1.

Pe deasupra orașului Iași, la altitudinea h = 200 m, zboară în același timp, pe aceeași direcție și
cu aceeași viteză două drone identice. În câte cazuri distincte puteți reprezenta grafic situația
descrisă mai sus? Cum estimați șansele ca dronele să se ciocnească în zbor?

a) Semnificative
b) Reduse
c) Nu avem date suficiente pentru a trage o concluzie.

Rezolvare:
Direcția a fost definită la curs ca o dreaptă din spațiu și toate dreptele paralele cu aceasta.
Deoarece viteza este un vector, iar enunțul problemei ne oferă informații despre modul,
direcție dar nu și despre sens, e necesar să apelăm la un desen și să considerăm toate cazurile
posibile. Vom privi situația în două moduri:

A) Dintr-o parte

Cele două drone, figurate cu roșu și albastru, zboară paralel cu solul (h = 200m), pe o direcție
comună (linia punctată). Se pot deplasa ambele în același sens, spre dreapta sau spre stânga –
cazurile A1 și A2 – sau în sensuri opuse, situațiile A3 și A4.

B) De deasupra

Pentru fiecare din situațiile anterioare există variantele ca dronele să se deplaseze pe aceeași
dreaptă sau pe două drepte paralele distincte. Cazurile pot fi deosebite doar privind de sus.
 Având viteze identice în modul, dronele se pot ciocni doar dacă se deplasează una spre
cealaltă, pe aceeași dreaptă. Șansele de ciocnire sunt reduse.

2.Considerăm o cameră cu încălzire în pardoseală. În interiorul camerei, vom presupune că

temperatura variază doar în funcție de înălțimea față de podea și nu depinde de poziția în plan
orizontal.
i. Propuneți o expresie pentru temperatura T, ca funcție de coordonatele spațiale, și
calculați gradientul temperaturii.
ii. Figurați rezultatul (gradientul) pe un desen. Este posibil să realizăm desenul fără a efectua
calculele?

Rezolvare:

Alegem axa z pe verticală, cu sensul pozitiv de parcurgere în sus, iar nivelul pardoselii
corespunzător valorii z = 0. Temperatura T ca funcție de poziție este, la modul general, o funcție
de trei variabile, adică 𝑇 = 𝑇(𝑥, 𝑦, 𝑧). Datele problemei ne spun că temperatura depinde doar de
înălțime și este aceeași în toate punctele unui plan pentru care z = const, prin urmare putem scrie
că 𝑇 = 𝑇(𝑧). Va trebui să calculăm (vezi expresia gradientului la curs):
𝜕𝑇 𝜕𝑇
⃗⃗ 𝜕𝑇 = 𝑘
∇𝑇 = 𝑔𝑟𝑎𝑑 𝑇 = 𝑖⃗ 𝜕𝑥 +𝑗⃗ 𝜕𝑦 +𝑘 ⃗⃗ 𝜕𝑇, unde derivatele parțiale după direcțiile x și y sunt,
𝜕𝑧 𝜕𝑧
evident, nule.
 Pentru a putea efectua calculul este necesar să dăm o formă funcției 𝑇(𝑧). Putem alege
orice expresie dorim, singura condiție este ca temperatura să scadă cu înălțimea. Ca exemplu,
fie:
𝑇(𝑧) = 𝑇𝑚𝑎𝑥 − 𝐴𝑧
unde Tmax este o constantă reprezentând temperatura la nivelul pardoselii (z = 0), iar A este o altă
constantă, obligatoriu pozitivă, A > 0. Funcția este definită pentru valori pozitive ale lui z. Dacă
mărimile din expresia de mai sus sunt toate exprimate în unități SI, reiese ușor că temperatura
scade la fiecare metru cu |A| grade, unde |A| este valoarea numerică (fără unitatea de măsură)
a lui A. Putem da valori concrete pentru Tmax și A, dar deocamdată vom face calculul folosind
expresia generală.
𝜕𝑇
Avem: 𝜕𝑧 = −𝐴, unde derivata parțială se calculează după regulile de la curs și se reduce,
de fapt, la calcularea unei derivate obișnuite a unei funcții de o singură variabilă z.
𝜕𝑇
⃗⃗ = −𝐴𝑘
Prin urmare, 𝑔𝑟𝑎𝑑 𝑇 = 𝑘 ⃗⃗ . Gradientul temperaturii este un vector orientat, în
𝜕𝑧
orice punct din cameră, în sensul negativ al axei verticale Oz (amintim că A > 0), de modul A. Îl
putem reprezenta grafic foarte ușor.
Din definiția gradientului de la curs, știm că el indică direcția din spațiu și sensul după care
o mărime scalară prezintă cea mai puternică creștere. Prin urmare, dacă temperatura scade cu
înălțimea și nu variază după x și y, cea mai rapidă creștere va fi înregistrată, în mod evident, la o
deplasare în sensul negativ al axei Oz. Putem figura direct pe desen acest lucru, iar rezultatul este
identic cu cel dedus prin calcul.
Tema 2.1: Considerați o altă expresie care să descrie variația T(z), la alegere (exponențială,
logaritmică, invers proporțional cu înălțimea ș.a.). Nu uitați că trebuie să descrie o scădere a lui
T la creșterea lui z. Calculați din nou gradientul și verificați că rezultatul este, ca reprezentare
grafică, identic cu cel din exercițiul rezolvat.
Tema 2.2: Considerați, de data aceasta, o sursă de căldură plasată în colțul unei camere.
Temperatura scade pe măsură ce ne depărtăm de sursă și depinde doar de distanța până la
aceasta, indiferent de direcție.

a) Fără a face vreun calcul, desenați gradientul temperaturii în câteva puncte din încăpere.
b) Stabiliți ce formă doriți pentru expresia temperaturii în funcție de poziție, calculați
gradientul și comparați rezultatul cu ce ați desenat deja. Reies aceleași direcție și sens?
Ce puteți spune despre modul?

Indiciu: pentru simplitate, considerați problema în doar două dimensiuni, de exemplu în planul
xOy, și alegeți convenabil coordonatele sursei. De asemenea, ar trebui cunoscută expresia pentru
distanța dintre două puncte în plan, în coordonate carteziene.

Tema 3: Calculați ∇𝑟, ∇ × 𝑟⃗, ∇ ∙ 𝑟⃗.

Indicații: cine este 𝑟⃗ și expresia sa sunt date în curs, la fel ca restul formulelor necesare.

Tema 4: Fie un sistem de N particule ce pot interacționa între ele. Care este suma tuturor acestor
forțe, numite și forțe interne? Ce principiu/lege folosim pentru a ajunge ușor la rezultat?

5. Considerăm aruncarea în plan vertical a unui obiect cu o viteză inițială cunoscută, fără
accelerație, dintr-o poziție inițială oarecare și sub un unghi oarecare (vezi figura). Ne aflăm,
evident, în câmpul gravitațional terestru. Vom presupune absența frecărilor.
 i. Identificați tipul de mișcare după fiecare dintre direcții.
ii. Care va fi ecuația traiectoriei?
Rezolvare: Pe verticală avem o mișcare uniform accelerată, 𝑔⃗ = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡, în timp ce pe orizontală
vom avea o mișcare rectilinie uniformă (viteza inițială v0x se păstrează constantă în absența
frecărilor). Ambele cazuri au fost analizate la curs (vezi cinematica). Putem scrie direct:
𝑡2
𝑧(𝑡) = −𝑔 + 𝑣0𝑧 𝑡 + 𝑧0 (1)
2

𝑥(𝑡) = 𝑣0𝑥 𝑡 + 𝑥0 (2)

Atenție la semnul din fața lui g – accelerația gravitațională este îndreptată în sensul
negativ al axei Oz.

În situația noastră, ecuația traiectoriei va fi o relație de tipul 𝑧 = 𝑧(𝑥) sau, echivalent,

𝑓(𝑥, 𝑧) = 0. Pentru a o obține, după determinarea legilor de mișcare 𝑥 = 𝑥(𝑡) și 𝑧 = 𝑧(𝑡) va
trebui apoi să eliminăm timpul din cele două expresii. La curs, am procedat în acest mod în studiul
compunerii a două oscilații armonice perpendiculare.
În cazul de față, vom scoate timpul t din relația (2) și îl înlocuim în (1).
Tema 5:
a) Duceți calculul până la capăt și găsiți expresia 𝑧 = 𝑧(𝑥). Aranjați-o astfel încât să aveți o
serie de termeni grupați după puterile lui x. Ar trebui să obțineți o ecuație cunoscută de
la matematică.
b) Desenați traiectoria. Desenul nu trebuie să fie precis (nu lucrați cu valori numerice), dar
curba figurată trebuie să fie corectă ca formă, orientare etc.
c) Determinați înălțimea maximă la care ajunge corpul, zmax. Indicație: este o problemă de
extremum al unei funcții de o variabilă.

6. Figurați în coordonate (t,x), pe același desen, două oscilații armonice cu faza inițială nulă și
frecvențele aflate în relația 𝜈1 = 2𝜈2 . Presupuneți că amplitudinile sunt identice. Etichetați
corect cele două curbe și încercați să realizați desenul cât mai corect. Realizați un al doilea desen,
𝜋
pentru care modificați faza inițială a oscilației 1 din zero în 2 .

Rezolvare: Informația din text, 𝜈1 = 2𝜈2 , este echivalentă cu 𝜔1 = 2𝜔2 deoarece 𝜔 = 2𝜋𝜈 (vezi
cursul). Cele două oscilații armonice se pot scrie ca 𝑥1 (𝑡) = 𝐴 sin(2𝜔2 𝑡) și 𝑥2 (𝑡) = 𝐴 sin(𝜔2 𝑡).
Putem alege, la fel de bine, expresii care să conțină cos. Frecvență dublă înseamnă de două ori
mai multe oscilații în același interval de timp, deci oscilatorul 1 este mai rapid. Observăm că
ambele oscilații pleacă din zero la momentul t = 0, prin urmare desenul va arăta ca în figură:
 A

-A

𝜋
Pentru al doilea caz, avem 𝑥1 (𝑡) = 𝐴 sin(2𝜔2 𝑡 + 2 ). Oscilația 1 nu pleacă din zero la
momentul inițial, ci 𝑥1 (0) = 𝐴, iar noul rezultat este afișat mai jos:

7. Am văzut la curs că expresia 𝑈(ℎ) = 𝑚𝑔ℎ pentru energia potențială gravitațională în câmpul
terestru este o aproximație valabilă la altitudini mici comparativ cu raza planetei. La ce altitudine
valoarea aproximativă diferă de cea exactă cu 10% ?
Rezolvare: Din curs:
𝐺𝑚𝑝 𝑟−𝑅𝑃 𝑅𝑃
𝑈(𝑟) = 𝑚𝑅𝑃 2 = 𝑚𝑔ℎ ≈ 𝑚𝑔ℎ = 𝑈(ℎ),
𝑅𝑃 2 𝑟𝑅𝑃 𝑟

unde r = RP + h este distanța față de centrul planetei, iar h este înălțimea deasupra suprafeței.
Prin urmare, expresia exactă este:
 𝑅𝑃 𝑅𝑃
𝑈(𝑟) = 𝑚𝑔ℎ = 𝑚𝑔ℎ
𝑟 𝑅𝑃 + ℎ
Expresia aproximativă este:

𝑈(𝑟) = 𝑚𝑔ℎ
Se observă că valoarea aproximativă este mai mare decât cea exactă. Diferența dintre ele
este:
𝑅𝑃 ℎ
Δ𝑈(ℎ) = 𝑚𝑔ℎ − 𝑚𝑔ℎ = 𝑚𝑔ℎ
𝑅𝑃 + ℎ 𝑅𝑃 + ℎ
Dacă diferența aceasta este 10% din valoarea precisă, asta înseamnă:
ℎ 10 𝑅𝑃
𝑚𝑔ℎ = 𝑚𝑔ℎ
𝑅𝑃 + ℎ 100 𝑅𝑃 + ℎ
𝑅𝑃
Rezultă că ℎ = sau aproximativ 636 km.
10

8. Printr-o lentilă divergentă, imaginea unui obiect plasat între focarul obiect și lentilă este:
A. Virtuală, dreaptă, mai mică decât obiectul
B. Virtuală, dreaptă, mai mare decât obiectul
C. Reală, răsturnată, mai mare decât obiectul
D. Virtuală, răsturnată, mai mare decât obiectul
Rezolvare: Din curs știm că este suficient să găsim imaginea extremităților obiectului. Obiectul se
consideră, de regulă, cu unul din capete pe axul principal, imaginea acelui punct aflându-se și ea
pe axul principal. Pentru cealaltă extremitate avem nevoie să desenăm mersul a două raze care
pleacă din punctul respectiv și să găsim intersecția lor (sau a prelungirilor lor).
Prin lentila divergentă:

 Raza care trece prin centrul lentilei nu este deviată.

  Raza ce se îndreaptă către focarul imagine iese din lentilă paralel cu axul optic principal.

Imaginea se formează la intersecția prelungirilor și este virtuală, dreaptă, mai mică decât
obiectul. Răspuns corect varianta A.

Tema 8. Desenați imaginea, printr-o lentilă divergentă, a unui obiect plasat înainte de focar.
Caracterizați imaginea.