Orientări tematice

în romanul
interbelic
Constăndoiu Alexandra,
UniTBV, Litere, Inovare Culturală
 Perioada interbelică pe plan politic
Perioada dintre cele două războaie mondiale (1918-1939). A fost o perioadă
zbuciumată, de conflicte în stare latentă. În aceste decenii se formează viitoarele
ideologii totalitariste: fascismul, nazismul și comunismul. Câștigătoare sau nu,
toate țările trec prin ani grei și schimbări majore după WWI. Austro-Ungaria se
destramă, Germania trebuie să plătească daune de război, America trece prin
perioada Prohibiției și primește un mare val de imigranți, ce vor schimba aspecte
culturale ale țării, care în anii `20 va fi dominată de luptele dintre bande de
gangsteri.
Perioada interbelică în literatură – în Occident

La început se spunea că războiul va

dura „până la Crăciun” – patru ani mai
târziu, ceea ce a rămas cunoscut ca
Primul Război Mondial s-a încheiat cu
efecte devastatoare asupra întregii
populații; un război sângeros și violent,
întreținut de arme moderne. Acest prim
conflict a scară globală a alterat lumea
pentru câteva decenii – scriitorii au
reflectat aceste schimbări în opera lor.
Adio, arme! (1929) – Ernest Hemingway
Pe frontul de vest nimic nou – Erich
Maria Remarque
Sfârșitul paradei – Ford Madox Ford
Dr. Zhivago – Boris Pasternak
Doamna Dalloway (1925) – Virginia
Woolf
Inima întunericului – Joseph Conrad
Ulise (1920) – James Joyce
The Waste Land (1923) – T. S. Eliot
Ernest Hemingway in Italy, April 1919, after being seriously
wounded during World War I.
 Virginia Woolf

James Joyce
The Waste Land

Aprilie este cea mai crudă lună, crescând

Liliac din pământul mort, amestecând

Memoria și dorința, frământând

Rădăcini tocite cu ploaie de primăvară.

T. S. Eliot
 Francezii: Andre Gide și Marcel Proust
Andre Gide (1869-1951)
- romancier, critic, memorialist,
eseist
- Premiul Nobel pentru Literatură
(1947)
- Falsificatorii de bani
- Prometeu înlănțuit
- Pivnițele Vaticanului
- „trăirea autentică a vieții”
Marcel Proust (1871-1922)
- romancier, critic, eseist
- A scris celebra serie În căutarea timpul
pierdut, în șapte volume, publicate între
1913-1927.
- A anticipat ceea ce avea să devină romanul
modern: relația dintre memorie, experiență
și scriere, cât și concentrarea atenției pe
narațiunea complexă, cu personaje rotunde,
foarte bine conturate, vor deveni trăsături
recurente ale romanelor următoarelor
decenii.
 Perioada interbelică în literatură – România
Eugen Lovinescu, „Mutația valorilor estetice”

În critica literară, acest termen este folosit la

sfârșitul secolului al XIX-lea pentru a defini
opera literară care are un evident caracter
inovator, în antiteză cu tradiționalismul. El
include, în sens larg, toate mișcările artistice
care exprimă o ruptură de tradiție, negând
uneori în forme extreme epoca ori curentul
care le-a precedat.
 Modernismul românesc

În critica literară română, cel care a teoretizat modernismul, susținând teoria imitației și
principiul sincronismului, a fost criticul si istoricul literar Eugen Lovinescu.

Prin revista și cenaclul literar „Sburătorul”, E. Lovinescu a contribuit decisiv la intrarea

literaturii noastre într-o nouă fază de evoluție.

E. Lovinescu definește sincronismul ca „acțiunea uniformizatoare a timpului asupra vieții

sociale și culturale a diferitelor popoare legate între dânsele printr-o interdependență
materială si morală.” Cultura și civilizația se dezvoltă prin împrumut si imitație de la un model
mai evoluat.
 „Spiritul veacului”

„Spiritul veacului” este comun unui anumit timp istoric și acesta determină o
anumită configurație a culturii. Acest spirit reprezintă „o totalitate de condiții
configuratoare a vieții omenirii.”

E. Lovinescu contrazice „teoria formelor fără fond” a lui Titu Maiorescu,

considerând că formele creează treptat fondul, ajungându-se de la „simulare” la
„stimulare”.
 „Mutația valorilor estetice”
Sincronismul este însoțit de teoria diferențierii față de „stilul trecutului” considerând că, o dată cu
trecerea timpului, operele își pierd din importanță, deoarece se produce un salt valoric , o mutație a
valorilor estetice.

Adică, dintr-o operă a trecutului, partea vie dispare, rămâne doar tiparul ei ideologic de care nu ne
putem apropia decât pe calea studiului. Se petrece deci o mutație a valorilor: odată ce au depășit
granițele epocii, operele pălesc și dispar ca valori estetice.

Procesul de mutație a valorilor înseamnă incapacitatea individului de a trăi altă viață decât aceea
proprie epocii lui, imposibilitatea de a pătrunde pe cale sensibilă, în formele estetice ale altor rase
și mai ales ale altor timpuri. Emoțional, nu comunicăm decât cu operele moderne, apropiate de
modul nostru de a gândi și de a concepe existența.
 Trăsăturile modernismului
În proză:
▪ trecerea de la literatura rurală la literatura citadină;
▪ reflexivitate, intelectualizare, subiectivizare;

În poezie:

▪ încurajarea „poeziei noi” și a celei ermetice;

▪ accentuarea lirismului, lirism care devine, la nivelul limbajului, cea mai importantă valoare a
poeziei moderne;

▪ cuvintele, provenind din cele mai îndepărtate domenii de specialitate sunt poetizate;
• sintaxa se dezarticulează sau se reduce la predicate nominale voit primitive. Comparația și metafora sunt
mânuite într-o manieră nouă, care evită termenul de comparație si provoacă o contaminare de lucruri
obiectiv si logic incompatibile.

• apariția unor categorii mai ales negative: absurditatea, tenebrosul, spaimele, atracția neantului,
înstrăinarea, sfâșierea între extreme, straniul, grotescul, anormalitatea;

• dispariția speciilor lirice consacrate (meditație, elegie, pastel, idilă), în locul cărora apar formule poetice
novatoare (,,inscripție”, ,,creion”, ,,psalm” etc.);

• conceperea volumului de versuri ca un întreg, prefațat de cele mai multe ori de o artă poetică, folosirea
unui vocabular insolit (combinarea de termeni argotici, colocviali, abstracți etc.);

• dispariția rigorilor prozodice (versul liber, alternanța majusculă/ minusculă la început de vers).