Sunteți pe pagina 1din 69

UMANISMUL ŞI

RENAŞTEREA
Renașterea = perioada din istoria omenirii
cuprinsă între secolele XIV-XVI când s-au
înregistrat mari transformări și progrese în
toate domeniile, dar mai ales în plan cultural.
Umanism = ideologia Renașterii, care pune în
centrul tuturor preocupărilor – OMUL.
Ideologie = totalitatea ideilor specifice unei
perioade sau al unui grup de oameni.

11/06/22 2
1. Definirea
conceptelor
• Umanismul a fost un curent de
gâ ndire care s-a afirmat în secolele
XIV-XVII în Europa şi reprezintă o
etapă în laicizarea gâ ndirii umane.
Umaniştii puneau în centrul
preocupă rilor culturale omul,
accentuâ nd necesitatea dezvoltă rii
sale multilaterale.
• Renaşterea reprezintă expresia
ştiinţifică şi culturală a
Umanismului.
• Termenul de Renaştere a fost
introdus de istoricul francez Jules
Michelet.

11/06/22 3
2. Condiţiile istorice ale apariţiei
Umanismului
• Umanismul a apărut în Italia în secolul al
XIV-lea datorită mai multor factori:
• Dezvoltarea economică a orașului italian
• Sprijinirea artiștilor cu fonduri, de oameni
bogați, precum familia Medici, la Florența
• Redescoperirea unor texte și a valorilor
Antichității

11/06/22 4
Obiectivele umaniștilor:

-Crearea unui om cu o cultură enciclopedică


OMUL COMPLET – savant, artist, scriitor, muzician,
cavaler
-Reînvierea gândirii greco-romane
-Cultura greco-romană - izvorul: inteligenței, știin ței,
frumuseții
-Asigurarea fericirii oamenilor
*Idealul social și moral - VIRTUTEA, presupune:
inteligență, spirit întreprinzător, stăpânire de sine,
bărbăție
11/06/22 5
Răspândirea umanismului:
Răspândirea ideilor umaniste a fost
favorizată de:
+Inventarea tiparului (Gutenberg)
+Folosirea limbilor naționale în scrierea
lucrărilor
+Înființarea unor biblioteci
+Transformări din învățământ (studierea
critică a textelor autorilor antici)
+Frecventarea universităților italiene de
către tineri din Europa
11/06/22 6
3. Răspândirea Umanismului
Din prima jumă tate a secolului al
XV-lea şi pâ nă în primele decenii ale
secolului al XVII-lea, ideile umaniste s-au
ră spâ ndit în Europa. Ră spâ ndirea ideilor
umaniste în Europa a fost favorizată de
urmă torii factori:
• intensa circulaţie a manuscriselor;
• apariţia tiparului (Johannes Guttenberg,
mijlocul secolului al XV-lea);
• decă derea latinei ca limbă de cultură şi
impunerea limbilor naţionale;
• frecventarea universită ţilor din Italia de
că tre tinerii din Europa;
Johannes Guttenberg
11/06/22 7
4. Concepţia umanistă
• un nou model uman („omul este măsura
tuturor lucrurilor” , „uomo universale”);
• nouă morală ;
• un nou model educaţional (era criticată
scolastica, metodă de educaţie specifică
Evului Mediu);
• o nouă etică a muncii;
• o nouă artă ;
• o nouă concepţie despre artist;
11/06/22 8
Imaginea unei şcoli din secolul al XIV-lea în
viziunea artistului Laurentius de Voltolina.

11/06/22 9
• un nou model de
conducă tor politic

• Niccolo Machiavelli în
lucrarea „Principele”
susţine că oamenii politici
trebuie să acţioneze în
funcţie de interesele de
stat, renunţâ nd la
concepţiile morale şi
religioase – „scopul scuză
mijloacele”;
Niccolo Machiavelli
11/06/22 10
• Laturile Umanismului:

• Umanismul civic care avea rolul de a forma cetă ţeni utili,


curajoşi, inteligenţi, oameni de acţiune care să îşi pună
viaţa în serviciul patriei şi al comunită ţii;

• Umanismul critic şi erudit care s-a manifestat prin


redeşteptarea interesului pentru cultura antică , pentru
cercetarea manuscriselor, a operelor antichită ţii, ceea ce a
dat un impuls activită ţii culturale din toate domeniile, prin
credinţa în superioritatea gâ ndirii şi raţiunii. Cel mai
important reprezentant este Erasmus din Rotterdam –
„prinţul umaniştilor”, „lumina lumii”; în că rţile sale critică
abuzurile Bisericii, moravurile timpului să u, nedreptatea,
să ră cia poporului.

11/06/22 11
• Erasmus din
Rotterdam a fost
un teolog şi erudit
olandez, unul din cei
mai însemnaţi
umanişti din
perioada Renaşterii
şi Reformei din
secolele al XV-lea şi
al XVI-lea, "primul
european conştient"
(Stefan Zweig).
11/06/22 12
5. Renaşterea literară
• Reprezentanţi ai literaturii din Italia:
– Dante Alighieri („Divina Comedie”);
– Francesco Petrarca („Canţonierul”, „Rimele”);
– Giovanni Boccaccio („Decameronul”);
– Ludovico Ariosto („Orlando furioso”);

11/06/22 13
Umanismul european
•Erasmus de Rotterdam (Țările de Jos) a scris
lucrarea Elogiul nebuniei criticând moravurile
societății
•William Shakespeare, preocupat de aspecte ale
naturii umane, a scris: Hamlet, Othelo, Romeo și
Julieta, Regele Lear etc.

11/06/22 14
Dante Alighieri
- portret realizat
de Sandro
Botticelli

11/06/22 15
Francesco Petrarca
Giovanni Boccaccio
11/06/22 16
Reprezentanţi ai literaturii din
Franţa:
– Francois Rabelais („Gargantua şi Pantagruel”);
– Pierre Ronsard (a întemeiat împreună cu 6
prieteni „Pleiada”);

Francois Rabelais
11/06/22 17
• Reprezentanţi ai
literaturii din Anglia:

– William Shakespeare
(„Romeo şi Julieta”,
„Visul unei nopţi de
vară”, „Richard al III-
lea”, „Othello”, „Iulius
Cezar”, „Macbeth”,
„Hamlet”, „Regele
Lear” etc.);

11/06/22 18
• Reprezentanţi ai literaturii din Spania:
– Miguel Cervantes - a pus bazele romanului
realist modern („Don Quijote”);
– Lope de Vega – creatorul teatrului naţional
spaniol;

11/06/22 Miguel Cervantes Lope de Vega 19


• Reprezentanţi ai literaturii utopice care propunea o
societate în care domină toleranţa religioasă,
libertatea, egalitatea:
– Thomas Morus („Utopia” sau „Nică ieri”);
– Tommasso Campanella („Cetatea Soarelui”);
– Francis Bacon („Noua Atlantidă ”);

Thomas Morus –
Portret realizat de
către Hans Holbein cel Tânăr

11/06/22 20
6. Renaşterea ştiinţifică
• Oamenii de ştiinţă au început să combată Biblia şi
nu admiteau ca fiind valabile decâ t acele
informaţii care puteau fi verificate.
• S-au impus noi metode de cercetare: observaţia,
experimentul, raţiunea.
• S-au fă cut progrese în fizică , chimie, astronomie,
matematică , medicină , geografie etc. Cele mai
importante descoperiri s-au realizat în domeniul
astronomiei („regina ştiinţelor”).

11/06/22 21
– Giordano Bruno a afirmat că universul este infinit;
– Nicolaus Copernic a pus bazele teoriei heliocentriste
conform căreia Soarele se află în centrul universului şi
în jurul său se mişcă planetele. El combătea astfel
teoria geocentristă a lui Ptolemeu.

Giordano Bruno Nicolaus Copernic


11/06/22 22
• În secolele XVI-XVII s-au
fă cut progrese importante
în studiul corpului uman:
– Ambroise Pare,
considerat „pă rintele
chirurgiei”, a pus la
punct procedul legă rii
arterelor;
– medicul spaniol Miguel
Servet a explicat
sistemul circulaţiei
sangvine; Ambroise Pare

11/06/22 23
7. Renaşterea artistică în Italia
• Caracteristicile artei renascentiste:
– arta Renaşterii este laică şi umană , prin
destinaţie şi gust;
– natura şi trupul uman devin obiecte de studiu
pentru artişti;
– inspiraţie din modelele antice;
– tot mai mulţi artişti se pun în serviciul autorită ţii
laice;
– spre deosebire de Evul Mediu, operele de artă nu
mai ră mâ n anonime, ci sunt profund
individualizate;

11/06/22 24
• Arhitectura:
» arhitectura civilă a depă şit-o pentru prima dată
ca importanţă pe cea religioasă ;
» arhitectura civilă este reprezentată de palate
(Palatul Dogilor din Veneţia, Palatul Strozzi din
Florenţa), castele (pe Valea Loarei), primă rii,
vile etc.;
» palatul este construcţia tipică a acestei perioade;
» cel mai important monument este Catedrala
Sfâ ntul Petru din Roma;
» arhitecţi: Fillippo Brunelleschi şi Michelangelo
Buonarotti

11/06/22 25
Catedrala Sfântul Petru din Roma

11/06/22 26
Palatul Dogilor din Veneţia

11/06/22 27
Castelul Amboise de pe Valea Loarei

11/06/22 28
Castelul Blois de pe Valea Loarei

11/06/22 29
Castelul Serrant de pe Valea Loarei

11/06/22 30
Castelul Talcy de pe Valea Loarei

11/06/22 31
• Sculptura:
– dintre toate domeniile artei, sculptura a fost cel mai mult
influenţată de antichitate;
– sculptura s-a desprins de arhitectură , devenind o artă de
sine stă tă toare;
– a fost redescoperit nudul, dar şi alte genuri specifice
antichită ţii romane, cum ar fi bustul-portret, medalia şi
statuia ecvestră ;
– sculptori:
• Donatello (David, Gattamelata);
• Michelangelo (David, Sclavii, Pieta, Moise);

11/06/22 32
Sfântul Ioan
Evanghelistul –
Sculptură de
Donatello

11/06/22 33
DAVID–
Sculptură de
Donatello

Detaliu

11/06/22 34
GATTAMELATA

11/06/22 35
MICHELANGELO –
Portret realizat de
Jacopino del Conte

11/06/22 36
PIETA

11/06/22
DAVID 37
MOISE –
Sculptură realizată
de Michelangelo

11/06/22 38
Pictura:
• în pictură , deşi influenţa antichită ţii a fost mai palidă decâ t
în alte domenii ale artei, elementele novatoare sunt mai
numeroase: perspectiva, introducerea celei de-a treia
dimensiuni, pictura în ulei etc;
• pictorii sunt preocupaţi de legea proporţiilor corpului
uman, convinşi că frumuseţea personajelor constă în
armonia pă rţilor corpului în acţiune;
• pictura a fost cea mai cultivată dintre artele Renaşterii;
• pictura s-a desprins definitiv de tradiţiile iconografiei;
• se impune portretul;
• pictorii italieni sunt grupaţi pe şcoli, deşi mulţi dintre
aceştia au fost invitaţi să lucreze în afara oraşului natal, în
special la Roma;

11/06/22 39
• Reprezentanţi ai Renaşterii artistice
din Italia:
– Botticelli ( „Naşterea zeiţei Venus”, „Primă vara” );
– Tizian (remarcabile sunt portretele fă cute
marilor suverani ai timpului: Franscis I, Carol
Quintul);
– Leonardo da Vinci ( „Monalisa”, „Cina cea de
Taină ” );
– Rafael Sanzio ( „Madona Sixtină ”, „Ş coala din
Atena” );
– Michelangelo ( a pictat Capela Sixtină de la
Vatican );

11/06/22 40
Botticelli - “Primăvara”

11/06/22 41
Botticelli - “Naşterea zeiţei Venus”

11/06/22 42
Leonardo da Vinci – “Cina cea de Taină”

11/06/22 43
Leonardo da Vinci –
“Gioconda” sau
“Monalisa”

11/06/22 44
Rafael Madona Sixtină

11/06/22 45
Rafael - “Şcoala din Atena”

11/06/22 46
Rafael –
“Punerea în
mormânt”

11/06/22 47
Michelangelo – “Crearea lui Adam” / Capela Sixtină

11/06/22 48
8. Renaşterea artistică din afara
Italiei
• Mult timp, Italia a ră mas centrul artistic al Europei, unde
veneau toţi cei care doreau să înveţe. Treptat, sub influenţa
Italiei, s-au format şcoli artistice şi în alte ţă ri.
• Cele mai importante şcoli din afara Italiei sunt:
– Ş coala flamandă din Ţ ă rile de Jos: Pieter Bruguel cel
Bă trâ n („Uciderea pruncilor”, „Parabola orbilor”, „Ţ ara
trâ ntorilor”, „Că ută torul de cuiburi”, „Că derea lui Icar”);
– Ş coala germană : Albrecht Durer („Închinarea magilor”,
„Cei patru apostoli”) şi Hans Holbein cel Tâ nă r („Doi
ambasadori”, „Erasmus”);
– Ş coala spaniolă : El Greco („Cardinalul Nino de
Guevara”);
11/06/22 49
11/06/22 Pieter Bruguel cel Bătrân – Dans ţărănesc
50
11/06/22 51

Pieter Bruguel cel Bătrân – Vânători în zăpadă


Pieter Bruguel cel Bătrân – Căderea lui Icar

11/06/22 52
Albrecht Durer
– Autoportret

11/06/22 53
Albrecht Durer
– Apostolii

11/06/22 54
Albrecht Durer
– Adoraţia Sfintei
Treimi

11/06/22 55
Hans Holbein cel
Tânăr –
“Portretul regelui
Henric al VIII-lea”

11/06/22 56
Hans Holbein cel
Tânăr –
“Portretul lui Erasmus
Din Rotterdam”

11/06/22 57
Hans Holbein cel
Tânăr –
“Portretul lui
Thomas Morus”

11/06/22 58
Hans Holbein cel
Tânăr –
“Ambasadorii”

11/06/22 59
El Greco – “Alungarea zarafilor din templu”

11/06/22 60
El Greco –
“Martiriul Sfântului
Mauriciu”

11/06/22 61
El Greco – “Închinarea
Magilor”

11/06/22 62
El Greco –
“Logodna Mariei”

11/06/22 63
9. Umanismul în Ţările Române
• Umanismul s-a manifestat mai puternic în Transilvania,
datorită legă turilor strâ nse cu Europa Centrală şi
Apuseană .
• În Ţ ara Româ nească şi Moldova, fiii de boieri au adus ideile
umaniste după ce s-au întors de la studii din Italia şi
Polonia.
• Principalii reprezentanţi ai Umanismului din Transilvania:
– Nicolaus Olahus;
– Johannes Honterus;

11/06/22 64
• Umanismul în spațiul românesc
• Nicolae Olahus
• Grigore Ureche
• Miron Costin
• Constantin Cantacuzino
• În spațiul românesc, ideile umaniste s-au manifestat
în sec al XVII-lea prin:
• * Introducerea tiparului, înființarea de biblioteci,
tipărirea de cărți în limba română.
• * Umaneștii români au scos în evidență latinitatea și
continuitatea poporului român.
11/06/22 65
Nicolaus Olahus – este cel
mai important reprezentant din
Transilvania. A avut o bogată
corespondenţă cu Erasmus din
Rotterdam. Opera sa „Hungaria”
cuprinde şi date despre româ ni, el
susţinâ nd cu argumente ştiinţifice
caracterul latin al poporului şi
limbii româ ne, unitatea de neam a
româ nilor.

11/06/22 66
• Principalii reprezentanţi din Ţ ara Româ nească :
» Neagoe Basarab („Învă ţă turile lui Neagoe Basarab că tre fiul
să u, Teodosie”);
» Constantin Cantacuzino – a redactat o „Istorie a Ţ ă rii
Româ neşti” şi a alcă tuit, în anul 1700, prima hartă acestui
stat;

Neagoe Basarab

11/06/22 67
• Principalii reprezentanţii
• din Moldova:
• Grigore Ureche;
• Miron Costin;
• Ion Neculce;
• Dimitrie Cantemir
(„Descrierea Moldovei”)

11/06/22 68
Bibliografie:
• Manualele alternative de istorie pentru clasa a
IX-a
• www.wikipedia.ro

11/06/22 69

S-ar putea să vă placă și