"Clima pentru tine“

23 martie 2011
 Data de 23 Martie 1950 marchează intrarea în vigoare a Convenţiei  Meteorologice
Mondiale, convenţie ce a asigurat un cadru propice pentru ca Organizaţia Meteorologică
Mondială (OMM), organism specializat al Organizaţiei Naţiunilor Unite, să-şi realizeze
scopurile de încurajare a cooperării internaţionale în domeniul meteorologiei şi
hidrologiei  operaţionale în rândul membrilor acesteia.
Ziua Mondială a Meteorologiei este sărbătorită urmărind obiective generoase, care
să aducă un nou suflu acestui domeniu cu o importanţă deosebită în dinamica secolului
douazeci şi unu.
Se urmăreşte promovarea cooperării la nivel mondial pentru coordonarea staţiilor
de observare meteorologice, promovarea înfiinţării de staţii de observare hidrologice şi
geofizice, lărgirea continuă a domeniului de aplicare a meteorologiei şi la alte domenii,
precum transportul aerian, transportul maritim, problemele de apă, agricultură şi alte
activităţi umane.
Mesajul destinat publicului cu prilejul celebrării Zilei Mondiale a Meteorologiei are
în vedere furnizarea de informaţii pentru o mai bună înţelegere a variabilităţii climatice
precum si modalităţi de a pune în aplicare cunoştinţele despre climă pentru a aborda
problemele majore legate de mediu.
Începând cu anul 1961, ziua de 23 Martie  este sărbătorită ca Ziua Mondială a
Meteorologiei, alegându-se an de an câte o tema de interes major pentru omenire.
În acest an, tema aleasă de
Organizaţia Mondială a
Meteorologiei este:

“ Clima pentru tine“

 Clima este o sinteză a vremii pentru un loc
particular sau o regiune geografică dată, pe
perioade lungi de timp (minimum 30 de ani). Cu
alte cuvinte, clima este definită de proprietăţile
statistice ale variabilelor de stare ale atmosferei.
Pentru caracterizarea climei de regulă se folosesc
mediile parametrilor meteorologici pe acest interval
lung de timp: temperatura, presiunea atmosferică,
vânt, precipitaţii, nebulozitate etc.
 Organizaţia Meteorologică Mondială a anunţat, recent, că
anul 2010 a fost cel mai cald an din istoria măsurătorilor
meteorologice, situându-se la acelaşi nivel cu anii 1998 şi 2005,
întrucât diferenţele relative dintre cei trei ani se află în marja de eroare
admisă. 
Aceasta nu face decât să confirme tendinţa de încălzire pe termen
lung.

În plus, în deceniul 2001-2010, media temperaturii globale a

fost cu aproximativ o jumătate de grad mai mare decât media
perioadei 1961-1990, fiind, în acelaşi timp, cea mai ridicată medie a
unui deceniu de la începerea observaţiilor climatice instrumentale.
 Încălzirea globală

În activităţile noastre cotidiene - atunci când aprindem lumina,

folosim un fierbător sau conducem maşina - generăm emisii de gaze
cu efect de seră, care determină încălzirea globală.
Fenomenul presupune crearea unei bariere formate din gazele
emise (precum dioxidul de carbon), care captează radiaţia solară în
interiorul atmosferei, încălzind suprafaţa Pământului şi modificând
clima.
 Semne ale încălzirii globale
• suprafaţa Pământului s-a încălzit cu 0,3-0,6°, iar ultimii
ani au fost cei mai călduroşi din 1860 încoace, de când
au început înregistrările fenomenelor meteorologice;
• au fost înregistrate o mulţime de evenimente
meteorologice extreme, precum: valuri de căldură,
inundaţii, uragane, furtuni;
• trecerea de la anotimpul rece la cel cald nu se mai face
treptat, ci brusc, cu variaţii mari de temperatură.
 Combaterea schimbărilor climatice este una dintre cele mai mari
provocări cu care ne confruntăm în momentul de faţă. Dacă nu
luăm rapid măsuri globale pentru a stabiliza creşterea temperaturii,
riscăm producerea unor pagube ireversibile şi catastrofice.
UE a adoptat, în decembrie 2008, o politică integrată în materie
de energie şi schimbări climatice, care prevede obiective ambiţioase
pentru anul 2020. Astfel, Europa s-ar putea îndrepta către un viitor
durabil şi o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, bazată
pe un consum mai redus de energie, prin acţiuni care vizează:
• reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% (sau chiar
30%, dacă se ajunge la un acord internaţional în acest sens);
• reducerea consumului de energie cu 20%, prin creşterea eficienţei
energetice;
• acoperirea a 20% din necesarul energetic prin folosirea surselor
regenerabile.
 Gazele cu efect de seră

Dintre poluanţii reglementaţi prin Protocolul de la

Kyoto, în România se inventariază următoarele emisii de
gaze cu efect de seră:
- dioxidul de carbon
- oxizii de azot
- metanul

Urmează ca, în perspectivă, să se inventarieze şi

celelalte gaze prevazute în Protocol (hidrocarburi
fluorurate, perfluorocarburi şi hexafluorura de sulf).
 Gazele cu efect de seră

• Energia soarelui încălzeşte suprafaţa planetei şi, pe măsură ce

temperatura creşte, căldura este reflectată în atmosferă sub formă
de energie infraroşie. O parte a acestei energii este absorbită în
atmosferă de ”gaze cu efect de seră”
• Atmosfera are un rol asemănător pereţilor unei sere, permiţând
accesul luminii vizibile şi absorbind energia infraroşie înainte de a
ieşi, menţinând căldura în interior. Acest proces natural este
denumit „efectul de seră”.
• Totuşi, activităţile umane cresc concentraţia atmosferică de gaze cu
efect de seră, dioxid de carbon, metan şi protoxid de azot în special,
ceea ce accelerează efectul de seră natural şi antrenează încălzirea
planetei. Încălzirea generată de activităţile umane este numită
efectul de seră „antropic” .