LEGILE SENZATIILOR

1.Legea intensității
Legea pragurilor absolute şi diferenţiale
• Un excitant produce o senzaţie numai dacă are o anumită intensitate. Această lege
vizează trei praguri senzoriale.
• Pragul minimal absolut, cea mai mică intensitate a unui stimul care determina o
senzaţie specifică (abia sesizabilă). Acest prag este de: 1-2 cuante - pentru sensibilitatea
vizuală; 16-20 vibraţii pe secundă - pentru cea auditivă; 3-4 g pe mm 2- pentru cea
tactilă.
• Pragul absolut maxim, cea mai mare intensitate a unui stimul care mai determină încă
o senzaţie specifică peste acest prag apar senzaţii de durere. Valoarea pragurilor diferă
de la o persoană la alta. Între mărimea pragului minim şi cea a sensibilităţii există un
raport invers (dacă pragul este mai mic, sensibilitatea este mai mare şi invers).
• Pragul diferenţial, cantitatea minimă care adăugată la stimularea iniţială determină o
nouă senzaţie. Acest prag este de: 1/30, pentru sensibilitatea tactilă; 1/100, la cea
vizuală; 1/10, la cea auditivă.
 Legea contrastului
• Modificarea sensibilității ca efect al
raporturilor spațio-temporale a stimulilor de
intensități diferite care acționează simultan
sau succesiv asupra aceluiași analizator
• Contrast simultan (cromatic –negru pe alb,
negru pe portocaliu)
• Contrast succesiv (sensibiltate crescută pentru
acru după dulce prăjitură cu citronadă)
 Legea adaptării senzoriale
• Sensibilitatea unui analizator se modifică la acţiunea repetată
(mai îndelungată) a unui stimul de intensitatea constantă.
• Adaptarea poate fi: negativă, stimul puternic - scade
sensibilitatea analizatorului; pozitivă, stimul slab - creşte
sensibilitatea analizatorului. Cel mai bine se adaptează
analizatorul vizual, bine cel tactil şi olfactiv, mai slab - cel
auditiv.
• Durata adaptării: la lumină - după 4-5 min; la întuneric - după
3-4 ore (foarte rapid în primele 10-15 min.; creşte de 200000
ori faţă de valoarea iniţială); olfactivă - în 1-3 min; tactilă - după
3 sec.
 Legea interacțiunii analizatorilor

• O senzaţie care se produce într-un analizator influenţează producerea

senzaţiilor în alţi analizatori, intensificându-le sau diminuându-le.
• Exemplu: dacă se emite un sunet de intensitate mică dar continuu şi
concomitent cu el se aprinde şi se stinge o lumină, sunetul este recepţionat
ca având o intensitate variabilă. Acest fenomen se poate explica pe baza
Legii inducţiei reciproce, care acţionează la nivelul creierului: apariţia unui
proces nervos pe scoarţa cerebrală (excitaţia sau inhibiţia) determină
apariţia, în zonele învecinate, a procesului contrar (excitaţia determină
inhibiţie şi invers).
• Sinestezia: un stimul ce acţionează asupra unui analizator produce efecte
senzoriale caracteristice pentru un alt analizator ce nu a fost stimulat. De
aceea, vorbim despre sunete catifelate, culori dulci etc. Sinestezii frecvente
sunt între văz şi auz
 Legea semnificației

• Semnificaţia mare a unui stimul face să crească sensibilitatea

faţă de el, să fie mai repede discriminat, chiar dacă este un
stimul slab.
• Această lege contrazice legea privind relaţia dintre intensitatea
stimulului şi cea a senzaţiei. La animale, semnificaţia rezultă din
valoarea biologică a stimulilor (exemplu: o căprioară este
indiferentă la multe zgomote, dar devine atentă şi recepţionează
altele mai slabe, dar care-i semnalează pericolul). La om, se
adaugă şi o semnificaţie socio-culturală (exemplu: un mecanic auto
cu experienţă, sesizează uşor modificări ale zgomotelor motorului,
pentru că acestea au o foarte mare valoare diagnostică).