Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
istorie
Unii istorici găgăuzi avansează teoria unei etnogeneze pur bulgare. Ei susţin că poporul
găgăuz este descendent al unei populaţii bulgare turcizate de-a lungul sutelor de ani în
care bulgarii au stat sub stăpânirea otomană. În sprijinul aceste teorii, ei menţionează
existenţa unei inscripţii, deţinută azi de Muzeul de Istorie al Găgăuzilor, inscripţie veche
conform căreia găgăuzii ar fi descendenţii bulgarilor. Această ultimă teorie este totuşi
combătută de majoritatea etnicilor găgăuzi.
Dincolo de originea lor relativ neclară, găgăuzii rămân singurul popor turcic de religie
creştină. Chiar dacă erau iniţial musulmani, odată ce s-au stabilit în Balcani au fost
influenţaţi de Bizanţ, adoptând la scurtă vreme de la "descălecare" creştinismul ortodox.
Mereu în rol de avanpost rusesc
Găgăuzii nu prea au ieşit la suprafaţa istoriei în secolele ce aveau să urmeze creştinării.
Lunga lor perioadă de obscuritate a luat sfârşit la finele secolului al XVIII-lea când, din varii
motive, au migrat în Dobrogea şi Basarabia.
După ocuparea samavolnică a Basarabiei de către Rusia Ţaristă, trist eveniment petrecut
în anul 1812, triburile tătare ale nogailor au părăsit Bugeacul şi s-au îndreptat spre
Crimeea. Ruşii imperiali care au întâlnit în premieră găgăuzii din Basarabia i-au numit
iniţial bulgari, deoarece migraseră din Bulgaria.
De-abia peste alţi 50 ani, etnografii ruşi au sesizat că, în cadrul aşa-zişilor colonişti
bulgari exista un grup distinct, cu limbă, port şi obiceiuri total diferite de ale bulgarilor.
Credincioşi principiului atât de vechi, dar mereu eficient: "Divide et impera", Rusia
Ţaristă i-a aşezat pe găgăuzi în zonele părăsite de tătari, oferindu-le o serie de privilegii
importante, de care nu se bucurau românii moldoveni - de pildă, scutirea de impozite şi
de serviciul militar, precum şi de obligaţia de a merge la şcoală.
Fenomenul a fost unul dureros pentru români şi rămâne insuficient cunoscut chiar şi în
prezent.
Ocupaţia dintre anii 1806-1812 a Principatelor Române de către armatele ruseşti s-a
încheiat cu Pacea de la Bucureşti, semnată la 16 mai 1812, pace prin care Imperiul
Otoman a cedat Rusiei Ţariste Moldova Răsăriteană dintre Prut şi Nistru. Faptul în sine
este însoţit de un amplu proces de rusificare a provinciei istorice a Basarabiei. Târgurile
şi oraşele sunt înţesate de garnizoane ruseşti. Oraşele mari devin populate de
funcţionari ruşi, alături de meşteşugari şi comercianţi evrei, precum şi de agricultori
bulgari.
Ruşii trec la o restructurare etnică "clasică" a acestei noi gubernii. În urma
recensământului din anul 1817, ordonat de Moscova, s-a constatat că întreaga populaţie
minoritară din Basarabia (compusă aproape complet din alogeni) reprezenta doar 14%
din populaţia totală a provinciei. Această nouă categorie socială este stabilită în târguri
şi oraşe, în timp ce românii majoritari erau cantonaţi la sate, prin ocupaţiile lor
tradiţionale - agricultura şi creşterea animalelor- românii ajungând pe atunci să trăiască
cel mult în suburbiile oraşelor.
"Pentru ei, guvernul rus a rezervat numai în ţinuturile Cahul şi Cetatea Albă peste
450.000 desetine, adică circa 504.44 hectare de pământ.", - luat ghiciţi de la cine?
(A. Zaşciuk, Materialî dlia gheografii i statistiki Rossii sobrannîe ofiţerami
gheneralnovo-ştaba, Bessarabskaia oblasti, tom I-II, S. Peterburg, 1862, p. 166 apud
Ştefan Ciobanu, Basarabia. Populaţia, istoria, cultura, Ed. Ştiinţa, Chişinău, 1992, p. 34.)
Procesul de infiltrare al populaţie găgăuze în Basarabia este acelaşi cu al bulgarilor,
chiar dacă găgăuzii au venit aici în număr mult mai mare decât bulgarii. Şi unii, şi alţii,
se refugiau din faţa abuzurilor îndurate de la turci, dar au sfârşit a fi masă de manevră şi
cal troian folosit de ruşii ţarişti şi mai apoi de sovietici, în propriul interes.
Astăzi găgăuzii se întâlnesc în populaţii infime şi pe teritoriul României, Greciei,
Macedoniei, Ucrainei, Bulgariei, în Caucaz şi Asia Centrală.
Totuşi, cei mai mulţi au rămas în Basarabia, unde au fost repartizaţi de ruşii imperiali cu
deosebire în oraşele Avdarma, Comrat, Congaz, Tomai, Cişmichioi, Ceadâr-Lunga,
Vulcăneşti, Chioselia-Rusă, Baurci, Cârlăneni, Dezghinge, Gidar, Chirciova şi Beşalma.
Cronologic vorbind, găgăuzii şi-au dobândit independenţa totală doar pentru o perioadă
de cinci zile, cândva în iarna anului 1906. În rest, au aparţinut de Rusia Ţaristă, între
anii 1812-1917, de Regatul României 1918-1940 şi 1941-1944, de Uniunea Sovietică între
1940-1941 şi 1941-1991 şi, mai apoi, de Republica Moldova, din anul 1991 până în
prezent.
În momentul Marii Uniri din anul 1918, deputaţii găgăuzi din sfatul ţării se abţin de la
votarea deciziei de a se reuni cu patria-mamă, mai mult de teama unor represalii din
partea sovieticilor, în condiţiile în care bolşevicii nu renunţaseră la ideea recuperării în
forţă a Basarabiei.
Ce zice başkanul ?
În perioada interbelică, găgăuzii devin însă una dintre cele mai bine integrate
comunităţi etnice din Basarabia. Toţi găgăuzii cunoşteau pe atunci limba română şi urau
comunismul.
În mod surprinzător, tot în perioada interbelică, găgăuzii votează masiv cu Garda de
Fier, fiind simpatizanţi ai Legiunii Arhanghelului Mihail şi ai politicii duse de Căpitan.
Ortodoxia militantă şi anticomunisul fervent, promovate de legionarii români, atrag pe
atunci un mare număr de etnici găgăuzi. (Ce vor găgăuzii? Editorial de istoricul şi
jurnalistul basarabean Igor Caşu).
Perioada de sub ocupaţia sovietică, educaţia forţată în spiritul materialismului dialectic
şi ştiinţific, precum şi succederea generaţiilor, duc însă la o schimbare profundă a
societăţii.
După anul 1989, unii istorici şi lideri găgăuzi precum M. Marunevici, D. Tanasoglu, O.
Radova, G. Stomatov încercau de zor să făurească o istorie autohtonă pe meleagurile
basarabene.
La puţin timp înainte de durerosul episod din Transnistria, găgăuzii au încercat să-şi
declare independenţa, dorind separarea politică şi administrativă de Republica
Moldova.
Cea mai mare comunitate de găgăuzi a fost cea din satul Vama Veche.
Cele mai importante sate cu găgăuzi din judeţul Tulcea au fost Beidaud, Stejarul
Agighiol şi Izvoarele. În judeţul Constanţa, cele mai importante comunităţi se găseau în
celebra Vama Veche (Yilanlîk, în limba găgăuză), Negru Vodă, Mangalia, Topraisar,
Cernavodă, Pădureni şi Tătarul.
Găgăuzii din Dobrogea au fost o minoritate discretă, mereu la locul ei, fără pretenţii
absurde, dar care, din păcate, se stinge încet şi sigur. Vor deveni, foarte probabil, prima
minoritate etnică ce va dispărea din România în decursul următoarei generaţii.