Riscul la nivelul Companiei de asigurări Societăţile de asigurări, prin natura activităţii lor şi prin varietatea operaţiunilor desfăşurate, sunt expuse unei multitudini de riscuri. În primul rând, companiile de asigurări trebuie să facă faţă unor riscuri specifice domeniului lor de activitate: riscuri generate de subscrierea primelor de asigurare, de dimensionarea eronată a rezervelor tehnice, de schimbările imprevizibile ale frecvenţei daunelor, de daunele catastrofale, de reasigurarea inadecvată, etc. De asemenea, ele se pot confrunta şi cu o serie de riscuri de natură generală, comune tuturor tipurilor de afaceri: management incompetent sau administrare defectuoasă a strategiilor de dezvoltare. Noţiunea de risc este specifică domeniului asigurărilor, constituind un element esenţial al contractului de asigurare. Semnificaţiile noţiuni de risc în asigurări sunt variate: riscul reflectă gradul de probabilitate în apariţia unui pericol pentru care se încheie asigurarea, iar alteori proporţiile răspunderii asigurătorului; riscul înseamnă evenimente - calamităţi naturale sau accidente care produc pagube şi contra apariţiei cărora se acordă acoperire prin asigurare; în limbaj internaţional risc înseamnă şi obiectivul asigurat sau obiectul asigurării (în cazul asigurării de bunuri - bunul, în cazul asigurării de persoane - persoana asigurată); riscul reflectă şi ramura de asigurare la care se referă. Aveam risc industrial, risc profesional, risc auto, etc. Noţiunea de risc în asigurări poate fi definită sub aspect juridic şi tehnic. Sub aspect juridic, riscul constituie eveniment viitor, posibil dar incert, al cărui moment de apariţie este nedeterminat şi aflat în afara influenţei şi voinţei părţilor, contra căruia asiguratul îşi ia măsura de protecţie prin încheierea asigurării. Nu sunt riscuri asigurabile evenimente petrecute în trecut sau a căror apariţie este imposibilă, după cum nu sunt riscuri asigurabile evenimente a căror apariţie este sigură. Sub aspect tehnic, riscul este caracterizat prin probabilitatea de producere a evenimentului respectiv şi prin volumul acestuia. Probabilitatea de producere a evenimentului agreat în asigurare se determină pe baza legilor statisticii aplicate la constatările făcute asupra unui număr mare de cazuri întâmplate în trecut în împrejurări comparabile. Pe baza observaţiilor statistice se estimează volumul maxim al pagubelor posibile, deci a riscului maxim, în funcţie de care se estimează volumul şi nivelul acoperirii. Riscul constituie element al unei asigurări numai dacă îndeplineşte anumite condiţii juridice, tehnice, economice, condiţii care stau la baza unui risc asigurabil, aşa cum se relevă în continuare: riscul trebuie să fie posibil, deoarece în caz contrar asigurarea este lipsită de interes economic, deci inutilă; riscul trebuie să fie real şi să prezinte un grad mare de periculozitate pentru asigurat; riscul trebuie să aibă caracter incert, deci să se producă întâmplător, adică factorii implicaţi în asigurare să nu poată cunoaşte sau influenţa producerea lui în timp şi spaţiu; riscul trebuie să se producă indiferent de voinţa asiguratului;
riscul trebuie să se producă cu regularitate;
riscul trebuie să fie licit, se înţelege de la sine că pentru a fi
asigurabil un risc trebuie să fie în concordanţă cu legile. Într-un studiu realizat pentru Comisia Europeană, riscurile cu care se confruntă asigurătorii sunt structurate în funcţie de nivelul la care apar, astfel: riscuri la nivelul entităţii (companiei de asigurări);
riscuri la nivelul pieţei asigurărilor (riscuri sistematice);
riscuri la nivelul economiei (riscuri sistemice).
RISCURILE LA NIVELUL COMPANIEI DE ASIGURĂRI. Gama completă a riscurilor la care este expus un anumit asigurător depinde de circumstanţele individuale ale acestuia. În această categorie se includ: Riscul de subscriere cuprinde riscul pur de subscriere, determinat de estimarea incorectă a distribuţiei daunelor, de fluctuaţiile aleatoare ale daunelor, de modificările neprevăzute ale factorilor de risc şi de rezervele tehnice insuficiente şi riscul de management al subscrierii, asociat procedurilor de subscriere ale companiei. Riscul de credit. În asigurări, riscul de credit este asociat în general cu posibilitatea ca reasigurătorii şi/sau coasigurătorii să nu-şi respecte angajamentele asumate faţă de un asigurător, atunci când acesta a înregistrat anumite daune. Riscul de credit se poate referi însă şi la posibilitatea ca intermediarii să nu transmită societăţii de asigurare o parte de prime datorate ori să transfere respectivele sume cu întârziere. Riscul reasigurării. Nivelul de protecţie de care dispune o companie de asigurări depinde de volumul riscurilor cedate şi de calitatea contractelor de reasigurare încheiate. O reasigurare insuficientă poate crea probleme financiare în cazul apariţiei unor daune superioare estimărilor. Aprecierea eronată a necesităţii de reasigurare poate avea ca efect reţinerea inadecvată a unor riscuri excesive de către asigurătorul direct, precum şi expunerea capitalului său la un efort mai mare decât se intenţiona. Riscul operaţional. Acesta este riscul datorat evenimentelor cum ar fi frauda, deficienţilor de sistem, litigii sau infracţiuni comise în cadrul entităţii. Riscul operaţional se caracterizează prin faptul că este dificil de identificat şi cuantificat şi este corelat cu toţi ceilalţi factori de risc de la nivelul companiei de asigurări. Riscul de lichiditate. Acesta este riscul datorat pierderilor înregistrate din lichidarea activelor atunci când disponibilul lichid al entităţii este depăşit de volumul reclamaţiilor. Riscul necorelării activelor cu pasivele reprezintă riscul ca activele şi pasivele asigurătorului să nu fie corelate corespunzător în ceea ce priveşte cash-flow- urile, valutele şi termenele scadente. Riscul necorelării se datorează faptului că schimbările din mediul economic pot determina modificarea ratelor dobânzii, a ratei inflaţiei, fapt ce generează o evoluţie contrară a activelor în raport cu pasivele. Riscul rezervelor. Companiile de asigurări îşi constituie rezerve tehnice sub nivelul necesar, pentru a crea astfel impresia unei poziţii financiare superioare celei reale. Supraevaluarea capitalului disponibil poate determina însă decizii eronate de subscriere. RISCURILE SISTEMATICE (SPECIFICE PIEŢEI ASIGURĂRILOR) Riscurile sistematice (specifice pieţei asigurărilor) sunt riscurile generate de factorii externi care afectează piaţa asigurărilor în ansamblu. În majoritatea cazurilor, asigurătorul nu are capacitatea de a controla aceste riscuri. În această categorie includem: Riscul jurisdicţional şi legislativ este riscul asociat impactului financiar pe care îl au modificările legilor şi normelor. Asigurătorii trebuie să înţeleagă implicaţiile modificărilor legislative şi să implementeze sisteme interne cu scopul de a se conforma directivelor autorităţilor de supraveghere. Riscul modificărilor pieţei. Companiile de asigurări sunt afectate de comportamentul consumatorilor şi de acţiunile concurenţei. Nevoile consumatorilor şi atitudinea acestora faţă de achiziţionarea poliţelor de asigurare reprezintă principalii factori de influenţă ai activităţii de subscriere a asigurătorului şi, implicit, al venitului din prime. Astfel, poate exista o concurenţă serioasă între companii în ceea ce priveşte primele practicate şi produsele oferite. Riscurile sistemice (specifice economiei locale sau globale) sunt asociate factorilor economici şi sociali locali sau globali care au un impact indirect asupra pieţei asigurărilor. În majoritatea cazurilor, asigurătorul nu este capabil să controleze aceste riscuri. Ele includ: Riscul modificării mediului înconjurător reprezintă riscul creşterii semnificative a frecvenţei catastrofelor naturale şi a modificărilor de mediu. Riscul schimbărilor sociale. Modificările demografice şi comportamentul consumatorilor constituie principalii factori determinanţi ai riscului social. Riscul ciclului economic este riscul asociat schimbărilor economice cauzate de factori şi procese externe. De exemplu, în perioadele de recesiune economică piaţa asigurărilor se poate confrunta cu o reducere a numărului poliţelor de asigurare încheiate şi, implicit, a volumului de prime subscrise. Riscul de rată a inflaţiei reprezintă riscul asociat unei creşteri semnificative a ratei inflaţiei. Pentru sectorul asigurărilor generale, o rată mare a inflaţiei are un impact considerabil asupra calculului rezervelor tehnice pentru clasele de asigurări cu răspundere pe termen lung. Riscul de rată a dobânzii este riscul asociat direct modificărilor neprevăzute ale ratelor de dobândă, cu impact asupra valorii activelor şi pasivelor unei companii. Riscul valutar are un impact mai mare asupra asigurătorilor care subscriu în cantităţi însemnate riscuri în afara graniţelor ţării. Acest risc poate fi redus prin investirea în active exprimate în aceeaşi valută ca şi obligaţiile ce decurg din poliţele de asigurare. Riscul tehnologic decurge din dezvoltarea rapidă a noilor tehnologii. Transformările tehnologice influenţează diferite sectoare ale pieţei asigurărilor. Schimbările tehnologice pot genera o accentuare a poluării, mărind astfel frecvenţa la nivelul daunelor aferente asigurărilor de răspundere civilă. IMPACTUL FNANCIAR AL RISCURILOR- CHEIE Riscul de subsciere→Prime, istoricul daunelor, rezerve tehnice, reasigurări. Riscul de credit→Debitori, recuperări din reasigurare, investiţii. Riscul reasigurării→Recuperarea despăgubirilor, rezerve tehnice. Riscul necorelării→Investiţii, rentabilitatea investiţiilor.