UNIVERSITATEA DE Ș TIINȚ E AGRONOMICE Ș I MEDICINĂ VETERINARĂ

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

Referat
Retinolii

Materia: Biochimie

Prof. coordonator: Conf. Univ. dr. Gabriela Neaţă

Student: Ciprian-Sebastian Oancea

Anul I, grupa 1101

2021
 Cuprins

Cuprins.......................................................................................................................................1

Cap. I. Repere cronologice.........................................................................................................2

Cap. II. Surse naturale................................................................................................................3

Cap. III. Structura chimică a provitaminelor şi a vitaminelor A...............................................3

Cap. IV. Proprietăţi fizico-chimice............................................................................................5

Cap. V. Transformarea provitaminelor în vitaminele A.............................................................5

Cap. VI. Vitaminele A în reglarea proceselor metabolice........................................................6

Cap. VII. Necesarul zilnic..........................................................................................................6

Cap. VIII. Antivitaminele..........................................................................................................7

Cap. IX. Tulburări de aport vitaminic........................................................................................7

Bibliografie................................................................................................................................9

1
 Retinolii
(Vitaminele A)

Vitaminele sunt compuşi organici de origine exogenǎ, cu structuri foarte variate,

necesari în cantitǎți catalitice, cu rol de efectori biologici (biocatalizatori), indispensabili
pentru creşterea, dezvoltarea, reproducerea şi funcționarea normală a tuturor viețuitoarelor
(plante, animale, microorganisme) şi respectiv a omului.
Conceptul de vitaminǎ a evoluat în timp. Termenul de ,,vitaminǎ” a fost introdus încǎ
din 1911 de biochimistul Casimir Funk, referindu-se la faptul cǎ prima vitaminǎ – vitamina B1
– descoperitǎ de el conținea gruparea amino (-NH2) în structurǎ. Ulterior, deşi s-a dovedit cǎ
nu toate vitaminele au aceastǎ grupare, denumirea s-a pǎstrat pânǎ în prezent, ele fiind
indispensabile vieții.

I. Repere cronologice
Încǎ din anul 1500 î.Hr. a fost descrisǎ diminuarea acuitǎții vizuale şi a capacitǎții de
adaptare la întuneric, afecțiune pentru tratarea cǎreia Hipocrate recomanda consumul de ficat
de vitǎ. În jurul anului 1800 a fost emisǎ ipoteza apariției unui deficit nutrițional care ar fi
cauzat perturbǎri ale vederii şi hemeralopie. La sfârşitul secolului XIX s-au efectuat o serie de
experimente care au evidențiat faptul cǎ animalele de laborator, hrǎnite numai cu cazeinǎ,
glucide, minerale şi apǎ, dezvoltau inflamații la nivelul ochilor şi la nivelul aparatului
respirator. De asemenea, au fost semnalate necroze corneene grave la copiii hrǎniți cu lapte
degresat, afecțiunea fiind numitǎ ,,foametea grasǎ”.
În 1913 douǎ grupuri de cercetǎtori (E.V. McCollum şi M. Davies şi, respectiv, T.B.
Osborne şi L.B. Mendel) au raportat ameliorarea xeroftalmiei (cornee şi conjunctiva uscate)
produsǎ experimental, prin adǎugarea la rația alimentarǎ a unor alimente naturale (unt,
gǎlbenuş de ou, ulei de peşte). Ca urmare, s-a emis ipoteza conform cǎreia aceste perturbǎri
oftalmice (xeroftalmia şi cecitatea nocturnǎ) erau datorate lipsei din alimentație a unui factor
liposolubil denumit ,,factor de creştere A”.
În 1916 J.C. Drummond a introdus denumirea de vitamina A, iar în 1920 H. Steenbock
şi P.W. Boutwel au semnalat faptul cǎ pigmentul portocaliu extras din plante (carotenul) are o
activitate biologicǎ similar cu cea a vitaminei A.
În 1931 P. Karrer a izolat vitamina A1 şi a stabilit structura sa chimicǎ, iar T. Moor a
demonstrat cǎ preparatele ce conțin caroten sunt transformate în organismele animale în
vitamina A1. Ca urmare s-a atribuit carotenilor denumirea de provitamine A. În 1940 G.
Baxter şi D. Robson au obținut vitamina A1 în stare cristalinǎ din produsele naturale.
În jurul anului 1979 a apǎrut un atlas care conținea fotografii obținute prin microscopie
electronicǎ şi reprezentǎri ale celulelor din structura retinei umane. Dupǎ anul 1980 apar în
literatura de specialitate mențiuni cu privire la maladii genetice care afecteazǎ structura
rodopsinei şi a enzimelor care intervin în metabolizarea vitaminelor A. Dupǎ 2000, datoritǎ
evoluției metodelor de laborator, apar reprezentǎri structurale ale rodopsinei, care evidențiazǎ
prezența retinalului în structura rodopsinei.

2
 II. Surse naturale
În alimente, vitaminele A se gǎsesc atât ca atare, cât şi sub formǎ de provitamine
(caroteni, carotenoide). Provitaminele A se gǎsesc rǎspândite preponderent în regnul vegetal,
în timp ce vitaminele A se gǎsesc în regnul animal, fie în formǎ liberǎ, fie sub formǎ de
complecşi sau esteri.
Vitamina A se gǎseşte în alimente în principal sub formǎ de esteri, mai ales esteri ai
acidului palmitic. Cele mai bogate surse de vitaminǎ A sunt: uleiul de peşte, ficatul, laptele şi
derivatele sale şi gǎlbenuşul de ou (fig. 1).

UI vit. A/100g produs alimentar

Ulei de peşte 40000-4000000
Morcov 10000-20000
Ficat 4000-4500
Cartofi 3800-7700
Ouǎ 1000-1150
Fig. 1

În general, conținutul în vitaminǎ A este mai mare vara, când animalele consumǎ
vegetale bogate în carotenoide, decât iarna când acestea primesc hranǎ uscatǎ. Alimentele
pierd 5-10% din vitamina A prin congelare timp de un an. Prepararea alimentelor, cu excepția
prǎjirii grǎsimilor, nu determinǎ degradarea vitaminelor A.
Provitaminele A (carotenii) sunt rǎspândite în regnul vegetal în marea majoritate a
speciilor, începând de la bacterii, pânǎ la plantele superioare, funcționând în general ca
pigmenți însoțitori ai clorofilei şi participând la procesul de fotosintezǎ. Provitaminele A se
gǎsesc în morcovi (6-10 mg%), fructe de cǎtinǎ şi mǎceşe (6-7 mg%), citrice (5 mg%), spanac
(3-4 mg%) şi polen (2-3 mg%). Omul şi animalele nu pot sintetiza vitaminele A;
provitaminele A (carotenii, pigmenții carotenoidici) şi vitaminele din alimente reprezintǎ
sursele naturale din care îşi pot procura aceste biomolecule esențiale pentru desfǎşurarea
normală a proceselor fiziologice.

III. Structura chimicǎ a provitaminelor şi vitaminelor A

 Provitaminele A

În naturǎ existǎ aproximativ 600 de carotenoide (provitamine A), dintre care circa 40
fac parte din alimentația normală a omului sǎnǎtos.
Carotenoidele sunt substanțe de naturǎ terpenoidicǎ, formate în cele mai multe cazuri
din 40 de atomi de carbon, cu un sistem de duble legǎturi conjugate (sistem cromofor) care le
imprimǎ o colorație caracteristicǎ galbenǎ, portocalie sau roşie.

3
 Din punct de vedere structural, carotenoidele pot fi împǎrțite în:
 hidrocarburi (α, β, γ şi δ carotenii, licopenul) şi
 compuşi oxigenați sau xantofile (criptoxantina, zeaxantina, luteina etc.)

 Vitaminele A

Termenul de vitaminǎ A defineşte generic o clasǎ de compuşi care manifestǎ

proprietǎțile biologice ale retinolului. Conform IUPAC pentru vitaminele A sunt propuse
urmǎtoarele denumiri: vitamina A1 (cunoscutǎ ca retinol) şi vitaminele sale sunt denumite
retinal, acid retinoic şi vitamina A2.
Prezența dublelor legǎturi din molecule determinǎ posibilitatea existenței unor izomeri
geometrici diferiți; izomerii trans sunt în prezent cunoscuți sub notația E, iar izomerii cis sub
notația Z.
Retinalul este forma aldehidicǎ a vitaminei A, ambele forme (cis şi trans) fiind implicate în
procesul vederii. Retinolul (vitamina A1) este un alcool primar, care poate exista ca atare sau
sub formǎ de esteri în țesuturile animale. Izomerul all-trans este cel mai activ în organismele
vii, fiind însǎ posibilǎ interconversia stereoizomerilor (cis-trans).

Fig. 2 Izomerul all-trans-retinol

Acidul retinoic (forma all-trans, denumitǎ şi tretinoin) are o potențǎ vitaminicǎ in vitro
de 10-100 ori mai mare decât retinolul. Izomerul 13-cis (izotretinoin) are aproximativ aceeaşi
potențǎ ca şi tretinoinul din punct de vedere al efectelor fiziologice manifestate la nivelul
epiteliilor, dar este de cinci ori mai puțin activ decât izomerul sǎu în ceea ce priveşte
capacitatea sa de a produce efecte toxice.
3,4-dehidroretinolul, izolat din ficatul peștilor, este denumit și vitamina A2 , și are 40%
din activitatea biologică a vitaminei A1.

Fig. 3 Structura vitaminei A2

 Biosinteza vegetală a carotenilor

4
 Carotenii se biosintetizează în plante; precursorul carotenoidelor este, ca și în cazul
biosintezei tocoferolilor, acetatul activat, care se transformă în fiten (C40H64).

IV. Proprietăți fizico-chimice

 Provitaminele A

Carotenii sunt compuși solubili în grăsimi, insolubili în apă, care se oxidează cu

ușurință în prezența oxigenului, a luminii și în mediu acid. Prin autooxidare se transformă în
compuși incolori (derivați hidroxilici și epoxizi); epoxizii pot ceda oxigenul unui acceptor (de
exemplu acidul ascorbic), jucând astfel un rol în procesele de oxidoreducere.

 Vitaminele A

Retinolul pur este o substanță cristalină de culoare galbenă, iar 3,4-dehidroretinolul

este un ulei galben. Ambele vitamine sunt insolubile în apă dar solubile în solvenți organici
(alcool metilic, alcool etilic, cloroform) și în grăsimi. Datorită sistemului de duble legături
conjugate din structură, vitaminele A se degradează ușor în prezența oxigenului, luminii și
căldurii. Vitaminele A dau o colorație albastră în prezența unei soluții cloroformice de SbCl3
(reacția Carr-Price). Retinolul, datorită grupării OH din moleculă, poate da reacții de
esterificare, esterii obținuți fiind mult mai stabili decât retinolul.

V. Transformarea provitaminelor în vitaminele A

Provitaminele A nu au activitate vitaminică în forma nativă, ele fiind transformate la
nivel intestinal în vitamina A. Pentru ca un pigment carotenoidic să poată fi transformat în
vitamina A, trebuie să conțină în structură:
 un inel β-iononic nesubstituit;
 un sistem polienic cu configurație trans;
 catena laterală cu cel puțin 9 atomi de carbon.
Cel mai activ carotenoid din plante este β-carotenul. Unele modificări structurale, cum
ar fi deschiderea inelului β-iononic (γ-caroten), dispunerea unor duble legături ale sistemului
polienic în cis, înlocuirea radicalilor metil cu radicali etil pe catena laterală, introducerea unor
grupări epoxidice în inelul iononic, determină diminuarea activității vitaminice a compușilor
respectivi comparativ cu β-carotenul.
Transformarea β-carotenului în vitamina A are loc la nivel intestinal, sub acțiunea unei
enzime (carotenaze), în prezența oxigenului și a sărurilor biliare. Se obțin astfel două
molecule de vitamina A, în timp ce din orice alt pigment carotenoidic rezultă o singură
moleculă.
VI. Vitaminele A în reglarea proceselor metabolice
5
 Polimorfismul funcțional al vitaminelor A poate fi explicat:
 fie de faptul că retinolul modulează activitatea unui număr mare de enzime care
intervin în metabolismul lipidic, al glicoproteinelor, în metabolismul hormonilor
steroizi, al vitaminei C etc.;
 fie prin faptul că acizii retinoici au rol în modularea sintezei proteice, acționând prin
intermediul unor receptori specifici, la fel ca și hormonii, de unde și denumirea de
retinoizi hormonali.

Astfel, vitaminele A intervin în metabolismul lipidic stimulând activitatea colesterol-

oxidazei, influențând oxidarea acizilor grași, biosinteza trigliceridelor și a fosfolipidelor,
precum și activitatea unor enzime care intervin în sinteza hormonilor steroizi.
Implicarea retinolilor în metabolismul glucidic este reflectată în primul rând de faptul
că vitamina A stimulează o enzimă ce intervine, la plante, în ultima etapă de biosinteză a
acidului ascorbic. În al doilea rând, creșterea aportului alimentar de glucide determină
reducerea depozitelor hepatice de vitamina A.
Vitamina A stimulează biosinteza glicoproteinelor, dar și metabolismul acizilor
nucleici, favorizând astfel procesele generale de creștere și cicatrizare tisulară.
Vitaminele A intervin în reglarea a numeroase procese metabolice:
 sunt esențiale în procesul vederii (retinalul reprezintă gruparea cromoforă universală
din structura pigmenților vizuali);
 sunt cofactori enzimatici implicați direct în sinteza unor glicoproteine;
 reglează transcripția nucleară, influențând diferențierea celulară;
 modulează sinteza proteică prin reglarea expresiei genice;
 intervin în procesele redox, fiind implicate în menținerea homeostaziei redox.

VII. Necesarul zilnic

Necesarul zilnic de vitamina A este calculat astfel încât să permită o bună adaptare a
vederii la întuneric și variază în funcție de vârstă și de starea fiziologică; astfel RDA
(recommended dietary allowance) este 900 μg/zi pentru bărbați și 700 μg/zi pentru femei.
Aportul optim de vitamina A este calculat la 400 μg/zi pentru nou-născuți (0-6 luni) si poate
ajunge la 500 μg/zi între 6 și 12 luni. Pe perioada sarcinii RDA este de 750-770 μg/zi, iar
pentru mamele care alăptează necesarul de vitamina A este de 1200-1300 μg/zi.

VIII. Antivitaminele
6
 Experimental a fost pusă în evidență capacitatea unor substanțe de a inhiba activitatea
vitaminelor A, producând apariția unor dereglări metabolice caracteristice hipovitaminozei A.
Dintre antivitaminele A cel mai studiat este citralul care, administrat la animalele de
laborator, produce keratomalacie cu degradarea celulelor retiniene implicate în procesul
vederii.
Un alt compus cu caracter antivitaminic A este un derivat dihidroxilat al retinalului.

IX. Tulburări de aport vitaminic

Administrarea unei diete lipsite de vitamina A duce la instalarea deficitului vitaminic
numai după o perioadă lungă de timp, deoarece rezervele tisulare de vitamină A la subiecții
sănătoși sunt suficient de mari.
Deficitul primar de vitamină A cauzat de un aport alimentar insuficient, pe perioade
lungi de timp, afectează numeroase regiuni ale globului (Asia, Africa, America Centrală și de
Sud-Est), fiind asociat cu malnutriția. Acest deficit este deosebit de grav sau chiar fatal, mai
ales la copii.
Deficitul secundar de vitamină A este consecința:
 unei conversii defectuoase a carotenilor în retinol, sau
 unei perturbări a absorbției, transportului sau depozitării vitaminei A.
Astfel, simptomele deficitului de vitamină A devin observabile clinic cel mai adesea în
cazul unor maladii cronice care afectează absorbția lipidelor (insuficiența biliară sau
pancreatică, boala Crohn, ciroză etc.).
Efectele hipovitaminozei:
 la nivel ocular – lipsa cronică din alimentație a vitaminei A și a precursorilor săi
determină uscarea și ulcerarea corneei și conjunctivei.
 la nivel cutanat și la nivelul mucoaselor – hipovitaminoza A provoacă, la nivelul
tegumentelor, atrofia foliculilor piloși, a glandelor sudoripare și sebacee.
 la nivel genito-urinar – hipovitaminoza A este asociată, la nivel genito-urinar, cu
apariția de modificări epiteliale, perturbarea funcției renale cu apariția calculilor
renali, instalarea dezechilibrelor procesului reproducător, apariția avorturilor spontane,
degenerarea spermatogenezei.
 alte efecte – în lipsa vitaminei A pot apărea, de asemenea, degenerări ale nervilor
cranieni (optic, olfactiv, acustic), leziuni nervoase sau creștere a presiunii lichidului
cerebro-spinal. Pacienții cu maladia Alzheimer ca și femeile care suferă de avorturi
spontane au niveluri serice reduse de vitamina A.

Aportul de retinoizi în doze care depășesc necesarul zilnic determină apariția efectelor
toxice ale acestora, și deci a sindromului hipervitaminozei A. Astfel de cazuri apar cel mai
adesea ca urmarea administrării greșite, excesive, a complexelor vitaminice în cazul copiilor,
sau în urma administrării produselor folosite pentru tratamentul afecțiunilor cutanate în cazul
adulților. Hipervitaminoza nu este produsă de administrarea carotenoidelor,

7
 Simptomatologia intoxicației cronice cu retinoizi include uscarea epidermei și prurit
cutanat, dermatită eritematoasă, perturbarea creșterii părului, apariția fisurilor labiale, dureri
osoase, cefalee, hipertensiune craniană, edem papilar, anorexie, oboseală, hemoragie etc.
Dozele letale de vitamina A sunt:
 500 mg retinol pentru adulți;
 100 mg retinol pentru copii;
 30 mg retinol pentru nou-născuți.

8
 Bibliografie

1. ***Food and Nutrition Board, Institute of Medicine, Dietary Reference Intakes for
Vitamin A, Vitamin K, Arsenic, Boron, Chromium, Copper, Iodine, Iron, Manganese,
Molybdenum, Nickel, Silicon, Vanadium, and Zinc, 2001, National Academies Press,
Washington DC, USA
2. Bertram JS. – Carotenoids and gene regulation, Nutr Rev., 1999, 57, 182-191
3. Hulten K, Van Kapped AL., Winkvist A. – Carotenoids, alpha-tocopherols, and retinol
in plasma and breast cancer risk in northern Sweden, Cancer Causes Control, 2001,
12, 529-537
4. Mannisto S, Smith-Warner SA, Spiegelman D. – Dietary Carotenoids and Risk of
Lung Cancer in a Pooled Analysis of Seven Cohort Studies, Cancer Epidemiol
Biomarkers prev., 2004, 13, 40-48
5. May J.M., Qu Z.C., Mendiratta S. – Protection and recycling of alpha-tocopherol in
human erythrocytes by intracellular ascorbic acid, Arch. Biochem. Biophys., 1998,
349, 281-289
6. Mitrea N., Margină D., Grădinaru D., Arsene A., Burta C.M. – Vitaminele în
procesele metabolice, Biochimie, 2008, Editura Didactică și Pedagogică, 277-308
7. vitamina a2 - Dicționar liberal (tekportal.net)
8. Retinol - Wikiwand