RISCUL ÎN ASIGURARE SUB

ASPECT JURIDIC ȘI TEHNIC

Riscul la nivelul Companiei de
asigurări
 Societăţile de asigurări, prin natura activităţii lor şi prin
varietatea operaţiunilor desfăşurate, sunt expuse unei
multitudini de riscuri. În primul rând, companiile de
asigurări trebuie să facă faţă unor riscuri specifice
domeniului lor de activitate: riscuri generate de
subscrierea primelor de asigurare, de dimensionarea
eronată a rezervelor tehnice, de schimbările
imprevizibile ale frecvenţei daunelor, de daunele
catastrofale, de reasigurarea inadecvată, etc. De
asemenea, ele se pot confrunta şi cu o serie de riscuri de
natură generală, comune tuturor tipurilor de afaceri:
management incompetent sau administrare defectuoasă
a strategiilor de dezvoltare.
Noţiunea de risc este specifică domeniului asigurărilor,
constituind un element esenţial al contractului de asigurare.
Semnificaţiile noţiuni de risc în asigurări sunt variate:
 riscul reflectă gradul de probabilitate în apariţia unui
pericol pentru care se încheie asigurarea, iar alteori
proporţiile răspunderii asigurătorului;
 riscul înseamnă evenimente - calamităţi naturale sau
accidente care produc pagube şi contra apariţiei cărora se
acordă acoperire prin asigurare;
 în limbaj internaţional risc înseamnă şi obiectivul
asigurat sau obiectul asigurării (în cazul asigurării de
bunuri - bunul, în cazul asigurării de persoane - persoana
asigurată);
 riscul reflectă şi ramura de asigurare la care se referă.
Aveam risc industrial, risc profesional, risc auto, etc.
Noţiunea de risc în asigurări poate fi definită sub aspect
juridic şi tehnic.
 Sub aspect juridic, riscul constituie eveniment viitor,
posibil dar incert, al cărui moment de apariţie este
nedeterminat şi aflat în afara influenţei şi voinţei părţilor,
contra căruia asiguratul îşi ia măsura de protecţie prin
încheierea asigurării. Nu sunt riscuri asigurabile
evenimente petrecute în trecut sau a căror apariţie
este imposibilă, după cum nu sunt riscuri asigurabile
evenimente a căror apariţie este sigură.
 Sub aspect tehnic, riscul este caracterizat prin
probabilitatea de producere a evenimentului respectiv şi
prin volumul acestuia. Probabilitatea de producere a
evenimentului agreat în asigurare se determină pe baza
legilor statisticii aplicate la constatările făcute asupra
unui număr mare de cazuri întâmplate în trecut în
împrejurări comparabile. Pe baza observaţiilor statistice
se estimează volumul maxim al pagubelor posibile, deci
a riscului maxim, în funcţie de care se estimează
volumul şi nivelul acoperirii.
 Riscul constituie element al unei asigurări numai dacă
îndeplineşte anumite condiţii juridice, tehnice, economice,
condiţii care stau la baza unui risc asigurabil, aşa cum se relevă
în continuare:
 riscul trebuie să fie posibil, deoarece în caz contrar
asigurarea este lipsită de interes economic, deci inutilă;
 riscul trebuie să fie real şi să prezinte un grad mare de
periculozitate pentru asigurat;
 riscul trebuie să aibă caracter incert, deci să se producă
întâmplător, adică factorii implicaţi în asigurare să nu poată
cunoaşte sau influenţa producerea lui în timp şi spaţiu;
 riscul trebuie să se producă indiferent de voinţa asiguratului;

 riscul trebuie să se producă cu regularitate;

 riscul trebuie să fie licit, se înţelege de la sine că pentru a fi

asigurabil un risc trebuie să fie în concordanţă cu legile.
Într-un studiu realizat pentru Comisia Europeană, riscurile
cu care se confruntă asigurătorii sunt structurate în funcţie
de nivelul la care apar, astfel:
 riscuri la nivelul entităţii (companiei de asigurări);

 riscuri la nivelul pieţei asigurărilor (riscuri sistematice);

 riscuri la nivelul economiei (riscuri sistemice).

 RISCURILE LA NIVELUL COMPANIEI
DE ASIGURĂRI. 
Gama completă a riscurilor la care este expus un anumit asigurător
depinde de circumstanţele individuale ale acestuia. În această
categorie se includ:
 Riscul de subscriere cuprinde riscul pur de subscriere, determinat
de estimarea incorectă a distribuţiei daunelor, de fluctuaţiile
aleatoare ale daunelor, de modificările neprevăzute ale factorilor de
risc şi de rezervele tehnice insuficiente şi riscul de management al
subscrierii, asociat procedurilor de subscriere ale companiei.
 Riscul de credit. În asigurări, riscul de credit este asociat în general
cu posibilitatea ca reasigurătorii şi/sau coasigurătorii să nu-şi
respecte angajamentele asumate faţă de un asigurător, atunci când
acesta a înregistrat anumite daune. Riscul de credit se poate referi
însă şi la posibilitatea ca intermediarii să nu transmită societăţii de
asigurare o parte de prime datorate ori să transfere respectivele sume
cu întârziere.
 Riscul reasigurării. Nivelul de protecţie de care dispune
o companie de asigurări depinde de volumul riscurilor
cedate şi de calitatea contractelor de reasigurare
încheiate. O reasigurare insuficientă poate crea probleme
financiare în cazul apariţiei unor daune superioare
estimărilor. Aprecierea eronată a necesităţii de
reasigurare poate avea ca efect reţinerea inadecvată a
unor riscuri excesive de către asigurătorul direct, precum
şi expunerea capitalului său la un efort mai mare decât se
intenţiona.
 Riscul operaţional. Acesta este riscul datorat
evenimentelor cum ar fi frauda, deficienţilor de sistem,
litigii sau infracţiuni comise în cadrul entităţii. Riscul
operaţional se caracterizează prin faptul că este dificil de
identificat şi cuantificat şi este corelat cu toţi ceilalţi
factori de risc de la nivelul companiei de asigurări.
 Riscul de lichiditate. Acesta este riscul datorat
pierderilor înregistrate din lichidarea activelor atunci
când disponibilul lichid al entităţii este depăşit de
volumul reclamaţiilor.
 Riscul necorelării activelor cu pasivele reprezintă
riscul ca activele şi pasivele asigurătorului să nu fie
corelate corespunzător în ceea ce priveşte cash-flow-
urile, valutele şi termenele scadente. Riscul necorelării
se datorează faptului că schimbările din
mediul economic pot determina modificarea ratelor
dobânzii, a ratei inflaţiei, fapt ce generează o evoluţie
contrară a activelor în raport cu pasivele.
 Riscul rezervelor. Companiile de asigurări îşi constituie
rezerve tehnice sub nivelul necesar, pentru a crea astfel
impresia unei poziţii financiare superioare celei
reale. Supraevaluarea capitalului disponibil poate
determina însă decizii eronate de subscriere.
RISCURILE SISTEMATICE (SPECIFICE
PIEŢEI ASIGURĂRILOR)
 Riscurile sistematice (specifice pieţei asigurărilor)
sunt riscurile generate de factorii externi care afectează
piaţa asigurărilor în ansamblu. În majoritatea
cazurilor, asigurătorul nu are capacitatea de a controla
aceste riscuri. În această categorie includem:
 Riscul jurisdicţional şi legislativ este riscul asociat
impactului financiar pe care îl au modificările legilor şi
normelor. Asigurătorii trebuie să înţeleagă implicaţiile
modificărilor legislative şi să implementeze sisteme
interne cu scopul de a se conforma directivelor
autorităţilor de supraveghere.
 Riscul modificărilor pieţei. Companiile de asigurări
sunt afectate de comportamentul consumatorilor şi de
acţiunile concurenţei. Nevoile consumatorilor
şi atitudinea acestora faţă de achiziţionarea poliţelor de
asigurare reprezintă principalii factori de influenţă ai
activităţii de subscriere a asigurătorului şi, implicit, al
venitului din prime. Astfel, poate exista o concurenţă
serioasă între companii în ceea ce priveşte primele
practicate şi produsele oferite.
 Riscurile sistemice (specifice economiei locale sau
globale) sunt asociate factorilor economici şi sociali
locali sau globali care au un impact indirect asupra
pieţei asigurărilor. În majoritatea cazurilor, asigurătorul
nu este capabil să controleze aceste riscuri. Ele includ:
 Riscul modificării mediului înconjurător reprezintă
riscul creşterii semnificative a frecvenţei catastrofelor
naturale şi a modificărilor de mediu.
 Riscul schimbărilor sociale. Modificările demografice
şi comportamentul consumatorilor constituie principalii
factori determinanţi ai riscului social.
 Riscul ciclului economic este riscul asociat schimbărilor
economice cauzate de factori şi procese externe. De
exemplu, în perioadele de recesiune economică
piaţa asigurărilor se poate confrunta cu o reducere a
numărului poliţelor de asigurare încheiate şi, implicit, a
volumului de prime subscrise.
 Riscul de rată a inflaţiei reprezintă riscul asociat unei
creşteri semnificative a ratei inflaţiei. Pentru sectorul
asigurărilor generale, o rată mare a inflaţiei are un
impact considerabil asupra calculului rezervelor tehnice
pentru clasele de asigurări cu răspundere pe termen lung.
 Riscul de rată a dobânzii este riscul asociat direct
modificărilor neprevăzute ale ratelor de dobândă, cu
impact asupra valorii activelor şi pasivelor unei
companii.
 Riscul valutar are un impact mai mare asupra
asigurătorilor care subscriu în cantităţi însemnate riscuri
în afara graniţelor ţării. Acest risc poate fi redus prin
investirea în active exprimate în aceeaşi valută ca şi
obligaţiile ce decurg din poliţele de asigurare.
 Riscul tehnologic decurge din dezvoltarea rapidă a
noilor tehnologii. Transformările tehnologice
influenţează diferite sectoare ale pieţei asigurărilor.
Schimbările tehnologice pot genera o accentuare a
poluării, mărind astfel frecvenţa la nivelul daunelor
aferente asigurărilor de răspundere civilă.
 IMPACTUL FNANCIAR AL RISCURILOR-
CHEIE
 Riscul de subsciere→Prime, istoricul daunelor, rezerve
tehnice, reasigurări.
 Riscul de credit→Debitori, recuperări din reasigurare,
investiţii.
 Riscul reasigurării→Recuperarea despăgubirilor, rezerve
tehnice.
 Riscul necorelării→Investiţii, rentabilitatea investiţiilor.

 Riscul rezervelor→Istoricul daunelor, rezerve tehnice.

 Riscul jurisdicţional şi legislativ→Daune, rezerve

tehnice.
 Riscul de rată a dobânzii→Investiţii, rentabilitatea
investiţiilor, rezerve tehnice.
A realizat: Gîsca Daniela
Profesor: Colța Angela

Mulțumesc pentru atenție!