Religia Budista

Religia budistă susține faptul că omul este captiv unui ciclu infinit moarte-
renaștere în funcție de karma acumulată în timpul vieții. Așadar, pentru
budiști există mai multe vieți, iar moartea nu este decât o etapă de trecere
între ele. Faptele bune sau rele săvârșite de ei într-o viață anterioară,
constituie karma ce se oglindește în starea materială și virtuțile vieții
actuale. Budiștii cred în reîncarnare, cred că trupul nu constituie decât vasul
în care se dezvoltă sămânța sufletului. În filosofia indiană ciclul nesfârșit
viață-moarte poartă numele "samsara".
Viata Anterioara
Echipa
Dumitru Andrei Cristian
Cucu Valeria Alexandra
Draghici Nicolae Flavius
Duta Vlad Alexandru
 Reincarnarea
• Dacă în religiile prebudiste ale Indiei sufletul (atman) constituia elementul trecerii de la o viață la alta prin reîncarnare, pentru
budism acest element este însăși "setea" (tanha) omului de pe patul de moarte. Neexistând un suflet etern, conexiunea între
un individ actual și unul dintr-o viață preexistentă nu este una de ordin fizic sau spiritual, ci una morală, pur karmică. Karma
 unui om este rezultatul faptei la fel ca în hinduism și se bazează pe stricta lege a condiționismului (Pratitya-samutpada)
conform căreia din orice fenomen trebuie să rezulte un altul. Consecința unei fapte comise în această viață nu se
materializează neapărat în viața imediat următoare, ea putând să se manifeste chiar în aceeași viață sau în existențe mult
mai îndepărtate. Cu toate acestea, nu fapta în sine determină karma, ci mai degrabă intenția de a o săvârși și atitudinea
celui care o comite. De exemplu, dacă un om are intenția să facă o anumită faptă, dar este împiedicat, această intenție va
influența karma acelei persoane, cu toate că fapta în sine nu a modificat cu nimic mediul înconjurător.
• Pentru a obține iluminarea, un budist trebuie să se detașeze de karma și de ciclul reîncarnărilor, deci trebuie să continue să
facă fapte bune, dar cu o atitudine detașată de rezultatul lor. El trebuie să renunțe la dorință (lobha), ignoranță (avijjā), poftă
(tanha), iluzie (moha), egocentrism sau credința într-un sine veșnic (attā) și ură (dosa)[14], să devină impersonal.
• În general se crede că nu există o altă metodă de a învinge karma decât pe Calea celor opt brațe. Cu toate acestea, în
câteva sutre Mahayana, cum ar fi Lotus Sutra, Angulimaliya Sutra și Nirvana Sutra, Buddha predică că doar citind, recitând
sau auzind sutre puternice cum sunt și cele sus-numite se șterge o mare cantitate a încărcăturii karmice.
 5 argumente ale celor care cred în reîncarnare

• Regresia hipnotică
• Discutabilă în ochii multora, regresia hipnotică este, poate, cea mai populară dovadă a reîncarnării. După cum se
poate intui şi din numele său, în cadrul acestei tehnici controversate, subiecţii sunt hipnotizaţi şi conduşi în trecut,
prin viaţa lor prezentă, în copilărie, şi tot îanpoi spre vremea de dinainte să se nască. Odată „ajunşi” acolo, sunt rugaţi
să descrie ce experimentează. În această stare de transă hipnotică subiecţii reuşesc de multe ori să relateze cu mare
exactitate detalii personale din ceea ce se presupune ca au fost vieţile lor trecute, detalii cum ar fi amplasarea
geografică, ocupaţia, nume ale rudelor şi alte amănunte pertinente corecte istoric şi cultural. Deşi în multe dintre
aceste cazuri subiecţii furnizează informaţii multiple şi consistente pe care, aparent, nu ar trebui să le cunoască, nicio
astfel de situaţie nu a fost acceptată ca o dovadă incontestabilă a reîncarnării, deoarece mereu se strecoară unele erori
printre relatările corecte, erori de natură să arunce o umbră de îndoială asupra întregii chestiuni. Mai mult, se pare că
există un fenomen denumit criptomnezie, care se manifestă prin tendinţa individului de a citi o carte sau a vedea un
film şi a asimila informaţiile astfel descoperite ca şi cum ele ar face parte din viaţa lui anterioară. Din acest motiv,
hipnoza regresivă este o metodă spectaculoasă de a explora existenţele trecute, însă una supusă discuţiilor.
 Amintiri din vieţi anterioare

• Doctorul Ian Stevenson, un psihiatru apreciat din statul american Virginia, care a decedat în 2007, la vârsta de 89
de ani, a început să studieze cazurile de copii cu amintiri conştiente ale vieţilor anterioare, cam când se afla în
pragul vârstei de 50 de ani. În cadrul acestor investigaţii, doctorul a studiat aproape trei mii de copii cu varste
între patru şi zece ani, constatând că în multe cazuri micuţii îşi aminteau identităţile lor din vieţile trecute,
precum şi detalii de context istoric şi geografic ale perioadelor invocate, detalii privitoare la rude din familiile
trecute, precum şi amănunte referitoare la momentul morţii. Mai mult, în urma răscolirilor, unii dintre micii
subiecţi s-au identificat atât de plenar cu vieţile lor anterioare, încât au insistat să fie apelaţi pe fostele lor nume,
chiar simţindu-se străini de familiile actuale şi devenind vădit deranjaţi când nu li s-a permis să mai „petreacă”
ceva timp cu rudele dinainte. Interesant la toate aceste amintiri este faptul că „pacienţii” nu au fost hipnotizaţi
sau „regresaţi” în vreun fel spre a accesa amintiri latente, ci au expus de la vârste foarte fragede informaţii
perfect conştientizate, în mod spontan, ale unor vieţi trecute. În timp ce toate aceste relatări şi înclinaţii tind să
devină neclare şi chiar să dispară odată cu anii, ele rămân între cele mai bune dovezi existente în sprijinul ideii
de reîncarnare.
Copii prea talentaţi
Se mai numesc şi prodigy şi sunt copii înzestraţi, care posedă un talent sau o
aptitudine deosebită – în general în domeniul ştiinţelor sau artelor. Aceşti copii
excelează şi avansează remarcabil într-o anumită sferă de activitate mai ales creativă,
depăşind cu mult posibilităţile tipice vârstei, precum şi pe majoritatea celorlalţi adepţi
sau practicanţi ai respectivului domeniu. Între exemplele potrivite în acest sens se
numără chiar cazul compozitorului austriac Wolfgang Amadeus Mozart, capabil să
compună partituri simple la varsta de patru ani şi simfonii întregi în adolescenţă. Un
alt exemplu este matematicianul Blaise Pascal, care a reuşit să pună bazele geometriei
proiective la varsta de 16 ani. În timp ce ştiinţa modernă atribuie aceste talente rare
unor simple reacţii chimice la nivel cerebral, ea nu reuşeşte să de lămuriri referitoare
la motivul pentru care sau la felul în care creierele acestor personaje au o configuraţie
diferită de ale celorlalţi. Să fie vorba despre vreo mutaţie genetică, sau de un amestec
dezoxiribonucleic extrem de rar? Şi daca e aşa, de ce nu se răsfrânge şi asupra
urmaşilor lor? Sau e oare posibil ca toţi aceşti oameni să îşi datoreze priceperea
neobişnuită tocmai faptului că au mai făcut şi înainte toate lucrurile la care se pricep
în viaţa curentă? Prin umare, este posibil ca un copil neobişnuit de talentat la
matematică să fi fost profesor de asmenea materie într-o viaţă anterioară? Sau era
Mozart un geniu al muzicii pentru că, după cum chiar el se pare că a pretins, a mai
fost muzician de multe ori înainte? Dacă traumele, amintirile, interesele şi
experienţele vieţilor anterioare par a se manifesta în cazul unor dintre vieţile curente,
atunci de ce nu s-ar putea întampla la fel cu talentele şi capacităţile trecute?
 Deja Vu

• Aşa cum probabil cei mai mulţi oameni ştiu, Deja Vu este un soi de al şaselea simţ prin care individul trăieşte senzaţia
repetiţiei unui eveniment (mare sau mic) pe care însă nu l-a mai trăit, cel puţin în viaţa curentă. De asemenea, fenomenul se
mai manifestă şi prin cuoaşterea inexplicabilă a planului unei clădiri sau al unui oraş, spre exemplu, de către o persoană
care nu a vizitat niciodata locul respectiv. Pentru unii, asemenea episoade şi deprinderi înseamnă reminiscenţe ale unei vieţi
anterioare, care au supravieţuit cumva procesului morţii şi renaşterii. Totuşi, ştiinţa insistă că asemenea experienţe sunt de
fapt similarităţi coincidenţiale între prezent şi un trecut asemănător dar uitat. Această idee se bucură fără îndoială de ceva
credit, pentru că s-a demonstrat în mod repetat că memoria este un mecanism uneori instabil şi fără reguli, capabil să
amăgească mintea în diverse feluri. Cu toate acestea, nici chiar o similaritate de locuri şi întâmplări nu poate explica, de
exemplu, cum reuşeşte o persoană să descrie şi să numească corect un labirint de străduţe dintr-o localitate unde se află în
premieră. Nu există o logică foarte clară nici pentru capacitatea unor oameni de a şti exact dispunerea camerelor într-o casă
nevizitată înainte. Similarităţile, şansele de potrivire, sau ghicitul au procentajul lor în acest context, însă unele relatări sunt
atât de precise şi de stufoase încât fac din reîncarnare cel puţin o posibilă pistă de urmărit în încercarea de a găsi o
explicaţie.
 Semne din naştere

• Dar dr. Stevenson nu s-a oprit aici cu cercetările. Tot el a descoperit încă o caracteristică cel puţin
interesantă menită să confirme teoria reîncarnării. La mulţi dintre aceiaşi copii cu amintiri din vieţi trecute
a constatat prezenţa surprinzătoare a unor semne din naştere pe trupuri în zone ce corespundeau exact cu
răni fatale care le-au fost produse în momentul morţii. Un exemplu în acest sens este al unui baieţel turc
de 11 ani, care îşi amintea că a murit fiind împuşcat în cap accidental de un vecin în încarnarea anterioară.
Surprinzător, copilul să născuse cu urechea dreaptă puternic deformată, care imita destul de fidel ranile
decedatului, un fapt confirmat mai târziu de registre medicale şi chiar de fotografii obţinute cu greu de dr.
Stevenson în timpul investigărilor. Iar cazul nu este unul izolat între cele cercetate de psihiatru; semne pe
piele şi chiar degete lipsă au putut fi asociate cu răniri suferite în vieţile trecute de micii pacienţi. Într-un
caz, doctorul a descoperit chiar semne din naştere care se potriveau cu intrarea şi ieşirea unui glonte din
capul unui subiect ucis prin împuşcare. Şansele ca ceva de acest fel să se întâmple accidental sunt infime,
iar dr. Stevenson deţine un număr de asemenea cazuri în registrele sale.