REȚELE DE CALCULATOARE

5. ADRESAREA ÎN REȚEA

5.1. COMUNICAREA ÎNTRE REȚELE DIFERITE

Pe măsură ce o rețea crește, poate apărea necesitatea împărțirii acesteia în mai multe rețele.
O rețea poate fi împărțită bazându-ne pe diferite criterii (securitate, localizare fizică a host-urilor,
etc). Astfel apare nevoia de routere și de rutare pentru a ajunge la gazde din alte rețele. Rutarea
reprezintă procesul identificării celei mai bune căi către o destinație.
Fiecare router creează o tabelă de rutare care conține toate rețelele conectate local și la
distanță și interfețele care le conectează la acestea. Router-ele utilizează tabelele de rutare și
transmit pachetele fie către o rețea conectată direct care conține host-ul destinație, fie către un alt
router aflat pe calea către host-ul destinație. Tabelele de rutare nu conțin adresele gazdelor
individuale. Tabelele de rutare conțin adresele rețelelor și cea mai bună cale pentru a ajunge la
acele rețele.

Figura 5.1: Tabela de rutare

Intrările în tabelul de rutare pot fi făcute în două moduri: actualizate dinamic prin
informațiile primite de la alte routere din rețea sau introduse manual de un administrator de rețea.
Dacă router-ul nu poate determina unde să redirecționeze un mesaj, îl va descărca.

1
Administratorii de rețea configurează o rută implicită statică în tabelul de rutare, astfel încât un
pachet să nu fie abandonat, dacă rețeaua de destinație nu se află în tabelul de rutare. O rută
implicită este interfața prin care router-ul redirecționează un pachet care conține o adresă IP de
rețea de destinație necunoscută. Această rută implicită se conectează de obicei la un alt router
care poate redirecționa pachetul către rețeaua de destinație finală.
Un router redirecționează un pachet către unul din cele două locuri: o rețea conectată direct
care conține gazda de destinație sau către un alt router de pe calea către gazda de destinație.
Când un router încapsulează cadrul pentru a-l redirecționa dintr-o interfață Ethernet, acesta
trebuie să includă o adresă MAC de destinație.
Aceasta este adresa MAC a gazdei de destinație, dacă gazda de destinație face parte dintr-o
rețea conectată local la router. Dacă router-ul trebuie să redirecționeze pachetul către alt router,
acesta va utiliza adresa MAC a router-ului conectat. Router-ele obțin aceste adrese MAC din
tabelele ARP.
Fiecare interfață a router-ului face parte din rețeaua locală la care este atașată și își menține
propria tabelă ARP pentru acea rețea. Tabelele ARP conțin adresele MAC și adresele IPv4 ale
tuturor gazdelor individuale din acea rețea.
Metoda utilizată de o gazdă pentru a trimite mesaje către o destinație dintr-o rețea la
distanță diferă de modul în care o gazdă trimite mesaje pe aceeași rețea locală. Când o gazdă
trebuie să trimită un mesaj către o altă gazdă situată în aceeași rețea, va redirecționa mesajul
direct. O gazdă va folosi ARP pentru a descoperi adresa MAC a gazdei de destinație. Pachetul
IPv4 conține adresa IPv4 de destinație și încapsulează pachetul într-un cadru care conține adresa
MAC a destinației și îl redirecționează.
Când o gazdă trebuie să trimită un mesaj către o rețea la distanță, trebuie să utilizeze
router-ul. Aceasta include adresa IP a gazdei de destinație în pachet. Cu toate acestea, atunci
când încapsulează pachetul într-un cadru, folosește adresa MAC a router-ului ca destinație pentru
cadru. În acest fel, router-ul va primi și va accepta cadrul pe baza adresei MAC.

5.2. LOCAL AREA NETWORKS (LAN)

Rețeaua locală (LAN) se referă la o rețea locală sau la un grup de rețele locale
interconectate care se află sub același control administrativ.
Termenul Intranet se referă de obicei la o rețea privată care aparține unei organizații și este
accesibilă numai membrilor organizației, angajaților sau altor persoane autorizate.
În cadrul unui LAN, este posibil să plasați toate gazdele pe o singură rețea locală sau să le
împărțiți între mai multe rețele conectate între ele. Plasarea tuturor gazdelor într-o singură rețea

2
locală le permite să fie văzute de toate celelalte gazde. Acest lucru se datorează faptului că există
un domeniu de difuzare (broadcast) și gazdele folosesc ARP pentru a se găsi reciproc.
Într-un design simplu de rețea, poate fi benefic să păstrați toate gazdele într-o singură rețea
locală. Cu toate acestea, pe măsură ce rețelele cresc în mărime, traficul crescut va reduce
performanța și viteza rețelei. În acest caz, poate fi benefic să mutați câteva gazde într-o altă rețea.
Astfel, se va reduce traficul. Cu toate acestea, gazdele dintr-o rețea nu vor putea comunica cu
gazdele din cealaltă fără utilizarea rutării. Router-ele cresc complexitatea configurației rețelei și
pot introduce latență sau întârziere pe pachetele trimise de la o rețea locală la alta.

5.3. ADRESE IPv4

Adresa IPv4 este o adresă de rețea logică ce identifică o anumită gazdă. Aceasta trebuie să
fie configurată corect și este unică în rețea, fiind asociată cu o placă de rețea.
Exemple de dispozitive pentru utilizatorii finali cu interfețe de rețea includ stații de lucru,
servere, imprimante de rețea și telefoane IP. Unele servere pot avea mai multe plăci de rețea
(NIC - network interface card) și fiecare dintre acestea are propria adresă IPv4. Interfețele unui
router care oferă conexiuni la o rețea vor avea, de asemenea, adrese IPv4.
Fiecare pachet trimis pe Internet are o adresă IPv4 sursă și o adresă IPv4 destinație. Aceste
informații sunt solicitate de dispozitivele de rețea pentru a se asigura că informațiile ajung la
destinație și că răspunsurile sunt returnate la sursă.
O adresă IPv4 este de fapt o serie de 32 de biți. Este foarte dificil pentru oameni să citească
o adresă IPv4 în format binar. Din acest motiv, cei 32 de biți sunt grupați în patru octeți de 8 biți
fiecare. Pentru a face mai ușor de înțeles adresa IPv4, fiecare octet este prezentat ca valoare
zecimală, separată printr-un punct zecimal sau punct.
Când o gazdă este configurată cu o adresă IPv4, aceasta este introdusă ca un număr
zecimal punctat, cum ar fi 192.168.1.5. Imaginați-vă dacă ar trebui să introduceți echivalentul
binar pe 32 de biți - 11000000101010000000000100000101, așa cum se arată în figura 5.2. Dacă
doar un bit ar fi greșit, adresa ar fi diferită și gazda ar putea să nu poată comunica în rețea.
Adresa IPv4 pe 32 de biți este definită cu versiunea IP 4 (IPv4) și este în prezent cea mai
comună formă de adresă IP de pe Internet. Există peste 4 miliarde de adrese IPv4 (232 combinații
se pot face cu cei 32 de biți) posibile folosind o schemă de adresare pe 32 de biți.
Adresa în binar: 11000000 10101000 00001010 00001010 este exprimată în format
zecimal cu punct: 192.168.10.10
Înțelegerea notației binare este importantă atunci când vrem să determinăm dacă două host-
uri sunt în aceeași rețea. O adresă IP este alcătuită din două părți: o porțiune de rețea și o

3
porțiune de host. Dar atunci când determinăm porțiunea de rețea versus porțiunea de host, este
necesar să ne uităm nu la valoarea zecimală, ci la șirul de 32 biți. În acest șir, o porțiune de biți
alcătuiește rețeaua și o porțiune de biți alcătuiește host-ul.

Figura 5.2: Adresa IP

Biții din porțiunea de rețea a adresei trebuie să fie identifici pentru toate echipamentele
care se află în aceeași rețea. Biții din porțiunea de host a adresei trebuie să fie unici pentru a
identifica un anumit host dintr-o rețea. Dacă două host-uri au același model de biți în porțiunea
de rețea, acele două host-uri se vor afla în aceeași rețea.
Cum știu host-urile ce porțiune de 32 biți reprezintă rețeaua sau host-ul? Aceasta este
sarcina măștii de subrețea.
Când este configurat IP-ul unui host, masca de subrețea este atribuită împreună cu adresa
IP. Ca și adresa IP, masca de subrețea are o lungime de 32 biți. Masca de subrețea arată ce parte
a adresei IP este rețea și ce parte este host.
Masca de subrețea este comparată cu adresa IP de la stânga la dreapta, bit cu bit. Cifrele de
1 din masca de subrețea reprezintă porțiunea de rețea; cifrele de 0 reprezintă porțiunea de host.
Așa cum se arată în figura 5.3, masca de subrețea este creată prin plasarea unui 1 în binar în
fiecare poziție de bit care reprezintă porțiunea de rețea și prin plasarea unui 0 în fiecare poziție a
bitului care reprezintă porțiunea de host. Observați că masca de subrețea nu conține porțiunea de
rețea sau de host a unei adrese IPv4, doar îi spune calculatorului unde să se uite după aceste
porțiuni într-o adresă IPv4 dată.
Similar cu adresele IPv4, masca de subrețea este reprezentată în format zecimal cu punct
pentru o utilizare mai ușoară. Masca de subrețea este configurată pe un host, împreună cu adresa

4
IPv4 și este necesară pentru ca host-ul să determine cărei rețele îi aparține. Figura 5.4 afișează
valorile valide pentru un octet IPv4 dintr-o mască de subrețea. Regula care trebuie respectată
atunci când este realizată masca este următoarea: cei 32 de biți încep cu o succesiune continuă de
1 și se termină cu o succesiune continuă de 0, fără a fi permisă intercalarea de 0 și 1. Exemplu:
11111111 11111111 11111111 00000000 – masca este scrisă corect
11111111 11111111 11111100 00000000 – masca este scrisă corect
11111111 11111111 10011111 00000000 – masca nu este scrisă corect.

Figura 5.3: Cele 2 părți ale unei adrese IP

Figura 5.4: Măștile de subrețea – valorile valide ale octeților

Lungimea prefixului este o altă modalitate de exprimare a măștii de subrețea. Lungimea

prefixului este numărul de biți setați la 1 din masca de subrețea. Se scrie cu /, un / fiind urmat de
numărul de biți setați la 1. De exemplu, dacă masca de subrețea este 255.255.255.0, există 24 biți

5
setați la 1 în versiunea binară a măștii de subrețea, astfel încât lungimea prefixului este de 24 biți
sau /24. Prefixul și masca de subrețea sunt modalități diferite de reprezentate ale aceluiași lucru -
porțiunea de rețea a unei adrese.
Cele mai utilizate măști de subrețea sunt: 255.0.0.0, 255.255.0.0 și 255.255.255.0.

Adresa de rețea
Adresa de rețea este o modalitate standard de referire la o rețea. Masca de subrețea pentru
lungimea prefixului ar putea fi, de asemenea, folosită și atunci când ne referim la adresa de rețea.
De exemplu, la rețeaua arătată în figura 5.5, ne-am putea referi ca fiind rețeaua 10.1.1.0, rețeaua
10.1.1.0 255.255.255.0 sau rețeaua 10.1.1.0/24. Toate host-urile din rețeaua 10.1.1.0/24 vor avea
aceiași biți ai porțiunii de rețea.

Figura 5.5: Adresa de rețea

Figura 5.6: Adresa de rețea

6
 Așa cum se arată în figura 5.6, în cadrul intervalului de adrese IPv4 al unei rețele, prima
adresă este rezervată pentru adresa de rețea. Această adresă are un 0 pentru fiecare bit de host din
porțiunea de host a adresei. Toate host-urile din rețea împart aceeași adresă de rețea.

Adresa de broadcast
Adresa de broadcast IPv4 este o adresă specială pentru fiecare rețea care permite trimiterea
pachetelor de date către toate host-urile din acea rețea. Pentru a trimite date către toate host-urile
dintr-o rețea la un anumit moment, un host poate trimite un singur pachet care este adresat către
adresa de broadcast a rețelei, iar fiecare host din rețea care primește acest pachet îi va procesa
conținutul.
Adresa de broadcast folosește adresa cea mai mare din interval. Aceasta este adresa în care
biții din porțiunea de host sunt toți cifre de 1. Așadar, așa cum se arată în figura 5.7, pentru
rețeaua 10.1.1.0/24, în care ultimul octet este folosit pentru porțiunea de host, adresa de
broadcast va fi 10.1.1.255.

Figura 5.7: Adresa de broadcast

Adresa de host
Fiecare echipament final necesită o adresă unică pentru a comunica în rețea. În rețelele
IPv4, valorile dintre adresa de rețea și cea de broadcast pot fi atribuite echipamentelor finale
dintr-o rețea. Așa cum se arată în figura 5.8, această adresă are o combinație de biți de 0 și 1 în
porțiunea de host a adresei, dar nu poate conține doar biți de 0 sau doar biți de 1.

7
 Figura 5.8: Adresa de host

Pentru a vă asigura că tuturor host-urilor dintr-o rețea li s-a atribuit o adresă unică IP din
intervalul acelei rețele, este important să identificăm prima adresă și ultima adresă de host. Host-
urilor dintr-o rețea li se pot atribui adrese IP din acel interval.

Adresa primului host

Așa cum se observă în figura 5.9, partea de host a adresei primului host va avea toți biții 0
cu excepția celui mai din dreapta care va fi 1. Această adresă este mereu mai mare cu 1 față de
adresa de rețea. În acest exemplu, prima adresă de host din rețeaua 10.1.1.0/24 este 10.1.1.1. Este
un lucru obișnuit pentru multe scheme de adresare să folosim prima adresă de host pentru router
sau pentru adresa de default gateway.

Adresa ultimului host

Partea de host a ultimei adrese disponibile va avea toți biții 1 cu excepția celui mai din
dreapta bit care va fi 0. Această adresă este mereu mai mică cu 1 față de adresa de broadcast. Așa
cum se arată în figura 5.10, adresa ultimului host din rețeaua 10.1.1.0/24 este 10.1.1.254.

Atunci când o adresă IPv4 este alocată unui echipament, acesta folosește masca de subrețea
pentru a determina cărei adrese de rețea îi aparține echipamentul. Adresa de rețea este adresa
care reprezintă toate echipamentele din aceeași rețea.

8
 Figura 5.9: Adresa primului host

Figura 5.10: Adresa ultimului host

Atunci când se trimit date, echipamentul folosește aceste informații pentru a determina
dacă poate trimite pachete local, sau dacă trebuie să trimită pachetele către un default gateway
pentru livrare către alte rețele. Atunci când un host trimite un pachet, se compară porțiunea de

9
rețea a adresei sale IP cu porțiunea de rețea a adresei IP de destinație, în funcție de măștile de
subrețea. Dacă biții de rețea se potrivesc, înseamnă că host-urile sursă și de destinație se află în
aceeași rețea și pachetul poate fi livrat local. Dacă nu se potrivesc, host-ul transmițător trimite
pachetul la default gateway pentru a fi transmis către altă rețea.
Pentru a calcula numărul maxim de host-uri care pot fi interconectate în aceeași rețea, se
folosește următoarea formulă: 2x – 2, unde x reprezintă numărul de biți din partea de host.
Exemplu:
Pentru IP-ul 192.168.10.0 cu masca de subrețea 255.255.255.0, ne rămân 8 biți pentru
partea de host. Astfel numărul maxim de host-uri va fi 28-2=254.
Pentru IP-ul 128.168.0.0 cu masca de subrețea 255.255.0.0, ne rămân 16 biți pentru partea
de host. Astfel numărul maxim de host-uri va fi 216-2=65.534.
Pentru a determina adresa de rețea cu care este asociată un anume host, adresa IPv4 a
acestuia este supusă operației AND (și logic), bit cu bit, cu masca sa de subrețea. Atunci când
această operațiune de AND la nivel de bit între adresă și masca de subrețea este efectuată,
rezultatul duce la adresa de rețea.
Deoarece toți biții măștii de subrețea care reprezintă partea de host sunt 0, partea de host a
adresei de rețea rezultate va avea toți biții 0. Amintiți-vă că o adresă IPv4 cu toți biții 0 în partea
de host reprezintă adresa rețelei.
Așadar, toți biții măștii de subrețea care indică porțiunea de rețea sunt 1. Atunci când
fiecăruia din acești 1 i se aplică operația AND cu bitul corespunzător al adresei, biții rezultați
sunt identici cu biții originali ai adresei.
Așa cum se arată în figura 5.11, biții de 1 din masca de subrețea vor rezulta în porțiunea de
rețea a adresei având aceiași biți ca porțiunea de rețea a host-ului. Porțiunea de host a adresei de
rețea va rezulta în toate cifrele la 0.

Figura 5.11: Obținerea adresei de rețea

10
 Dacă două adrese sunt în aceeași rețea sau subrețea, sunt considerate locale una față de
cealaltă și pot comunica direct între ele. Adresele care nu sunt în aceeași rețea sau subrețea sunt
considerate remote una față de cealaltă și trebuie să aibă un echipament de nivel 3 (un router)
între ele pentru a putea comunica.

5.4. TIPURI DE ADRESE IPv4

În 1981, adresele IPv4 de Internet au fost atribuite utilizând adresarea de tip classful.
Clienții au primit o adresă de rețea bazată pe una dintre cele trei clase, A, B sau C. Adresele au
fost împărțite în următoarele intervale sau clase:
Clasă A (0.0.0.0/8 - 127.0.0.0/8) cu masca 255.0.0.0
Clasă B (128.0.0.0 /16 – 191.255.0.0 /16) cu masca 255.255.0.0
Clasă C (192.0.0.0 /24 – 223.255.255.0 /24) cu masca 255.255.255.0
Există, de asemenea, un bloc pentru adrese de multicast - de clasă D format din intervalul
224.0.0.0 - 239.0.0.0 și un bloc experimental - de clasă E format din intervalul 240.0.0.0 -
255.0.0.0.
Sistemul utilizat astăzi este denumit adresare de tip classless. Denumirea formală este
Classless Inter-Domain Routing (CIDR). Cu această adresare, clienții primesc o adresă de rețea
IPv4 și o mască de subrețea de orice dimensiune, adecvată numărului de gazde solicitat. Masca
de subrețea poate avea orice lungime și nu este limitată la cele trei măști de subrețea utilizate în
adresarea classful.
Deși majoritatea adreselor de host IPv4 sunt adrese publice alocate pentru utilizarea în
rețele care sunt accesibile de pe Internet, există blocuri de adrese care sunt utilizate în rețele care
nu necesită acces la Internet sau necesită un acces limitat. Aceste adrese sunt denumite adrese
private.
Blocurile de adrese private sunt:
10.0.0.0 - 10.255.255.255 (10.0.0.0/8)
172.16.0.0 - 172.31.255.255 (172.16.0.0/12)
192.168.0.0 - 192.168.255.255 (192.168.0.0/16)
Adresele private sunt definite în RFC 1918, Address Allocation for Private Internets și sunt
uneori denumite adrese RFC 1918. Blocurile de adrese private, sunt utilizate în rețele private.
Host-urile care nu necesită acces la Internet pot utiliza adrese private. În orice caz, în cadrul
rețelei private, host-urile tot au nevoie de adrese IP unice în cadrul spațiului privat.
Majoritatea vastă a adreselor IPv4 sunt adrese publice. Aceste adrese sunt realizate astfel
încât să fie utilizate de host-uri care sunt accesibile în mod public de pe Internet.

11
 Deoarece adresele private nu sunt permise pe Internet, este necesar un proces pentru
translatarea adreselor private în adrese publice unice, pentru a permite clienților locali să
comunice pe Internet.
Procesul utilizat pentru a converti adresele private în adrese rutabile pe Internet se numește
Network Address Translation (NAT). Cu NAT, o adresă IPv4 privată (locală) este convertită
într-o adresă publică (globală). Procesul este inversat pentru pachetele primite. Router-ul poate
translata mai multe adrese IPv4 interne la aceeași adresă publică, utilizând NAT.

Figura 5.12: Network Address Translation (NAT)

Doar pachetele destinate altor rețele trebuie translatate. Aceste pachete trebuie să treacă
prin gateway, unde router-ul înlocuiește adresa IPv4 privată a gazdei sursă cu propria adresă
IPv4 publică.
Deși fiecare gazdă din rețeaua internă are o adresă IPv4 privată unică atribuită acesteia,
gazdele trebuie să partajeze singura adresă privată atribuită router-ului. Fiecare conexiune este
urmărită de la un capăt la altul cu ajutorul unor informații suplimentare adăugate pachetelor de
date (port sursă, port destinație). Astfel, când router-ul primește un pachet din exterior, știe către
ce gazdă din rețeaua internă să îl trimită.

5.5. UNICAST, BROADCAST, MULTICAST

Într-o rețea IPv4, host-urile pot comunica prin una din cele trei metode:
- Unicast - Procesul de trimitere a unui pachet de la un host către un host individual
- Broadcast - Procesul de trimitere a unui pachet de la un host către toate host-urile din
rețea

12
 - Multicast - Procesul de trimitere a unui pachet de la un host către un grup de host-uri
selectat, aflate posibil și în altă rețea.
Aceste trei tipuri de comunicare sunt utilizate pentru scopuri diferite în rețelele de date. În
toate cele trei cazuri, adresa IPv4 a host-ului de origine este plasată în header-ul pachetului ca
adresă a sursei.
Comunicarea unicast este utilizată pentru comunicații normale de la un host la altul într-o
rețea. Pachetele unicast folosesc adresele echipamentului de destinație ca adresă de destinație.
Într-o rețea IPv4, adresele unicast care sunt aplicate unui echipament final sunt denumite
adrese de host. Pentru comunicarea unicast, adresele alocate la cele două echipamente finale sunt
utilizate ca adrese IPv4 sursă și destinație. În timpul procesului de încapsulare, host-ul sursă
plasează adresa sa IPv4 în header-ul pachetului unicast ca adresă a sursei și adresa IPv4 a host-
ului de destinație în header-ul pachetului ca adresă de destinație. Indiferent dacă destinația
specificată de un pachet este unicast, broadcast sau multicast, adresa sursă a oricărui pachet este
mereu adresa unicast a host-ului de origine.
Notă: în acest curs, toate comunicațiile între echipament sunt comunicații unicast, dacă nu
se specifică altfel.
Traficul de broadcast este utilizat pentru a trimite pachete către toate host-urile din rețea
folosind adresa de broadcast pentru rețea. Un pachet de broadcast conține o adresă IP de
destinație care are toate cifrele de 1 în porțiunea de host. Aceasta înseamnă că toate host-urile din
rețeaua locală (domeniu de broadcast) vor primi și vor procesa pachetul. Când un host primește
un pachet trimis la adresa de broadcast a rețelei, host-ul procesează pachetul ca și când ar fi un
pachet adresat către adresa sa unicast.
Transmisia multicast este proiectată astfel încât să conserve lățimea de bandă a unei rețele
IPv4. Aceasta reduce traficul permițând unui host să trimită un singur pachet către un set selectat
de host-uri care fac parte dintr-un grup de multicast. Pentru a accesa mai multe host-uri de
destinație folosind comunicația unicast, un host sursă va avea nevoie să trimită un pachet
individual adresat fiecărui host. Cu multicast, host-ul sursă poate trimite un singur pachet care
poate accesa mii de host-uri de destinație.
IPv4 are un bloc de adrese rezervat pentru grupurile de adresare multicast. Acest interval
de adrese este între 224.0.0.0 și 239.255.255.255.
Host-urile care primesc anumite date multicast sunt denumite clienți multicast. Aceștia
folosesc serviciile unei aplicații software pentru a se abona unui grup multicast. Adresa multicast
nu înlocuiește adresa IP alocată în cadrul rețelei, aceasta fiind alocată suplimentar prin aplicația
software.

13
 Fiecare grup multicast este reprezentat de o adresă de destinație multicast IPv4. Când un
host IPv4 se abonează la un grup multicast, host-ul procesează pachetele adresate la acea adresă
multicast și pachetele adresate la adresa sa unicast alocată în mod unic.

14