Infecţia Chirurgicală

Terapia empirică debutează odată cu diagnosticul de infecţie şi se adresează

în special bolnavilor obezi cu diabet insulinodependent, bolnavilor cu tumori
maligne, cu status nutriţional catabolic, imunosupresaţi sau cei care au suportat
intervenţii chirurgicale de mare durată cu pierderi masive de sânge; aceşti
bolnavi nu pot aştepta identificarea germenilor şi stabilirea sensibilităţii lor la
antibiotice.
Odată germenul identificat şi stabilită sensibilitatea sa prin antibiogramă,
terapia infecţiei se continuă conform antibiogramei.
Tratamentul infecţiilor chirurgicale nu poate fi realizat numai cu antibiotice,
ci neapărat prin utilizarea tratamentului chirurgical care are drept scop
evacuarea, lavajul şi drenajul colecţiilor purulente. Recomandarea ar fi
incompletă dacă nu am sublinia necesitatea asocierii la tratamentul chirurgical şi
antimicrobian a unei terapii intensive adecvate; aceasta din urmă are sarcina de a
restabili homeostazia, de a reduce leziunile altor sisteme şi organe şi de a evita şi
trata complicaţiile infecţiilor chirurgicale.

Infecţii localizate
S.Constantinoiu

În mod obişnuit sunt descrise 3 tipuri de infecţii localizate:

- abcesul;
- celulita;
- flegmonul.
Amploarea leziunilor ţine pe de-o parte de virulenţa germenului iar pe de altă
parte de rezistenţa gazdei (scade în următoarele condiţii: diabet, stări
postoperatorii imediate, boli de sistem, corticoterapie, imunoterapie, tratament
citostatic, chirurgia de transplant).

Etiologie şi patogenie
De cele mai multe ori infecţiile localizate sunt secundare unor leziuni cutanate,
bucale, plăgi traumatice, plăgi chirurgicale, infecţii secundare, etc.
Modificările locale în infecţie
La locul de inoculare se produce o reacţie specifică a organismului (urmarea
conflictului dintre produşii de metabolism ai germenului şi ai metabolismului
celular).
Iritaţia terminaţiilor nervoase produce o reacţie în lanţ, cu leziuni necrotice ce
antrenează modificări metabolice şi vasculare.
Modificările metabolice
În cursul dezvoltării procesului infecţios se produc substanţe biologic active şi
produşi intermediari de metabolism. Rezultatul va fi apariţia vasodilataţiei,

33
Patologie Chirurgicală

creşterea permeabilităţii vasculare şi mobilizarea leucocitelor şi activarea

procesului de fagocitoză prin apariţia:
- aminelor biogene vasodilatatoare – histamina şi serotonina;
- proteazelor plasmatice (factorul globulinic şi kalicreina hiperpermeabilizează
endoteliul vascular);
- compuşilor adeninici cu efect vasodilatator.
Modificările vasculare
După o scurtă perioadă de vasoconstricţie urmează o vasodilataţie intensă.
Ricker: reacţia inflamatorie trebuie înţeleasă ca o interdependenţă dintre nerv,
vas şi ţesut (sistemul nervos are rol principal, inducând modificări vasculare şi
tisulare).
Migrarea leucocitelor este rezultatul :
- vasodilataţie;
- hipermeabilităţii capilare;
- chimiotactism pozitiv.

Anatomopatologie
Infecţiile chirurgicale iau aspectul inflamaţiei cu modificări tisulare, alterări
vasculare şi proliferări tisulare reactive.
Inflamaţia locală poate lua aspect alterativ-necrotic, fie proliferativ fie
exudativ cu următoarele posibilităţi evolutive:
- acumulare de puroi, varietate supurativă (abces);
- inflamaţii fibrinoase (difteroide);
- hemoragice (antrax, cărbune);
- gangrenoase.

Simptomatologia infecţiei chirurgicale localizate

Simptome locale, aşa-numitele semne celsiene (pentada clasică):
- rubor (roşeaţa apare prin vasodilataţie locală);
- tumor (tumefacţia este rezultatul exudatului lichidian şi al leucopedezei);
- dolor (durerea apare prin excitarea supraliminară a terminaţiilor nervoase
tisulare);
- calor (căldura apre prin aflux sporit de sânge);
- functio laesa – J.Hunter (impotenţa funcţională).
Se mai descriu fluctuenţa (senzaţia particulară la palparea bimanuală prezentă
în stadiul de colecţie) şi respectiv limfangita şi adenita ce apar prin propagarea
procesului infecţios spre prima staţie limfatică ce drenează teritoriul afectat.
Semnele generale ale infecţiei locale sunt:
- febra şi frisonul;
- tulburări gastrointestinale: anorexie, greţuri, vărsături, diaree;
- oliguria;
- cefalea, oboseala.

34
 Infecţia Chirurgicală

Examene de laborator
- leucograma crescută cu creşterea neutrofilelor;
- VSH crescută;
- uneori glicemia este ridicată (în cazul infecţiilor cu stafilococ).

Diagnosticul infecţiei localizate

- infecţii cu caracter specific (erizipel, gangrena gazoasă);
- infecţii nespecifice.
Confirmarea etiologică se face prin diverse metode:
- executarea de frotiuri colorate;
- însămânţarea germenilor pe medii de cultură;
- antibiograma care ne orientează asupra unei antibioterapii ţintite.

Tratamentul infecţiilor localizate

Cuprinde două metode terapeutice: profilactic şi curativ.
Tratamentul profilactic
- evitarea traumatismelor (măsuri de educaţie sanitară, respectarea normelor de
protecţia muncii);
- vaccinarea antitetanică;
- sterilizarea purtătorilor de germeni patogeni;
- respectarea normelor de asepsie şi antisepsie în unităţile sanitare;
- măsuri de igienă locală şi generală;
- administrarea profilactică de antibiotice la bolnavii cu plăgi delabrante,
fracturi deschise, arsuri, după intervenţii chirurgicale septice.
Tratamentul curativ
Constă într-un tratament local şi unul general.
Terapia locală este în principal chirurgicală şi presupune:
- în faza de inflamaţie se aplică pansamente umede, fizioterapia, röntgenterapia
în doze antiinflamatorii (50 R în 3-5 şedinţe);
- în faza de colectare se face tratament chirurgical: incizii, debridări largi,
excizia ţesuturilor devitalizate, drenaj decliv.
Terapia generală se bazează în special pe antibioterapie:
- antibioticele se vor aplica după schema lui Jawetz la început, apoi după
antibiogramă;
- corectarea dezechilibrelor hidroionice şi nutritiv-energetice;
- la bolnavii diabetici se administrează insulină.

Principalele tipuri de infecţii localizate

Stafilocociile cutanate: furunculul, furunculoza, furunculul antracoid,

hidrosadenita.

35
Patologie Chirurgicală

Furunculul
Este supuraţia stafilococică cu caracter necrozant a elementului pilosebaceu.
Leziunea caracteristică este burbionul (ţâţâna). Furunculoza se caracterizează
prin apariţia concomitentă sau succesivă a mai multor furuncule la acelaşi
pacient.
Etiologie
Stafilococ cu virulenţă deosebită, rezistent la antibioticele uzuale. Survine la
bolnavi cu reactivitate precară, cu iritaţii cutanate (eczeme, acnee seboreică), cu
o igienă defectuoasă a tegumentelor.
După Orator furunculul este precedat de 3 infecţii premergătoare:
- impetigo (infecţia cu supuraţia epidermului);
- acneea (inflamaţia glandei sedacee);
- sicozisul (infecţia bulbului pilos).
La nivelul feţei infecţia stafilococică este de o gravitate deosebită, putând
genera o tromboflebită septică care se poate propaga pe calea venei oftalmice la
sinusurile venoase intracraniene sau pot emboliza septic producându-se
meningo-encefalite severe.
Anatomie patologică
Necroză masivă a aparatului pilosebaceu şi a dermului din jur cu producerea
unui dop purulent–necrotic (burbion). Procesul inflamator are tendinţa la
fistulizare, vindecarea spontană producându-se în urma eliminării burbionului.
Simptomatologie
Semne generale: febră, frison, cefalee, anorexie, alterarea stării generale.
Semne locale: tumefacţie cu hiperemia tegumentului supraiacent. Apoi apare o
flictenă centrată de un fir de păr, după care flictena lasă să se scurgă o secreţie
purulentă.
Complicaţii
Complicaţii septice:
- limfangită;
- adenoflegmon;
- osteomielită;
- septicemie;
- flegmon perinefretic;
- abces subfrenic;
- în cele de buză superioară şi regiune nazală - tromboflebite septice ce se pot
propaga la sinusurile cavernoase intracraniene.

Tratament
- la debut prişnit local cu Rivanol, alcool;
- când apare flictena: incizie cu curetajul plăgii cu evacuarea obligatorie a bur-
bionului (este proscrisă “stoarcerea burbionului” datorită posibilităţii de
diseminare în circulaţie cu apariţia sepsisului);

36
 Infecţia Chirurgicală

- administrarea antibioticelor este indicată în cazurile cu evoluţie gravă sau cu

complicaţii la distanţă.
Tratamentul furunculozei va cuprinde suplimentar:
- respectarea regulilor de igienă tegumentară;
- corectarea tarelor asociate (diabet);
- şedinţe de raze ultraviolete;
- cura heliomarină;
- anatoxină stafilococică;
- prepararea şi administrarea unui autovaccin antistafilococic;
- modificarea reactivităţii locale prin piretoterapie sau autohemoterapie.

Furunculul antracoid
Rezultă în urma aglomerării mai multor furuncule, realizând un placard cutanat
sub forma unui proces masiv flegmonos întins.
Localizare: cel mai frecvent pe ceafă şi regiunea dorsală.
Teren: mai frecvent la diabetici şi vârstnici.
Clinic: tumefacţie roşie-violacee, fermă, foarte dureroasă, în timp devine
fluctuentă în centru, apoi în 3-4 zile se produce o necroză centrală cu ulceraţie,
la presiune se evacuează numeroase burbioane prin orificii multiple.
Semne generale
- febră, frison;
- cefalee;
- anorexie;
- insomnie;
- alterarea profundă a stării generale.
Tratament
- la debut prişnit cu Rivanol, Cloramină.
- în faza de supuraţie, incizie în “cruce” (de preferat cu electrobisturiul), asociat
cu curetaj şi debridarea largă, lavaj cu soluţii antiseptice, antibioterapie masivă.

Hidrosadenita (abcesul tuberos)

Infecţie acută stafilococică localizată la nivelul glandelor sudoripare (cel mai
frecvent în regiune axilară).
Caracteristică: la nivelul axilei se găsesc în acelaşi stadiu sau în focare
evolutive diferite mai multe focare inflamatorii ale glandelor sudoripare, unele în
stadii de constituire, altele abcedate, iar altele pe cale de cicatrizare.
Simptomatologie
Este cea a infecţiei cutanate stafilococice în general. Lipsa burbionului
diferenţiază hidrosadenita de furuncul. Se notează tendinţa marcată la recidivă şi
rezistenţa la tratament.
Tratament
În faza de debut presupune:

37
Patologie Chirurgicală

- fizioterapie: raze ultrascurte;

- radioterapie antiinflamatorie;
- raderea regiunii.
În faza supurativă este necesar a se efectua:
- incizie cu drenaj larg;
- antibioterapie după antibiogramă.
Profilaxie: prin igienă locală riguroasă. Când afecţiunea este trenantă sau
recidivantă s-a propus excizia tegumentelor axilare bogate în glande sudoripare.

Limfangita
Este o inflamaţie septică a vaselor şi trunchiurilor limfatice datorate pătrunderii
în sistemul circulator limfatic a unor germeni patogeni (cel mai adesea
streptococi şi stafilococi).
Cauza este cel mai adesea o plagă infectată a tegumentului şi alte focare
infecţioase ce se pot complica cu limfangită (furunculul, artrită, panariţiu).
Semnele generale sunt semnele infecţiei în general.
Se descriu următoarele tipuri de limfangite acute:
- limfangita reticulară;
- limfangita tronculară;
- limfangita supurată;
- limfangita gangrenoasă.
Limfangita reticulară
Este localizată în reţeaua superficială de limfatice tegumentare. Clinic se descrie
o zonă de hiperemie întinsă, cu edem, vasele limfatice aparând ca nişte linii
roşii. Există şi o adenopatie satelită inflamatorie. Regiunea este foarte sensibilă,
cu impotenţă funcţională.
Limfangita tronculară
Se constată trenee roşii pe traiectul trunchiurilor limfatice mari cu traiect
ascedent spre zonele de colectare a limfei. Vasele limfatice inflamate sunt
paralele între ele, cu zone de anastomoză.
La palpare sunt percepute cordoane indurate, dureroase conducând către o
adenită acută inflamatorie satelită.
Limfangita supurată
Când virulenţa germenilor este foarte mare apare o tromboză extensivă limfatică,
cu fenomene locale de intensitate deosebită. Se crează o perilimfangită care
poate evolua spre supuraţie (limfangita supurată).
Limfangita gangrenoasă
Apare când virulenţa este masivă, bolnavul are o reactivitate precară, pe un fond
de limfangită reticulară. Apar flictene cu conţinut seros sau sanghinolent, iar
după separarea lor zona se acoperă de false membrane.
Tratamentul limfangitei acute
- repaus la pat;

38
 Infecţia Chirurgicală

- prişniţe locale antiinflamatoare cu Rivanol;

- tratamentul chirurgical al focarului infecţios iniţial;
- antibioterapie;
- în limfangita supurată se tratează chirurgical focarele septice.

Adenita acută
Reprezintă infecţia ganglionilor limfatici regionali apărând, de obicei, după un
proces de limfangită.
Sunt descrise mai multe tipuri de adenite acute:
- adenita acută simplă;
- adenita supurată (abcesul ganglionar);
- adenoflegmonul.
Adenita acută simplă
Adenopatia este unică sau multiplă, dureroasă, mobilitatea ganglionilor fiind
păstrată, consistenţa mai fermă.
Adenita supurată cu periadenita (abcesul ganglionar)
Nodul limfatic mărit de volum, dureros, fix, hiperemie locală, fluctuenţă.
Adenoflegmanul
Inflamaţie acută supurată care interesează unul sau mai mulţi ganglioni limfatici
şi ţesuturile înconjurătoare, cu un caracter difuz.
Semnele generale sunt evidente.Fără tratament chirurgical are tendinţa de a
fistuliza spontan.
Tratament
Tratamentul profilactic constă în evitarea focarelor septice şi tratamentul corect
al plăgilor.
În adenita acută nesupurată se recomandă:
- repaus la pat;
- antibioterapie;
- tratarea chirurgicală a focarului infecţios iniţial.
În adenita acută supurată principal este tratamentul chirurgical care constă în
incizie şi drenaj.

Celulita
Este o inflamaţie a ţesutului celulo-grăsos subcutanat care, de obicei, interesează
fascia superficială şi profundă.
Examenul local evidenţiază roşeaţa regiunii, cu o zonă edematoasă traversată
de treneuri roşietice cu un proces de limfangită remarcabilă. Se constituie şi o
limfadenită satelită.
Semnele generale ale infecţiei sunt prezente. Uneori apare şi o reacţie
erizipeloidă (placarde roşietice, tegumente edemaţiate).
Durerile sunt violente, cu impotenţă funcţională marcată, cu stare generală
alterată.

39
Patologie Chirurgicală

Germenul cel mai incriminat este streptococul beta–hemolitic cu o virulenţă

deosebită (produce hialuronidază şi streptokinază ce favorizează o difuziune
rapidă spre ţesuturile laxe celulo-grăsoase).
Se descriu localizări grave:
- celulita gâtului;
- celulita planşeului bucal;
- celulita pelvisului.
Procesul inflamator nu are tendinţa să cedeze şi se însoţeşte de necroză
tisulară.
Tratament
- repaus la pat;
- prişniţ local;
- antibioterapie ce constă în penicilină în doze mari;
- tratamentul chirurgical se aplică când există o colecţie purulentă - incizie cu
drenaj eficient. Din puroiul din plagă se recoltează pentru culturi şi
antibiogramă.

Flegmonul
Este o inflamaţie difuză a ţesutului subcutanat sau muscular.
Etiologie:
- postinjecţional (nerespectarea condiţiilor de asepsie, antisepsie, substanţa de
injectat infectată);
- secundar unei infecţii cutanate;
- secundar unei inflamaţii de vecinătate (flegmonul lemnos al gâtului în caria
dentară neglijată).
Simptomatologie
Semne locale:
- congestia tegumentului;
- căldură locală crescută;
- tumefiere;
- dureri;
- impotenţă funcţională.
Semne generale:
- febră ridicată;
- frison;
- anorexie;
- curbatură.
Evoluţia flegmonului
- durerea creşte în intensitate;
- palparea devine foarte dureroasă;
- tumefacţia devine dură, fără tendinţă la fluctuenţă;
- apare adenopatia satelită şi limfangita;

40
 Infecţia Chirurgicală

- administrarea antibioticelor, prişniţ local pot duce la remisiunea procesului

infecţios (antibioticele se administrează în cantitate mare fiindcă pătrund greu în
focarul inflamator).
Când evoluează spre fluctuenţă, puncţia va extrage puroi care se trimite
pentru culturi şi antibiogramă. Nu trebuie incizat un flegmon lemnos deoarece
vindecarea se face prin cicatrice vicioasă!
Când evoluează spre un abces circumscris se recomandă incizie cu debridare
digitală a septurilor fibroase ale cavităţii, lavaj cu apă oxigenată, drenaj cu tuburi
de cauciuc şi meşe.

Abcesul cald
Este o colecţie purulentă, consecinţă a unei inflamaţii acute care are tendinţa la
supuraţie.
Punctul de plecare poate fi de la nivelul:
- plagă infectată;
- furunculoză;
- plagă operatorie;
- flegmon.
Semnele locale sunt asemănătoare flegmonului, plus fluctuenţa. În schimb,
semnele generale au mai puţină amploare.
Tratament
Aplicabil până în faza de colecţie, mai ales dacă există şi o celulită acută
asociată. Se indică:
- comprese umede de 2 – 3 ori pe zi;
- antibiotice, mai ales peniciline semisintetice (meticilina, oxacilina).
În faza de colecţie incizie cu evacuarea puroiului, debridarea digitală a
septurilor fibrinoase şi pungilor colecţiei, lavaj cu apă oxigenată, drenaj cu meşe
şi tuburi. Se recoltează din puroi pentru culturi şi antibiogramă.

Erizipelul
Este o boală infecto-contagioasă produsă de streptococ care evoluează ca o
dermită streptococică, leziunea tipică fiind placardul erizipelatos. Agenţii
patogeni sunt streptococii beta-hemolitici din grupa A (peste 60 de tipuri
serologice cunoscute). În 1882 Fehleisen a stabilit rolul etiologic al
streptococului.

Etiologie
Afecţiunea se datorează streptococului saprofit vulgar de pe piele sau din
cavităţile naturale.
Pentru inocularea streptococului este suficientă o mică soluţie de continuitate
cutanată. Nu lasă imunitate (mare număr de recidive cu imposibilitatea obţinerii
imunizării antistreptococice).

41
Patologie Chirurgicală

Patogenie
- pe gelatină: streptococul creşte în 26-48 ore ca nişte colonii albe, opace, în 3-
4 zile de mărimea unei gămălii de ac;
- pe agar: dispoziţie în “foi de ferigă” sau “foi de salcâm”;
- microscopic: sunt dispuşi în “şiraguri de mătănii” sau “lănţişoare”.
După virulenţă, infecţia poate evolua de la erizipelul atenuat (circumscris)
până la septicemia gravă.
Anatomie patologică
Erizipelul este o dermită acută streptococică în straturile superficiale ale pielii.
Se constată un caracter inflamator acut, mai ales pe vasele limfatice, reacţia
inflamatorie fiind mai accentuată la periferia placardului (burelet erizipelatos).
Prin ridicarea stratului epidermic se produce o flictenă cu conţinut seros. Zona
de extindere este la periferia placardului (bogăţie mare în streptococi).
Simptomatologie
În forma chirurgicală apare în jurul unei plăgi anfractuase, excoriaţii cutanate
(sau chiar incizie).
Perioada de incubaţie:
- foarte scurtă (câteva ore – 4-5 zile);
- după Denning câteva ore – câteva săptămâni;
- după Ermann 1-4 zile;
- după Vahlquist, câteva ore - câteva zile.
Debut. Se caracterizează printr-o simptomatologie ce se instalează brutal:
- alterarea stării generale;
- frison intens (asemănător celui din pneumonie);
- febră (38,5 – 400C);
- tahicardie;
- cefalee persistentă;
- greţuri, inapetenţă;
- dureri musculare;
- oligurie.
La câteva ore apare placardul erizipeloid, roşu cu tumefacţie caldă, sensibilă,
cu adenopatie regională precoce.
Perioada de stare. Se instalează în circa 5-6 zile:
- placardul erizipelatos în suprafaţă, se colorează în roz, roşu-stacojiu, aspect
lucios, cu burelet caracteristic (în centru zona devine palidă);
- semnele generale persistă - febra (400C), puls rapid, cefalee, ameţeli, greţuri,
oligurie.
Perioada de remisie. Este caracterizată de:
- starea generală se ameliorează, febra scade, pulsul revine la normal, cefaleea
dispare;
- placa erizipelatoasă se decolorează, pielea devine suplă, apare o descuamare
furfuracee.

42
 Infecţia Chirurgicală

Sechele. Se pot prezenta sub forma:

- edemul cronic al pielii (pahidermia – apare mai ales după erizipelul multiplu
recidivant);
- eritrodermia (tulburări vasomotorii persistente).
Formele clinice ale erizipelului
Erizipelul serpiginos - evoluează cu placarde la distanţă, cu intercalarea unor
zone sănătoase (se explică prin existenţa unor anticorpi la toxina streptococică).
Erizipelul flictenoid - mici flictene, cu lichid clar.
Erizipelul echimotic (bronzat) - apare mai ales la bătrâni şi la alcoolici
datorită unor extravazări sanguine la nivelul placardului erizipelatos.
Erizipelul gangrenos (necrotic) poate fi:
- primitiv (scrot, vulvă, pleoape), cu gangrenă superficială precoce, cu edeme
gigante;
- secundar: urmează sau complică un placard erizipeloid. Este o formă gravă,
uneori mortală, apare mai ales la indivizii cu rezistenţă ascăzută.
Erizipelul flegmonos - evoluează către supuraţie.
Erizipelul nou-născutului - apare în jurul cicatricei ombilicale (când nu sunt
respectate regulile de asepsie-antisepsie, la naştere).
Erizipelul recidivant - se repetă odată cu ciclul menstral (erizipel catamenial)
sau la bolnavii cronici. Este o formă mai puţin gravă, dar neplăcută (boala nu
conferă imunitate).
Erizipelul puerperal - apare în regiunea organelor genitale externe, cu edem
masiv labial şi se extinde spre vagină.
Erizipelul mucoaselor - apar vezicule faringiene, amigdaliene (dificil de
diagnosticat).
După topografie:
- al tegumentelor şi mucoaselor;
- al feţei (în “monoclu”, în “fluture”);
- al pielii capului (foarte dureros, poate produce flegmoane temporale
superficiale sau profunde cu trismus).
După evoluţie:
- erizipelul abortiv benign (vindecare în 2-3 zile);
- erizipelul recidivant de primăvară (la caşectici, ulceroşi, varicoşi);
- erizipelul catamenial.

Diagnostic
Se bazează pe o anamneză corectă corelată cu semnele clinice generale şi locale.
Debutul este acut cu frison, febră (38 – 400C), cefalee, greţuri, oligurie şi apariţia
placardului erizipelatos caracteristic.
Examenul de laborator arată:
- leucocitoză cu eozinopenie;
- VSH crescută;

43
Patologie Chirurgicală

- prelevări bacteriologice.
Complicaţii
Loco-regionale:
- abcesul;
- adenoflegmoane;
- artrita;
- flebita.
Generale:
- endocardita;
- nefrita;
- reumatismul erizipelatos;
- septicemia.
Tratament
Tratamentul profilactic:
- bolnavul cu erizipel va fi depistat precoce, izolat şi internat într-un serviciu de
boli contagioase;
- tratarea corectă a eczemelor supurative;
- igiena corporală riguroasă;
- îngrijirea corectă a plăgii ombilicale la nou-născuţi;
- supravegherea bolnavilor cu erizipel recidivant.
Tratamentul curativ:
- tratament patogenic:
 repaus la pat, analgetice, sedative;
 raze ultraviolete 1-4 minute;
 badijonare cu tinctură de iod şi ihtiol.
- tratament etiologic:
 penicilină injectabil (eventual asociere cu sulfamide);
 local se aplică comprese umede alcoolizate (20-30%) sau cu apă boricată
1%. La nou-născut asociere de penicilină cu sulfamide şi gama-globuline;
 în formele complicate combaterea eficientă a abceselor locale, a
glomerulonefritei şi a tromboflebitei sinuzale (heparină).
- tratamentul chirurgical (în formele flegmonoase). Se indică incizie, drenaj
larg, antibioterapie.

Infecţii generalizate şi toxice

S.Constantinoiu, D.Predescu

Sepsisul şi şocul septic

Definiţia sepsisului a provocat numeroase controverse dar, în ultima vreme, a

reuşit să se impună fomula adoptată la Conferinţa Societăţii Americane de

44