Infecţii acute localizate

În mod obişnuit sunt descrise 3 tipuri de infecţii localizate:

- abcesul;
- celulita;
- flegmonul.

Amploarea leziunilor ţine pe de-o parte de virulenţa germenului iar pe de altă parte de rezistenţa
gazdei (scade în următoarele condiţii: diabet, stări postoperatorii imediate, boli de sistem,
corticoterapie, imunoterapie, tratament citostatic, chirurgia de transplant).
De cele mai multe ori infecţiile localizate sunt secundare unor leziuni cutanate, bucale, plăgi
traumatice, plăgi chirurgicale, infecţii secundare, etc.
Modificările locale în infecţie
La locul de inoculare se produce o reacţie specifică a organismului (urmarea conflictului dintre
produşii de metabolism ai germenului şi ai metabolismului celular).

Simptomatologia infecţiei chirurgicale localizate

 Simptome locale, aşa-numitele semne celsiene (pentada clasică):

- rubor (roşeaţa apare prin vasodilataţie locală);
- tumor (tumefacţia este rezultatul exudatului lichidian şi al leucopedezei);
- dolor (durerea apare prin excitarea supraliminară a terminaţiilor nervoase
tisulare);
- calor (căldura apre prin aflux sporit de sânge);
- functio laesa – J.Hunter (impotenţa funcţională).

Semnele generale ale infecţiei locale sunt:

- febra şi frisonul;
- tulburări gastrointestinale: anorexie, greţuri, vărsături, diaree;
- oliguria;
- cefalea, oboseala.

Principalele tipuri de infecţii localizate : furunculul, furunculoza, furunculul antracoid, hidrosadenita.

Furunculul - este supuraţia stafilococică cu caracter necrozant a elementului pilosebaceu.

Leziunea caracteristică este burbionul (ţâţâna). Furunculoza se caracterizează prin apariţia
concomitentă sau succesivă a mai multor furuncule la acelaşi pacient.
Stafilococ cu virulenţă deosebită, rezistent la antibioticele uzuale. Survine la bolnavi cu reactivitate
precară, cu iritaţii cutanate (eczeme, acnee seboreică), cu o igienă defectuoasă a tegumentelor.
Simptomatologie
Semne generale: febră, frison, cefalee, anorexie, alterarea stării generale.
Semne locale: tumefacţie cu hiperemia tegumentului supraiacent. Apoi apare o flictenă centrată de un
fir de păr, după care flictena lasă să se scurgă o secreţie purulentă.
Tratament
- la debut compresa locala cu Rivanol, alcool;
 - când apare flictena: incizie cu curetajul plăgii cu evacuarea obligatorie a bur- bionului (este
proscrisă “stoarcerea burbionului” datorită posibilităţii de diseminare în circulaţie cu apariţia
sepsisului)
- administrarea antibioticelor este indicată în cazurile cu evoluţie gravă sau cu complicaţii la distanţă.

Furunculul antracoid - rezultă în urma aglomerării mai multor furuncule, realizând un placard cutanat
sub forma unui proces masiv flegmonos întins.
Localizare: cel mai frecvent pe ceafă şi regiunea dorsală.
Teren: mai frecvent la diabetici şi vârstnici.
Clinic: tumefacţie roşie-violacee, fermă, foarte dureroasă, în timp devine fluctuentă în centru, apoi în
3-4 zile se produce o necroză centrală cu ulceraţie, la presiune se evacuează numeroase burbioane
prin orificii multiple.
Semne generale
- febră, frison;
- cefalee;
- anorexie;
- insomnie;
- alterarea profundă a stării generale.
Tratament
- la debut compresa cu Rivanol, Cloramină.
- în faza de supuraţie, incizie în “cruce” (de preferat cu electrobisturiul), asociat
cu curetaj şi debridarea largă, lavaj cu soluţii antiseptice, antibioterapie masivă.

Hidrosadenita (abcesul tuberos)

Infecţie acută stafilococică localizată la nivelul glandelor sudoripare (cel mai frecvent în regiune
axilară).
Caracteristică: la nivelul axilei se găsesc în acelaşi stadiu sau în focare evolutive diferite mai multe
focare inflamatorii ale glandelor sudoripare, unele în stadii de constituire, altele abcedate, iar altele pe
cale de cicatrizare.
Simptomatologie
Este cea a infecţiei cutanate stafilococice în general. Lipsa burbionului diferenţiază hidrosadenita de
furuncul. Se notează tendinţa marcată la recidivă şi rezistenţa la tratament.
Tratament
În faza de debut presupune:
fizioterapie: raze ultrascurte;
- radioterapie antiinflamatorie;
- raderea regiunii.

În faza supurativă este necesar a se efectua:

- incizie cu drenaj larg;
- antibioterapie după antibiogramă.

Limfangita
Este o inflamaţie septică a vaselor şi trunchiurilor limfatice datorate pătrunderii în sistemul circulator
limfatic a unor germeni patogeni (cel mai adesea streptococi şi stafilococi).

Cauza este cel mai adesea o plagă infectată a tegumentului şi alte focare infecţioase ce se pot
complica cu limfangită (furunculul, artrită, panariţiu).
Semnele generale sunt semnele infecţiei în general.

Se descriu următoarele tipuri de limfangite acute:

- limfangita reticulară;
- limfangita tronculară;
- limfangita supurată;
- limfangita gangrenoasă.

Limfangita reticulară
Este localizată în reţeaua superficială de limfatice tegumentare. Clinic se descrie o zonă de hiperemie
întinsă, cu edem, vasele limfatice aparând ca nişte linii roşii. Există şi o adenopatie satelită
inflamatorie. Regiunea este foarte sensibilă, cu impotenţă funcţională.

Limfangita tronculară
Se constată trenee roşii pe traiectul trunchiurilor limfatice mari cu traiect ascedent spre zonele de
colectare a limfei. Vasele limfatice inflamate sunt paralele între ele, cu zone de anastomoză.
La palpare sunt percepute cordoane indurate, dureroase conducând către o adenită acută inflamatorie
satelită.

Limfangita supurată
Când virulenţa germenilor este foarte mare apare o tromboză extensivă limfatică, cu fenomene locale
de intensitate deosebită. Se crează o perilimfangită care poate evolua spre supuraţie (limfangita
supurată).

Limfangita gangrenoasă
Apare când virulenţa este masivă, bolnavul are o reactivitate precară, pe un fond de limfangită
reticulară. Apar flictene cu conţinut seros sau sanghinolent, iar după separarea lor zona se acoperă de
false membrane.
Tratamentul limfangitei acute
- repaus la pat;
- comprese locale antiinflamatoare cu Rivanol;
- tratamentul chirurgical al focarului infecţios iniţial;
- antibioterapie;
- în limfangita supurată se tratează chirurgical focarele septice.

Adenita acută
Reprezintă infecţia ganglionilor limfatici regionali apărând, de obicei, după un proces de limfangită.
Sunt descrise mai multe tipuri de adenite acute:
- adenita acută simplă;
- adenita supurată (abcesul ganglionar);
- adenoflegmonul.

Adenita acută simplă

Adenopatia este unică sau multiplă, dureroasă, mobilitatea ganglionilor fiind păstrată, consistenţa mai
fermă.
Adenita supurată cu periadenita (abcesul ganglionar)
Nodul limfatic mărit de volum, dureros, fix, hiperemie locală, fluctuenţă.
Adenoflegmanul
Inflamaţie acută supurată care interesează unul sau mai mulţi ganglioni limfatici şi ţesuturile
înconjurătoare, cu un caracter difuz.
Semnele generale sunt evidente. Fără tratament chirurgical are tendinţa de a fistuliza spontan.
Tratament
Tratamentul profilactic constă în evitarea focarelor septice şi tratamentul corect al plăgilor.

În adenita acută nesupurată se recomandă:

- repaus la pat;
- antibioterapie;
- tratarea chirurgicală a focarului infecţios iniţial.

În adenita acută supurată principal este tratamentul chirurgical care constă în incizie şi drenaj.

Flegmonul - Este o inflamaţie difuză a ţesutului subcutanat sau muscular.

Etiologie:
- postinjecţional (nerespectarea condiţiilor de asepsie, antisepsie, substanţa de
injectat infectată);
- secundar unei infecţii cutanate;
- secundar unei inflamaţii de vecinătate (flegmonul lemnos al gâtului în caria
dentară neglijată).

Simptomatologie
Semne locale:
- congestia tegumentului;
- căldură locală crescută;
- tumefiere;
- dureri;
- impotenţă funcţională.
Semne generale:
- febră ridicată;
- frison;
- anorexie;
- curbatură.
Evoluţia flegmonului
- durerea creşte în intensitate;
- palparea devine foarte dureroasă;
- tumefacţia devine dură, fără tendinţă la fluctuenţă;
- apare adenopatia satelită şi limfangita;
- administrarea antibioticelor, prişniţ local pot duce la remisiunea procesului infecţios (antibioticele se
administrează în cantitate mare fiindcă pătrund greu în focarul inflamator).

Când evoluează spre fluctuenţă, puncţia va extrage puroi care se trimite pentru culturi şi
antibiogramă. Nu trebuie incizat un flegmon lemnos deoarece vindecarea se face prin cicatrice
vicioasă!
Când evoluează spre un abces circumscris se recomandă incizie cu debridare digitală a septurilor
fibroase ale cavităţii, lavaj cu apă oxigenată, drenaj cu tuburi de cauciuc şi meşe.
Abcesul cald
Este o colecţie purulentă, consecinţă a unei inflamaţii acute care are tendinţa la supuraţie.
Punctul de plecare poate fi de la nivelul:
- plagă infectată;
- furunculoză;
- plagă operatorie;
- flegmon.
Semnele locale sunt asemănătoare flegmonului, plus fluctuenţa. În schimb, semnele generale au mai
puţină amploare.
Tratament
Aplicabil până în faza de colecţie, mai ales dacă există şi o celulită acută
asociată. Se indică:
- comprese umede de 2 – 3 ori pe zi;
- antibiotice, mai ales peniciline semisintetice (meticilina, oxacilina).
În faza de colecţie incizie cu evacuarea puroiului, debridarea digitală a septurilor fibrinoase şi
pungilor colecţiei, lavaj cu apă oxigenată, drenaj cu meşe şi tuburi. Se recoltează din puroi pentru
culturi şi antibiogramă.

Erizipelul
Este o boală infecto-contagioasă produsă de streptococ care evoluează ca o dermită streptococică,
leziunea tipică fiind placardul erizipelatos. Agenţii patogeni sunt streptococii beta-hemolitici din
grupa A (peste 60 de tipuri serologice cunoscute).
Pentru inocularea streptococului este suficientă o mică soluţie de continuitate cutanată. Nu lasă
imunitate (mare număr de recidive cu imposibilitatea obţinerii imunizării antistreptococice).
Perioada de incubaţie:
- foarte scurtă (câteva ore – 4-5 zile);
- după Denning câteva ore – câteva săptămâni;
- după Ermann 1-4 zile;
- după Vahlquist, câteva ore - câteva zile.

Debut. Se caracterizează printr-o simptomatologie ce se instalează brutal:

- alterarea stării generale;
- frison intens (asemănător celui din pneumonie);
- febră (38,5 – 40 C);
- tahicardie;
- cefalee persistentă;
- greţuri, inapetenţă;
- dureri musculare;
- oligurie.

La câteva ore apare placardul erizipeloid, roşu cu tumefacţie caldă, sensibilă,

cu adenopatie regională precoce.
Sechele. Se pot prezenta sub forma:
- edemul cronic al pielii (pahidermia – apare mai ales după erizipelul multiplu
recidivant);
- eritrodermia (tulburări vasomotorii persistente).
Formele clinice ale erizipelului

Erizipelul serpiginos - evoluează cu placarde la distanţă, cu intercalarea unor zone sănătoase (se
explică prin existenţa unor anticorpi la toxina streptococică).

Erizipelul flictenoid - mici flictene, cu lichid clar.

Erizipelul echimotic (bronzat) - apare mai ales la bătrâni şi la alcoolici datorită unor extravazări
sanguine la nivelul placardului erizipelatos.

Erizipelul gangrenos (necrotic) poate fi:

- primitiv (scrot, vulvă, pleoape), cu gangrenă superficială precoce, cu edeme gigante;
- secundar: urmează sau complică un placard erizipeloid. Este o formă gravă, uneori mortală, apare
mai ales la indivizii cu rezistenţă ascăzută.

Erizipelul flegmonos - evoluează către supuraţie.

Erizipelul nou-născutului - apare în jurul cicatricei ombilicale (când nu sunt respectate regulile de
asepsie-antisepsie, la naştere).

Erizipelul recidivant - se repetă odată cu ciclul menstral (erizipel catamenial) sau la bolnavii cronici.
Este o formă mai puţin gravă, dar neplăcută (boala nu conferă imunitate).

Erizipelul puerperal - apare în regiunea organelor genitale externe, cu edem masiv labial şi se extinde
spre vagină.

Erizipelul mucoaselor - apar vezicule faringiene, amigdaliene (dificil de diagnosticat).

După topografie:
- al tegumentelor şi mucoaselor;
- al feţei (în “monoclu”, în “fluture”);
- al pielii capului (foarte dureros, poate produce flegmoane temporale superficiale sau profunde cu
trismus).

După evoluţie:
- erizipelul abortiv benign (vindecare în 2-3 zile);
- erizipelul recidivant de primăvară (la caşectici, ulceroşi, varicoşi);
- erizipelul catamenial.
Debutul este acut cu frison, febră (38 – 40 C), cefalee, greţuri, oligurie şi apariţia placardului
erizipelatos caracteristic.