Nivelul Rețea al modelului de

referința OSI
 Rolul nivelului rețea
1. Adresare pe care se bazează echipamentele pentru
a determina care este destinaţia datelor transmise.
2. Interconectarea rețelelor cu arhitecturi diferite.
3. Dirijarea-fluxul de date sa fie astfel dirijat încat să se
evite aglomerarea anumitor zone ale rețelei
(congestionare ).
4. Fragmentarea si reasamblarea informație.
 Ce este o adresa IP?
Adresă IP reprezintă un identificator al unui
calculator sau dispozitiv dintr-o rețea TCP/IP.
Rețelele care utilizează suita de protocoale
TCP/IP routează mesajele (pachetele) pe baza
adresei IP de destinatie.
-reprezintă un număr de 32 de biți în format
binar împarțiți în 4 octeți.
-este alcătuit din partea de host și partea de
rețea.
Clasele IP
Clasa A -0nnnnnnn.hhhhhhhh.hhhhhhhh.hhhhhhhh
·         Primul bit 0; 7 biți pt. ID-ul de rețea; 24 biti pt.
ID-ul de gazda
·         Primul octet: 0 - 127
Clasa B -10nnnnnn.nnnnnnnn.hhhhhhhh.hhhhhhhh
·         Primii doi biți 10; 14  biți pt. ID-ul de rețea; 16
biți pt. ID-ul de gazda
·         Primul octet: 128 - 191
Clasa C -110nnnnn.nnnnnnnn.nnnnnnnn.hhhhhhhh
·         Primii trei biți 110; 21 biți pt. ID-ul de rețea; 8 biți
pt. ID-ul de gazda
·         Primul octet: 192 - 223
 Masca de subrețea

Imparțirea adreselor IP este facuta folosind o mască de

subrețea care este un număr de 32 biți.
Biții 0 din masca de subrețea indica biții care fac parte
din numărul de host, în timp ce biții 1 sunt atribuiți
numărului de subrețea.
Biții din masca de subrețea corespunzatori numarului
de rețea sunt setați la 1 și nu sunt utilizați. Maștile de
subrețea sunt de regulă scrise ca și adresele IP:
fiecare octet este scris în baza zece, octeții fiind
separați prin puncte.
 Alocarea adreselor IP
Alocarea poate fi statică și dinamică.
Alocarea statică:
-administratorul introduce manual informațiile
de configurare de nivelul 3
-furnizează controlul crescut asupra rețelelor
-adresele statice sînt adrese permanente care nu
vor mai fi reutilizate
 Alocarea dinamica
• DHCP(dynamic host configuration protocol)
asigură alocarea automată a informațiilor de
adresare(adresa IP,masca de reațea,gw..)
• In rețele mari elimină necesitatea configurării
manuale a fiecărui host.
• O adresă nu este alocată permanent,dar este
închiriată (leased) pe o anumită perioadă de
timp.
 Protocolul IP
-funcționează la nivelul rețea al modelului OSI.
-protocol fără conexiune(nu este garantată
livrarea datelor)
-este protocolul care alocă adrese logice
gazdelor:
Automat-prin intermediul serverului DHCP
Manual-prin întroducerea manuala a
adreselor IP.
 Funcțiile protocolului IP
• Definirea unităților de bază pentru transmisiile
pe Internet (datagrame)
• Definirea planului de adresare Internet
• Circulația datelor între nivelul acces rețea și
nivelul transport pentru fiecare stație
• Direcționarea datagramelor către
calculatoarele destinație
• Fragmentarea și reasamblarea datagramelor.
Header-ul IP
 Adresarea IP
• În funcţie de modul cum sînt calculate aceste
componente, există trei scheme de adresare
IP:
• Adresarea convenţională pe clase
• Adresarea subnetată bazată pe clase
• Adresarea fără clase (CIDR)
 Adresarea convenţională pe clase

• Este schema iniţială de adresare IP, care corespunde unei

poziţii a liniei de demarcaţie între cele două ID-uri numai
într-unul din câteva locaţii: limitele octeţilor  3 clase
mari de adrese IP de gazdă (pentru comunicaţia unicast).
Clasele sunt diferenţiate prin numărul de octeţi utilizaţi
pentru ID-ul de reţea, respective pentru ID-ul de gazdă.
• Aceasta reprezintă metoda cea mai simplă de a separa ID-
ul de reţea de ID-ul de gazdă: clasa  punctual de
separare este “codificat” în primii biţi ai fiecărei adrese IP.
Router-ele pot identifica imediat (din aceşti biţi) care
octeţi aparţin ID-ului de reţea şi care ID-ului de gazdă.
 Adresarea subnetată bazată pe clase

• În sistemul de adresare subnetat, adresa IP este

împărţită în 3 componente:
• ID de reţea
• ID subreţea
• ID gazdă
• prin preluarea unui număr de biţi din ID-ul de
gazdă al clasei A, B sau C pentru identificatorul de
subreţea.  ID-ul de reţea rămâne neschimbat !
Pentru a soluţiona problema epuizarii adreselor IP, la începutul anilor '90 au
fost concepute mai multe soluţii:
adrese private
CIDR
VLSM
Dispozitivele neconectate la Internet nu au nevoie de o adresă IP unică.
Pentru aceste dispozitive au fost standardizate adresele private. Aceste
adrese nu sunt unice la nivelul Internetului şi de aceea nu sunt rutate de
dispozitivele de nivel 3. Au fost definite trei intervale rezervate pentru
adresare privată:
Adrese rezervate pentru clasa A: 10.0.0.0 - 10.255.255.255
Adrese rezervate pentru clasa B: 172.16.0.0 - 172.31.255.255
Adrese rezervate pentru clasa C: 192.168.0.0 - 192.168.255.255
 VLSM-variable lenght subnet masking

VLSM este utilizată pentru a maximiza în continuare

eficienţa adresării IPv4. VLSM permite unei organizaţii
să utilizeze mai multe măşti de subreţea în cadrul
aceluiaşi spaţiu de adrese IP a reţelei.

Subnetarea convenţională (prin utilizarea măştii de

subreţea) înlocuieşte schema de adresare clasică, pe
două nivele, cu o schemă mai flexibilă pe 3 nivele 
alocarea adreselor IP ale gazdelor se face pe baza
modului de grupare fizică a acestora în reţele fizice.
VLSM
 Avantajele
adresării convenţionale pe clase de adrese IP

• Simplitate şi claritate (divizare în clase pe bază de octeţi).

• Flexibilitate rezonabilă.
• Uşurinţa rutării – clasa adresei (deci implicit masca de
subreţea) este codificată în interiorul adresei IP (primul
octet).
• Adrese rezervate:
– 127.x.x.x – loopback.
– Clasa D – multicast.
– Clasa E – dezvoltări viitoare
– Adrese private (locale) – conectarea la Internet utilizând NAT.
 Dezavantajele ale adresării convenţionale pe
clase de adrese IP
• Lipsa flexibilităţii adresării interne. Organizaţiilor mari li
se alocă blocuri continue de adrese, ce nu corespund
structurii interne a reţelei lor.
• Utilizarea ineficientă a spaţiului de adrese IP 
cauzează de risipa de adrese.
• Proliferarea numărului de intrări în tabelele de rutare.
Încercările de reducere a ineficienţei spaţiului de
adrese alocat prin subnetare, au condus la şi mai multe
intrări în tabelele de rutare, ceea ce este inacceptabil.
• Inflexibilitatea adreselor
NAT(Network Address Translation)
NAT (Network Address Translation) este o
funcţie implementată la nivelul sistemului de
operare al routerului (IOS) prin care un
calculator care nu are o adresă IP publică,dar
poate comunica totuşi cu alte calculatoare din
Internet.
Full-cone NAT
(Address) restricted cone NAT
Port-restricted cone NAT
Symmetric NAT