Sunteți pe pagina 1din 17

Grafuri Hamiltoniene

Autori Coordonator
Pirlog Alina Andreea Prof. Popescu Luminita
Avram Alexandru
Elemente introductive in teoria grafurilor

Definitia 1
Numim graf o pereche ordonată de mulţimi,
notată G=(X,U), unde X este o mulţime
finită şi nevidă de elemente numite vârfuri ,
iar U este o mulţime de perechi (ordonate
sau neordonate) de elemente din X numite
muchii (dacă sunt perechi neordonate) sau
arce (dacă sunt perechi ordonate). În primul
caz, graful se numeşte neorientat, altfel
acesta este orientat.
Graf orientat Graf neorientat
C. Putem reprezenta geometric un graf, reprezentând
fiecare vârf al grafului cu un punct in plan, iar arcele
dintre vârfuri vor fi reprezentate printr-un segment de
curba care are ca extremităţi vârfurile arcului. Sensul
de parcurgere, de la vârful iniţial la cel final, poate fi
reprezentat cu ajutorul unei sageţi.
D. Putem folosi o reprezentare geometrică în care
vârfurile sunt reprezentate de două ori, în două
şiruri paralele, de la fiecare vârf din unul din şiruri
plecând săgeţi spre vârfurile cu care formează arce
în care el este pe prima poziţie, de pe al doilea şir
(reprezentarea prin corespondenţă).
Ce este un ciclu hamiltonian?
Se numeşte lanţ Hamiltonian, un lanţ
care vizitează fiecare vârf al grafului
exact o singură dată. Dacă există o
muchie între vârfurile de început si sfârşit
ale unui lanţ Hamiltonian, atunci lanţul
formează un ciclu Hamiltonian.
Hamilton a patentat un joc (Jocul Icosian
), bazat pe priceperea de a găsi un astfel
de ciclu.
Un exemplu de problemă: Călătoie în jurul lumii;

Fie 20 de oraşe: a, b, c, ..., t, reprezentate


de vârfurile unui dodecaedru regulat
( poliedru cu douăsprezece feţe în formă
de pentagon, şi 20 de vârfuri). Problema
pusă este: Cum putem vizita fiecare oraş
exact o singură dată, şi să ne întoarcem
din vârful în care am plecat, călătorind pe
muchiile dodecaedrului?
Condiţii suficiente de hamiltonritate a
unui graf simplu
Dirac:
Fie G = (V, E) un graf simplu, cu un
număr de vârfuri n ≥ 3, cu proprietatea că
orice vârf x din graf are gradul mai mare
sau egal cu n/2, atunci graful este
hamiltonian.
Ore:
Fie G = (V, E), un graf simplu, cu un
număr de vârfuri n ≥ 3. Daca pentru
oricare v, w vârfuri neadiacente din
graful G avem d(v) + d(w) ≥ n, atunci G
este un graf Hamiltonian
Graful determinat de mersul piesei de cal pe o tablă de joc

Graful determinat de mersul piesei de cal,


Knights Tour Graph (sau KTG), este un
graf în care sunt evidenţiate toate mutările
posibile ale piesei de cal pe o tablă de şah,
unde fiecare camp al tablei este reprezentat
de un nod al grafului, iar muchia între două
noduri indică faptul ca piessa poate fi
mutată între cele două câmpuri
Tehnica Backtracking
Pentru a găsi circuitele hamiltoniene ce pornesc
din nodul etichetat cu 1 ne vom folosi de o
stivă.

De la nodul 1 la nodul 2 există drum, deci se urcă în stivă:

Nodul 2 se mai găseşte în stivă, deci nu este acceptat:

De la nodul 2 la nodul 3 există drum, prin nodul 3 nu s-a mai trecut, nodul 3 este acceptat:

Algoritmul continuă în acest mod până se ajunge în acest mod la nivelul 1, caz în care algoritmul se încheie.

S-ar putea să vă placă și