INFECTȚIILE CHIRURGICALE

Infecția este definită în sens larg ca patrunderea germenilor patogeni în organismul

gazdei, cu multiplicarea lor si producerea de modificari morfologice si functionale
ale acestuia manifestate sub forma unei boli.

Infecția chirurgicală este infecția care necesită un tratament chirurgical sau care
complică o interventie chirurgicală, caracterizându-se prin prezenta unui factor
anatomic sau mecanic care conditioneaza vindecarea printr-un gest invaziv
chirurgical sau non-chirurgical.

CLASIFICARE

Infectiile care necesita o interventie chirurgicala se clasifica în felul urmator:

a) infectii localizate (limitate la tesut, organ, articulatie: abces, artrita septica,

etc.);

b) infectii difuze (generalizate) si toxice: celulita, flegmon, infectii necrotizante

ale tesuturilor moi (fasceita necrozanta, gangrena streptococica, gangrena gazoasa,
gangrena bacteriana progresiva, mionecroza clostridiana, gangrena Fournier), sep-
ticemie, tetanos;

Infectiile care complica o interventie chirurgicala sunt reprezentate de:

- infectii ale plagii;

- abcese postoperatorii;

- infectii postoperatorii ale cavitatilor organismului;

- peritonita tertiara (postoperatorie);

În funcție de evaluarea clinică:

1. Infecţie chirurgicală acută:

 Infecţie acută purulentă;
 - Infecţie acută putridă;
 - Infecţie acută anaerobă;
 - Infecţie acută specifică (tetanus, antrax).
 2. Infecţie chirurgicală cronică:
 - Infecţie cronică nespecifică;
 - Infecţie cronică specifică (tuberculoză, sifilis, actinomicoză).


În raport cu localizarea procesului purulent:

- ţesuturilor moi;

- sistemului osteoarticular;

- creierului şi tunicilor acestuia;

- organelor toracice (plămân, pleură, mediastin);

- organelor cavităţii peritoneale;

- unor organe sau ţesuturi (mâna, glanda mamară).

Pentru declanşarea infecţiei chirurgicale sunt necesari trei factori

componenţi:

(1) Agentul microbian;

(2) Porţile de intrare a infecţiei;

(3) Reacţia de răspuns a organismului.

SEMIOLOGIA ŞI DIAGNOSTICUL
Tabloul clinic al infecţiei purulente acute chirurgicale este compus din semne locale şi generale.

Reacţia locală în caz de infecţie purulentă acută se manifestă prin semnele clasice ale
inflamaţiei:

- Rubor (hiperemie);

- Calor (hipertermie locală);

 - Tumor (tumefiere, edem);

- Dolor (durere);

- Functio laesa (dereglarea funcţiei).

Pentru diagnosticarea acumulării de puroi se utilizează semnele clinice de rămolire în centrul focarului,
de fluctuaţie şi puncţia diagnostică.

Metodele instrumentale de diagnostic pentru confirmarea colecţiei purulente profunde sunt:

- Examinarea radiologică;

- Examinarea ecografică;

- Tomografia computerizată.

Procesele purulente se pot agrava odată cu apariţia complicaţiilor locale:

- Necroza;

- Limfangita;

- Limfadenita (adenoflegmonul).

Reacţia generală a organismului se manifestă clinic prin semnele de intoxicare: subiective (frisoane cu
transpiraţii, cefalee, slăbiciune generală, inapetenţă) şi obiective (febră înaltă până la 39-40°C, tahicardie,
dispnee, transpiraţii reci, obnubilare, mărirea splinei şi ficatului, uneori – ictericitatea sclerelor). Toate
aceste simptome sunt reversibile şi dispar după tratamentul chirurgical adecvat al proceselor purulente.

Datele de laborator: leucocitoză, devierea formulei leucocitare spre stânga, apariţia formelor juvenile de
leucocite (mielocite), limfocitopenie, monocitopenie, accelerarea VSH-ului, anemie toxică. Moleculele
medii sunt considerate indicatori universali ai intoxicaţiei.

PRINCIPII GENERALE DE TRATAMENT

(1) Prelucrarea chirurgicală (deschiderea) a focarului purulent. Se preferă anestezia generală sau cea
locală tronculară. Prelucrarea chirurgicală prevede deschiderea focarului purulent, evacuarea puroiului,
revizia cavităţii (vizuală sau digitală) şi excizia ţesuturilor necrotice.

(2) Aplicarea locală a antisepticelor: sanarea focarului purulent cu soluţie de peroxid de hidrogen
(H2O2) de 3%, acid boric 2-3%, clorhexidină.

(3) Drenarea adecvată a cavităţii restante. În acest scop se folosesc toate mijloacele posibile ale
antisepsiei fizice: drenarea pasivă (tampoane de tifon, fâşii de cauciuc, tuburi de drenaj), drenarea activă
şi cea prin lavaj continuu.
 (4) Imobilizarea. În perioada acută a procesului purulent este necesar de a imobiliza segmentul afectat,
îndeosebi în localizarea acestuia pe extremităţi. Tratamentul general al infecţiei chirurgicale prevede:
terapia antibacteriană, terapia de dezintoxicare, imunocorecţia şi tratamentul simptomatic.

PROCESELE PURULENTE ACUTE ALE ŢESUTURILOR MOI

1. Furuncul – inflamaţie purulent-necrotică acută a unui folicul pilos, produsă, în majoritatea
cazurilor, de Stafilococus aureus.
2. Carbuncul – inflamaţie purulent-necrotică acută a câtorva foliculi piloşi implicaţi într-un proces
infiltrativ unic, cu trecerea procesului inflamator spre ţesutul adipos subcutanat
3. Hidrosadenită – proces purulent, ce implică glandele sudoripare, cauzat preponderent de
St.aureus.
4. Abcesul – colecţie limitată de puroi în diferite ţesuturi sau cavităţi ale organismului.
Particularitatea abcesului este prezenţa capsulei piogene, care delimitează şi previne răspândirea
puroiului
5. Flegmonul – inflamaţie supurativă difuză (nelimitată) a spaţiului adipos (subcutan,
intermuscular, retroperitoneal).
6. Mastita – inflamaţie a parenchimului glandei mamare.
7. Paraproctita acută se clasifică în funcţie de localizarea anatomică a focarului purulent: (1)
submucoasă, (2) subcutanată, (3) ischiorectală, (4) pelviorectală şi (5) retrorectală.
8. Erizipel – proces infecţios al dermei. În această afecţiune infecţia este mai superficială decât în
cazul celulitei, implicând doar derma
9. Erizipiloid – boala persoanelor ce contactează frecvent sau lucrează cu peşte proaspăt şi carnea
crudă.
10.Limfangita complică infecţia tegumentului extremităţilor cauzată de streptococul din grupa A.
11.Chisturile şi abcesele pilonidale sunt frecvente printre bărbaţii tineri cu pilozitate exagerată, cu
localizare în regiunea unghiului superior al şanţului intergluteal cu eliminări cronice sau
intermitente de conţinut purulent de pe suprafaţa tegumentului printr-un orificiu.
12.. Unghia încarnată se dezvoltă atunci când marginea distală a unghiei este tăiată persistent spre
pliul unghial adiacent. Sunt afectate în exclusivitate degetele mare