Sunteți pe pagina 1din 23

Venitul, consumul,

economiile şi investiţiile
Consumul
• reprezintă partea din venit cheltuită
pentru cumpărarea de bunuri şi servicii,
destinate satisfacerii directe a
trebuinţelor populaţiei şi/sau
necesităţilor generale ale societăţii.
• la nivel macroeconomic, trebuie analizat
sub cele două forme ale sale: consum
final şi consum intermediar.
Consumul
• Consumul final reprezintă ansamblul cheltuielilor
care permit satisfacerea directă a nevoilor
umane, individuale şi colective.
• Acestea sunt cheltuieli care nu contribuie în mod
direct la creşterea producţiei.
• Mărimea consumului final (producţiei finale) se
determină ca diferenţă între valoarea tuturor
bunurilor şi serviciilor provenite din producţia
internă şi din import, pe de o parte, şi valoarea
bunurilor intrate în consumul intermediar, a
celor pentru investiţii şi a celor pentru export, pe
de altă parte.
Consumul

• Consumul intermediar (producţia intermediară)


reprezintă valoarea bunurilor economice
provenite din procese de producţie anterioare şi
care sunt folosite şi consumate în alte procese de
producţie, în scopul creării de noi bunuri şi
servicii.
• Exemple
Consumul este supus influenţei anumitor categorii de
factori determinanţi

Factorul care joacă rolul cel mai important în evoluţia consumului, la


nivel macroeconomic, este venitul naţional disponibil (VND),
adică venitul naţional (VN) corectat cu soldul încasărilor şi plăţilor
în raport cu străinătatea (soldul transferurilor curente cu
străinătatea - STCS), astfel: VND = VN + STCS.
• Corelaţiile dintre venituri şi cheltuielile pentru consum au fost
analizate de numeroşi specialişti, acestea fiind sintetizate în aşa-
zisele legităţi ale consumului.
• În cadrul acestora s-a impus ca importanţă “legea psihologică
fundamentală”, formulată de economistul englez J. M. Keynes,
conform căreia, “o dată cu creşterea sau scăderea venitului,
oamenii înclină, de regulă şi în medie, să-şi mărească sau să-şi
diminueze consumul, dar într-o proporţie mai redusă”.
Consumul este supus influenţei anumitor categorii de
factori determinanţi
Corelaţiile dintre evoluţia venitului şi mărimea consumului, pe diferite categorii de
cheltuieli, au fost analizate şi de economistul-statistician E. Engel, încă de la sfârşitul
secolului al XIX-lea.
Pornind de la un anumit nivel al venitului şi pe baza unei anumite creşteri a acestuia,
diferitele categorii de cheltuieli de consum pot înregistra următoarele evoluţii:
• - cele destinate achiziţionării produselor agro-alimentare cresc într-o măsură
mai mică decât creşterea venitului, astfel că îşi reduc ponderea în totalul
cheltuielilor de consum (coeficient de elesticitate < 1);
• cheltuielile destinate cumpărării articolelor de îmbrăcăminte, încălţăminte,
precum şi cele cu locuinţa, cresc proporţional cu venitul, deci îşi menţin
constantă ponderea în totalul cheltuielior de consum (coeficient de elesticitate
= 1);
• cheltuielile pentru educaţie, recreere, petrecerea timpului liber şi alte diverse
servicii care contribuie la asigurarea confortului cresc într-o măsură mai mare
decât creşterea venitului, sporind astfel ponderea acestora în totalul
consumului (coeficient de elasticitate > 1).
• Legătura funcţională dintre venit şi consum se
exprimă prin înclinaţiile către consum, respectiv:
înclinaţia medie şi înclinaţia marginală.
• Acestea exprimă tendinţa indivizilor de a cheltui
o parte din venitul lor pentru procurarea
bunurilor de consum (satisfactori )
• Înclinaţia medie spre consum (c) reprezintă
raportul dintre consumul total şi venitul
disponibil( notat cu V sau Y), şi arată cât se
cheltuieşte pentru consum dintr-o unitate
monetară de venit.

C
c
Y
• Altfel spus, reprezintă consumul suplimentar
realizat de o persoană (gospodărie) atunci când
primeşte o unitate monetară suplimentară de
venit. Conform legii psihologice fundamentale,
(c′) se prezintă, de regulă, ca o mărime pozitivă,
dar subunitară, adică: 0 < c′ < 1.

C
c' 
Y
Economiile
• Surplusul de venit peste cheltuielile de consum
constituie economiile, astfel că: V = C + E, adică
E = V − C.

• Ca şi consumul, economiile depind, în mod evident,


de factorul obiectiv şi primordial - venitul disponibil.
• În acest sens, proporţia între economii şi venit sau
tendinţa de a economisi se exprimă - ca şi în cazul
consumului - prin conceptele: înclinaţie medie şi
înclinaţie marginală.
Economiile – clasificare
Economiile pot fi de mai multe tipuri:
 după cel care le realizează:
- economii ale sectorului public;
- economii private.
 după scop:
- economii active, destinate unui anumit obiectiv;
- economii pasive, cu titlu de rezerve.
 după condiţiile de realizare:
- economii deliberate;
- economii forţate de o împrejurare sau alta.
Economisirea
• Motivaţia economisirii individuale poate fi
determinată de mai multe elemente, între
care:
– nevoia organizării raţionale a cheltuielilor făcute
în timp;
– dorinţa de prosperitate şi de îmbogăţire;
– adaptarea la noi cerinţe impuse de consum (chiar
prin imitaţie);
– preferinţa pentru lichiditate, în scopul tranzacţiilor
viitoare şi speculaţiei.
Economiile
• Înclinaţia medie spre economii (e) exprimă raportul
dintre volumul economiilor (E) şi venitul disponibil
(V), adică: e = V/E ;
• dacă raportul se calculează procentual putem vorbi
de rata economiilor, e = V/E × 100, care semnifică
ponderea acestora în totalul venitului.
• Înclinaţia medie spre economii ne arată cât se
economiseşte dintr-o unitate monetară de venit
disponibil, la un moment dat.
Economiile
• Înclinaţia marginală spre economii (e′)
reprezintă raportul dintre variaţia
economiilor (∆E) şi variaţia venitului (∆V),
astfel: e′ = ∆ E/∆V .
• Aceasta ne arată cu câte unităţi variază
economiile la variaţia cu o unitate a venitului
sau, altfel spus, exprimă sporul (reducerea)
economiilor datorate creşterii (scăderii)
venitului cu o unitate.
Relaţiile dintre venit, consum şi
economii
• Dacă V = C + E, rezultă că şi ∆V= ∆C + ∆E, ceea
ce înseamnă că suma înclinaţiilor spre consum
şi economii, medii şi marginale, este egală cu
unitatea; astfel: c + e = 1 şi c′ + e′ = 1.
Investiţiile; multiplicatorul şi
acceleratorul
• Investiţiile reprezintă ansamblul cheltuielilor
orientate spre achiziţionarea bunurilor capital,
în vederea sporirii avuţiei societăţii.
• În timp ce economiile exprimă
comportamentul colectiv al consumatorului
individual, investiţiile reflectă comportamentul
colectiv al întreprinzătorului individual.
Investiţiile-clasificare
 după tipul proprietăţii:
- investiţii publice;
- investiţii private;
- investiţii mixte.
 după destinaţie:
- investiţii productive;
- investiţii social-culturale.
 după resursele folosite:
-investiţii din surse proprii;
- investiţii din surse atrase (naţionale şi/sau
străine).
Investiţiile-clasificare
 după sectorul vizat:
- investiţii industriale şi/sau comerciale;
- investiţii financiare;
- investiţii mobiliare.
 după scop:
- investiţii de modernizare;
- investiţii de dezvoltare (expansiune);
- investiţii de înlocuire.
 după gradul de reglementare:
- investiţii obligatorii (impuse de autorităţi);
- investiţii de lux (în vederea susţinerii mărcii firmei).
Investiţiile; multiplicatorul şi
acceleratorul
• Corelaţiile care se formează în timpul şi spaţiul economic între
investiţii, venit, consum, economii, iarăşi venit, consum ş.a.m.d. au
fost analizate în teoria macroeconomică sub denumirile de: principiul
multiplicatorului şi principiul acceleratorului.
• Principiul multiplicatorului exprimă raportul care se formează între
creşterea veniturilor şi creşterea investiţiilor, sub forma unui
coeficient de amplificare (K), ce ne arată mărimea creşterii veniturilor,
ca urmare a creşterii cu o unitate a investiţiei, astfel:
K = ∆V /∆I .
Multiplicatorul reflectă legătura directă dintre intrările în sistemul
economic, concretizate în investiţii şi ieşirile acestuia, sub forma
veniturilor participan ţilor la activitatea economică.
Investiţiile; multiplicatorul şi
acceleratorul
• Corelaţiile care se formează în timpul şi spaţiul economic între
investiţii, venit, consum, economii, iarăşi venit, consum ş.a.m.d. au
fost analizate în teoria macroeconomică sub denumirile de: principiul
multiplicatorului şi principiul acceleratorului.
• Principiul multiplicatorului exprimă raportul care se formează între
creşterea veniturilor şi creşterea investiţiilor, sub forma unui
coeficient de amplificare (K), ce ne arată mărimea creşterii veniturilor,
ca urmare a creşterii cu o unitate a investiţiei, astfel:
K = ∆V /∆I .
Multiplicatorul reflectă legătura directă dintre intrările în sistemul
economic, concretizate în investiţii şi ieşirile acestuia, sub forma
veniturilor participan ţilor la activitatea economică.
Investiţiile; multiplicatorul şi
acceleratorul
• Principiul acceleratorului exprimă şi măsoară creşterea
investiţiilor, ca urmare a sporirii veniturilor. Conform
acestui principiu, o sporire a cererii bunurilor de consum, în
urma creşterii veniturilor, va antrena o creştere, mai mult
decât proporţională, a producţiei bunurilor de capital (de
investiţii).
• Altfel spus, principiul acceleratorului exprimă efectul
creşterii veniturilor asupra investiţiilor, sub impulsul
stimulativ al sporirii cererii de consum. El evidenţiază
relaţia existentă între modificarea cererii bunurilor de
consum şi cea a bunurilor de capital
Subiecte posibile:
1. Consumul- definire , tipuri, factori determinanti ,
inclinatia medie si marginala

2. Economiile – definire , clasificare , semnificatia si


modalitatea de calcul a inclinatiei medii si marginale

3. Investitiile– definire, clasificarea


investitiilor,multiplicatorul si acceleratorul investitiilor
Bibliografie:
• Bodea Gabriela – “Sistemul economic, între dezechilibru şi
dezvoltare”, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 1999
• Marin George, Puiu Alexandru – Dicţionar de relaţii
economice internaţionale, Ed. Enciclopedică, Buc., ‘93
• Macroeconomie, curs universitar, Universitatea “Babeş-
Bolyai”,Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea
Afacerilor, Depart. de Economie politică, Ed. Risoprint,
Cluj-Napoca, 2014,
• Tănăsescu, Cristina – Ciclul economic – între teorie şi
posibile configuraţii din perspectiva secolului XXI, Editura
Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2004