Politica de creştere economică

1. Determinantele creşterii economice

2. Obiectivele politicii de creştere economică
3. Instrumente ale politicii de creştere economică
4. Costuri şi beneficii ale politicii de creştere economică
 1. Determinantele creşterii economice

➢ Procesul de creştere economică este motorul

fundamental al creşterii standardului de viaţă.

➢ Importanţa creşterii economice este relevată de asocierea

acestui proces cu consolidarea forţei economice a unui stat
şi creşterea bogăţiei şi bunăstării acestuia.

➢ Creşterea economică este un proces complex, derulat pe

termen lung, supus unor constrângeri specifice: creşterea
excesiva a populaţiei, resursele limitate, infrastructura
inadecvată, utilizarea ineficientă a resurselor, intervenţia
guvernamentală inoportună, modele instituţionale şi
culturale neconforme cu cerinţele reale ale societăţii, etc.
Între cei mai importanţi determinanţi ai procesului de creştere
economică regăsim:

➢ creşterea volumului forţei de muncă disponibilă în cadrul

economiei naţionale;

➢ investiţiile în capitalul uman – educaţia formală şi experienţa

la locul de muncă;

➢ investiţiile în capitalul fizic – utilaje, maşini, transporturi;

➢ mediul instituţional adecvat;

➢ rolul adecvat al guvernului – în special în ceea ce priveşte

cheltuielile guvernamentale.
➢De foarte multe ori se confundă procesul de
creştere economică cu fluctuaţiile economice;

➢ Aplicarea politicilor monetare şi fiscale

expansioniste poate conduce la eliminarea
decalajelor recesioniste şi la sporirea PIB-ului peste
nivelul său potenţial;

➢ Acest tip de politici reduc în mod continuu şomajul

structural, provocând o deplasare la dreapta a curbei
ofertei agregate pe termen lung.
 2. Obiectivele politicii de creştere economică

Politica de creştere economică are la nivel naţional

următoarele caracteristici, obiective:

➢ stabilirea ţintelor pe termen lung, a căror atingere

permite realizarea obiectivului final – creşterea calităţii
vieţii;
➢ identificarea, orientarea şi dimensionarea resurselor
necesare pentru atingerea obiectivelor – resurse
materiale, umane, financiare, informaţionale, etc.

Oricât de generoase ar fi obiectivele acestea nu pot fi

atinse în lipsa resurselor corespunzătoare.
Orientarea şi dimensionarea resurselor comportă o mare
responsabilitate din partea decidenţilor, impunându-se
respectarea unor principii:

➢ sporirea capacităţii de asimilare rapidă a tehnicilor şi

tehnologiilor avansate;

➢ raţionalitate economică;

➢ echitatea între generaţii prin temporizarea alocării şi folosirii

resurselor de către fiecare generaţie;

➢ elaborarea strategiilor şi a programelor de acţiune în

concordanţă cu ţintele propuse şi opţiunea forţelor social-politice;
➢Iniţiatorii şi realizatorii politicii de creştere economică la nivel
naţional sunt reprezentanţi ai autorităţii statale, care îşi exercită
atribuţiile prin organisme specializate;

➢ Promovarea unui sistem echitabil de dispersie a rezultatelor

creşterii în societate – asigurarea accesului tuturor grupurilor
sociale la rezultatele creşterii economice;

➢ Menţinerea echilibrului între efectele imediate şi cele de durată

ale creşterii economice – producţia prezentă excesivă poate
afecta negativ resursele viitoare;

➢ Ţelurile şi modalităţile de realizare sunt diferite în timp şi spaţiu.

Politica de creştere economică este o componentă
prioritară a politicii economice, reprezentând ansamblul de
principii şi norme, de obiective, strategii şi acţiuni de
promovare a creşterii durabile la nivel naţional, regional sau
global.

Obiectivul principal urmărit de politica de creştere

economică este ameliorarea calităţii vieţii pe termen
lung.

Realizarea efectivă a politicii de creştere economică se

bazează pe coordonarea unei serii de politici sectoriale
complementare: politica industrială, politica comercială,
politica agrară, politica fiscală, politica socială, etc.
 3. Instrumente ale politicii de creştere economică

A. Creşterea economică realizată prin stimularea cererii

agregate

➢ Cererea rezultată din mecanismele spontane ale pieţei

este insuficientă pentru asigurarea ocupării depline şi
realizarea creşterii economice;

➢ Statul are un rol activ în stimularea cererii efective,

tendinţele de scădere a acesteia – din diverse motive:
creşterea preţurilor şi a şomajului, fiscalitate excesivă, rata
dobânzii ridicată – trebuind frânate de autoritatea
guvernamentală prin măsuri menite să crească consumul
public şi privat precum şi investiţiile.
➢ Modificarea cererii de consum depinde direct de venitul disponibil
al consumatorilor şi de înclinaţia marginală spre consum;

➢ În perioadele de austeritate, cererea se contractă ducând la o

scădere a producţiei, restrângerea veniturilor şi a afacerilor;

➢ Diminuarea cererii frânează creşterea preţurilor, dar reduce gradul

de utilizare al capacităţilor de producţie, măreşte costurile
guvernamentale.

Instrumentele de stimulare a cererii agregate:

➢ reducerea ratei de referinţă a dobânzii;

➢ stimularea acordării de credite;
➢ reducerea fiscalităţii;
➢ creşterea cheltuielilor publice;
➢ operaţiuni de creştere a masei monetare.
 B. Creşterea economică realizată prin stimularea ofertei
agregate

Se pune accent pe factorii care pot fi antrenaţi în creşterea

producţiei şi pe utilizarea lor eficientă;

Orientarea politicii de creştere economică spre oferta agregată

s-a înregistrat în anii 80 în SUA, fiind văzută ca o revenire la
economia clasică şi la principiile acesteia;

Mărimea ofertei agregate depinde de ocupare care, la rândul

său, este dimensionată de numărul locurilor de muncă pe care
le asigură o economie naţională;

Instrumentele la care apelează politica de creştere a ofertei

agregate vizează toate mijloacele prin care agenţii economici
sunt stimulaţi să mărească producţia – oferta.
Creşterea ofertei agregate poate fi susţinută prin:

➢ stabilitate legislativă ridicată, instituţii capabile să exercite

guvernanţa;
➢ micşorarea lag-urilor interne ale politicii fiscale;
➢ un mediu concurenţial stabil, predictibil;
➢ stimularea economiilor şi investiţiilor interne;
➢ strategii de atragere a investiţiilor străine;
➢ reducerea contribuţiilor sociale pentru a creşte gradul de
ocupare;
➢ stabilirea riguroasă a drepturilor de proprietate;
➢ reducerea costurilor de tranzacţie;
➢ intrarea şi ieşirea liberă de pe piaţă a agenţilor economici.
 4. Costuri şi beneficii ale politicii de creştere
economică

Beneficiile creşterii economice:

➢ averea şi standardele de viaţă în creştere pe

termen lung;

➢ creşterea şi redistribuire venitului

➢ îmbunătăţirea stilului de viaţă.

Costurile creşterii economice:

➢ costul de oportunitate al creşterii – investiţiile în educaţie

nu au un efect imediat;

➢ costurile sociale şi costurile de personal ale creşterii –

incapacitatea de adaptare la un nou mediu tehnologic.