Sunteți pe pagina 1din 2

PLAN DE INTERVENTIE: ELEV PREDESCU IONUȚ MARIAN

Evaluare funcţională iniţială pe Obiective operaţionale Strategii didactice şi Evaluare


domenii de dezvoltare terapeutice (progresul înregistrat)
Domeniul psihomotor  să se familiarizeze cu  activităţi şi exerciții de - Observare sistematică
- manifestă interes pentru lucrul în echipă in vederea identificare a unor elemente - Compararea hârților
activitățile aplicative si in echipa; îndeplinirii sarcinilor geografice pe hârți mute, sarcină realizate prin colorare de
- mișcările îi sunt în concordanță  sa execute des exerciții de va fi realizată în echipă cu un către elevi
cu gradul de înțelegere a sarcinilor; localizare la harta coleg ce va fi ales de el, astfel
 sa respecte indicațiile încât produsul finit să fie la fel de
profesorului atunci cand se bun ca al celorlalte echipe, iar
părăsește spațiul scolii susținerea va fi firească, fără a
 Sa înțeleagă sensul remarca contribuția lui secundară
termenilor de baza  beneficiind de Harta fizica a
 Sa exprime, în scris, lumii si Harta fizică a Europei
informațiile învățate elevul va fi susținut sa învețe
continente, oceane,tari, forme de
relief colorându-le
ccorespunzător.

Domeniul comportamental  să dezvolte o  va face parte din această - Observare sistematică


- manifestări de anxietate, cand interrelaţionare pozitivă cu grupă cu încă patru elevi şi - Chestionare
nu poate înțelege sarcinile primite cel puţin patru colegi împreună vor realiza sarcini în - Discuții individuale cu
si in timpul solicitat de profesor  să progreseze în timpul unui concurs de tip elevii clasei.
- dificultăți de integrare socială, integrarea socială, prin “ghiceste continentul” elevul
nu poate comunica cu ceilalti elevi acceptarea anumitor reguli fiind declarat liderul echipei si
și profesor decât în scris sau prin purtătorul de „cuvânt”,
semne. exprimând în scris punctul de
- lipsa maturității afective vedere al echipei
- percepție greșită a situațiilor
(deși mar rar in anumite situații
când se simte dat la o parte de
către ceilalți reacționează
nepotrivit)
-dificultăți în gestionarea
emoțiilor şi sentimentelor

Domeniul limbaj şi comunicare  să deprinda a citi si singur  vor fi citite aceste concept în - Observare sistematică
- elevul nu poate comunica și şia comunica, ăn scris, cele diverse texte şi elevii alcătuiesc - Entuziasmul implicării
aude foarte puțin din ceea ce i se înțelese minim câte trei propoziții sau
comunică verbal fraze cu același concept.
- înțelege și se exprimă
satisfăcător în scris
Domeniul cognitiv  să preia informația pe cale  realizarea unor hărți - Observare sistematică
- dificultăți reduse de realizare a vizuală, din manual, tabla sau conceptuale - Hărți conceptuale
unor conexiuni (nu poate percepe mijloace media  completarea unor scheme de - Ciorchine
anumite fapte geografice si nu  sa realizeze conexiuni intre tip ciorchine. - Rebus
poate realiza corespondente intre elementele, procesele si - Asocierile din fișele de
elemente, procese si fenomene fenomenele geografice lucru
geografice) cauzate de hipoacuzie
- este neatent în situația în care
informația este verbală/auditivă

S-ar putea să vă placă și