Miturile

cosmogonice.
Miturile despre
eroi
Sub aspect etimologic, termenul compus,
format din cuvintele
grecesti kosmos (ordine) si gonos 
(zamislire, creatie), indica semnificatia
originara a complexului:
 cosmogonia defineste zamislirea lumii.
 Cosmogonia română:
• Majoritatea legendelor spun că la început erau două fiinţe gemene,
Fârtatul şi Nefârtatul, care pluteau deasupra apelor primordiale. Cel
care vine cu ideea de a creea un loc pe care să se poată odihni este
Fârtatul, care îl trimite pe Nefârtat să aducă nisip de pe fundul mării în
numele lui. Nefârtatul încearcă de două ori să ia nisip însă eşuează
pentru că nu ia în numele Fârtatului, iar a treia oară, când ia în numele
amândurora, reuşeşte să-i aducă fratelui său geamăn foarte puţin.
Fârtatul modelează din puţinul nisip adus o turtă pe care o întinde
destul pentru a se putea culca amândoi. În timpul nopţii, Nefârtatul
plănuieşte să intre singur în stăpânirea Pământului şi încearcă să-l înece
pe Fârtat în mare. Însă cu cât îl rostogoleşte mai mult pentru a-l arunca,
cu atât Pământul se măreşte şi ajunge de dimensiunile pe care pe care
noi le vedem azi.
 În ceea ce privește a doua variantă:
Se crede că Nefârtatul s-a jucat într-o noapte cu o bucată de
pământ şi a creat şarpele, care l-a convins să îl înece pe Fârtat.
Fârtatul, pentru a se răzbuna, a luat şarpele şi l-a aruncat în hău
spunându-i să se încolăcească în jurul Pământului de nouă ori şi
să-l ferească de prăpădul apelor. Astfel apare o nouă viziune a Căii
Lactee şi a spiralei, care este adeseori întâlnită în ritualurile
magico-religioase ale românilor. Supărat pe rolul pozitiv care i s-a
dat şarpelui, Nefârtatul s-a folosit la rândul lui de spirală pentru a
cauza distrugeri: vârtejul, uraganul; şi a creat cochilia melcului
pentru a se ascunde în ea când moare melcul.
Cosmogonia ebraică:
• Cuvintele de început ale relatării creației din Geneza ( Geneza 1:
1-26 [6] ) rezumă viziunea autorilor despre modul în care s-a
născut cosmosul: „La început Dumnezeu a creat cerul și
pământul” , Dumnezeul lui Israel era exclusiv responsabil pentru
creație și nu a avut rivali. [7] Expresia „cer și pământ” este un
merism ,distribuție,pentru a indica totalitatea universului. Mai
mult, în Mesopotamia, Raiul ( An ) și Pământul ( Ki) erau două
zeități progenitoare ale tuturor zeilor și originii lumii create;
Merismul are, așadar, un conținut teologic important: chiar și
cerul și pământul sunt „lucruri”.
 Dumnezeu vorbește și formează materie inertă dându-i existență și
ordine ( Psalmul 33 [17] : „Prin cuvântul Domnului s-au făcut cerurile,
prin suflarea gurii Lui toate oștirile lor. Prăpăstii”). Alături de acest model,
textele poetice recurg cu bucurie la modelul tipic al popoarelor din
Orientul Apropiat Antic , cel al unei bătălii sau „ agōn„(agon), între
Dumnezeu și forțele haosului primordial. În acest model, Dumnezeu se
luptă cu monștrii mării, la începutul lumii, pentru a-și impune propria
suveranitate și putere. [18] Psalmi 74 [ 19] evocă modelul agonului: se
deschide cu o plângere despre dezertarea lui Dumnezeu a poporului său
și necazurile aferente, apoi i se cere să-și amintească acțiunile sale din
trecut: „Tu cu putere ai împărțit marea, ai zdrobit capul dragoni pe apă.
La Leviatan i-ai spart capul, l-ai dat monștrilor marini. " [18] În această
viziune asupra lumii mările sunt forțele primordiale ale dezordinii, iar
opera creației este precedată de o bătălie divină.
• În mitologia chineză, la începuturile lumii, Cerul și Pământul formau un haos asemănător
unui ou. Din acest haos se naște Pan ku (Pangu), un antropomorf primordial, care spărgând oul în
două jumătăți formează cerul și pământul. Cu cât Pan ku creștea mai înalt cu atât cele două
jumătăți ale lumii erau tot mai mult îndepărtate. După moartea sa, trupul lui formează lumea: capul
lui devine un munte sfânt, din ochii lui se nasc Soarele și Luna, din grăsimea lui apar mările și
fluviile, iar părul lui ia forma arborilor și a vegetalelor.
O altă legendă chineză vorbește despre zeul Di. Acesta îl însărcinează pe Zhong Li să rupă legătura
dintre cer și pământ pentru a împiedica zeii și spiritele care descindeau pe pământ să-i asuprească pe
oameni. Datorită apropierii foarte mari dintre cer și pământ, zeii puteau coborî și se puteau amesteca
printre oameni, iar oamenii urcau în cer escaladând un munte, un arbore sau o scară. Arborele sau
liana ce lega cele două niveluri cosmice au fost tăiate sau muntele ce atingea cerul cu vârful a fost
retezat. Doar șamanii, eroii, suveranii și misticii puteau urca prin procese extatice la cer, încercând
astfel restabilirea situației primordiale.
Un al treilea mit îi descrie pe Fu Xi și Nu Wa, două ființe cu trup de dragon, despre care se spune că ar
fi frate și soră și care erau reprezentate în iconografie cu cozile înlănțuite. După potop, Nu Wa reface
cerul albastru cu pietre de cinci culori diferite, taie picioarele unei țestoase uriașe și înalță patru stâlpi
în cei patru poli ai lumii. De asemenea zeița-dragon îl ucide pe Kong Kong (Dragonul Negru). Nu Wa
adună cenușă de trestie pentru a opri apele revărsate, apoi modelează oamenii: din noroi pe oamenii
săraci, iar din lut galben pe nobili.
• În mitologia egipteană, la începuturile lumii exista doar o mare întunecată
care plutea peste tot. Ea era cufundată în tăcere, era lipsită de orice sunet
sau de vreun clipocit, și se spune că era corpul zeului primordial Nun, zeul
oceanului. Într-o zi însă, din adâncimile acvatice s-a ridicat un munte la
suprafață, iar pe vârful lui s-a născut zeul soare, Atum (Ra). Acest zeu avea
înfățișarea unui om, a unui bărbat și deținea o energie universală prin care
putea să creeze toți zeii viitori și toate forțele pământului. Atum îi naște pe
Shu, o divinitate masculină, și pe Tefnut, o divinitate feminină. După unele
legende, se spune că pe cei doi i-a scos din gât: tușind l-a creat pe Shu și
scuipând a adus-o pe Tefnut. Acest mit este întărit și de faptul că "shu"
înseamnă "aer", "vid", iar "tefnut", "umezeală", "ploaie". Acești doi zei
gemeni, născuți de Amon, au devenit amanți și au adus pe lume pe zeița
cerului, Nut, și pe zeul pământului, Geb. Imediat ce acești doi zei s-au
născut au fost despărțiți de Shu, care a ridicat-o pe Nut cu brațele. Astfel își
explică egiptenii faptul că cerul se află deasupra, iar pământul dedesubt,
iar aerul, "shu", între cer și pământ.