Radacini adventive

Apar pe tulpină, pe ramuri, frunze, chiar pe

tuberculi, rizomi, bulbi, stoloni și îndeplinesc
funcțiile principale ale rădăcinii.
Plantele cu tulpina târâtoare (Trifolium
repens-trifoi alb târâtor) formează pe
aceasta rădăcini adventive.
Planta de apartament Monstera deliciosa
(filodendron) formează rădăcini adventive la
nodurile tulpinale.
Monocotiledonatele formează rădăcini
adventive la baza tulpinii. Porumbul
formează astfel de rădăcini începând cu
primele noduri ale paiului, aproape de sol
alcătuind rădăcini coronare datorită
dispunerii lor în coroană.
 Trifoi alb (Trifolium repens): ra – rădăcini adventive

Trifoi alb (Trifolium repens): ra – rădăcini adventive

Alte organe pe care se formează rădăcini

adventive sunt tuberculi, rizomi, bulbi (tulpini
subterane), frunzele unor specii de plante
(exemplu Begonia sp.) etc.
 Rădăcini metamorfozate

Rădăcinile unor plante îndeplinesc alte

funcţii principale, pe lâgă cele specifice
rădăcinii, schimbându-şi forma si structura:
rădăcini tuberizate, rădăcini drajonante,
rădăcini fixatoare, rădăcini respiratorii,
rădăcini simbionte si haustorii.
Rădăcini tuberizate - au ca funcţie
principală înmagazinarea substanţelor de
rezervă. Ele îşi pierd de timpuriu cresterea în
lungime si încep să se îngroase, proces
cunoscut sub numele de tuberizare. Astfel, la
sfecla de zahăr - Beta vulgaris, se tuberizează
rădăcina principală, la ridiche- Raphanus
sativus, rădăcina principală si hipocotilul, la
dalie - Dahlia variabilis, se tuberizează
radicelele

Rădăcini tuberizate: a – sfeclă;

b – ridiche; c – morcov;
d - dalie
Rădăcini drajonante se întânesc la
unele plante, care formează muguri pe
rădăcini, din care apar lăstari numiţi drajoni,
cu rol în înmulţirea vegetativă a plantei, cum
ar fi la pălămidă – Cirsium arvense, salcâm –
Robinia pseudoacacia etc.

Rădăcini fixatoare sunt caracteristice multor

liane, exemplu la iederă – Hedera
helix. Aceste plante pe lîngă rădăcinile
obisnuite, pe care le au în sol, prezintă pe
tulpina lor rădăcini adventive, care au rolul
de a fixa tulpinile pe trunchiul copacilor sau
pe suport.
Rădăcini respiratorii (cu
pneumatofori)
pneumatofori sunt
întîlnite la unele plante de
mlastină, cum ar fi la
chiparosul de baltă – Rădăcini fixatoare la iederă
Taxodium distichum.
Rădăcinile acestor plante
emit niste ramificaţii
numite pneumatofori,
pneumatofori cu
aerenchimuri, care cresc
în sus pînă la suprafaţa
apei, asigurînd respiraţia.

Pneumatofori la chiparosul de baltă

Rădăcini simbionte sunt
rădăcini care trăiesc în
simbioză cu bacteriile sau
ciupercile. Pe rădăcinile
acestora sunt prezente niste
umflături, numite nodozităţi, în
care se găsesc bacteriile
fixatoare de azot. Astfel,
planta gazdă foloseste
compusii minerali cu azot, iar
bacteria glucidele pe care le Rădăcini cu nodozităţi
sintetizează planta gazdă.
Aceste bacterii fac parte din
genurile: Rhizobium,
Bradyrhizobium si
Azorhizobium.
 Tulpina

Tulpina este un organ vegetativ articulat,

fiind formată din noduri si internoduri. Ea
are rolul de a conduce seva, de a produce si
susţine frunzele, florile si fructele. La unele
plante, tulpina serveste si la înmulţirea
vegetativă.

Morfologia tulpinii

În cazul plantulei, tulpina prezintă:

hipocotil, epicotil si muguras.
Hipocotilul este partea de tulpină
cuprinsă între colet (baza solului) si locul de
inserţie a frunzelor cotiledonare.

Epicotilul este porțiunea cuprinsă între

cotiledoane si primele frunze adevărate,
numite protofile.

Mugurasul, prin activitatea meristemului

apical, formează cea mai mare parte a
tulpinii, formată din noduri si internoduri.
 Nodurile sunt evidente, iar la nivelul lor se
prind frunzele. Distanţa între două noduri
se numeste internod. Lungimea internodurilor
variază de la o specie la alta. Tulpina are în
vârf un mugure terminal sau apical, iar la
subsuara frunzelor se găsesc muguri laterali
sau axilari.

Clasificarea morfologică a tulpinilor

După mediul în care trăiesc, tulpinile se
împart în: aeriene, subterane si acvatice.
Tulpinile aeriene, cresc la suprafaţa solului,
fiind cele mai răspândite.
După consistenţă acestea sunt erbacee si
lemnoase.
Tulpini aeriene erbacee
Tulpinile erbacee sunt în general
verzi, au ţesuturi nelignificate,
moi, fiind
reprezentate de: caulis, culm,
calamus si scap.

Caulis este tulpina cel mai

frecvent întîlnită. Este formată din
noduri si internoduri
aproximativ egale, pline cu
măduvă sau fistuloase (goale), de
exemplu la morcov – Daucus
carota, floarea soarelui –
Helianthus annuus, etc.
Culmul este tulpina specifică gramineelor,
numită si pai, caracterizată prin noduri
evidente, pline cu măduvă si internoduri
fistuloase, rar pline, la porumb – Zea mays,
costrei – Sorghum halepense.

Calamusul se caracterizează prin noduri

dese si neevidente, dispuse spre baza
tulpinii, iar internodurile sunt pline cu un
ţesut spongios, ca de exemplu la pipirig –
Juncus effusus, rogoz - Carex riparia.
Scapul este tulpina care are internodurile
bazale scurte si dese, ultimul internod fiind
lung si se termină cu o floare sau
inflorescență. Ex. bănuței – Bellis perennis,
păpădie -Taraxacum officinale.