TEMA: ORGANIZAREA

METODICA A ACTIVITATILOR DE
EDUCAȚIE ARTISTICO-PLASTICĂ
LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
 Educaţia artistico – plastică în grădiniţă se realizează prin
activităţi de desen, pictură şi modelaj.
 La activităţile de educaţie artistico – plastică copilul capătă
cunoştinţe despre frumos şi proporţionalitatea formelor,
despre armonia culorilor, precum şi despre unele legi ale
compoziţiei, moduri şi procedee de lucru cu creionul,
pensula, acuarele, plastilină etc. pentru ca acest proces să
devină mai eficient şi orientat mai mult spre dezvoltarea
creativităţii, este necesară stimularea atitudinii participative
a preşcolarilor în această activitate de cunoaştere.
 Experienţa didactică confirmă faptul că procesul de învăţământ se realizează efectiv prin
intermediul metodelor, procedeelor şi mijloacelor de învăţământ. În activităţile artistico –
plastice din grădiniţe se folosesc, în general, următoarele
 metodele de bază :
  Conversaţia 
 Demonstraţia 
 Exerciţiul
  Explicaţia
  Modelarea
  Observaţia
  Povestirea
CLASIFICAREA METODELOR
 Pentru activitatea artistico-plastică, metodele se
clasifică după scopul urmărit în :
 - Metode de asimilare
 - Metode de control
 - Metode de stimulare.
MODALITĂȚI DE STIMULARE
 Elementele de limbaj plastic: punctul, linia, forma spontană,
îmbinate prin diferite tehnici ale artei plastic sunt suportul pe care
copilul îşi poate clădi conduit creativă.
 Interesul copiilor pentru activitate şi pofta de creaţie pot fi
stimulate prin :  Utilizarea unor materiale diverse pentru lucru
( creioane colorate, carioca, acuarele, ştampile, şabloane etc. ) 
Utilizarea unor materiale cu caracter ajutător ( siluete decupate,
faianţă, lucrari partial începute, coli de hârtie de culori şi dimensiuni
diferite, tăviţe de carton, sticlă )  Utilizarea unor tehnici speciale
de lucru ( dactilopictură, tehnica ştampilei, tratarea suprafeţelor cu
ceară, tehnica stropirii, a scurgerii, a suflării cu paiul, pictura cu
mâinile, pictura murală etc. )
ACTIVITATEA: DESENUL INFANTIL
 Desenul infantil este considerat de multi autori
ca un mijloc eficace de evaluare a nivelului
general de inteligenţă al copiilor. El oglindeste
gradul de dezvoltarea a capacităţii de a desprinde
esenţialul, relaţiile cauzale, studiul   evolutiv al
spiritului de observaţie.
 METODA DEMONSTRAȚIEI
 Pentru a realiza obiectivele propuse la lecție se
vor utiliza diverse metode, de exemplu,
demonstrarea: modul de folosire a creioanelor și
vopselelor, pensulei, modul de acțiune a lor,
demonstrarea modelului, examinarea acestora.
Un procedeu eficient al instruirii sunt mișcările
pasive, când copilul nu acționează de sinestătător
ci cu ajutorul educatorului, adultului.
 VÂRSTA DE 2-4 ANI

 La vîrsta respectivă se aplică metoda de creație

comună a pedagogului cu copiii. De exemplu:
Educatorul desenează pe o foaie un brăduț sau o
casă, iar copiii desenează prin pensulări luminițe
strălucitoare.
 În funcție de conținutul temei, copiilor li se oferă
indicații verbale simple, de exemplu, ține
creionul așa, corect, bine.
 DESENUL
 Pentru dezvoltarea mișcărilor (motrice) ale
mâinii și coordonarea lor educatorul aplică
procedeul de trasare a liniilor pe foaia de
hârtie cu degetul sau produce mișcări ritmice,
uniforme în aer cu mâna în care se află creionul.
La început educatorul demonstrează mișcări
simple: ( arcuite, înainte-înapoi), apoi mai
complicate( rotații pe același loc – ghemușoare)
și copiii repetă aceste mișcări.
 În timpul activității educatorul corectează poziția
copilului, deoarece mușchii sunt fragili. În cazul
dat se foloseste metoda jocului sau exercițiu-
joc.
 ETAPELE GRAFISMULUI INFANTIL
 G.H. Luquet distinge deci, în evoluţia grafismului infantil, cinci
etape :


1. mâzgăleala : copilul descoperă întâmplător (după vârsta de 1 an), manipulând un instrument (de
scris, beţişor), că acesta lasă urme pe o suprafaţă (aptă pentru trasare) ; este vorba de un act pur
motric.

 2.realismul fortuit (întâmplător) : începe între DOI ŞI TREI ANI, spre sfârşitul fazei mâzgălelii.
Trasând, fără intenţia de a reprezenta ceva, copilul descoperă din întâmplare, o asemănare formală
între linia sa şi un obiect. (Această asemănare nu este obiectivă, nu e nevoie ca ea să existe în
realitate). Retrospectiv copilul numeşte traseul său după acel obiect.

3. realismul nereuşit (neizbutit/manque) : debutează între trei şi patru ani. Apare o « defazare » între
intenţiile copilului şi capacităţile sale grafomotrice şi de reprezentare. Elementele desenului apar
juxtapuse datorită unei incapacităţi sintetice.
 4.realismul intelectual : începe în jurul vârstei de patru ani şi se manifestă până la 10-12
ani. Copilul desenează obiectul, nu cum se vede acesta, ci pe baza a ceea ce ştie despre
acest obiect. Se manifestă : fenomenul de transparenţă (elementele dinăuntru sunt
reprezentate simultan cu elementele exterioare – de exemplu, copilul desenează faţada
casei, dar şi mobilierul dinăuntru ; profilul unei fiinţe are doi ochi, deşi în mod obiectiv
nu se vede decât unul – copilul ştie însă că acea fiinţă are doi ochi ) ; fenomenul de
aplicare/culcare/orizontalizare ( de pildă, pomii aflaţi de-o parte şi de alta a unei alei sunt
desenaţi culcat, în acelaşi plan orizontal cu aleea ). Se observă : utilizarea detalului
reprezentativ ; acumularea de detalii ; utilizarea simultană a mai multor perspective.

5.realismul vizual : apare în jurul vârstei de 7-8 ani şi se instalează în mod dominant pe
la 9-10 ani, uneori mai târziu (12 ani). Copilul descoperă perspective şi elimină schemele
grafice anterioare (transparenţă, orizontalizare, aglomerare de detalii, simultaneitatea
punctelor de vedere ). El desenează obiectul aşa cum îl vede.