Cap. 2.

3 IMPLEMENTAREA POLITICII PUBLICE

Cele patru modele teoretice de implementare a politicilor publice (continuare):

2.3.1 Modelul autoritar

Pune accentul pe instrumente de tipul:
- Ordine și instrucțiuni (ale unui decident);
- Planificare;
- Control;
- Responsabilizare;
- Ierarhizare.
2.3.2 Modelul participativ
Se folosesc instrumente indirecte de control, cum ar fi:
- Spontaneitatea;
- Adaptarea;
- Negocierea;
- Cooperarea;
- Training.
2.3.3 Modelul de coaliție a actorilor
Presupune existența unei mulțimi de actori care participă, comunică, negociază, fac
compromisuri, etc.

7
 2.3.4 Modelul de învățare continuă
Cei care legiferează politica, pentru a atinge în mod gradual soluția propusă, optimizează
structura obiectivelor și tehnicile utilizate pentru atingerea acestora.
 Procesul de implementare a politicilor publice este supus unor presiuni, disfuncționalități,
conjuncturi și evenimente externe defavorabile, evoluția neprevăzută a unor indicatori, etc., cum
ar fi:
- Numărul mare de participanți la proces (unii cu perspectivă diferită asupra
problemei, alții cu nivel diferit de implicare în rezolvarea ei);
- Diversificarea scopurilor: cu cât o propunere de politică publică presupune mai
multe clarificări și explicații, cu atât obiectivul inițial este mai greu de atins;
- Ambiguitatea scopului inițial;
- Obiectivul nu a fost considerat ca prioritar;
- Nu au existat suficiente resurse pentru îndeplinirea obiectivului;
- A existat un conflict cu alți participanți importanți:
- Grupul vizat a fost greu de implicat;
- Demersul pentru implementare nu a avut impactul așteptat;
- Pe parcursul implementării circumstanțele s-au schimbat, atenția publică a fost
atrasă spre alte probleme / politici, aparent mai importante sau chiar mai importante.

7
 2.3.5 Implementarea politicilor publice din perspectiva verticală
Deciziile autorizate ale conducerii către nivelele inferioare – model constituțional de
guvernământ și modelele instrumentale ale organizării.
2.3.6 Implementarea politicilor publice din perspectiva orizontală
Implementarea se realizează printr-un proces de negociere colectivă prin mutarea atenției
de la obiectivul propus la procesul de implementare însuși și pe actorii participanți.
2.3.7 Instrumente utilizate în implementarea politicilor publice:
a. instrumente voluntare;
b. instrumente obligatorii;
c. instrumente mixte.
Alegerea instrumentelor administrative de implementare a politicilor publice a fost studiată
de două categorii de cercetători:
- Economiștii: potrivirea caracteristicilor unor instrumente cu probleme ce necesită
soluționare;
- Ai științelor politice: de vreme ce instrumentele pot fi sustituibile (într-o măsură
mai mare sau mai mică) atenția a fost îndreptată către forțele politice care sunt
implicate în procesul de alegere.

7
 Dacă vom combina cele două abordări vom ajunge la următoarea concluzie:
Implementarea politicilor publice este un proces complex triplu de acțiune politică,
managerială și administrativă.
Fără coordonarea politicilor publice, adică asigurarea echilibrului între politic, managerial,
administrativ, nu se poate vorbi despre o funcționare eficientă a instituțiilor statului.
Un caz aparte îl reprezintă politica publică macroeconomică sau sectorială, deoarece
soluțiile depășesc granițele unei singure organzații, se extind dincolo de sectorul public
ajungând la sectorul privat și la organizațiile nonprofit.
Tipuri de probleme care apar pe agenda unor instituții ale administrației publice locale:
a. Măsuri determinate de necesitatea furnizării unor servicii publice;
b. Măsuri care decurg din obiectivele strategice de dezvoltare ale unei comunități;
c. Măsuri care decurg din programe sau inițiative legislative inițiate la nivel central.
Unități Administrativ Teritoriale UAT
Cooptarea directă a cetățenilor:
- Consultarea
- Participarea
- Coproducția

7
 Cap. 2.4 MONITORIZAREA ȘI EVALUAREA POLITICILOR PUBLICE

Monitorizarea și evaluarea sunt două acțiuni ce se derulează simultan cu implementarea

politicii publice.
2.4.1 Monitorizarea asigură corespondența obiectivelor stabilite cu acțiunile propuse spre
implementare.
2.4.2 Evaluarea:
- semnifică emiterea unor judecăți de valoare asupra unei acțiuni, identificarea și
măsurarea efectelor acesteia;
- analiză independentă a unei intervenții publice, în funcție de rezultatele, impactul și
nevoile pe care respectiva intervenție intenționează să le satisfacă.
Evaluarea vizează obținerea unui răspuns la:
- Care sunt rezultatele (produsele) obținute;
- Care sunt efectele și impactul generate;
- Care este raportul dintre efectele obținute și mijloacele utilizate;
- Care este inventarul transformărilor sau al netransformărilor.

7
2.4.3 Necesitatea evaluării politicilor publice

- nevoia legitimă a cetățeanului de a fi informat;

- necesitatea cunoașterii mecanismelor acțiunii publice;
- necesitatea unui instrument de dialog între stat și instituțiile / entitățile beneficiare ale
intervenției sale – act de legitimare a puterii publice;
- necesitatea unui instrument care să permită modificarea periodică a acțiunilor,
corectare de tip „feed-back”;
- necesitatea optimizării alocării resurselor;
- necesitatea realizării unei descentralizări (alt tip de relație specifică între stat și
colectivitățile locale);
- necesitatea minimalizării crizei de legitimitate;
- necesitatea introducerii tehnicilor de tip contractual;
- necesitatea enunțării, promovării, impunerii de „bune practici la nivel european și
internațional”;
- necesitatea conștientizării opiniei publice.

7
 2.4.4 Funcțiile Evaluării
(După Serge Arnaud, Nicolas Boudeville, „Evaluer des politiques et programmes publics”,
Editions de la Performance, Paris, 2004)
- instrument al deciziei publice;
- instrument de gestiune economică;
- instrument de management;
- instrument / mijloc de comunicare, de legătură, de legitimare a acțiunii publice;
- instrument / mijloc de formare sau de schimbare a politicilor publice.

7
 2.4.5 Tipuri de Evaluare
2.4.5.1 Howlett și Ramesh (2004) identifică următoarele tipuri de evaluare:
a. evaluarea administrativă – eficiența utilizării banului public;
b. evaluarea judiciară – conflicte între programele de guvernare și prevederi
constituționale (și altele legislative);
c. evaluare politică.
 2.4.5.2 Tipuri de evaluare din perspectiva temporală:
a. Evaluare „a posteriori” sau „ex-post” – retrospectivă;
b. Evaluare „a priori” sau „ex-ante” – prospectivă;
c. Evaluare „pe parcurs” – intermediară.
 2.4.6 Indicatori de performanță ai Evaluării
Termenul de performanță înseamnă a realiza, a duce la îndeplinire o sarcină (lb. engleză
to perform – performance) și nu excelenta.
- Indicatori de rezultate și de impact;
- Indicatori de eficacitate;
- Indicatori de activitate, de proces;
- Indicatori de eficiență.

7
Exemple de diverse categorii de indicatori – Salvatore Schiavo-Campo, „Strengthening
Performance in public expenditure management”, 1999.

Sector Resurse utilizate Rezultat Efect, impact Proces

Numărul de
Deschidere spre
Administrație Numărul de persoane documente de Decizii mai bune dezbateri
politică publică

Raportul student / Ratele de tranziție Nivel mare de Încurajarea

Educație studenților să se
profesor între cicluri de studiu alfabetizare exprime

Număr scăzut al Asistarea acuzaților

Sistem juridic Buget Cazuri judecate
apelurilor săraci
Număr de mașini de Rata de criminalitate Respectarea
Poliție Număr de arestări
poliție scăzută drepturilor
Închisori Costuri / deținut Număr de deținuți Rata de recidivă Prevenirea abuzurilor

Număr asistenți
Sănătate raportat la mărimea Număr de vaccinuri Mortalitate scăzută Grija față de pacient
populației

Tratamentul cu
Ajutor social Asistenți sociali Persoane asistate Ieșirile din sistem respect al
persoanelor