Ministerul Educației și Cercetării al RM

Ministerul Sănătății al RM
I. P. Colegiul de Medicină Cahul

Peritonita
Cuprins:

 Definiție
 Clasificare
 Semne și simptome
 Complicații
 Diagnostic
 Tratament
 Prognostic
Peritonita 
 Este o inflamație a peritoneului, o membrană subțire care
acoperă peretele abdominal și organele interne.
Clasificare

 Există două tipuri majore de peritonită: primară și

secundară.
 Cele două tipuri sunt determinate de microorganisme
diferite și au o evoluție clinică diferită.
  Peritonita primară este declanșată de răspândirea unei
infecții de la ganglionii limfatici în sânge și peritoneu.
Acest tip de peritonită este rară, mai puțin de 1% din
toate cazurile.
 Cel mai des întâlnită este peritonita secundară, care
apare atunci când infecția pătrunde din peritoneu în
tractul gastrointestinal sau biliar.
Peritonita primară

 Peritonitele primare sunt reprezentate de formele de peritonite care apar în absența unei
afecțiuni abdominale preexistente. Cea mai frecventă formă de peritonită primară este
peritonita bacteriană spontană asociată cirozei hepatice. Peritonita bacteriană spontană
reprezintă infecția lichidului de ascită din ciroza decompensată. O altă formă de peritonită
primară este cea observată la pacienții sub dializă peritoneală continuă. Cateterul de dializă
poate favoriza infecția, prin introducerea germenilor în cavitatea peritoneală, apariția
peritonitei putând necesita chiar înlocuirea cateterului. Cei mai frecvenți germeni implicați
în apariția peritonitei asociate dializei peritoneale sunt cei din specia Staphylococcus (
S. aureus, S. epidermidis). Peritonita tuberculoasă este o formă de peritonită primară
apărând în contextul unei infecții bacilare extrapulmonare.
Peritonita secundară

 Peritonitele secundare reprezintă formele cel mai des întâlnite. Acestea apar în contextul
unor infecții primare intraabdominale (apendicită, colecistită acută, volvulus intestinal,
megacolon toxic, ulcer gastric perforat, pancreatită acută, diverticulită). Cu excepția
cauzelor infecțioase, peritonitele pot apărea și ca urmare a iritației peritoneale produse de 
sânge (prin ruptura unor anevrisme arteriale), bilă sau suc gastric (prin perforații ale
organelor intraabdominale). Cei mai frecvenți agenți patogeni implicați în peritonitele
secundare sunt: dintre flora aerobă Escherichia coli și speciile de Enterococcus, iar din
flora anaerobă Bacteroides fragilis și speciile de Clostridium.
 O formă aparte de peritonită o reprezintă perihepatita asociată infecției cu Chlamydia sau 
Neisseria gonorrhoeae, numită și sindrom Fitz-Hugh-Curtis, o complicație a 
bolii inflamatorii pelvine.
Semne și simptome

Hiperestezie
cutanată cu
abolirea
reflexelor Durere vie
cutanate abdominală
abdominale
Semne și simptome

 În starea incipientă a bolii apar vărsături alimentare, urmate de vărsături biliare. Vărsăturile
nu sunt întotdeauna prezente în faza de debut a peritonitelor. În fazele tardive ale bolii
acestea pot fi fecaloide, având ca efect deshidratarea pacientului, pierderi de clor,
accentuând, astfel, șocul toxic. Greața este, de asemenea, un simptom frecvent pentru
peritonită. Alte simptome includ: poftă de mâncare scăzută, stoparea tranzitului intestinal
(gazos și fecal), frisoane însoțite de stare febrilă, sete, oligurie (diminuarea cantității de 
urină), oboseală, tensiune arterială scăzută, frecvență cardiacă crescută, respirație
superficială sau frecvență respiratorie crescută.
Complicații

 Dacă peritonita nu este tratată la timp, aceasta se poate

complica și pot apărea:
 abcesele peritoneale;
 obstrucția intestinală (prin bride – benzi fibroase cicatriceale);
 sindromul hepato-renal;
 șocul bacteriotoxic;
 encefalopatia hepatică (complicație a bolii hepatice).
Diagnostic

 Rigiditatea (contracția involuntară a mușchilor abdominali) este cel mai specific semn în
diagnosticarea peritonitei.
 Leucocitoza, hipokalemia, hipernatremia și acidoza pot fi prezente, dar nu sunt semne
specifice.
 La pacienții cu diagnostic incert, utilă pentru confirmarea peritonitei este efectuarea
examenului citologic din lichidul de lavaj peritoneal.
 Hemocultura poate ajuta în depistarea stărilor de septicemie
 Anumiți pacienți prezintă facies peritoneal
 Radiografia abdominală simplă
 Ecografia abdominală
 Tomografia computerizată
 RMN
Tratament

 Peritonitele secundare necesită în marea majoritate a cazurilor tratament chirurgical,

asociat cu cel medicamentos (antibiotic, de repleție volemică).
 Terapia antibiotică se inițiază înaintea intervenției chirurgicale, ea necesitând a fi
continuată și după. Sunt recomandate cefalosporinele de generații noi, beta-lactamine cu
spectru larg, fluorochinolone, clindamicină în asociere cu metronidazol. O variantă la
cefalosporine o reprezintă aminoglicozidele (gentamicina), ale căror efecte adverse
nefrotoxice le fac nerecomandabile în cazul pacienților în șoc, la care pot precipita o 
insuficiență renală.
Tratament

 Laparotomia este necesară pentru explorarea completă și lavajul peritoneului, precum și

pentru corectarea oricăror leziuni anatomice care ar fi putut cauza peritonita. Soluția
preferabilă este rezecția parțială/totală a organului care este
 În cazul abceselor peritoneale, în majoritatea cazurilor doar tratamentul antibiotic nu este
suficient pentru rezolvarea lor. Lăsarea pe loc a abceselor poate duce la consecințe grave
cu ruptura în cavitatea peritoneală și declanșarea șocului septic. Ele pot fistuliza într-un
organ cavitar sau chiar extern, la tegumente. În funcție de localizare, abcesele peritoneale
pot fi drenate percutan, sub ghidaj ecografic sau tomografic. Dacă drenajul percutanat nu
este fezabil se intervine chirurgical prin abord deschis.
Prognostic

 Daca sunt tratate corespunzător, cazurile tipice de peritonită corectabile chirurgical (ulcer
gastric perforat, apendicită, diverticulită) au o rată a mortalității mai mică de 10%. Aceasta
crește la 40% în cazul vârstnicilor, a persoanelor cu afecțiuni secundare și a celor care se
prezintă târziu la doctor (după 48 de ore). Netratată, peritonita generalizată duce aproape
întotdeauna la deces.
Bibliografie

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Peritonit%C4%83#Forme_de_peritonit%C4%83