Adresă IP

IP (Internet Protocol) este un protocol care asigură un serviciu de transmitere a datelor, fără

conexiune permanentă. Acesta identifică fiecare interfață logică a echipamentelor conectate
printr-un număr numit „adresă IP”. Versiunea de standard folosită în majoritatea cazurilor
este IPv4. În IPv4, standardul curent pentru comunicarea în Internet, adresa IP este reprezentată
pe 32 de biți (de ex. 192.168.0.1).[1] Alocarea adreselor IP nu este arbitrară; ea se face de către
organizații însărcinate cu distribuirea de spații de adrese. De exemplu, RIPE este responsabilă cu
gestiunea spațiului de adrese atribuit Europei.

Internetul este în proces de evoluție către versiunea următoare de IP, numită IPv6, care practic
așteaptă un utilizator major, care să oblige folosirea acestei versiuni superioare și de către alții.
Ramurile Ministerului Apărării al SUA (DoD) au anunțat ca în decursul anilor 2009 - 2011 vor
înceta relațiile cu furnizorii de servicii Internet care nu folosesc IPv6.

Formatul unei adrese IP în format zecimal și binar

Adresele IPv4 au o lungime de 32 de biți (4 octeți). Fiecare adresă identifică o rețea (network) și
o stație de lucru (work station) din cadrul rețelei. Notația obișnuită este obținută prin scrierea
fiecărui octet în formă zecimală, separați între ei prin puncte. De exemplu, 192.168.0.1(10) este
notația folosită pentru adresa 11000000.10101000.00000000.00000001(2).

Clase de adrese

La începuturile Internetului, adresele IPv4 se împărțeau în 5 clase de adrese, notate de la A la E.

Împărțirea se făcea în funcție de configurația binară a primului octet al adresei, astfel:
Adresele rețelelor au toți biții de stație 0 și nu pot fi folosite pentru o stație. În plus, mai există și
adrese de difuzare, care au toți biții de stație 1.

Pentru identificarea stațiilor se folosesc numai adresele de clasă A până la C. În plus, există două
intervale de adrese de clasă A nefolosite în Internet:

 Intervalul 0.0.0.0 - 0.255.255.255 nu se folosește, pentru a nu fi confundat cu ruta

implicită;

 Intervalul 127.0.0.0 - 127.255.255.255 este folosit numai pentru diagnosticarea nodului

local (întotdeauna acesta va fi cel care va răspunde la apelul unei adrese din aceasta
clasă).

Din păcate, această metodă risipea multe adrese IP, iar odată cu răspândirea Internetului a apărut
pericolul epuizării spațiului de adrese. Pentru a soluționa această problemă, la începutul
anilor '90 au fost concepute mai multe soluții:

 adrese private

 CIDR

 VLSM

Metodele de mai sus aveau rolul de a prelungi viața lui IPv4. În plus, a fost conceput și un nou
protocol, IPv6.

Adrese private

Dispozitivele neconectate la Internet nu au nevoie de o adresă IP unică. Pentru aceste dispozitive

au fost standardizate adresele private. Aceste adrese nu sunt unice la nivelul Internetului și de
aceea nu sunt rutate de dispozitivele de nivel 3. În RFC 1918 au fost definite trei intervale
rezervate pentru adresare privată:

 Adrese rezervate pentru clasa A: 10.0.0.0 - 10.255.255.255

 Adrese rezervate pentru clasa B: 172.16.0.0 - 172.31.255.255

 Adrese rezervate pentru clasa C: 192.168.0.0 - 192.168.255.255

Nu este obligatoriu ca fiecare bloc de adrese să fie alocat unei singure rețele. De obicei,
administratorul de rețea va împărți un bloc în subrețele; de exemplu, multe rutere pentru uz
personal folosesc subrețeaua 192.168.0.0 - 192.168.0.255 (192.168.0.0/24).

Subrețele

Atât adresele IPv4 cât și cele IPv6 folosesc subnetarea, care constă în împărțirea adresei IP în
două părți: adresa de rețea și adresa de stație. Folosind o mască de rețea, calculatorul poate
determina unde să împartă adresa IP (conform standardului RFC 950).

Subnetarea a apărut ca soluție pentru problema epuizării spațiului de adrese IP. Odată cu
subrețelele a apărut distincția între adresarea "classfull" (care ține cont de clasele de adrese) și
adresarea "classless" (care oferă suportul pentru câmpul de subrețea).

În 1992 au fost introduse și mecanismele de rutare pentru adresarea classless. Aceste mecanisme
vizau atât protocoalele de rutare (CIDR), cât și protocoalele rutate (VLSM).

VLSM

VLSM (Variable Length Subnet Mask) este un procedeu care presupune precizarea unei măști de
rețea pentru fiecare adresă asociată unei interfețe. Acest lucru permitea împărțirea unei clase de
adrese în mai multe rețele de dimensiuni diferite, micșorând astfel irosirea de adrese IP.

De exemplu, pentru o rețea de 20 de calculatoare (stații) se puteau folosi acum doar 32 de adrese
(o rețea /27), față de 256 de adrese (o rețea de clasă C, /24).

CIDR

CIDR (Classless InterDomain Routing) se referă la modul de reprezentare a adreselor IP în

tabela de rutare și la modul de trimitere a mesajelor de actualizare. În notația CIDR, adresa IP
este reținută întotdeauna împreună cu masca de rețea. De exemplu, o adresă IP de tipul 192.0.2.1,
cu masca 255.255.255.0, ar fi scrisă în notația CIDR ca 192.0.2.1/24, deoarece primii 24 de biți
din adresa IP indică subrețeaua.

Faptul că în tabela de rutare este precizată și masca de rețea permite agregarea (unirea) rețelelor
vecine, reducând dimensiunea tabelei de rutare. De exemplu, rețelele 192.0.2.0/24 și
192.0.3.0/24 vor fi reținute ca 192.0.2.0/23:
192.0.2.0/24 = 11000000.00000000.00000010. / 00000000

192.0.3.0/24 = 11000000.00000000.00000011. / 00000000

-----------------------------------------------------

192.0.2.0/23 = 11000000.00000000.0000001 / 0.00000000

IPv6[modificare | modificare sursă]

Pentru mai multe detalii, vedeți  IPv6.

O adresă IPv6 în binar și hexazecimal

IPv6 este un protocol dezvoltat pentru a înlocui IPv4 în Internet. Adresele au o lungime de
128 biți (16 octeți), ceea ce este considerat suficient pentru o perioadă îndelungată. Teoretic
există 2128, sau aproximativ 3,403 × 1038 adrese unice. Lungimea mare a adresei permite
împărțirea în blocuri de dimensiuni mari și implicit devine posibilă introducerea unor informații
suplimentare de rutare în adresă.

Windows Vista, Mac OS X, toate distribuțiile moderne de Linux[2], precum și foarte multe alte
sisteme de operare includ suport "nativ" pentru acest protocol. Cu toate acestea, IPv6 nu este încă
folosit pe scară largă de către furnizorii de acces și servicii Internet, numiți Internet Service
Providers sau ISP.

Notație

Adresele IPv6 sunt scrise de cele mai multe ori sub forma a 8 grupuri de câte 4
cifre hexazecimale, fiecare grup fiind separat de două puncte (:). De
exemplu, 2001:0db8:85a3:08d3:1319:8a2e:0370:7334 este o adresă IPv6 corectă.
Dacă unul sau mai multe din grupurile de 4 cifre este 0000, zerourile pot fi omise și înlocuite cu
două semne două puncte(::). De exemplu, 2001:0db8:0000:0000:0000:0000:1428:57ab se
prescurtează 2001:0db8::1428:57ab. Această prescurtare poate fi făcută o singură dată, altfel ar
putea apărea confuzii cu privire la numărul de câmpuri omise. Plecând de la
adresa 2001:0000:0000:ffd3:0000:0000:0000:57ab, prescurtarea 2001::ffd3::57ab ar putea să
însemne 2001:0000:0000:0000:0000:ffd3:0000:57ab, 2001:0000:ffd3:0000:0000:0000:0000:57a
b, sau altă combinație similară. Zerourile de la începutul unui grup pot fi de asemenea omise, ca
de exemplu în adresa localhost ::1.

Toate adresele de mai jos sunt corecte și echivalente:

2001:0db8:0000:0000:0000:0000:1428:57ab

2001:0db8:0000:0000:0000::1428:57ab

2001:0db8:0:0:0:0:1428:57ab

2001:0db8:0:0::1428:57ab

2001:0db8::1428:57ab

2001:db8::1428:57ab

Ultimii 4 octeți ai unei adrese IPv6 pot fi scriși în zecimal, folosind ca separator un punct.
Această notație este folosită în adresele IPv6 compatibile IPv4 (vezi mai jos). Forma generală
este x:x:x:x:x:x:d.d.d.d unde x reprezintă cifre hexazecimale din primele 6 grupuri, iar d
corespunde unei număr zecimal (între 0 și 255), ca și în adresele IPv4. De
exemplu, ::ffff:12.34.56.78 este aceeași adresă cu ::ffff:0c22:384e și cu 0:0:0:0:0:ffff:0c22:384e.
Acest mod de scriere este învechit și nu este folosit decât de unele aplicații.

Mai multe informații pot fi găsite în RFC 4291 - IP Version 6 Addressing Architecture.

Adrese de rețea

Adresele de rețea IPv6 sunt scrise folosind notația CIDR. O rețea (sau subrețea) IPv6 este un
grup continuu de adrese IPv6 a cărui mărime trebuie să fie putere a lui 2; primii biți ai adreselor,
identici pentru toate adresele din rețea, formează prefixul rețelei.
O rețea este reprezentată de prima adresă din rețea și de mărimea prefixului în biți, separate de
"/". De exemplu, 2001:0db8:1234::/48 este rețeaua cu
adresele 2001:0db8:1234:0000:0000:0000:0000:0000 până
la 2001:0db8:1234:ffff:ffff:ffff:ffff:ffff

Deoarece un calculator poate fi văzut ca o rețea cu prefixul 128, adresele sunt câteodată urmate
de /128.

Adrese publice

Adrese unicast

Adresele unicast IPv6 folosite pentru adresarea pe Internet trebuie să aibă prefixul 2000::/3,
adică sunt cuprinse între 2000:: și 3fff:ffff:ffff:ffff:ffff:ffff:ffff:ffff.

Adrese multicast

Adrese multicast reprezinta modalitatea prin care un echipament poate trimite un mesaj catre un
grup de echipamente ce se afla fie in reteaua locala, fie in alte retele. Spre deosebire de
broadcast, multicast nu este suportat de toate echipamentele (in special de cele mai vechi) si
depinde foarte mult de modul in care sunt configurate routerele ce fac legatura intre retele.

Deoarece mesajele multicast au o sursa si un numar nedefinit de destinatii este necesar sa se

foloseasca la nivelul transport un protocol ce nu contine conexiuni. Ca si in cazul broadcast,
multicast foloseste protocolul UDP cu toate avantajele si dezavantajele sale. Ca si in cazul
broadcast adresa IP a mesajului broadcast nu este adresa specifica a unui echipament, ci este o
adresa IP ce are o valoare speciala. Concret, este vorba de o adresa IP din clasa D. Adresele IP se
impart pe clase in functie de valoarea octetului cel mai semnificativ, conform tabelului.

Clasa Valoare octet semnificativ Interval adrese IP

A 0XXXXXXX 0.0.0.0 – 127.255.255.255

B 10XXXXXX 128.0.0.0 – 191.255.255.255

C 110XXXXX 192.0.0.0 – 223.255.255.255

D 1110XXXX 224.0.0.0 – 239.255.255.255

E 1111XXXX 240.0.0.0 – 255.255.255.255

În rest, trimiterea unui mesaj multicast nu difera cu nimic fata de trimiterea unui mesaj UDP
unicast(catre o singura destinatie). Intern, pe baza clasei adresei IP destinatia, sistemul determina
faptul ca este vorba de un mesaj multicast si determina adresa MAC destinatie folosind
urmatorul algoritm:

- Primii 3 octeti (cei mai semnificativi) ai adresei MAC destinatie au valoarea 01-00-5E

- Ultimii 3 octeti (cei mai putin seminificativi) ai adresei MAC se obtin prin aplicarea mastii 7F-
FF-FF peste ultimii 3 octeti (cei mai putin semnificativi) ai adresei IP destinatie

Adrese anycast

Adrese private

Asemenea rezervărilor IPv4 pentru adrese private sau rețele interne închise, există și adrese IPv6
rezervate pentru spațiul privat de adresare. În IPv6, acestea se numesc Adrese Local Unice
(engleză Unique Local Addresses - ULA). RFC 4193 rezervă prefixul fc00::/7 în acest scop,
împărțindu-l în 2 spații /8 cu politici implicite diferite pentru fiecare spatiu (cfm. IPv6). Adresele
includ un număr aleator de 40 de biți care minimizează riscul unei coliziuni de adrese în cazul
conectării a 2 spații private sau pachetele sunt rutate greșit.

Proiectele inițiale (RFC 3513) foloseau alt bloc de adrese în acest scop (fec0::), denumite și
adrese specifice unei locații. Din păcate definiția a ceea ce sunt reprezintă locațiile (engleză site)
a rămas neclară și politicile de adresare prost definite creau ambiguități în algoritmul de rutare.
Blocul respectiv de adrese a fost abandonat și trebuie să nu mai fie utilizat în sistemele noi.

Adresele ce încep cu fe80: - numite adrese link-local - sunt atribuite în zona local link. Adresele
sunt generate automat de către nivelul IP al sistemului de operare pentru fiecare interfață de
rețea. Aceasta asigură conectivitate la rețea automată și instantanee pentru orice host IPv6 și
semnifică faptul că mai multe host-uri conectate la un hub sau switch comun au o cale de
comunicare garantată prin adrese local-link. Această funcționalitate este utilizată extensiv și
invizibil pentru majoritatea utilizatorilor, în nivelele inferioare ale administrării rețelelor IPv6
(Neighbor Discovery Protocol).

Toate prefixele atribuite adreselor private nu sunt rutate pe Internet.

Adrese locale

Adrese IPv6 mapate peste IPv4

Pentru a permite trecerea fără probleme de la IPv4 la IPv6, au fost imaginate diferite metode de
alocare automată a unor adrese IPv6 plecând de la adrese IPv4:

 ::ffff:0:0/96 — acest prefix este folosit pentru adrese IPv4 mapate.

 2001::/32 — folosit pentru Tunelare Teredo.

 2002::/16 — folosit pentru adresare 6to4.

În plus, mai exista și prefixul ::/96 (adresă cu primii 96 de biți 0). Adresele din acest spațiu erau
cunoscute inițial ca „adrese compatibile IPV4" și aveau ultimii 32 de biți egali cu adresa IPv4 a
gazdei. IETF a declarat acest bloc de adrese depășit prin publicarea RFC 4291. Singura utilizare
a acestui prefix rămâne reprezentarea unor adrese IPv4 și Pv6 într-un același tabel sau bază de
date cu coloane de dimensiune fixă.

Adrese statice și dinamice

NAT

NAT (engleză network address translation - translatarea adresei de rețea) este un procedeu prin
care antetul pachetelor IP este modificat pentru a transforma adresa IP sursă sau destinație într-o
alta.

În prezent, cea mai frecventă utilizare pentru NAT este maparea mai multor adrese private pe o
singură adresă publică. Această utilizare este cunoscută ca PAT (engleză port address
translation) sau NAPT (engleză network address port translation).