Metodica rezolvării

problemelor
nestandarte de fizică
Tema 1: ETAPELE REZOLVĂRII
PROBLEMEI

1
 Cuprins:
1. Rezolvarea problemelor, metodă importantă de
învăţare a fizicii;

2. Conditii psiho-pedagogice de eficienţă în

rezolvarea problemelor;

3. Etapele rezolvării problemelor de fizică;

4. Unele metode de rezolvare a problemelor.

2
 1. REZOLVAREA PROBLEMELOR, METODĂ
IMPORTANTĂ DE ÎNVĂŢARE A FIZICII;

• Fizica, disciplină experimental aplicativă, se realizează prin

utilizarea a metodei experimentale de cunoaştere şi prin
metoda rezolvării problemelor, pentru fixarea, aprofundarea
şi lărgirea cunoştinţelor.

• Ideal ar fi ca aproape jumătate din activitatea şcolară la

fizică să fie experiment, şi încă aproape jumătate să fie
rezervată pentru rezolvarea problemelor,

3
 1. REZOLVAREA PROBLEMELOR, METODĂ
IMPORTANTĂ DE ÎNVĂŢARE A FIZICII;

• Rezolvarea problemelor de fizică permite realizarea unor

funcţii instructiv-educative, printre care:
- asimilarea temeinică a cunoştinţelor;
- formarea deprinderilor de aplicare în practică a cunoştinţelor
teoretice;
- formarea deprinderilor de selectare şi utilizare a relaţiilor şi
formulelor necesare într-o situaţie fizică concretă;
- formarea deprinderilor de utilizare a constantelor fizice;
- dezvoltarea gândirii şi creativităţii;
- fixarea şi autoverificarea cunoştinţelor;
- dezvoltarea voinţei, a rezistenţei la efort intelectual;

4
 1. REZOLVAREA PROBLEMELOR, METODĂ
IMPORTANTĂ DE ÎNVĂŢARE A FIZICII;

• Prin rezolvarea unor probleme din viaţa elevii îşi lărgesc

perspectiva de percepere a fizicii, văzând în ea nu numai un
domeniu de cunoaştere, dar şi un instrument de acţiune
conştientă şi folosire a fenomenelor pentru progres.

• Această înţelegere provoacă motivaţii mai puternice de

învăţare, elevul capătă încredere în posibilităţile sale de a
înţelege complexitatea lumii fizice.

5
2. CONDITII PSIHO-PEDAGOGICE DE EFICIENŢĂ
ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR
• În clasa a VI-a, când încep învăţarea fizicii, elevii
au deja deprinderi şi obişnuinţe de rezolvare a
problemelor de matematică.
• Transpunerea acestor deprinderi la fizica nu este
o sarcină uşoară;
• Profesorul de fizica trebuie să formeze
deprinderi şi abilități noi de rezolvare a
problemelor de fizică, cu un specific ce reclamă
alt mod de abordare decât problemele de
matematică.

6
2. CONDITII PSIHO-PEDAGOGICE DE EFICIENŢĂ
ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR

• Caracterul conștient de rezolvare a prolemelor este necesar

şi la matematică, dar acolo există mulţi algoritmi de
rezolvare care, odată însuşiţi, conduc aproape automat la
soluţia corectă.
• Algoritmizarea rezolvării problemelor de fizică este posibilă
doar la modul mai general.
• Elevul trebuie să-şi imagineze cât mai concret fenomenele
care au loc.
• Numai luarea în considerare corectă a condiţiilor fizice
concrete permite aplicarea conştientă a legilor şi relaţiilor
corespunzătoare.

7
2. CONDITII PSIHO-PEDAGOGICE DE EFICIENŢĂ
ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR
• Dar pe măsura ce elevii încep să stăpânească tehnica de
rezolvare, profesorul trebuie să prevină rezolvarea
mecanică, prin simpla analogie, sau prin aplicarea la
întâmplare a relaţiilor ce cuprind mărimile date în problemă.

• În acest scop, profesorul va selecta problemele pe care le

solicită elevilor, asigurând o diversitate suficientă, cu soluţii
tipice şi reprezentative care să acopere complet aria de
probleme din capitolul dat.

8
 2. CONDITII PSIHO-PEDAGOGICE DE EFICIENŢĂ
ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR

• Nu se rezolvă problemele de dragul de a da elevilor o sarcina de

învăţare;
• Se respectă principiul accesibilităţii, care cere gradarea
progresivă a dificultăţilor şi a complexităţii problemelor, ca şi a
efortului intelectual solicitat de rezolvare.
• După însuşirea noilor cunoştinţe, ca aplicaţie se începe cu o
problemă simplă din punctul de vedere al operaţiilor matematice;
• Abia la următoarea lecţie, de aprofundare a cunoştinţelor, se
trece la problemele dificile, iar la recapitulare se poate atinge
dificultatea maximă.

9
2. CONDITII PSIHO-PEDAGOGICE DE EFICIENŢĂ
ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR
• Varietatea condiţiilor fizice ale problemelor conduce la
îmbogăţirea noţiunilor, la aprofundarea şi aflarea unor noi
sensuri ale relaţiilor şi legilor fizice.
• Varietatea menţine atenţia elevului şi motivaţia sa pentru
efort; acesta trebuie răsplătit prin alegerea unor probleme
paradoxale, cu soluţii neaşteptate, atractive, ingenioase.

• Pentru o mai bună fixare, se recomandă revenirea în timp

asupra unor tipuri de probleme, de exp. probleme mixte, care
să conţină o parte referitoare la capitolul curent, iar cealaltă
să implice actualizarea capitolelor anterioare.
• La recapitularea semestrială şi la cea anuală se vor actualiza
toate tipurile de probleme din perioada respectivă.

10
2. CONDITII PSIHO-PEDAGOGICE DE EFICIENŢĂ
ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR

• Profesorul va avea în atenţie şi o diferenţiere a problemelor

pe categorii de elevi - Se poate face astfel învăţământ
diferenţiat, eficient pentru toţi elevii.
• Interesul pentru rezolvarea problemelor se poate menţine
prin controlarea şi aprecierea săptămânală a caietului de
probleme
• acest feed-back ajută pe unii să-şi completeze lacune, pe
alţii să se asigure că lucrează corect, iar pe cei foarte buni
să-i recompenseze.

11
2. CONDITII PSIHO-PEDAGOGICE DE EFICIENŢĂ
ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR

• Important în rezolvarea problemelor nu este numărul

excesiv al acestora, ci unul rezonabil.

• Excesul de zel al profesorului poate avea efect de

respingere, îndepărtând pe unii elevi de fizică, pe care ajung
să o considere o adevărată corvoadă, de care vor să scape
cât mai repede.

12
3. ETAPELE REZOLVĂRII PROBLEMELOR DE FIZICĂ
• În general prin problemă se înţelege o situaţie de
soluţionat prin metode ştiinţifice, implicând deci
raţionamentul logic şi calculul.
• Problema de fizică reprezintă prezentarea unei situaţii
fizice în care se cunosc anumite mărimi şi condițiile ale
producerii unui fenomen sau proces şi se propune aflarea
altor mărimi.
• Datele cunoscute ale problemei trebuie să fie necesare şi
suficiente ca, prin aplicarea legilor fizice şi a relaţiilor
permise dintre mărimi, să se poată ajunge la deducerea
mărimilor cerute.

13
3. ETAPELE REZOLVĂRII PROBLEMELOR DE FIZICĂ

• Calea de a ajunge de la mărimile cunoscute la cele care se

cer nu se cunoaşte de la început;
• Analiza atentă a datelor problemei şi a situaţiei fizice
concrete, analiză ce presupune cunoştinte temeinice de
fizică (cel puţin la capitolul care include problema), permite
stabilirea strategiei corecte ce duce la aflarea situaţiei.
• Diversitatea mare de situaţii fizice prezente în probleme nu
permite formularea unor reţete sigure şi rapide de obţinere
a soluţiilor, dar principii de coordonare a acţiunilor de
căutare permit facilitarea acestor căutări.

14
 3. ETAPELE REZOLVĂRII PROBLEMELOR DE FIZICĂ

Metodologia rezolvării problemelor de fizică a stabilit câteva

etape necesare, pot fi următoarele:

-culegerea informaţiilor şi stabilirea datelor;

-analiza conţinutului fizic;

-rezolvarea propriu-zisă şi aflarea mărimilor cerute;

- verificarea şi interpretarea rezultatelor.

15
 3. ETAPELE REZOLVĂRII PROBLEMELOR DE FIZICĂ
Culegerea informaţiilor sau stabilirea datelor este etapa de citire atentă
a enunţului problemei şi extragerea mărimilor date şi a mărimilor cerute;
•Uneori se impune completarea datelor cu constante nespecificate direct
(g- accelearia; ρ – densitatea, ).
•În fizică sunt folosire anumite notaţii pentru mărimile fizice (d-distanţa,
F-forţa, L-lucru mecanic, E-energie, μ -coeficient de frecare, η-
randament, etc.).
•Pentru precizarea datelor problemei se recomandă aceste notaţii
uzuale, care, odată însuşite, permit distingerea rapidă a mărimilor;
•Alt avantaj este memoria vizuală care fixează relaţii şi care permite
actualizarea rapidă şi fără efort a relaţiilor sau aprecierea corectitudinii
acestora.

16
 3. ETAPELE REZOLVĂRII PROBLEMELOR DE FIZICĂ

• Analiza conţinutului fizic aduce la noi clarificari necesare în rezolvare.

• Analiză începe de la comunicarea enunţului şi continuă până la clarificarea
fenomenelor şi a succesiunilor.
• Procesele mintale de analiză, sinteză, comparaţie, generalizare permit
stabilirea raţionamentului necesar şi selectează sugestii din experienţa
anterioară a elevului, sau care se elaborează special cu această ocazie;
revizuiesc cunoştinţe legate de subiect, spre a întrevedea o posibilă cale de
rezolvare.
• Inspiraţia, ideea de rezolvare, nu se obţin din ”cer”, ci este rezultatul
efortului mintal concentrat pe situaţia de rezolvat, deci un rezultat al
gândirii, al căutărilor prin încercare şi eroare, până la identificarea soluţiei;
• Analiza conţinutului fizic permite stabilirea formulelor ce corelează
mărimile caracteristice ale situaţiei de rezolvat.

17
3. ETAPELE REZOLVĂRII PROBLEMELOR DE FIZICĂ

• Rezolvarea problemei - utilizind raţionament logic şi calcule

matematice.
• Stabilirea relaţiei care exprimă o mărime cerută funcţie
numai de datele cunoscute – ecuatia;
• Dacă această relaţie se obţine pentru prima dată, se
recomandă verificarea ei dimensională.
• Verificarea rezultatelor şi interpretarea lor fizică
constituie acţiunea cea mai importantă a rezolvării;

18
3. ETAPELE REZOLVĂRII PROBLEMELOR DE FIZICĂ
• Pe lângă verificarea dimensională a relaţiei finale, se mai
apreciază dacă ordinul de mărime este acceptabil, plauzibil
în contextul sistemului fizic considerat.
• Astfel este greşit rezultatul asupra vitezei unui mobil
macroscopic care s-ar apropia de viteza luminii, temperatura
unui amestec calorimetric nu se poate apropia de – 273o C,
etc.
• Astfel de evaluări sunt uneori de simplu bun simţ, alteori
presupun cunoştinţe fizice aprofundate şi exersări
numeroase de acest fel.
•

19
4. Metode de rezolvare
a problemelor
• În matematică, prin metodă înţelegem
calea care trebuie urmată în vederea
rezolvării unei probleme.
• În formarea priceperilor şi deprinderilor
intervine cunoaşterea metodelor generale
precum ar fi analiza, sinteza, metoda
reducerii la absurd etc., valabile în toate
ramurile matematicii şcolare, precum şi a
metodelor specifice capitolului studiat.

20
•
•
• Matematicianul american G. Polya spunea, în lucrarea
sa "Cum rezolvăm o problemă?", în matematică nu
există "o cheie magică" prin care s-ar deschide toate
uşile şi ar rezolva toate problemele, ci se pot da
numai sfaturi de abordare a rezolvării.

"Dacă
• În lucrarea amintită anterior, Polya scria:
vreţi să rezolvaţi o problemă trebuie... să
rezolvaţi probleme".

21
•
Matematicianul american G. Polya spunea:
Este bine şi necesar să menţionăm două aspecte,
aparent paradoxale:

1. De multe ori se învaţă mai cu folos prin rezolvarea

unei probleme.deja rezolvate;

2. Uneori, nerezolvarea unei probleme poate fi mai utilă

pentru formarea priceperilor, decât rezolvările
dintr-o bucată dar care în afară de satisfacţia
succesului imediat s-ar putea să nu lase "urme" care
să fie folosite şi la alte probleme.

22
 Analiza.
Analiza constă în următoarele:
Se porneşte de la o propoziţie necunoscută
P1, care se reduce la altă propoziţie P2, apoi P2 la
altă propoziţie necunoscută P3 etc. până se
ajunge la propoziţia cunoscută P. Între prima şi
ultima propoziţie se interpune un număr oarecare
de propoziţii necunoscute, iar propoziţiile
consecutive sunt echivalente din punct de vedere
logic.

23
 Sinteza.
Prin această metodă se poneşte de la
o propoziţie cunoscută P1 şi se trece la o
propoziţie P2 până se ajunge la propoziţia
care trebuie demonstrată P – adică
mărimea fizică care trebuie determinată.
După cum se observă, această metodă
urmează o cale inversă metodei analizei.

24
 Metoda reducerii la absurd.
•Aceasta se bazează pe principiul "terţului exclus".
• Pentru a demonstra o ipoteză, ideie, este suficient să
demonstrăm contrariul reciproc al ei;
•Cu alte cuvinte, prin reducere la absurd, presupunând
concluzia ipotezei directe falsă, se va ajunge prin
deducţii logice succesive la o contradicţie, acest lucru ar
echivala cu faptul că este falsă contrara ipotezei
reciproce.
Prin urmare, presupunerea făcută este falsă, deci
concluzia ipotezei contrare este adevărată.

25
Metoda analitică, cea mai des utilizata.

Această metodă constă în considerarea uneia

sau a mai multor mărimi ce trebuiesc
determinate, ca necunoscutele unor ecuaţii sau a
unor sisteme de ecuaţii.

Aceste ecuaţii (respectiv sisteme de ecuaţii) se

formează cu ajutorul relaţiilor de legătură ce se
stabilesc între cerinţe şi datele problemei,
precum şi prin intermediul unor relații fizice
deja cunoscute.

26
Metoda analitică, cea mai des utilizata.

Un lucru important - alegerea corectă a necunoscutelor,

formarea ecuaţiilor, precum şi verificarea soluţiilor
găsite.
Dacă la formarea ecuaţiilor, elevii întâmpină dificultăţi,
este recomandat ca ei să construiască şi un model grafic
al problemei.
Acest model le-ar putea uşura (în mod intuitiv)
descoperirea relaţiilor de legătură dintre datele
problemei.

Verificarea soluţiilor găsite ne pemite să analizăm

„siguranța" modelului construit şi poate să descoperim
alte metode de rezolvare.

27
 Etapele rezolvării unei probleme.
Înţelegerea problemei.
Iată întrebările care trebuie să ni le formulăm
în această primă etapă:
• Care este necunoscuta? (ce trebuie de aflat?)
•Care sunt datele, mărimile cunoscute?
•Care este condiţia ? (condiții inițiale)
•Este suficientă condiţia pentru a determina
necunoscuta?
•Trebuie să facem un desen?
•Care sunt noutăţile corespunzătoare?
•Care sunt diversele părţi ale condiţiei?
•Condiţiele problemei se pot scrie în limbaj matematic?

28
Întocmire planului (construirea modelului matematic).
- Am învăţat vreo lege care ar putea fi aplicată aici?
- Cunoaştem vreo problemă înrudită având aceeaşi necunoscută, sau
căreia am putea să-i folosim metoda de rezolvare?
- Nu am putea să introducem un element auxiliar pentru a o face
utilizabilă?
- Am putea-o reformula problema?
- Ne putem imagina o problemă mai generală?
- Dar una particulară?
- Au fost utilizate toate datele problemei?
- Enunţăm relaţiile dintre mărimile date şi necunoscute.
Aceste relaţii pot fi egalităţi, inegalităţi sau de altă
formă şi ele vor forma aşa-numitul model matematic al
problemei.

29
Rezolvarea modelului matematic.
• rezolvăm ecuația (ecuațiile) prin
metode adecvate pentru a găsi
necunoscutele.
•Încercăm să introducem elemente noi,
mai apropiate de datele problemei.
•Generalizăm.
•Examinăm cazurile particulare.
• Aplicăm analogii.

30
Verificarea soluţiei găsite.
•Se interpretează datele obţinute.
•Se aleg soluţiile practice, care corespund
realității.
•Nu există oare o altă cale mai directă care să
ne ducă la acelaşi rezultat?
•Se consemnează soluţiile găsite şi în acest fel,
schema rezolvării unei probleme a luat sfârşit.

31