Sunteți pe pagina 1din 2

Grupa nr.

5
DENUMIREA ACTIVITĂȚII: Povestitorii

Activitatea vizează aspecte referitoare la managementul emoțiilor.


OBIECTIVE
- dezvoltarea capacității de adaptare la situații neprevăzute;
- managementul emoțiilor;
CONCEPTE/CHEIE - emoții; comportament;
RESURSE NECESARE- nu sunt necesare;
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII
Profesorul explică elevilor că toți vor fi implicați în activitate, precizând că vor avea roluri
diferite. Pentru început se solicită trei voluntari, care vor avea o sarcină de lucru diferită de a
restului grupului și se precizează că aceștia au nevoie de 2-3 minute de reflecție individuală
pentru a se pregăti. După ce se identifică elevii care doresc să se ofere voluntari, aceștia sunt
invitați în afara sălii de clasă și le este prezentată sarcina de lucru. Ei vor intra pe rând în sala de
clasă și timp de maxim cinci minute vor prezenta colegilor o poveste, o întamplare pe care ei au
trăit-o, care poate fi reală sau imaginară. Lor li se spune că colegii rămași în sala de clasă vor
trebuie să identifice o morală a poveștii prezentate.
În intervalul de timp cât cei trei voluntari se pregătesc pentru expunerea pe care o au de
realizat, profesorul revine în sala de clasă și instruiește pe ceilalți elevi. Aceștia sunt anunțați
despre sarcina de lucru a colegilor care s-au oferit voluntari. Le este explicat faptul că vor trebui
să manifeste o atitudine și un comportament diferit față de ,,povestitorii,, care vor intra în sală de
clasă și se precizează faptul că voluntarii nu se vor aștepta la aceste reacții diferite.
Pentru primul povestitor se recomandă să manifeste interes, cooperare, să adreseze
întrebări suplimentare pentru a afla cât mai multe informații, astfel încât colegul lor să se simtă
bine în postura de vorbitor în fața unui grup și să fie încântat de faptul că subiectul ales de el este
interesant pentru colegi.
Pentru cel de al doilea povestitor, elevii sunt instruiți să se comporte ca un grup indiferent,
apatic care indiferent de atractivitatea subiectului prezentat nu poate fi motivat să fie receptiv în
privința expunerii.
Pentru cel de al treilea povestitor, elevii sunt instruiți să se manifeste ca un grup ostil,
agresiv verbal care să pună în dificultate vorbitorul.
Este important ca profesorul să stabilească ordinea intrării în sală a povestitorilor în
funcție de caracteristicile personale ale voluntarilor, astfel încăt impactul afectiv generat de
comportamentul celor din sala de clasă să nu îi influențeze negativ.
După fiecare expunere, profesorul va mulțumi voluntarului, invită colegii să îl aplaude și
precizează că se va discuta la final după ce își finalizează expunerile și ceilalți.
este recomadat ca după ultimul povestotor să li se explice faptul că colegii din sală au avut de
jucat un rol stabilit și încep discuțiile și analiza a ceea ce s/a întâmplat. Este important ca primele
impresii să fie prezentate de către povestitori și să identificăm starea emoțională pe care au avut-o
în momentele cînd vorbeau în fașa grupului.
DISCUȚII/ÎNTREBĂRI DE SPRIJIN
Se poate discuta despre următoarele aspecte:
- capacitatea de adaptare a vorbitorilor la o situație neprevăzută: ce fac cînd ceilalți nu îi ascultă,
cînd sunt ignorați, când sunt respinși; dacă renunță la ceea ce au de realizat, dacă se adaptează
solicitărilor și își modifică intențiile conform cerințelor sau continuă să facî ceea ce și-au
planificat;
- capacitatea de gestionare a emoțiilor generate de o situație inconfortabilă (grupul indiferent sau
ostil);
- capacitatea de valorificare a unei situații generată de un context favorabil (grupul interesat);
- dacă în realitate (în plan școlar sau personal) au trăit astfel de situații când s-au simțit valorizați,
ignorați, respinși); pot fi rugați să prezinte situațiile respective și să identifice ce au făcut deosebit
sau greșit;
- identificarea de modalități de reacție sau de comportament în astfel de situații dificile;
ÎNCHEIEREA ACTIVITĂȚII
Analiza împreună cu elevii de situații din viața reală când ei au manifestat astfel de
comportamente indezirabile pentru ceilalți (profesori, părinți, colegi sau prieteni) și identificarea
unor modalități de reacție și acțiune dezirabile.
FIȘE DE LUCRU- nu sunt necesare;

S-ar putea să vă placă și