Modelul de referință OSI

Modelul de referent OSI este primul model

introdus in retelele de comunicație.  Deși există si
alte modele de rețele, cei mai mulți producători de
rețele iși relationează produsele cu Modelul de
referință  OSI,  mai ales atunci cînd doresc să facă
cunoscut utilizatorilor modul de folosire. Îl consideră
cel mai bun  în instruirea oamenilor pentru a putea
trimite si primi informație în cadrul unei
rețele. Modelul de referința  OSI permite
utilizatorilor să sesizeze funcțiile rețelei pentru
fiecare nivel in parte.  Această e o metodă de a arăta
cum circulă informatia de-a lungul unei rețele.
Explică cum informațiile sau datele circula de la
programele de aplicații, prin mediul de transmisie
pînă la alte programe de aplicații aflate pe un alt
calculator ce se gaseste in rețea .
 Nivelele OSI
Nivelul Fizic
7 Aplicaţie Nivelul Fizic se ocupă cu
6 Prezentare transmiterea fizică a bitilor in
5 Sesiune
rețea. Standardul se ocupă cu
nivelul electric al semnalului in
4 Transport
cablul de legatură cu
3 Reţea caracteristicile electrice si
2 Legătură de date magnetice ale cablului de
1 Fizic legatură si ale elementelor de
conectare si instalare a rețelei.
 Nivelele OSI
Nivelul Legaturi de Date
7 Aplicaţie Nivelul Legături de Date are rolul de
6 Prezentare a imparti fluxul de date in blocuri si
verifica daca blocurile au ajuns corect la
5 Sesiune destinatar, iar destinatarul verifica tot la
4 Transport acest nivel daca datele au ajuns corect
astfel incit nivele superioare sa nu se
3 Reţea
ocupe de integritatea datelor. Nivelul
2 Legătură de date fizic nu se ocupa de date ci de biti. Din
această cauză acest nivel trebuie sa
1 Fizic
sesizeze că un pachet a ajuns cu erori și
să ceară retransmiterea sa nivelului de
prelucrare de date partener.
 Nivelele OSI
Nivelul de Rețea
7 Aplicaţie Nivelul de Rețea se ocupă cu același
6 Prezentare lucru ca și nivelul anterior doar că
pentru comunicarea între rețele.Adică
5 Sesiune se ocupă de transmisia pachetelor între
4 Transport diferite rețele punînd la începutul
fiecarui pachet informații de control și
3 Reţea
bineînțeles de adresare.Tot acest nivel
2 Legătură de date se ocupă și cu routarea pachetelor între
1 Fizic rețele diferite și de viteze oarecare.
 Nivelele OSI
Nivelul de Transport
7 Aplicaţie
Nivelul de Transport primeste datele de la
6 Prezentare nivelul de Sesiune, le imparte in pachete
de dimensiuni acceptate de nivele
5 Sesiune inferioare si gestioneaza transmiterea si
refacerea lor la destinatar. Acest nivel va fi
4 Transport
cel care va determina tipurile de servicii
3 Reţea oferite nivelului de sesiune si implicit
utilizatorului. Există două tipuri de
2 Legătură de date servicii oferite unul punct-la-punct
(orientat conexiune) , în care mesajele
1 Fizic
ajung la utilizator in ordinea transmiterii
lor si un serviciu (orientat pachet) în care
nu se garantează ordinea sosirii mesajelor.
 Nivelele OSI
Nivelul Sesiune
7 Aplicaţie
După cum spune chiar numele său,
6 Prezentare nivelul Sesiune stabileşte,
gestionează şi finalizează sesiunile de
5 Sesiune
comunicaţie între aplicaţii. Prin
4 Transport sesiune se înţelege dialogul între două
sau mai multe entităţi. Altfel spus,
3 Reţea nivelul Sesiune este responsabil de
2 Legătură de date crearea conexiunilor, de sincronizarea
şi menţinerea lor şi de întreruperea
1 Fizic acestora. În plus, acest nivel oferă
garanţii în ceea ce priveşte expedierea
datelor, clase de servicii şi raportarea
erorilor.
 Nivelele OSI
Nivelul Prezentare
7 Aplicaţie Nivelul Prezentare se va ocupa
6 Prezentare cu acceptarea corectitudinii
5 Sesiune mesajelor din punct de vedere
semantic si sintactic. Este util
4 Transport
acest serviciu atunci cind se face
3 Reţea legatura intre calculatoare ce
2 Legătură de date folosesc diferite coduri de
1 Fizic
reprezentare a datelor(de ex.
ASCII si EBCDIC).
 Nivelele OSI
Nivelul Aplicație
7 Aplicaţie Nivelul Aplicaţie permite programelor
de aplicaţii să acceseze servicii de reţea
6 Prezentare precum accesul la baze de date, emailul
5 Sesiune şi transferul de fişiere prin FTP.
Nivelul Aplicaţie identifică şi stabileşte
4 Transport
disponibilitatea partenerului de
3 Reţea comunicaţie, sincronizează aplicaţiile
2 Legătură de date între ele şi stabileşte procedurile pentru
controlul integrităţii datelor şi erorilor.
1 Fizic De asemenea identifică dacă există
suficiente resurse pentru a sprijini
comunicaţia între parteneri.
Modelul de referință TCP/IP
În prezent, TCP/IP este folosit în multe scopuri,
nu doar pentru Internet. De exemplu, intranet-
urile sunt construite de cele mai multe ori
folosind protocoalele TCP/IP. În astfel de medii
de lucru, TCP/IP poate oferi avantaje
semnificative faţă de alte protocoale. Un astfel
de avantaj este că TCP/IP funcţionează pe o
mare varietate de maşini şi sisteme de operare.
Astfel, folosid TCP/IP, se poate construi rapid şi
uşor o reţea eterogenă. O astfel de reţea poate
conţine calculatoarele Macintosh, compatibile
IBM, staţii SPARC, maşini MIPS şi aşa mai
departe. Fiecare dintre aceste maşini poate
comunica cu celelalte folosind o suită de
protocoale comună. Din acest motiv, din
momentul în care a apărut, în anii '70, şi pînă
acum, TCP/IP a rămas extrem de popular.
Nivelele TCP/IP
Nivelul Aplicație
 Nivelul Aplicaţie se ocupă cu protocoalele
de nivel înalt,  codificarea si controlul
dialogului, împachetarea datelor si
trimiterea lor la urmatoarele niveluri.
Nivelul Aplicaţie conţine următoarele
protocoale de nivel înalt:
 Transfer de fişiere: TFTP, FTP şi NFS
 E-mail: SMTP
 Remote: telnet, rlogin
 Managementul de reţele: SNMP
 Managementul de nume: DNS
 HTTP
Nivelele TCP/IP
Nivelul Transport
 Nivelul Transport asigură conexiunea
logică dintre calculatorul sursă şi
calculatorul destinaţie, fluxul de date si
corecţia erorilor. Nivelul transport
include protocoale TCP şi UDP. TCP este
un protocol orientat pe conexiune care
permite ca un flux de octeţi trimişi de la
un calculator să ajungă fără erori pe
orice alt calculator din Internet. UDP
este un protocol nesigur, destinat pentru
aplicaţii care trebuie să interogheze
rapid, fara retrimiterea pachetelor
eronate. UDP este folosit în aplicaţiile de
transmisii video sau audio si aplicatii
client-server.
Nivelele TCP/IP
Nivelul Internet
 Nivelul Internet are scopul de a găsi
cel mai optim traseu prin care poate
trimite pachetele. Protocoalele care
lucrează la nivelul Internet din
modelul TCP/IP sunt:
 IP (Internet Protocol)
 ICMP (Internet Control Message
Protocol)
 ARP (Address Resolution Protocol)
 RARP (Reverse Address Resolution
Protocol)
Nivelele TCP/IP
Nivelul Internet
 Nivelul Internet are scopul de a găsi
cel mai optim traseu prin care poate
trimite pachetele. Protocoalele care
lucrează la nivelul Internet din
modelul TCP/IP sunt:
 IP (Internet Protocol)
 ICMP (Internet Control Message
Protocol)
 ARP (Address Resolution Protocol)
 RARP (Reverse Address Resolution
Protocol)
 Adresarea IP
Pentru orice comunicare in reţea trebuie să existe un mecanism de adresare şi
de recunoaştere unică a calculatoarelor conectate. De obicei adresa este
numerică. La proiectarea protocolului IP sa impus utilizarea unui mecanism de
adresare care să identifice unic fiecare discpozitiv gazdă din reţea. Versiunea 4 a
protocolului IP foloseşte o adresă binară pe 32 de biţi.Astfel se pot adresa
4.294.967.296 locaţii IP, un număr considerat suficient de mare la momentul
proiectării protocolului, dar datorită gestionării ineficiente a spaţiului de
adrese, s-a impus găsire unor mecanisme sau arhitecturi de reţea care să
imbunătăţească gestionarea spaţiului de adrese.Astfel au apărut subreţelele şi
alte mecanisme de adresare (care vor fi tratate ulterior), iar in viitorul apropiat
se va implementa o nouă versiune a protocolului IP v6 care va permite, printer
altele, adresarea pe 128 de biţi. Adresele IP sunt reprezentate in format zecimal
cu punct, adică cei 32 de biţi sunt grupaţi in 4 octeţi (4x8 biţi) iar fiecare octet
este reprezentat in zecimal, iar grupele sunt delimitate cu punct.
 Clase IP

Clasa A este gândită pentru reţele de dimensiuni mari.

Primul octet din adresa IP este folosit pentru desemnarea
reţelei, ceilalţi 3 sunt pentru partea de gazde. Primul bit din
adresa de clasă A este întotdeauna 0. Ca atare, adresele se întind
în domeniul 00000000 – 01111111 (binar), adică între 0 şi 127.
Adresele 0 şi 1271 sunt rezervate şi nu pot fi folosite, ca atare
rămân doar adresele 1-126 pe parte de reţea. Într-o astfel de reţea
pot exista 16777214 gazde.
 Clase IP

Clasa de adrese B a fost gândită pentru reţele de dimensiuni

moderate. Primii doi octeţi dintr-o asemenea adresă sunt
folosiţi pentru desemnarea reţelei, iar ceilalţi doi sunt folosiţi
pentru adresele de gazdă de pe fiecare reţea în parte.
Primii doi biţi ai primului octet al unei adrese de tip B sunt
întotdeauna 10. Ceilalţi biţi pot avea valori 0 sau 1. Prima adresă
de reţea care se poate folosi începe deci cu 10000000 (zecimal
128) . Cel mai mare număr de reţea care aparţine clasei B este
10111111 (zecimal 191). Orice valoare aflată între aceste extreme
este de clasă B. Pe o astfel de reţea se pot afla 65534 gazde.
 Clase IP

Spaţiul de adrese de clasă C este cel mai des

folosit, gândit a suporta maxim 254 de gazde. O
atfel de adresă începe cu biţii 110. Cel mai mic
octet care poate fi reprezentat în acest mod este
11000000 (zecimal 192), cel mai mare este 11011111
(zecimal 223).
 O critică a modelului şi protocoalelor
OSI
Nici modelul şi protocoalele OSI şi nici modelul şi
protocoalele TCP/IP nu sunt perfecte.
Să vedem mai întâi prima problemă: ratarea momentului.
Momentul la care se stabileşte un standard este absolut critic
pentru succesul acestuia. Există o teorie asupra standardelor
care se numeşte Apocalipsa celor doi elefanţi
 O critică a modelului şi protocoalelor
OSI
Această figură arată volumul de activitate desfăşurată în jurul unui
subiect nou. Când subiectul este lansat, are loc o explozie a activităţii
de cercetare sub formă de discuţii, articole şi întâlniri. După un timp,
cercetarea se reduce foarte mult, subiectul este descoperit de
companii şi piaţa cunoaşte un val de investiţii de miliarde de dolari.
Este esenţial ca standardele să fie definite în intervalul dintre cei doi
„elefanţi". Dacă ele sunt de­finite prea devreme, înainte să se încheie
cercetarea, atunci subiectul poate să nu fie încă destul de bine
înţeles, ceea ce conduce la standarde proaste. Dacă ele sunt definite
prea târziu, atunci probabil că atât de multe firme au făcut deja
investiţii majore realizând lucrurile altfel, încât standardele sunt
efectiv ignorate. Când a apărut OSI, firmele nu au mai vrut, decât
forţate, să sprijine o a doua stivă de protocoale şi prin urmare, n-au
apărut nici un fel de oferte iniţiale din partea lor. Fiecare firmă
aştepta să înceapă celelalte firme, aşa că până la urmă n-a mai
început nici o firmă şi fenomenul OSI nu s-a mai produs niciodată.
 O critică a modelului şi protocoalelor
OSI
Al doilea motiv penlru care OSI n-a prins niciodată este că atât
modelul cât şi protocoalele au defecte. Opţiunea pentru şapte
niveluri a fost mai mult politică decât tehnică şi două dintre
nive­luri (sesiune şi prezentare) sunt aproape goale, în timp ce
alte două (legătura de date şi reţea) sunt prea aglomerate.
Modelul OSI, alături de protocoalele şi definiţiile de servicii
asociate, este extraordinar de com­plex. Atunci când sunt puse
unul peste altul, standardele tipărite au o grosime de câţiva zeci
de cen­timetri. Standardele sunt, de asemenea, dificil de
implementat şi ineficiente în funcţionar
Dată fiind enorma complexitate a modelului şi a protocoalelor,
nu este de mirare în faptul că implementările iniţiale erau
uriaşe, greoaie şi ineficiente. Nu a trecut mult şi lumea a asociat
„OSI" cu „calitate slabă."
O critica a modelului de referinţă TCP/IP
Modelul şi protocoalele TCP/IP au şi ele problemele lor. Mat întâi,
modelul nu face o distincţie clară între conceptele de serviciu,
interfaţă şi protocol. O practică recomandabilă în ingineria pro­
gramării este să se facă diferenţa între specificaţie şi implementare,
ceea ce OSI face cu multă aten­ţie, pe când TCP/IP nu face. De
aceea, modelul TCP/IP nu este un ghid prea bun de proiectare a
reţelelor noi folosind tehnologii noi.
În al doilea rând, modelul TCP/IP nu este deloc general şi nu este
aproape deloc potrivit pentru descrierea altor stive de protocoale
în afara celei TCP/IP. De exemplu, descrierea Bluetooth folo­sind
modelul TCP/IP ar fi aproape imposibilă. Pentru a rezuma, în
pofida acestor probleme, modelul OSI (mai puţin nivelurile
sesiune şi pre­zentare) s-a dovedit a fi excepţional de util pentru a
discuta reţelele de calculatoare. Din contră, pro­tocoalele OSI nu au
devenit populare. Pentru TCP/IP este adevărată afirmaţia inversă:
modelul este practic inexistent, dar protocoalele sunt larg utilizate.
O comparaţie între modelele de referinţă OSI
şi TCP

O comparaţie între modelele de

referinţă OSI şi TCP

Modelele de referinţa OSI şi TCP/IP au multe lucruri în comun.

Amândouă se bazează pe conceptul unei stive de protocoale
independente. De exemplu, în ambele modele, nivelurile până la
nivelul transport inclusiv sunt necesare pentru a pune la dispoziţia
proceselor care doresc să comunice un serviciu de transport capăt-la-
capăt independent de reţea.
O comparaţie între modelele de referinţă OSI
şi TCP
In pofida acestor similitudini fundamentale, între cele două
modele există şi multe deosebiri.
Modelul de referinţă OSI a fost conceput înainte să fie
inventate protocoalele corespunzătoare. Ordinea respectivă
semnifică faptul că modelul nu a fost orientat către un set specific
de protocoale, fiind prin urmare destul de general. Reversul este
că proiectanţii nu au avut multă experienţă în ceea ce priveşte
acest subiect şi nu au avut o idee coerentă despre împărţirea
funcţiilor pe niveluri. In ceea ce priveşte TCP/IP, lucrurile stau
exact pe dos: mai întâi au apărut protocoalele, iar modelul a fost
de fapt doar o descriere a protocoalelor existente. Cu protocoalele
respective nu era nici o pro­blemă: ele se potriveau perfect cu
modelul. Singurul necaz era că modelul nu se potrivea cu nici o
altă stivă de protocoale. Prin urmare, modelul nu a fost prea util
pentru a descrie alte reţele non-TCP/lP.
O comparaţie între modelele de referinţă OSI
şi TCP
O altă deosebire priveşte subiectul comunicaţiei fără
conexiuni faţă de cel al comunicaţiei orienta­tă pe conexiuni.
Modelul OSI suportă ambele tipuri de comunicaţii la nivelul
reţea, dar numai comunicaţii orientate pe conexiuni în nivelul
transport, unde acest fapt are importanţă (pentru că serviciul de
transport este vizibil utilizatorilor). Modelul TCP/IP are numai
un mod (fără conexiuni) la nivelul reţea, dar suportă ambele
moduri la nivelul transport, ceea ce lasă utilizatorilor
posibilitatea alegerii. Această alegere este importantă în mod
special pentru protocoale întrebare-răspuns simple.