Freud family portrait, 1876.

Standing left to right: Paula, Anna, Sigmund, Emmanuel,

Rosa and Marie Freud and their cousin Simon Nathanson. Seated: Adolfine, Amalia,
Alexander and Jacob Freud. The other boy and girl are unidentified.
Subiectul: Psihanaliza
Conținuturi:

1. Momente relevante pentru naşterea psihanalizei

2. Sigmund Freud, doctrina psihologică
3. Neopsihanaliza (sau psihanaliștii disidenți)
4. Contribuții și limite ale psihanalizei
 
Momente relevante pentru naşterea psihanalizei:
Psihanaliza a devenit azi un cuvânt polisemantic. De la sensul iniţial de metodă
terapeutică (utilizat în martie 1896), a ajuns să semnifice procedeu de investigaţie,
teorie, doctrină de interpretare a psihicului uman, ştiinţă al cărei obiect este psihicul
inconştient.
Începuturile mişcării psihanalitice se leagă mai ales de întâlnirile săptămânale ale lui
Freud cu alţi medici interesaţi de probleme de psihanaliză, dar idei despre inconștient
întâlnim departe în trecut:
1. prin teoria sa, numită monadologie, filosoful Gottfried Leibnitz
(1646 – 1716) susţinea existenta unor grade diferite de conştiinţă.
Leibniz a spus că ar fi o greşeală să reducem viaţa psihică numai la
procesele conştiente.
2. teoria filosofică a lui Artur Schopenhauer. (1788 – 1860) El
considera că adevărata forţă internă care determină viaţa psihică a
omului este voința, natura căreia este inconştientă
3. Psihofizica lui Fechner. Freud a împrumutat de la el conceptul de
energie mentală şi principul plăcerii care, după Fechner, explica
întreaga viaţă psihică şi se pare că şi sugestia lui Fechner că psihicul
ar fi analog cu un iceberg din care cea mai mare parte ar fi ascunsă
sub apă.
2. Sigmund Freud, doctrina psihologică
STRUCTURA PSIHICULUI UMAN
Referitor la alcătuirea aparatului psihic ca un întreg structurat,
S. Freud distinge inconștientul, preconștientul, (subconștientul)
și conștientul.

Conştientul
Etimologic, conştientul = „cu ştiinţă" = exprimă faptul de a-ţi
da seama, de a reflecta în cunoştinţă de cauză (văd şi îmi dau
seama că văd , sunt trist şi îmi dau seama)
Conştientul se situează în zona superioară a SPU şi are o
organizare optimă de tip logic, raţional. (Gândirea este
principalul factor de conştiinţă)
Subconştientul (preconştientul)
Subconştientul = stocul de informaţii, deprinderi şi operaţii de care
subiectul dispune
Se situează sub nivelul conştiinţei
Constituie o rezervă şi o bază pentru activitatea conştientă (pe care o
deserveşte permanent prin activarea şi actualizarea informaţiilor, operaţiilor
şi deprinderilor necesare integrărilor de conştiinţă)
Are o organizare sistematică, tinde să mențină echilibrul între conștient și
inconștient.
Inconştientul
Se află la polul opus conştientului, în zonele de profunzime ale SPU.
În timp ce conştientul se orientează, îndeosebi, asupra realităţii obiec­tive,
inconştientul se concentrează asupra propriei fiinţe, exprimându-i pornirile
instinctuale, trebuinţele, dorinţele, stările afective, visele, gândurile ascunse
etc.
Toate procesele psihice au o parte care se desfăşoară în inconştient (sunt
acele acte psihice pe care nu le controlăm conştient, manifestându-se
spontan, neintenţionat);
Se află sub imperiul afectivităţii (are o logică „afectivă", nu cognitivă),
suspendând sau slăbind simţul realităţii.
 
 Freud determină 3 nivele de organizare a vieţii psihice:
Sinele (Id) este structura bazală a vieţii psihice, se identifică cu inconştientul şi are drept
conţinuturi ansamblul instinctelor, tendinţelor, trebuinţelor, pulsiunilor înnăscute ale individului.
Aceste tendinţe ţin de existenţa biologică și ereditatea individului. Satisfacerea acestor pulsiuni
se soldează cu o descărcare de tensiune, acţionînd după principiul plăcerii. Nesatisfacerea
creează presiuni, acumularea de energie şi tensiune pulsionară care se descarcă în variate
moduri, inclusiv prin vis. Funcţia de bază a sinelui asigurarea echilibrului dintre organism şi
mediu.
Supraeul (Superego) este o instanţă morală rezultată din interiorizarea normelor, regulilor
vieţii sociale, a interdicţiilor morale. Impuse de societate. Supraeul acţionează în raport cu
imperativele morale. Poziţiile excesive ale Supraeului impuse de părinţi prin pedeapsă,
sancţiune sunt interiorizate şi pot deforma personalitatea. Dar tot aşa de nocivă este lipsa
educaţiei, modelării comportamentale care creează manifestări lipsite de orice cenzură.
(conștiința morală)
Eu-l are un rol şi o poziţie intermediară între cele două instanţe fiind menit să echilibreze
relaţiile conflictuale dintre ele. Eu-l trebuie să pună în acord tensiunile şi pulsiunile inconştiente
cu cerinţele şi exigenţele Supraeului. Eu-l funcţionează după principiul realităţii, coordonează
manifestările psihice în raport cu situaţiile reale şi identifică modalităţile dezirabile social de
satisfacere a pulsiunilor inconştiente.
Mecanismele de apărare
Există diferite modalităţi prin care subconştientul ne apără de gândurile
şi amintirile neplăcute, ajutându-ne astfel să supravieţuim. Totuşi,
folosirea excesivă a acestor mecanisme de apărare poate crea probleme
pe termen mediu sau lung.

Refularea: respingerea unor gânduri neplăcute care sânt alungate în

inconștient. Această metodă menţine în afara câmpului conştiinţei
percepţiile, gândurile şi sentimentele contradictorii sau a dorinţelor
pentru care ne simţim vinovaţi. Un refuz îndârjit poate duce la istovi­rea
organismului. Consumi multă energie pentru a păstra gândurile ascunse
în subconștient. De aceea, uneori este mai bine ca aceste gânduri neplă­
cute să apară la nivelul conștientului pentru a fi înfruntate.
Proiecţia: atribuim altora ideile sau motivele noastre neacceptate. De
exemplu, într-o căsnicie partenerul tentat la infidelitate îl acuză mai întâi
pe celălalt sau, persoane ce manifestă interese şi curiozitate erotică
nesatisfăcută manifestă o mare îngrijorare cu privire la decadenţa
moralităţii şi cu privire la interesul excesiv al altora legat de
pornografie.
Regresia presupune reîntoarcerea la una dintre fazele
psihosexuale din copilărie. Este natural să se caute situaţii ce
produc confort, mai ales când apare o stare de stres. Sugerea
unui deget, a degetului mare de obi­cei, a unui creion, a unei
bomboane, a unei ţigări, a unei băuturi etc. sânt variante ale
regresiei orale.

Raţionalizarea este un mecanism de adoptarea a unor

explicaţii false dar logice şi deseori plauzibile pentru a scuza
anumite slăbiciuni sau erori.

Sublimarea este un proces de derivare a pulsiunilor sexuale

spre scopuri „sănătoase" — eliminarea stresului prin sport
sau săpând grădina etc.
 
 
Stadiile dezvoltării psihosexuale.

1. stadiul oral
Gura este prima sursă a plăcerii, pentru supravieţuire pruncul suge
instinctiv. Prin satisfacţia orală, copilul îşi dezvoltă încrederea şi o
personalitate optimistă. Când copilul este privat de alăptare prea
devreme , el va avea o personalitate pesimistă, distructivă și chiar
agresivă. Blocajul în această fază se numește fixație orală.
2. Stadiul anal
Atenția se concentrează spre anus, ajutând copilul să devină
conştient de ceea ce i se întâmplă şi cum îşi poate controla
intestinele, se ajunge la „oliţă" — apoi la toaletă. Părinţii
trebuie să încurajeze igiena. Hotărând chiar el, copilul face un
pas important spre independenţa sa, fiind conştient de
momentul în care „trebuie să-şi dea drumul". Pe de altă parte, o
severitate excesivă şi forţarea copilului să „meargă" ia toaletă
poate duce la grave dereglări de personalitate. Obligarea
copilului să „meargă" la toaletă poate induce refuzul de a mai
face CEVA. Persoana respectivă poate ajunge avară — exem­
plul tipic de retenţie anală. În mod similar, o exagerare a
„mersului regulat" la toaletă poate duce la o punctualitate
obsedantă sau poate transforma copilul respectiv într-o
persoană care veşnic întârzie.
3. Stadiul falic (3-6 ani)
Copiii devin conştienţi de organele lor genitale („se joacă cu ele") şi de diferenţele
sexuale. Prin urmare, dezvoltarea este diferită pentru fete şi băieţi. Interesele copilului
sunt focalizate asupra organelor sale sexuale si ale părinţilor; copilul începe să se
identifice cu părintele de sex opus şi să manifeste ostilitate faţă de părintele de acelaşi
sex: Complexul lui Oedip (pentru băieți și Electra pentru fetițe)
Complexul lui Oedip
Fiecare băiat trece, în mod inconştient, prin următoarele faze preli­minare complexului:
- O puternică atracţie faţă de mama sa.
- Observarea legăturii strânse dintre părinţi (faptul că dorm împreună).
- Gelozia faţă de tată şi chiar ura faţă de el.
- Teama de tatăl care ar putea descoperi adevăratele sale senti­mente (adică dorinţa
băiatului, gelozia şi ura sa).
- Teama de pedeapsa capitală pentru un băiat — CASTRAREA
Complexul Electra, desemnează un concept teoretic specific dezvoltării psiho
infantile în procesul de formare a identității feminine. În această etapă, fata trăiește un
conflict intern intens determinat de prezența sentimentelor ostile, de concurență și
furie față de mamă, în raport cu atenția și afecțiunea pentru tată. Complexul Electra
este o competiție psihosexuală între fiice și mame, pe care cele din urmă au datoria să
o corecteze, pentru a le acorda fiicelor șansa la o dezvoltare normală.
Urmează o perioadă de latenţă între stadiul falic şi cel genital, în
care nu exista o nouă localizare evidentă a interesului erotic.

4. Stadiul genital se manifestă în perioada adolescenţei şi, în

condiţii normale, individul va dezvolta legături emoţionale cu
persoanele de sex opus. Energia sexuală va fi organizată şi
concentrată asupra organelor genitale. Freud a considerat că
primele trei stadii lasă urme adânci în structurarea personalităţii şi
din acest motiv nu acordă o atenţie prea mare stadiului genital.
 
Un concept fundamental în sistemul teoriei lui Freud este cel de
instinct. Instinctele reprezintă impulsuri înnăscute, forţe
propulsive ale personalităţii cu valoare energizantă care deţin o
energie ce conectează trebuinţele corporale cu proiecţiile mintale.
Orice instinct exercită o anumită tensiune, presiune, în vederea
satisfacerii trebuinţei și restabilirii echilibrului. Freud vorbeşte
despre două categorii de instincte: al vieţii şi al morţii. Instinctul
vieţii, sau „Libidoul" este adesea folosit astăzi pentru a desemna
„plăcerea sexuală", dar formula este dacă nu greşită, cel puţin
simplificată în raport cu opiniile lui Freud. Din punctul lui de
vedere, libidoul este o ENERGIE ÎNNĂSCUTĂ care ne
motivează şi ne ajută să supravie­ţuim — activitatea sexuală fiind
doar una dintre manifestările sale. Freud a folosit ca model de
descriere locomotiva cu aburi:
Instinctul morţii este opus instinctului vieţii pentru că
omul este supus legii implacabile a naturii care face ca
toate fiinţele vii să îşi înceteze viaţa la un moment dat.
Freud consideră că instinctul morţii sau thanatos
acţionează într-o manieră latentă, dar prezintă şi o formă
de exprimare, evident că în comportamentul agresiv, în
nevoia de a cuceri, de a descărca energia prin acte
agresive; este o tendinţă iraţională spre autodistrugere.
 
 În concluzie, psihanaliza este mai mult decât un simplu curent în
istoria psihologiei; este o mişcare intelectuală cu o influenţă
profundă în numeroase domenii: psihopatologie, psihiatrie,
psihologie, psihologie socială, psihologia copilului, dar şi
literatură, filozofie, religie şi istorie. Influenţa personalităţii lui
Freud asupra culturii şi civilizaţiei secolului XX a fost remarcabilă.
El a spart tipare de gândire, a adus în discuţie tabuuri şi teme
inabordabile, a evidenţiat rolul inconştientului şi importanţa primei
copilării, a dezvoltat o teorie coerentă asupra Eu-lui şi
mecanismelor sale de apărare. I s-a reproşat tendinţa de a
interpreta într-o manieră excesiv sexuală dezvoltarea personalităţii
copilului precum şi conţinutul viselor. Terapia psihanalitică a
cunoscut o perioadă de maximă glorie în anii '30-'40 ai secolului
XX şi mai are încă destui adepţi mai ales în Statele Unite şi în
Franţa. Freud şi psihanaliza au dezvoltat reacţii foarte polarizate
astfel încât au apărut dizidenţi ai psihanalizei şi un curent al
neopsihanalizei.
 
NEOPSIHANALIZA
C. G. Jung (1875-1961) s-a născut în Elveţia, a studiat medicina la Basel şi s-a
specializat în psihiatrie.
A întemeiat un sistem propriu de gândire numit psihologie analitică, şi o metodă
proprie de terapie numită terapia analitică.
Concepţia lui Jung este sensibil diferită de cea a lui Freud. Jung vorbeşte despre un
inconştient personal (și nu pulsional, ca în cazul lui Freud), care conține tot ceea ce a
fost reprimat în timp, condiționând apariția inclusiv a complexelor. Termenul de
complex reprezintă un nucleu de emoţii, amintiri, percepţii şi dorinţe reunite în jurul
unei teme, cum ar fi nevoia de putere, dezvoltarea unei abilităţi
Concepția lui Jung implică și inconştientul colectiv care cuprinde aşanumitele
arhetipuri ( şabloane, modele). Sunt imagini ale trecutului speciei, îşi au originea în
istoria acesteia, sunt prezente în mintea fiecărui om ca modele potenţiale sau
prototipuri arhetipale de gândire. Astfel experienţa colectivă este prezentă în
experienţa fiecărui individ. Aceste arhetipuri joacă un rol important în structura şi
dinamica personalităţii.
Formele de manifestare ale arhetipului sunt Umbra (partea întunecată a
personalităţii), Persona (masca personalităţii, rolurile jucate în profesie şi în viaţa
publică), Sinele ca principiu unificator care permite autoactualizarea şi
autorealizarea, Animus şi Anima (ca simboluri ale masculinităţii şi feminităţii).
Tipologia psihologică dezvoltată de către Jung porneşte de la atitudinile şi funcţiile
Eului în raport cu realitatea. Atitudinea introvertită se manifestă prin retragere,
sfială, preferinţă pentru singurătate linişte si companie selecta. Atitudinea
extrovertă se manifestă prin activism, preferinţă pentru socializare, companie
socială, prezenţă puternică, influenţă asupra celorlalţi. Jung apreciază că cele două
atitudini se manifestă la fiecare dinte persoane prin dorinţe inconştiente pentru
orientarea opusă.
 Alfred Adler (1870-1937) și psihologia individuală
s-a născut la Viena .
În 1911 a rupt legăturile cu psihanaliştii şi a fondat Societatea de psihologie a
individualităţii.
Concepţia lui Adler pune în centrul ei „complexul de inferioritate” şi „sentimentul de
inferioritate”. Psihologia sa se numeşte individuală întrucât consideră individul ca un tot
unitar fără a fi nevoie să separăm corpul şi sufletul în două entităţi distincte. Ca medic, Adler a
fost preocupat să înţeleagă personalitatea bolnavului în ansamblul raporturilor dintre
simptomele psihice şi cele fizice.
Sentimentul de inferioritate este expresia unui sentiment de neajutorare pe care copilul îl
trăieşte în mod normal în raport cu adultul. În condiţiile în care copilul este incapabil să
compenseze sentimentul de inferioritate acesta se transforma într-un complex de inferioritate
definit de către Adler ca incapacitate de a rezolva problemele de viaţă. Răsfăţul se poate
constitui într-un complex de inferioritate mai ales la copii unici care sunt excesivi răsfăţaţi în
viaţa de familie. Ieşirea lor în lume este însoţită de incapacitatea de a se confrunta cu
problemele reale. Neglijarea dezvoltă un complex de inferioritate datorită sentimentului de
inutilitate şi devalorizare pe care îl provoacă indiferenţa sau ostilitatea părinţilor. Se poate
vorbi şi despre un complex de superioritate rezultat din încercarea de a depăşi complexul de
inferioritate.
 Adler acordă un rol determinant factorilor sociali în viaţa individului. Între problemele
interesante de ordin educaţional pe care le-a abordat este şi cea a ordinii naşterii:
primul născut se bucură de siguranţă, răsfăţ, afectivitate până la venirea celui de al doilea copil
care îi ocupă locul în afecţiunea şi interesul celorlalţi. De aici decurge un sentiment de frustrare urmat
de tentative de recâştigare a poziţiei pierdute. Uneori pot apărea comportamente dure, agresive,
încăpăţânare refuz. Dacă primeşte o ripostă dură, atunci reacţia lui va fi confirmată. Se constată că cu
cât diferenţa de vârstă este mai mare cu atât aceste fenomene sunt mai atenuate. Adler consideră că
primul născut tinde să fie orientat spre trecut este nostalgic şi pesimist în privinţa viitorului. Primeşte
sarcini, este mai ascultător, preocupat de menţinerea ordinii şi autorităţii.
Al doilea născut este mai puţin anxios, dezvoltă competitivitate în raport cu fratele mai mare dar
şi manifestări revendicative. Rivalitatea conduce la dezvoltarea psihomotorie a celui de al doilea
născut. Este mai puţin preocupat de problema puterii sau a redobândirii ei şi de nostalgia trecutului,
este orientat mai mult spre viitor. Adler spunea despre Freud că este un prim născut tipic, în timp ce
caracterizarea binevoitoare a celui de al doilea născut nu este întâmplătoare întrucât Adler avea
această poziţie în familia lui.
Cel mai mic copil este de obicei răsfăţatul întregii familii, mai ales atunci când diferenţa de
vârstă este mare. Tinde să se dezvolte rapid şi să se realizeze la maturitate; riscul rezultă din răsfăţul
excesiv ce va dezvolta dependentă şi neajutorare.
Copilul unic are o poziţie total favorizată în familie dar frustrările survin la grădiniţă şi la şcoală
unde nu mai este centrul atenţiei. Nu are experienţa competiţiei cu un frate mai mic, nu ştie să lupte, şi
de aceea va fi dezamăgit.
 
Karen Horney (1885-1952)
Dezvoltarea profesională a lui Horney poate fi urmărită pe parcursul a două faze: prima
fază este cea din timpul perioadei în care Horney a locuit în Germania, timp în care a
reinterpretat unele concepte psihanalitice şi a pus bazele psihologiei feminine; a doua fază este
cea din Statele Unite, când îşi finalizează concepţia privind psihologia feminină şi îşi dezvoltă
propria teorie a personalităţii.
Horney a constatat că doar factorii culturali pot să explice adecvat diferenţele dintre
personalităţile umane, ceea ce înseamnă că personalitatea nu mai depinde doar de forţele
biologice înnăscute
Erich Fromm (1900-1980)
Contrazice ideile lui Freud conform cărora viaţa este condusă de forţe biologice de natură
instinctuală, negând de asemenea rolul sexului ca forţă determinantă a comportamentului nevrotic.
Fromm consideră că personalitatea este influenţată de factori sociali şi culturali, care acţionează încă
de la începuturile umanităţii, dar că omul este capabil să îşi creeze propria natură şi de aceea trebuie
examinată istoria umanităţii pentru a înţelege personalitatea.
Erich Fromm s-a născut în 1900, la Frankfurt, în Germania. Tatăl său era un om de afaceri foarte
irascibil, iar mama sa era frecvent depresivă. În copilărie, a studiat intens Vechiul Testament, bunicul lui
fiind rabbi. La maturitate însă a tăiat toate legăturile cu religia organizată şi s-a definit ca un „mistic
ateu”.
Două evenimente ale adolescenţei timpurii i-au marcat cursul vieţii. Primul dintre acestea o
implică pe una dintre prietenele de familie, o tânără în vârstă de 25 de ani, foarte atractivă. Aceasta era
logodită, dar în scurtă vreme a rupt logodna şi a început să petreacă foarte mult timp în compania tatălui
ei văduv, un om considerat de Fromm bătrân, neinteresat şi urât. După decesul tatălui ea s-a sinucis,
cerând prin testament să fie înmormântată alături de el. Evenimentul l-a şocat pe Fromm, şi mai târziu a
încercat să găsească răspunsuri – ce-i drept, parţiale – în teoria lui Freud.
Alt eveniment marcant a fost primul război mondial, Fromm fiind martorul
comportamentelor extremiste la care naţionalismul poate să ducă, din nou încercând să înţeleagă
iraţionalul – de data aceasta iraţionalitatea maselor – şi găsind răspunsuri în scrierile lui Karl Marx.
A început să creadă că personalitatea este profund afectată de factorii sociali, economici, politici
şi istorici, şi că o societate nefuncţională creează oameni nefuncţionali.
Contribuţii şi limite ale psihanalizei
 
• Psihanaliza "cu toate metamorfozele sale" aprecia I.Mânzat a rezistat până în zilele noastre
fiind cel mai longeviv curent din istoria psihologiei. A orientat psihologia spre studiul
inconştientului.
• A elaborat principiile psihologiei dinamice a personalităţii şi înţelegerea personalităţii ca
un sistem dinamic având o structură bio-psiho- socială.
• Poate avea mai multe ipostaze: metodă de tratament; procedeu de cercetare; cale
fundamentală a intuiţiilor psihologice.
• Freud a demonstrat că afectivitatea este factorul esenţial al vieţii noastre cotidiene (mai
mult ca inteligenţă).
• A. Roback (1964) aprecia: "revoluţia freudiană este o revoluţie intelectuală şi o revoluţie
a existenţei care a creat o nouă imagine asupra omului". Alţi cercetători au afirmat că
freudismul a avut în psihologie impactul de răsturnare copernicană ce a zguduit lumea.
• Psihanaliza a stimulat căutarea de noi modele de cunoaştere a personalităţii (s-au
elaborat testele proiective – T.A.T., Szondy, Rorschach). În psihologie au apărut metoda
interpretării viselor și cea a asociațiilor libere.
Datorită suprasolicitării principiului determinismului sexual, freudismul nu lasă loc de
iniţiativă individului pentru a lupta.
• Metoda psihanalizei trebuie combinată cu alte metode de psihoterapie care să conducă pe
subiect spre autocontrol şi autorealizare.