resursele de energie din exterior. Hidrocentralele de la
Dubăsari și Costești produc nu mai mult de un procent
din consumul de electricitate al țării.

Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice și trecerea la economia de piață, complexul energetic, a intrat într-o fază de recesiune
cauzată de politica tarifară incorectă, datorii enorme față de furnizorii externi, uzura fizică și morală a instalațiilor și
echipamentelor, dependența de resursele energetice externe în proporție de peste 98%[2]. Totodată unele rețele de distribuție a
energiei electrice (RED Centru, RED Chișinău, RED Sud) au fost privatizate de către compania spaniolă Union Fenosa. Acestei
companii îi revine circa 70% totalul energiei electrice distribuite. La începutul anilor '90 cantitatea energiei electrice produsă în
Republică Moldova constituia cca. 16 mlrd kwh, iar în prezent acest indicator s-a diminuat considerabil.
La moment (2011) Republica Moldova este asigurată cu 4-5%
de resurse energetice și de combustibil proprii, restul fiind
importate. Principalul furnizor de carburanți este Federația
Rusă, urmată de Ucraina și România[4]. Gazul natural este
principalul tip de combustibil în balanța energetică a țării și
cota lui în prezent constituie 42% (inclusiv gaz lichefiat).
Consumul de combustibil lichid (ex. benzină, motorină ș.a.)
constituie 40% din volumul total al resurselor energetice
utilizate și consumul combustibilului solid (cărbunele și
lemnele) - mai puțin de 10%.
Începând cu 2015, Republica Moldova ar putea începe
importul de electricitate din România. Acest lucru va fi posibil
odată cu instalarea unor convertoare back to back pe linia
electrică Vulcănești-Isaccea.