2. ADRESAREA STAȚIILOR ÎN REȚELE DE CALCULATOARE.

Pentru a realiza schimbul de date (comunicația) intre doua echipamente conectate într-
o rețea, aplicațiile de comunicație trebuie să cunoască numaidecât adresa echipamentului
care expediază date si adresa echipamentului care recepționează date. În acest scop
aplicațiile/protocoalele de comunicație utilizează următoarele tipuri de adrese:
 adresa fizică, care este adresa MAC (Media Access Control), stabilită de fabricantul
echipamentului, si care de regulă nu poate fi schimbată.
 adresa logică, adresa IP (Internet Protocol), sau adresa de rețea, configurabilă de
către administratorul rețelei. Daca într-o rețea avem o alocare dinamica a adreselor
IP (adică in momente diferite putem avea adrese diferite pentru același echipament),
singura modalitate de a identifica in mod unic un echipament rămâne adresa fizica
(MAC). Dar cu ajutorul unor programe, chiar si această adresă poate fi modificată !
 adresa simbolică, ca de exemplu: pc33_01; pc3001; www.ceiti.md

2.1. Adresa MAC

O adresă MAC este formată dintr-o succesiune de 48 de biți. Primii 24 identifică

producătorul adaptorului de rețea, iar ultimii 24 identifică adaptorul. Primii doi biți ai
primului octet au funcții speciale: primul identifică dacă mesajele trimise de adaptor sunt
destinate unui singur calculator (unicast) sau mai multor calculatoare (multicast), iar al
doilea dacă adresa MAC a fost alocată de către producător sau modificată de
administratorul de rețea.

Fig. 2.1 Structura adresei MAC

Fiecare calculator, atașat sau nu unei rețele, are o adresa fizică .Doua adrese identice
nu pot exista . Cunoscute ca adrese MAC sau adrese de control al accesului la mediu (
Media Access Control adrese), adresa fizică se găsește pe placa de interfață cu rețeaua
(NIC). Înainte de a ieși din fabrică , fiecare producător atribuie o adresa fizică fiecărei plăci
de rețea Aceasta adresă e programată într-un cip aflat pe placa de rețea . Pentru că adresa
MAC e localizata pe placa de rețea , schimbarea acesteia va avea ca rezultata schimbarea
adresei fizice a calculatorului.
Adresa MAC este scrisă în hexazecimal prin 12 cifre binare, având unul din formatele:
 MM-MM-MM-SS-SS-SS
V.Zavadschi CEITI Arhitectura rețelelor de calculatoare 1
  MM:MM:MM:SS:SS:SS
 MMM.MMM.SSS.SSS
Prima parte a adresei MM-MM-MM este un număr care arată producătorul, iar partea a
doua a adresei SS-SS-SS este numărul serial asignat de producător. stânga 6 cifre (24 biți)
numit „prefix” este asociat cu producătorul adaptorului (M). Fiecare furnizor înregistrează și
obține prefixele MAC, așa cum sunt atribuite de IEEE. Vânzătorii au adesea numeroase numere
de prefix asociate cu produsele lor diferite.
De exemplu:
 00-06-C1-16-A1-45 este o adresă fizică a unei plăci fabricate de Cisco;
 00-C0-4F-72-DC-2C este o adresă fizică a unei plăci fabricate de Intel.
Adresa fizică este utilizată pentru a identifica calculatoarele într-o rețea LAN, așa cum
adresa IP este utilizată pentru a identifica calculatoarele conectate la Internet.

2.2. Adrese IPv4. Scheme de adresare IPv4

Protocolul IPv4 folosește adrese pe 32 de biți, care de fapt pentru comoditate se despart
în 4 câmpuri a câte 8 biți și se reprezintă în zecimal prin 4 numere despărțite prin punct .
Fiecare număr zecimal poate primi valori din diapazonul 0-255.
De exemplu adresa 11000000 10101000 00000001 00010000 în formă zecimală va fi
192.168.1.16.

Pe parcursul anilor pentru adresarea echipamentelor din rețea s-au utilizat următoarele
scheme de adresare.
Schema 1
Schema 1 de adrese IP, prevedea ca 8 biți din stânga (cei mai semnificativi) să fie
utilizați pentru identificarea adreselor de rețea, iar ceilalți pentru identificarea stațiilor
(host-urilor) din rețea. Astfel numărul total de rețele care putea fi adresat era de 2 8 -2=254,
iar cel de stații era de 2 24 -2. Această schemă s-a utilizat la început și în decurs de mai puțin
de 10 ani s-a epuizat.
Schema 2, clase de adrese IP.
Schema dată prevedea separarea unui subcâmp din câmpul adresei de rețea (primii 1-4
biți, cei mai semnificativi), care și identifica clasa adresei. Structura adresei IP constă din
2 părți: adresa rețelei, adresa stației. Astfel, în dependență de clasa rețelei, adresa rețelei și
adresa stației se determină (vezi și tabelul 2.1):
- pentru clasa A, adresa rețelei din valoarea binară a primului octet, iar adres a stației
din valoarea binară a octeților 2,3,4;
- pentru clasa B, adresa rețelei din valoarea binară a octeților 1 și 2, iar adresa stației
din valoarea binară a octeților 3,4;
- pentru clasa C, adresa rețelei din valoarea binară a octeților 1,2 și 3, iar adresa stației
din valoarea binară a octetului 4.

Deosebim clasele, cum am menționat mai sus după valoarea primului octet în
dependență de valoarea predefinită a primilor 1-4 biți!

Tabelul 2.1. Modelul de împărțire al claselor de adrese IPv4

CLASA A (primul bit este întotdeauna 0) Interval de adrese (teoretic)

00000000. 00000000. 00000000. 00000000. 0. 0. 0. 0.

01111111. 11111111. 11111111. 11111111. 127. 255. 255. 255.

Adrese
Adrese STAȚII
REȚELE
V.Zavadschi CEITI Arhitectura rețelelor de calculatoare 2
 128 (𝟐𝟕 ) 16.777.216 (𝟐𝟐𝟒 )

CLASA B (primii 2 biți sunt întotdeauna 10)

10000000. 00000000. 00000000. 00000000. 128. 0. 0. 0.

10111111. 11111111. 11111111. 11111111. 191. 255. 255. 255.

Adrese REȚELE Adrese STAȚII

16.384 (𝟐𝟏𝟒 ) 65.536 (𝟐𝟏𝟔 )

CLASA C (primii 3 biți sunt întotdeauna 110)

11000000. 00000000. 00000000. 00000000. 192. 0. 0. 0.

11011111. 11111111. 11111111. 11111111. 223. 255. 255. 255.

Adrese
Adrese REȚELE
STAȚII
2,097,152 (𝟐𝟐𝟏 ) 255 (𝟐𝟖 )

CLASA D (primii 4 biți sunt întotdeauna 1110)

11100000. 00000000. 00000000. 00000000. 224. 0. 0. 0.

11101111. 11111111. 11111111. 11111111. 239. 255. 255. 255.

Dimensiunile adresei REȚELEI / adresei STAȚIEI nu sunt
definite
Utilizate pentru identificarea unică a grupurilor multicast

CLASA E (primii 4 biți sunt întotdeauna 1111)

11110000. 00000000. 00000000. 00000000. 240. 0. 0. 0.

11111111. 11111111. 11111111. 11111111. 255. 255. 255. 255.

Dimensiunile adresei REȚELEI / adresei STAȚIEI nu sunt
definite
Clasă de adrese rezervate pentru aplicații viitoare

Vom remarca că sunt seturi de adrese IP cu destinație specială, care nu pot fi atribuite
stațiilor în calitate de adrese IP, cum ar fi:
2. Adresele care încep cu 127.X.X.X, pentru bucle locale. De exemplu: 127.0.0.1
3. Adresele IP care în pozițiile adresei stației au toți biții egali cu 0 identifică adresa
rețelei.
4. Adresele IP care în pozițiile adresei stației au toți biții egali cu 1 identifică adresa
de broadcast a rețelei.
De exemplu, adrese speciale:
V.Zavadschi CEITI Arhitectura rețelelor de calculatoare 3
  192.160.3.0; 192.160.3.255; 200.100.24.0; 200.100.24.255; 0.0.0.64 – adrese
din clasa C;
 132.160.0.0; 132.160.255.255; 148.200.0.0; 148.200.255.255; 0.0.0.52 – adrese
din clasa B;
 82.0.0.0; 82.255.255.255; 8.0.0.0; 8.255.255.255; 0.0.0.0; 0.255.255.255 –
adrese din clasa A.

Exerciții
1. Pentru o stație cu adresa IP 196.42.60.82, de determinat:
a) Din ce clasă face parte această adresă;
b) Valoarea adresei rețelei;
c) Valoarea adresei primei stații din rețea;
d) Valoarea adresei ultimei stații din rețea;
e) Adresa de broadcast a acestei rețele;
f) Evidențiați în adresa stației cu verde partea adresei rețelei și cu orange partea
adresei stației

2. Pentru adresa rețelei IP 130.200.0.0, de determinat:

a) Din ce clasă face parte această adresă;
b) Valoarea adresei primei stații din rețea;
c) Valoarea adresei ultimei stații din rețea;
d) Adresa de broadcast a acestei rețele;
e) Octeții care determină partea de rețea și valoarea lor;
f) Octeții care determină partea de stație și valoarea lor;
g) Numărul maximal de stații care pot fi adresate în această rețea, exprimate prin
2 la o putere

Tabelul 2.2. Unele caracterisici valorice ale claselor de adrese IPv4

Clasa Primii Nr. Nr. reţele Nr. biţi Nr. de adrese Domeniul
biţi biţi staţie care pot fi teoretic de
reţea alocate staţiilor valori
16.777.214 (224- 1.0.0.0 –
A 0… 8 126 (27-2) 24
2) 126.255.255.255
128.0.0.0 –
B 10… 16 16.384 (214) 16 65.534 (216-2)
191.255.255.255
192.0.0.0 –
C 110… 24 2.097.152 (221) 8 254 (28-2)
223.255.255.255

Schema de adrese cu subrețele

Odată cu schema cu subrețele (1985, RFC 950) pentru a identifica adresa rețelei/subrețelei
a fost introdusă și masca de rețea.
Masca de reţea este un şir de 32 de biți care, în conjuncție logică cu o adresă IP, va determina
adresa de rețea prin transformarea biților stației în zerouri.
Fiecare bit din masca de reţea ce corespunde (se află pe aceeași poziţie) cu un bit din câmpul
de rețea va avea valoare 1, în vreme ce toți biţii corespunzători câmpului de staţie vor avea
valoarea zero.
Măştile de reţea sunt inutile într-un mediu ce oferă adresare classful, deoarece simpla testare
a valorii primului octet faţă de 128 şi 192 ne-ar oferi toate informaţiile necesare despre numărul
biţilor ce aparţin câmpului reţea dintr-o adresă IP dată. În schimb, odată cu divizarea rețelelor în
subrețele, apariția adresării CIDR, masca de reţea a devenit piatra de temelie în deciziile de
rutare.

V.Zavadschi CEITI Arhitectura rețelelor de calculatoare 4

 Reprezentarea măştilor de reţea folosită cel mai des este cea zecimală, datorită similitudinii
cu forma de exprimare a adreselor IP.
Pentru adresarea classful au fost stabilite măștile ”standard”, după cum urmează în
tabelul 2.3.
Tabelul 2.3. Valorile măștii
de rețea pentru adresele classful
Clasa A 255.0.0.0
Clasa B 255.255.0.0
Clasa C 255.255.255.0
De exemplu:
1.Pentru adresa 192.168.96.102 cu masca 255.255.255.0 , echipamentele de rețea determină
următoarea rețea:
192.168.96.102 11000000.10101000.01100000.0110011
AND AND 0
255.255.255.0 11111111. 11111111. 11111111.00000000

11000000.10101000.01100000.00000000 192.168.96.0 - adresa rețelei

2.Pentru adresa 156.100.48.20 cu masca 255.255.0.0 , echipamentele de rețea determină

următoarea rețea:
10011100.01100100.00110000.0001010
156.100.48.20
AND AND 0
255.255.0.0 11111111. 11111111.00000000.00000000

10011100.01100100.00000000.00000000 156.100.0.0 - adresa rețelei

Schema cu subrețele este utilă în cazurile când o rețea este rezonabil, din raționamente de
administrare sau tehnice, de divizat în două sau mai multe subrețele. Esența acestei scheme constă
în aceea că ID stație se interpretează ca ID subrețea (biții superiori respectivi) și noul ID stație
(biții inferiori respectivi), cum este prezentat în figura 2.2. Toate stațiile ce aparțin de o subrețea
pot fi adresate prin grupul lor comun de cei mai semnificativi biți, constituit din biți „ ID rețea ”
+ „ID subrețea” (fig. 2.2), denumit și „prefix de subrețea”.

ID rețea ID stație

ID rețea ID subrețea ID stație

Fig.2.2. Crearea unei subrețele din contul câmpului ID stație

Pentru separarea prefixului de subrețea de câmpul stației servește masca de subrețea de lungime
variabilă (VLSM - Variable Length Subnet Mask)
O mască de subrețea este reprezentată, în binar, printr-un șir de biți ”1”, numărul cărora este
egal cu numărul de biți superiori ai prefixului de subrețea. Cunoscând cei 32 biți ai adresei IP și
masca de subrețea a acesteia, separarea prefixului de rețea de ID stație se face aplicând operația
logică AND între biții de același ordin ai adresei IP și cei ai măștii de subrețea. Rezultatul
operației este prefixul de subrețea, iar restul este ID stație.
Vom reține:
1) Se împrumută biți din partea superioară a adresei stației;
2) Numărul de biți împrumutați este de minim 2 și maximum NbS-2, unde NbS – numărul
de biți din adresa IP alocați stației. Astfel masca nouă se extinde cu 2, 3, ș.a.m.d. biți;
valoarea ultimului octet al măștii devenind: 192, 224, ș.a.m.d.

V.Zavadschi CEITI Arhitectura rețelelor de calculatoare 5

 3) Numărul de subrețele și stații posibile în rețea se calculează astfel: 2n-2 – numărul de
subrețele; 2NbS-2 – numărul de stații în subrețea.
4) De exemplu:
- pentru orice rețea de clasa C, ca s-o împărțim în 2 subrețele a câte 62 de stații se
”împrumută” 2 biți ( 22-2=2;28-2-2=62 );
- pentru orice rețea de clasa B ca s-o împărțim în 10 subrețele a câte 4000 de stații
este necesar de ”împrumutat” 4 biți (deoarece, 24-2=14;216-4-2=4094 );
Exemplu.
Fie adresa de clasa C 192.168.32.48 și masca de rețea a acesteia este 255.255.255.0. Să
împărțim această rețea în 8 subrețele a câte 30 de stații.

Forma binară Forma zecimală

Adresa IP 11000000.10101000.00100000.00110000 192.168.32.48
Starea inițială - o rețea de clasa C
Masca rețea 11111111.11111111.11111111.00000000 255.255.255.0
ID rețea 11000000.10101000.00100000.00000000 192.168.32.0
ID stație 00000000.00000000.00000000.00110000 0.0.0.48
Masca subrețea 11111111.11111111.11111111.11100000 255.255.255.224

Tabelul 2.3. Exemplu de divizare a unei rețele de clasa C

în 8 subrețele cu 30 adrese de stații fiecare
Nr. Adresa subrețelei în binar/ Diapazon Adresă
sub- zecimal adrese broadcast
rețelei stații

1 10101101.00011101.00100000.00000000
192.168.32.0 Nu .1 - .30 192.168.32.31
2 10101101.00011101.00100000.00100000
192.168.32.32 .33 - .62 192.168.32.63
3 10101101.00011101.00100000.01000000
192.168.32.64 .65 - .94 192.168.32.95
4 10101101.00011101.00100000.01100000
192.168.32.96 .97 - .126 192.168.32.127
5 10101101.00011101.00100000.10000000
192.168.32.128 .129 - .158 192.168.32.159
6 10101101.00011101.00100000.10100000
192.168.32.160 .161 - .190 192.168.32.191
7 10101101.00011101.00100000.11000000
192.168.32.192 .193 - .222 192.168.32.223

8 10101101.00011101.00100000.11100000
192.168.32.224 Nu .225 - .254 192.168.32.255

Remarcă. În momentul când creăm subreţele este uşor de observat posibila confuzie ce se
poate face între adresa de reţea a spaţiului de adrese iniţial şi adresa de reţea a primei subreţele
create, dar totodată şi între adresa de difuzare pentru spaţiul de adrese iniţial şi adresa de difuzare
a ultimei subreţele.
În exemplul de mai sus singura diferenţă între adresa inițială a adresei IP şi prima sa subrețea
este masca de reţea folosită, şi tot masca de reţea este singura diferenţă între adresa de difuzare a
clasei C şi adresa de difuzare a ultimei subrețele.

V.Zavadschi CEITI Arhitectura rețelelor de calculatoare 6

 Datorită acestei ambiguităţi, odată cu apariţia subreţelelor a apărut şi interdicţia de a
folosi prima şi ultima subreţea. Astfel, numărul maxim de subreţele ce poate fi folosit devine 2
la puterea numărului de biţi de subreţea minus 2.
O primă consecinţă este imposibilitatea împrumutării unui singur bit pentru crearea de
subreţele, adică imposibilitatea înjumătăţirii unui spaţiu de adrese. Numărul minim de biţi ce
trebuie împrumutaţi este 2.
O a doua, şi mult mai drastică consecinţă este pierderea unui procent din spaţiul de adrese
în urma procesului de creare de subreţele. În tabelul de mai jos este analizată eficienţa folosirii
spaţiului de adrese în urma creării de subreţele pentru o clasă C.

Număr Număr Număr de Număr de staţii Număr total Procent de

biţi biţi staţie subreţele pentru o subreţea de staţii adrese
subreţea utilizabile
2 6 2 62 124 49%
3 5 6 30 180 70%
4 4 14 14 196 77%
5 3 30 6 180 70%
6 2 62 2 124 49%

Schema de adresare CIDR

În 1993, pentru a reduce dimensiunea tabelelor de rutare și, de asemenea, pentru a reduce din
deficitul de adrese IPv4, sistemul de clase de adrese Internet este oficial înlocuit cu cel CIDR
(Classless Inter-Domain Routing).
Încă de la sfârșitul secolului 20, rețeaua globală Internet se confruntă cu două probleme
critice:
1. Depăşirea numărului de adrese IP disponibile.
Există un număr maxim de reţele şi gazde cărora le pot fi alocate adrese IP unice de 32
biţi. Iniţial s-au utilizat clasele de adrese A, B ,C. Utilizând clasele, schema de adresare în
Internet poate suporta: o 126 reţele de clasă A (cu maximum 16,777,214 gazde/reţea
fiecare); o 65,000 reţele de clasă B (cu maximum 65,534 gazde/reţea fiecare); o peste 2
milioane reţele clasă C (cu maximum 254 gazde/reţea fiecare);
Deoarece adresele de pe Internet au fost alocate conform schemei de adresare pe clase
(Classful IP Addressing), au rezultat o mulţime de adrese neutilizate. De exemplu, dacă sunt
necesare 120 de gazde, va fi alocat un domeniu de clasă C rămânând neutilizate 134 de adrese.
CIDR a fost creat pentru a permite o alocare mult mai eficientă a adreselor IP.
2. Depăşirea capacităţii tabelelor de rutare globale.
Odată cu creşterea numărului de reţele conectate la Internet a crescut şi numărul de rute.
S-a estimat că, în câţiva ani, routerele de pe backbone-urile Internetului vor atinge limita
numărului de rute pe care le pot suporta. Chiar utilizând cele mai noi tehnologii în domeniul
routerelor, valoarea teoretică maximă a numărului de intrări intr-o tabelă de rutare este de
approximativ 60.000. Dacă nu s-ar fi făcut nimic Internetul şi-ar fi oprit creşterea.
Pentru rezolvarea problemei s-au dezvoltat două soluţii:
- Agregarea ierarhică a rutării în scopul minimizării numărului de intrări în tabelele de
rutare;
- Restructurarea alocării adreselor IP în scopul creşterii eficienţei;
CIDR (Clasaless Inter-Domain Routing) înlocuieşte sistemul clasic de alocare al adreselor IP
pe baza claselor, prin utilizarea unui ”prefix” generalizat de reţea. În locul limitării ID-urilor de reţea
(sau "prefixelor") la 8, 16 sau 24 biţi, CIDR utilizează în mod curent prefixe cuprinse între 10 şi 30
de biţi. Astfel, pot fi alocate blocuri de adrese de gazdă cuprinse între 2 şi peste 500.000 . Aceasta
permite alocarea de domenii de adrese mult mai apropiate ca număr de necesităţile unei organizaţii.
În cadrul CIDR nu mai există o delimitare rigidă între ID-ul de reţea şi cel de gazdă (pe bază de
octeţi). Separarea între ID-ul de reţea şi cel de gazdă se poate face oriunde în interiorul unui octet.

V.Zavadschi CEITI Arhitectura rețelelor de calculatoare 7

 Schema CIDR (RFC 1518, RFC 1519, RFC 4632) prevede stabilirea hotarului între ID rețea
și cel ID stație la nivel de bit, folosind măștile de rețea ca și în cazul schemei cu subrețele. Astfel ,
câmpul „Clasă adresă”, folosit în schema cu clase de adresare classful nu mai este necesar , însă
devine obligatorie folosirea măștilor de rețea sub forma unui prefix.
Sintaxa CIDR a adresei IPv4 include adresa IPv4 specificată prin patru numere zecimale
delimitate prin punct , urmată de o oblică dreapta și numărul biților superiori din adresa IP pentru
desemnarea adresei de rețea (biții inferiori vor primi valoarea ”0”).
În schema CIDR, de exemplu: adresa 192.168.32.48 cu masca 255.255.255.0, se scrie
192.168.32.48/24; adresa 156.100.48.20 cu masca 255.255.0.0, se scrie 156.100.48.20/16.
Pentru compatibilitate cu adresarea pe clase avem:
255.0.0.0 /8
255.255.0.0 /16
255.255.255.0 /24
În tabelul de mai jos se vor indica unele blocuri de adrese CIDR utile

Tabelul 2.4. Unele blocuri de adrese CIDR

Bloc de Mască de rețea Număr maxim
adrese CIDR de adrese
/32 255.255.255.255 1
/31 255.255.255.254* 2
/30 255.255.255.252 22-2=2
/29 255.255.255.248 23-2=6
/28 255.255.255.240 24-2=14
/27 255.255.255.224 25-2=30
/26 255.255.255.192 26-2=62
/25 255.255.255.128 27-2=126
/24 255.255.255.0 28-2=254
/23 255.255.254.0 29-2=510
/22 255.255.252.0 210-2=1022
/21 255.255.248.0 211-2=2046
/20 255.255.240.0 212-2=4094
*aplicabilă doar pentru legături punct-la-punct; specificarea adreselor de rețea și multiadresat
nu este necesară (Vezi RFC 3021).

Atribuirea de blocuri CIDR

Menirea CIDR constă în alocarea adreselor IPv4 rămase în blocuri de dimensiune variabilă
(tabelul 2.5), fără a ține cont de clase. Structura ierarhică de adrese IP în format CIDR este
gestionată de IANA ( Internet Assigned Numbers Authority ) și cinci registre Internet regionale
(Regional Internet Registers – RIR ), inclusiv, în Europa, Orientul Apropiat și Asia Centrală, de
cel RIPE NCC (Reseaux IP Europeens Network Coordination Centre).

Tabelul 2.5. Date referitoare la subrețelele unei rețele cu prefixul /24

Lungime prefix Masca subrețea Număr Număr Număr total
subrețea subrețele interfețe într-o interfețe
subrețea
/25 255.255.255.128 2 126 252
/26 255.255.255.192 4 62 248
V.Zavadschi CEITI Arhitectura rețelelor de calculatoare 8
 /27 255.255.255.224 8 30 240
/28 255.255.255.240 16 14 224
/29 255.255.255.248 32 6 192
/30 255.255.255.252 64 2 128
/31 255.255.255.254* 128 2 256
*aplicabilă doar pentru legături punct-la-punct; specificarea adreselor de rețea și multiadresat
nu este necesară.

IANA distribuie registrelor RIR blocuri de adrese mari (cu prefixe de rețea scurte, cum ar
fi, de exemplu, 56..0.0.0/8). RIR împart aceste blocuri în subrețele, pe care le alocă registrelor
Internet locale (Local Internet Registers – LIR). LIR, la rândul său, poate împărți o asemenea
subrețea în subrețele mai mici, pe care le alocă autorităților responsabile de nivel mai jos. Acest
proces se poate repeta de un număr rezonabil de ori. Astfel, rețelele terminale obțin subrețele de
dimensiunea preconizată a acestor rețele într-un viitor nu prea îndepărtat. De asemenea, pentru
rețelele terminale, IETF recomandă conectarea la un singur furnizor de servicii Internet.
În funcție de utilizare, se deosebesc două categorii de adrese IP ce nu se intersectează:
rutabile global și speciale. Fiecare adresă IP rutabilă global, denumită și absolută, se referă în
mod univoc la o interfață de comunicație concretă din Internet; aceeași adresă absolută poate fi
folosită doar pentru o interfață de comunicație din Internet.

Exemplu de utilizare CIDR

De exempu, daca avem nevoie de 1000 de adrese, am putea uni 4 reţele de clasa C într-una
singură.
192.60.128.0 11000000.00111100.10000000.00000000 Reţea clasă C
192.60.129.0 11000000.00111100.10000001.00000000 Reţea clasă C
192.60.130.0 11000000.00111100.10000010.00000000 Reţea clasă C
192.60.131.0 11000000.00111100.10000011.00000000 Reţea clasă C
---------------------------------------------------
192.60.128.0 11000000.00111100.10000000.00000000 Reţeaua finală
255.255.252.0 11111111.11111111.11111100.00000000 Subnet Mask
192.60.131.255 11000000.00111100.10000011.11111111 Broadcast address

În acest exemplu, subreteaua 192.60.128.0 include toate adresele de la 192.60.128.0 la

192.60.131.255. Dupa cum se poate vedea în reprezentarea binară a subnetmask-ului, partea de
reţea (network ID) este de 22 biţi, iar partea de host (host ID) are lungimea de 10 biţi.
De asemenea prin modelul CIDR avem şi o nouă notaţie pentru netmask. În loc să scriem
192.60.128.0 subnetmask 255.255.252.0 vom scrie 192.60.128.0/22 care ne
indică in acest caz tocmai adresa de început a retelei (adresa de reţea) şi numarul de biţi de "1"
din netmask (în cazul nostru 22).
Revenind la exemplul din tabelul 2.3 , în cazul CIDR vom avea 8 reţele fiecare cu câte
32 de IP-uri per reţea din care 30 adrese IP alocabile. Formula de calcul a subretelelor se va
schimba în N=2n dar calculul numărului de hosturi alocabile rămâne ca mai sus: N=2n−2.

Nr. Adresa Diapazon Adresă

sub- subrețelei în adrese broadcast
rețelei zecimal stații
1 192.168.32.0/27 .1 - .30 192.168.32.31
2 192.168.32.32/27 .33 - .62 192.168.32.63
3 192.168.32.64/27 .65 - .94 192.168.32.95

V.Zavadschi CEITI Arhitectura rețelelor de calculatoare 9

 4 192.168.32.96/27 .97 - .126 192.168.32.127
5 192.168.32.128/27 .129 - .158 192.168.32.159
6 192.168.32.160/27 .161 - .190 192.168.32.191
7 192.168.32.192/27 .193 - .222 192.168.32.223
8 192.168.32.224/27 .225 - .254 192.168.32.255
În cazul adresării CIDR echipamentele nu confundă adrese asemănătoare,
ca 192.168.32.10/24 cu 192.168.32.10/27 sau 192.168.32.255/24 cu 192.168.32.255/27 !

Remarcă. Caracteristici ale adresării convenționale (bazate pe clase), care nu se modifică

sub CIDR
 Blocuri locale (private) de adrese rezervate – rutarea pe Internet a acestor adrese se face
prin intermediul serviciilor NAT (Network Address Translator)
 Adrese cu semnificații speciale (adresele stațiilor, broadcast, ș.a.)
 Adresa de loopback – reţeaua 127.0.0.0 este în continuare rezervată testării funcționalității
rețelei: sub CIDR 127.0.0.0 / 8

Utilizarea CIDR necesită hardware și software special proiectat.

Deoarece CIDR permite separarea adreselor IP în ID rețea și ID gazdă în orice punct al
rețelei, rezultă crearea unui număr mare de rețele de dimensiuni diferite. Dimensiunea rețelei
depinde de numărul de biți utilizați pentru ID-ul de gazdă.
Spre deosebire de subnetarea convențională, unde toate subrețelele au aceeași dimensiune
(același număr de gazde), CIDR permite multe nivele de divizare ierarhică a Internetului astfel
încât pot exista simultan multe dimensiuni de rețele, se creează rețele mai mari care se împart în
(sub)rețele mai mici.

Adrese IP private (locale)

In interiorul unei retele izolate, alocarea adreselor IP se poate face aleator, cu conditia ca
fiecare sa fie unica in cadrul respectivei retele. Dar conectarea acestei retele locale la Internet va
necesita utilizarea de adrese IP inregistrate (denumite adrese de Internet) pentru a evita adrese
duplicate.

Poate fi utilizata o categorie speciala de adrese IP – adrese IP locale (RFC 1918) care
permit functionarea suitei de protocoale TCP/IP in retelele locale (private network).
Caracteristicile acestor adrese:
- NU pot fi folosite niciunde pe Internet, NU pot fi folosite pentru
comunicarea intre diferite gazde de pe Internet (NU pot fi inregistrate ca
adrese IP de Internet)
- Pot exista oricate astfel de adrese IP locale pe diferite retele locale din lume
- Sunt gratuite !
Spatiul de adrese locale este format din 3 blocuri de adrese rezervate de catre IANA
special in acest scop (ce pot fi utilizate in retele izolate):
10.0.0.0 - 10.255.255.255
172.16.0.0 - 172.31.255.255
192.168.0.0 - 192.168.255.255

Primul este un bloc de adrese, clasa A, referit ca "24-bit block".

Al doilea este un bloc de adrese, clasa B, referit ca "20-bit
block", iar al treilea, referit ca "16-bit" block” cuprinde un set de 255
adrese continui de clasa C.

V.Zavadschi CEITI Arhitectura rețelelor de calculatoare 10

 Uzual se folosește rețeaua 192.168.0.0 cu masca de subrețea de clasa C: 255.255.255.0 .
Oricare dintre rețelele locale de mai sus este însă validă, cu condiția asocierii măștii de
subrețea corecte.

Deci, daca se utilizează o rețea clasa C, pentru calculatoarele rețelei TCP/IP trebuie
utilizate adresele IP: 192.168.0.2, 192.168.0.3, .., 192.168.0.x

192.168.0.1 este , de regula utilizat pentru (default) gateway - interfata routerului legata la
respectiva retea locala.

Adresele IP 192.168.0.0 si 192.168.0.255 sunt REZERVATE pentru adresa pe 32 biti a

reţelei, respectiv pentru broadcast. Trebuie evitată utilizarea acestor adrese rezervate, în caz
contrar reţeua nu va funcţiona corect.

Exemplu:

Adresele IP ale gazdelor trebuie sa fie unice pe Internet !!!

Totusi, daca se doreste comunicarea de la aceste adrese cu gazde din Internet, trebuie
folosit un serviciu oferit de un server (Windows 2003 sau un proxy Server), serviciu ce poarta
numele de NAT (Network Address Translation). Acesta va ’transla’adresele IP locale la
adrese IP valide pe Internet, care se mai numesc și publice.
Dacă procesezi mai multe calculatoare şi o imprimantă – procesezi de fapt interfeţele
(plăcile) de reţea ale tuturor calculatoarelor şi imprimantei şi doreşti să le conectezi la un hub de
reţea sau un switch, astfel încât să poţi partaja resursele între acestea şi să ai o conexiune
automată la Internet. Pentru a avea o conexiune automată la Internet se foloseşte suita TCP/IP,
care trebuie instalată pe fiecare dispozitiv al reţelei.
Pentru a înţelege cum funcţionează TCP/IP, trebuie înţeles modul cum se alocă adresele
TCP/IP, regulile legate de această alocare.
Prima regulă: fiecare dispozitiv de pe reţea trebuie să aibă o adresă unica.

V.Zavadschi CEITI Arhitectura rețelelor de calculatoare 11

Se alocă o adresă IP fiecărei interfeţe de reţea: serverului, staţiei Win2000 Pro, etc.
Pentru router se alocă 5 (cinci) adrese IP, deoarece separă diferite grupuri de calculatoare
şi Internet – el are 5 interfeţe de retea.
Pentru a putea comunica în cadrul reţelei, fiecare interfaţă are propria (unică) adresă IP.

Adrese IPv4 private obținute automat (legături – locale)

Un calculator pe care este instalat un sistem de operare din familia Windows si este
configurat sa folosească protocolul DHCP pentru a obține o adresa IP poate să își asigneze singur
o adresa IP daca serverul DHCP nu funcționează sau calculatorul nu poate comunica cu acesta,
sau în cazul instalării inițiale a protocolului TCP/IP pentru unele versiuni Windows.
Pentru a fi posibil acest lucru, IANA a rezervat domeniul de ip-uri 169.254.0.1-
169.254.255.254 pentru AIPA ( Automatic Private IP Addressing ). Masca de subreţea este setată
automat 255.255.0.0 şi adresa gateway este setată pe 0.0.0.0.
Dacă configurația sau legătura cu serverul DHCP se resetează, atunci stația va primi
adresele distribuite de server.

Adrese Ipv4 partajabile

În 2012, IANA (RFC 5735, RFC 6598) a rezervat, de asemenea, un spațiu de adrese IPv4
partajabile (Shared address Space) pentru furnizorii de servicii Internet și anume cel cu adresa de
rețea 100.64.0.0/10, care conține 222 adrese. În esență, aceste adrese sunt similare celor private-
ele au semnificație doar locală, nefiind rutabile global. Acest spațiu de adrese este destinat
folosirii în cadrul rețelelor furnizorilor de servicii Internet.

Adrese IPv4 speciale

Adrese IPv4 speciale (RFC 3330, RFC 5735, RFC 6598) sunt adresele IPv4, diferite de
cele rutabile global, inclusiv cele deja descrise mai sus în această secțiune: private, legături –
locale. Lista acestora este prezentată în tabelul 2.6.
Tabelul 2.6
Blocul de adrese Folosire RFC
0.0.0.0/8 Rețeaua curentă(stație curentă) RFC 1122
10.0.0.0/8 Rețele de uz privat (adrese private) RFC 1928
100.64.0.0/10 Spațiu de adrese partajat RFC 6598
127.0.0.0/8 Buclă locală (transmise sieși) RFC 1122
169.254.0.0/16 Legături locale (AIPA) RFC 3927
172.16.0.0/12 Rețele de uz privat (adrese private) RFC 1918
192.0.0.0/24 IETF Protocol Assignments RFC 5736
192.0.2.0/24 TEST-NET-1 RFC 5737
192.88.99.0/24 6to4 Relay Anycast RFC 3068
192.168.0.0/16 Rețele de uz privat (adrese private) RFC 1918
198.18.0.0/15 Network Interconnect Device Benchmark RFC 2544
Testing
198.51.100.0/24 TEST-NET-2 RFC 5737
203.0.113.0/24 TEST-NET-3 RFC 5737
V.Zavadschi CEITI Arhitectura rețelelor de calculatoare 12
 224.0.0.0/4 Multiadresat RFC 3171
240.0.0.0/4 Rezervat pentru utilizări viitoare RFC 1112
255.255.255.255/32 Difuzare în rețeaua curentă RFC 919,RFC
922

De menționat că adresa Ipv4 0.0.0.0 este folosită de stații atunci când acestea sunt pornite,
iar adresele Ipv4 cu 0 ca ID rețea se referă la rețeaua curentă. Aceasta permite stațiilor să refere
propria rețea, cunoscând doar blocul de adrese al acesteia (numărul de biți „1” ai măștii de rețea),
nu și ID-ul concret al acesteia.
Adresele de foam 127.x.x.x pot fi folosite doar pentru testări în buclă locală ( transmisii
sie-și). Pachetele trimise către o asemenea adresă sunt prelucrate doar local, fiind totodată,
tratate ca pachete sosite. Adresele, care conțin doar biți „1”, permit difuzarea în rețeaua curentă.
Alte utilizări speciale pot fi consultate în RFC-urile respective din tabelul 1.6.
Restul adreselor au statutul de adrese IP publice beneficiind de vizibilitate potențială la nivelul
rețelei mondiale Internet.

2.3. DNS – SISTEMUL NUMELOR DE DOMENII

2.3.1 Scurt istoric

Protocoalele TCP/IP folosesc pentru identificarea calculatoarelor prin Internet adrese IP.
Numărul calculatoarelor interconectate prin Internet este foarte mare, prin urmare ţinerea
evidenţei acestora după adresele IP este foarte dificilă (de exemplu pentru a ajunge la site-ul
firmei Yahoo ar trebui memorată adresa 204.71.202.160, iar accesarea să se facă scriind http://
204.71.202.160, în loc de www.yahoo.com, cum folosim uzual).

Fig. 2.3. Accesare site Yahoo folosind adresa IP

La începuturile Internet-ului în reţeaua ARAPANET se folosea un fişier host.txt pentru

păstrarea numelor sistemelor gazdă şi ale adreselor IP ale acestora pe un site. În fiecare noapte
era copiat de sistemele gazdă. Soluţia era rezonabilă pentru câteva sute de calculatoate, dar pentru
mii de calculatoare dimensiunea acestuia ar fi fost prea mare, suplimentar era necesară o
administrare centralizată pentru evitarea apariției de conflicte între nume sistemelor gazdă.
Pentru rezolvarea acestor probleme a fost creat sistemul DNS, care permite înregistrarea de nume
de domenii unice la ICANN (Internet Corporation for Assigned Names and Numbers –
Corporaţia Internet pentru nume şi numere atribuite). Atribuirea numelor de domenii se face
conform principiului “primul venit, primul servit”.

2.3.2. Ce este DNS-ul?

Prin DNS (Domain Name Sistem) se înţelege sistemul numelor de domenii utilizat la
gestionarea domeniilor în Internet. Acesta stabileşte corespondenţa între numele sistemelor
gazdă şi adresele IP corespunzătoare (operaţie numită şi “mapare”). Translatarea numelui de
gazdă într-o adresă IP se numeşte “rezolvarea numelui de domeniu”. În figurile 2.4 şi 2.5 sunt
prezentate sintaxele comenzilor ping şi tracert în modul linie de comandă, la prima se observă
că se poate utiliza parametrul “-a” pentru realizarea translatării, iar la a doua parametrul “-d”
pentru a nu se realiza translatarea în numele stației (afișarea numelui hostului).

V.Zavadschi CEITI Arhitectura rețelelor de calculatoare 13

 Fig. 2.4. Sintaxa comenzii ping

Fig. 2.5. Sintaxa comenzii tracert

DNS-ul este format dintr-o schemă ierarhică de nume de domenii şi un sistem de baze de
date distribuite cu nume şi adrese IP. Pentru serviciile Internet în general se foloseşte sistemul
DNS, dacă acesta “cade” site-urile web numai pot fi găsite şi nu se mai pot trasmite e-mail-uri.
Avantajele utilizării sistemului DNS:
- numele de domenii sunt mai uşor de reţinut decât adresele IP;
- un site poate fi mutat pe un alt calculator, chiar în altă parte a lumii şi poate fi accesat în
continuare prin domeniul său web dacă sistemul DNS este reactualizat cu adresa IP a
noului calculator pe care s-a transferat site-ul;
- se identifică în mod unic o reţea sau un calculator gazdă prin intermediul unei adrese IP şi
printr-un nume de calculator gazdă.

2.3.3. Funcţionare

Pentru realizarea corespondenţei dintre un nume şi o adresă IP programul aplicaţie

foloseşte o subrutină dintr-o biblotecă numită resolver.
Fiecare sistem gazdă trebuie să aibă setat un server DNS pentru realizarea translatării între un
nume (Ex. www.upt.ro, www.yahoo.com etc) şi adresa IP a acestuia (Ex. 192.137.52.43,
204.71.202.160) sau invers, deoarece interconectarea a două calculatoare cu ajutorul
protocoalelor TCP/IP în Internet se face prin adrese IP.
V.Zavadschi CEITI Arhitectura rețelelor de calculatoare 14
Dacă subrutina resolver din calculatorul personal nu reușește să returneze o translatare DNS
validă se va afișa o eroare (fig. 2.6) şi nu se poate accesa pagina web sau server-ul de e-mail
apelat prin numele specificat.

Fig. 2.6. Eroare la accesarea unei pagini web

Pentru a testa existenta unei probleme DNS în cazul unei erori ca cea descrisă anterior
(la apelarea unei pagini web prin adresa web corespunzătoare, de exemplu www.upt.ro) se
poate apela site-ul dorit folosind adresa IP a acestuia (dacă se cunoaşte).
La diagnosticarea problemelor legate de DNS se poate folosi comanda nslookup, dacă
protocoalele TCP/IP sunt instalate (fig. 2.7).

Fig. 2.7. Help-ul comenzii nslookup

Realizarea trasnlatării decurge astfel:

- se apelează resolver-ul cu numele dorit (ca parametru) iar acesta trasnmite o interogare primului
server din lista serverelor de nume;
- server-ul DNS interogat verifică dacă conţine numele respectiv;
V.Zavadschi CEITI Arhitectura rețelelor de calculatoare 15
- în caz afirmativ răspunde clientului;
- în caz negativ trasnmite o interogare altui server de nume;
- acesta verifică dacă conţine numele respectiv şi în caz afirmativ răspunde clientului;
- dacă resolver-ul nu primeşte răspunsul într-un anumit interval de timp interoghează
următorul server din lista serverelor de nume.

2.3.4. Spaţiul de nume

Administrarea numelor în sistemul poştal este realizată cu ajutorul adreselor poştale

formate din: ţară, stat sau provincie, oraş, stradă, număr şi alte informaţii. Folosind adresarea
ierarhică anterioară se evită confuzia între Ion Popescu de pe str. Florilor nr. 12, din Timişoara şi
Ion Popescu de pe str. Plopilor nr. 134, din Braşov. Analog funcţionează şi sistemul DNS.
Internetul este divizat în sute de domenii şi subdomenii împărţite la rândul lor în alte
subdomenii după o structură arborescentă (fig. 2.8.), în partea superioară a arborelui se află
rădăcina. La nivelul dat avem 13 servere.
Domeniile aparţinând primului nivel sunt nume de domenii de cel mai înalt rang (TLD –
Top Level Domain) şi se împart în două categorii: generale şi de ţări. Din prima categorie fac
parte: com (comercial), edu (instituţii de învăţământ), gov (instituţii ale guvernului SUA), int
(organizaţii internaţionale), mil (instituţii ale forţele armate SUA), org (organizaţii nonprofit) şi
net (instituţii legate de Internet). La a doua categorie fiecare ţară are câte un domeniu.

Fig. 2.8. Porțiune din spațiul DNS

În ultimii ani sau adăugat şi alte domenii generale: biz, info, name etc. Lista completă se poate
găsi la www.icann.org.

V.Zavadschi CEITI Arhitectura rețelelor de calculatoare 16

 Fig. 2.9. Prima pagină a site-ului ICANN
Denumirea unui domeniu este dată de calea din arbore până la rădăcină iar componentele
se separă prin punct (de exemplu Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din
Universitatea ”Politehnica” din Timişoara este etc.upt.ro).
La numele de domenii nu se face dinsticţie între literele mici şi cele mari (de exemplu se poate
scrie com sau COM, înţelesul nu diferă). Fiecare componentă dintr-un nume de domeniu poate
avea maxim 64 de caractere iar calea întreagă are maxim 255 de caractere.
În cadrul alocării domeniilor fiecare dintre domeniile de la un anumit nivel controlează domeniile
aflate sub el. De exemplu în Japonia domeniile ac.jp şi co.jp sunt echivalente cu edu şi com, în
timp ce în Olanda nu se face această divizare între domenii. Următoarele trei nume sunt ale
departamentelor de calculatoare din trei universităţi aflate, Universitatea Yale din SUA,
Universitatea Vrije din Olanda şi Universitatea Keio din Japonia:
a) cs.yale.edu ;
b) cs.vn.ml ;
c) cs.keio.ac.jp .

Dacă se doreşte crearea unui nou domeniu se va cere permisiunea domeniului în care va fi
inclus, de exemplu pentru ca un nou domeniu al unui grup VLSI de la Yale să fie vlsi.cs.yale este
necesară permisiunea administratorului cs.yale.edu. Astfel se evită conflictele de nume, fiecare
domeniu ţine evidenţa subdomeniilor sale. După ce un domeniu nou este creat şi înregistrat se
pot crea subdomenii fără permisiunea celor care administrează domeniile superioare din arbore.

2.3.5. Servere de nume

Bazele de date DNS pot fi stocate teoretic pe un singur server. Practic el s-ar putea să fie
prea încărcat astfel încât să fie inutilizabil, în plus în caz de defectare este afectat întregul
Internet.
Pentru evitarea problemelor descrise anterior spațiul de nume este împărţit în mai multe
zone separate. Un exemplu de împărţire a spaţiului de nume din fig. 2.8 în zone este prezentat
în fig. 2.10. Zonele conţin câte o parte din arbore şi numele serverelor pentru păstrarea
informaţiilor despre zona respectivă. O zonă are un server de nume primar şi unul sau mai
multe servere de nume secundare care preiau informații de la acesta.

V.Zavadschi CEITI Arhitectura rețelelor de calculatoare 17

 Fig. 2.10. Porțiune din spațiul DNS împărțită în zone

Stabilirea limitelor unei zone depinde de administratorul acesteia şi se face în funcţie de

numărul de servere de nume dorite şi de locaţiile lor. În fig. 2.10 pentru Yale se foloseşte un
server pentru yale.edu la administrarea eng.yale.edu, dar nu şi la administrarea cs.yale.edu.
Aceasta din urmă este o zonă separată. O astfel de soluţie poate apare dacă departamentul de
engleză (eng) nu doreşte să aibă un server de nume iar cei de la departamentul de calculatoare
(cs) doresc acest lucru. Prin urmare cs.yale.edu este o zonă separată.
Demo - DNS

În rezultatul prelucrării temei elevul trebuie să fie capabil:

1. Să enumere principalele tipuri de adresare a calculatoarelor într-o rețea
2. Să determine pentru un calculator (stație) adresa MAC, adresa IP
3. Pentru orice adresă MAC să determine: transmie – unicast sau multicast; este locală sau
globală
4. Să explice structura adresei IPv4, valorile minimale și maximale în binar și zecimal p-u
orice câmp al adresei.
5. Să explice schemele principale de adresare
6. Să explice gruparea adreselor IP după clasele de adresare, modul de identificare a clasei
de adresare, pentru orice adresă IP să determine la ce clasă aparține
7. Să explice destinația măștii, să o aplice la adresarea calculatorului
8. Să cunoască diapazonul de adrese IP private
9. Să aplice împărțirea în subrețele, adresarea CIDR
10. La utilizarea adresei IP să țină cont de adresele speciale
11. Să cunoască destinația și să aplice utilitarele: Ping, IpConfig, Trasert

Răspunsuri la exercițiile din p.2.2

Exercițiul 1.
a) Din clasa C, deoarece valoarea primului octet este din diapazonul 192-223;
b) Valoarea adresei rețelei este 196.42.60.0;
c) Valoarea adresei primei stații din rețea este 196.42.60.1;
d) Valoarea adresei ultimei stații din rețea este 196.42.60.254;
e) Adresa de broadcast a acestei rețele este 196.42.60.255;
f) Evidențiați în adresa stației cu verde partea adresei rețelei și cu orange partea
adresei stației: 196.42.60.82

Exercițiul 2.
a) Din clasa B, deoarece valoarea primului octet este din diapazonul 128-191;

V.Zavadschi CEITI Arhitectura rețelelor de calculatoare 18

 b) Valoarea adresei primei stații din rețea este 130.200.0.1;
c) Valoarea adresei ultimei stații din rețea este 130.200.255.254;
d) Adresa de broadcast a acestei rețele este 130.200.255.255;
e) Octeții care determină partea de rețea și valoarea lor: 1 și 2 cu valorile
130.200
f) Octeții care determină partea de stație și valoarea lor: 3 și 4 cu valorile 0.0
g) Numărul maximal de stații care pot fi adresate în această rețea, exprimate prin
2 la o putere este: 216-2

V.Zavadschi CEITI Arhitectura rețelelor de calculatoare 19