RETELE DE CALCULATOARE Sistemul de adrese IPv4 si IPv6

Formatul adreselor IP este studiat in cadrul nivelului retea in Internet. Proiectarea nivelului retea din Internet s-a facut pe baza unor principii discutatate in RFC 1958, principii enumerate mai jos: Siguranta functionarii Simplitatea Claritatea Modularitatea Scalabilitatea Raport costuri/performanta Liantul care mentine reteaua Internet este protocolul de nivel retea, numit IP, protocol care, inca de la proiectarea sa, a fost conceput avandu-se in vedere interconectarea retelelor. Datagramele IP O datagrama IP este un fragment dintr-un sir de date si poate avea pana la 64 KB.Acestea sunt transmire prin Internet iar cand toate datagramele ajung la destinatie sunt reasamblate de nivelul retea. Datagramele IP constau dintr-o parte de antet si o parte de text. Antetul are o parte fixa de 20 de octeti si o parte optionala cu lungime variabila. Este transmis in ordinea big endian (cel mai semnificativ primul), de la stanga la dreapta, incepand cu bitul cel mai semnificativ al campului versiune. Procesorul SPARC este de tip big endian iar procesorul Pentium este de tip little endian, acesta din urma necesitand o conversie prin program atat la transmisie cat si la receptie.

Fig.1 Antetul IPv4

Campul versiune memoreaza carei versiuni de protocol ii apartine datagrama.

Campul IHL, este un camp din antet, pus la dispozitie pentru a spune cat de lung este antetul, in cuvinte de 32 de octeti. Valoarea minima este 5, atunci cand nu sunt prezente optiuni, iar valoarea maxima a acestui camp de 4 biti este 15, cea ce limiteaza antetul la 60 de octeti si campul de optiuni la 40 de octeti. Campul Tip serviciu (Type of Service) diferentiaza diferitele clase de servicii, fiind posibile diferite combinatii de fiabilitate si viteza. Astfel, pentru voce digitizata, livrarea rapida are prioritate fata de transmisia corecta, in timp ce pentru transmisia de fisiere, prioritate are transmisia fara erori. Mai jos sunt prezentate setarile Type-of-Service standard, pentru cele mai importante protocoale Internet.
Valoare TOS --------0000 0001 0010 0100 1000 1111 Protocol Descriere -------------------------Default Minimize Monetary Cost Maximize Reliability Maximize Throughput Minimize Delay Maximize Security TOS Value (minimize delay) (minimize delay) (maximize throughput) (minimize delay) (minimize delay) (maximize throughput) (minimize delay) (maximize throughput) (minimize monetary cost)

TELNET 1000 FTP Control 1000 Data 0100 TFTP 1000 SMTP Command phase 1000 DATA phase 0100 Domain Name Service UDP Query 1000 TCP Query 0000 Zone Transfer 0100 NNTP 0001 ICMP Errors 0000 Requests 0000 Responses <same as request> Any IGP 0010 EGP 0000 SNMP 0010 BOOTP 0000

(maximize reliability) (maximize reliability)

Campul Lungime totala, include atat antetul cat si datele, lungimea lui maxima fiind de 65535 de octeti.

Campul Identificare, permite masinii de la destinatie sa determine carei datagrame ii apartine noul pachet primit, si are valoare unica in cazul tuturor fragmentelor ce apartin aceleiasi datagrame. Dupa campul identificare, urmeaza un bit nefolosit, urmat de doua campuri de un bit. Primul, DF (dont fragment), comunica ruterului sa nu fragmenteze datagrama, iar al doilea camp de un bit, MF (more fragments), este activat in cazul tuturor fragmentelor unei datagrame cu exceptia ultimului. Deplasamentul fragmentului, este campul unde se mentioneaza locul fragmentului in cadrul datagramei. Toate fragmentele dintr-o datagrama, cu exceptia ultimului, trebuie sa fie un multiplu de 8 octeti, aceasta fiind unitatea de fragmentare elementara. Campul Timp de viata, este folosit pentru a limita durata de viata a pachetelor, permitand un timp maxim de 255 de secunde. Contorul este decrementat la fiecare trecere dintr-o retea in alta si se presupune ca este decrementat de mai multe ori cand sta intr-o coada la un ruter. Cand contorul ajunge la valoarea zero, pachetul este eliminat si se trimite la masina sursa un pachet de avertisment. Acest camp previne ratacirea la infinit a pachetelor prin retea. Campul Protocol, spune nivelului retea carui proces de transport trebuie sa predea o datagrama, dupa ce datagrama este asamblata.
+------+ +-----+ +-----+ +-----+ |Telnet| | FTP | | TFTP| ... | ... | +------+ +-----+ +-----+ +-----+ | | | | +-----+ +-----+ +-----+ | TCP | | UDP | ... | ... | +-----+ +-----+ +-----+ | | | +--------------------------+----+ | Internet Protocol & ICMP | +--------------------------+----+ | +---------------------------+ | Local Network Protocol | +---------------------------+

Fig.2 Relatiile campului Protocol Campul Suma de control a antetului, este util pentru detectarea erorilor generate de locatii de memorie proaste dintr-un ruter. Campurile Adresa sursei si Adresa destinatiei, indica numarul de retea si numarul de gazda. Campul Optiuni, proiectat pentru a permite unor versiuni viitoare a protocolului sa includa informatii care nu sunt incluse in protocol.

Optiunile sunt de lungime variabila, fiecare incepand cu un cod de un octet care identifica optiunea. Unele optiuni sunt urmate de un camp de un octet care reprezinta lungimea optiunii, urmat de unul sau mai multi octeti de date. Campul Optiuni se sub-divide intr-un camp de un bit (copy), un camp de doi biti (class) si un camp de 5 biti (number). Acestea impreuna formeaza o valoare de opt biti pentru campul tipul otiunii.
Copy Class Number Value Name ---- ----- ------ ----- ------------------------------0 0 0 0 EOOL - End of Options List 0 0 1 1 NOP - No Operation 1 0 2 130 SEC - Security 1 0 3 131 LSR - Loose Source Route 0 2 4 68 TS - Time Stamp 1 0 5 133 E-SEC - Extended Security 1 0 6 134 CIPSO - Commercial Security 0 0 7 7 RR - Record Route 1 0 8 136 SID - Stream ID 1 0 9 137 SSR - Strict Source Route 0 0 10 10 ZSU - Experimental Measurement 0 0 11 11 MTUP - MTU Probe 0 0 12 12 MTUR - MTU Reply 1 2 13 205 FINN - Experimental Flow Control 1 0 14 142 VISA - Expermental Access Control 0 0 15 15 ENCODE - ??? 1 0 16 144 IMITD - IMI Traffic Descriptor 1 0 17 145 EIP - Extended Internet Protocol 0 2 18 82 TR - Traceroute 1 0 19 147 ADDEXT - Address Extension 1 0 20 148 RTRALT - Router Alert 1 0 21 149 SDB - Selective Directed Broadcast 1 0 22 150 - Unassigned 1 0 23 151 DPS - Dynamic Packet State 1 0 24 152 UMP - Upstream Multicast Pkt. 0 0 25 25 QS - Quick-Start 0 0 30 30 EXP - RFC3692-style Experiment 0 2 30 94 EXP - RFC3692-style Experiment 1 0 30 158 EXP - RFC3692-style Experiment 1 2 30 222 EXP - RFC3692-style Experiment

Adresele IPv4 Fiecare gazda si ruter din Internet are o adresa IP care codifica adresa de retea si de gazda. Toate adresele IP au lungimea de 32 de biti si sunt folosite in campul Adresa sursa si Adresa destinatie ale pachetelor de date. Adresele IP sunt impartite in cinci categorii numite clase de adrese.

Fig. 3 Formatul adreselor IP Adresele de retea suntnumere de 32 de biti scrise in notatie zecimala cu punct. Fiecare din cei patru octeti este scris in zecimal de la 0 la 255. Valorile 0 si -1 au semnificatie speciala, 0 insemnand retea sau gazda curenta, iar -1, este folosita ca adresa de difuzare pentru a desemna toate gazdele din reteaua indicata.

Fig. 4 Adrese IP speciale Subretele Pentru a folosi adresele IP mai eficient, s-a gasit solutia ca o retea sa fie divizata in mai multe parti pentru uz intern, dar pentru masinile din exterior sa se comporte ca o singura retea. Pentru ca ruterul sa stie in ce subretea sa trimita un pachet de date, s-a gasit solutia de a folosi un numar de biti din numarul gazdei pentru a crea un numar de subretea. Pentru a se putea folosi subretele, ruterul are nevoie de o masca de subretea, care indica separarea dintre numarul deretea plus subretea si gazda. In afara retelei, impartirea in subretele nu este vizibila.

Fig.5 O retea de clasa B impartita in 64 de subretele

Fiecare ruter are o tabela ce memoreaza un numar de adrese IP de forma retea, 0-, si un numar de adrese IP de forma-aceasta retea, gazda-. Primul tip indica cum se ajunge la retelele aflate la distanta iar al doilea cum se ajunge la gazdele locale.Fiecarei tabele ii este asociata interfata de retea care se foloseste pentru a ajunge la destinatie si alte cateva informatii. Cand soseste un pachet IP, adresa destinatie este cautata in tabela de dirijare, si daca pachetul este destinat unei retele aflate la distanta, el este trimis ruterului urmator prin interfata specificata in tabela. Daca reteaua nu este prezenta, pachetul este trimis unui ruter implicit care are tabele mai extinse, astfel, fiecare ruter trebuie sa memoreze numai retele si gazde, reducand considerabil dimensiunea tabelelor de dirijare. Impartirea in subretele reduce astfel spatiul tabelelor de dirijare prin crearea unei ierarhi pe trei niveluri, alcatuita din retea, subretea si gazde. CIDR (Classless Inter Domain Routing)-Dirijarea fara clase intre domenii O solutie la rezolvarea problemei epuizarii adreselor IP este de a aloca adresele IP ramase, in blocuri de dimensiune variabila, fara a se tine cont de clase. Renuntarea la clase, face rutarea mai complicata. Chiar si asa, problema epuizarii adreselor IP nu este rezolvata, insa solutia la aceasta problema este trecerea de la IPv4 la IPv6 (128 biti), IPv5 fiind un protocol experimental de flux in timp real, care nu a fost folosit pe scara larga.

IPv6. La inceputul anilor 90, IETF (Internet Engineering Task Force), a inceput sa lucreze la o noua versiune IP care sa nu-si epuizeze niciodata adresele, avand urmatoarele obiective majore: Sa suporte miliarde de gazde; Sa reduca dimensiunile tabelelor de dirijare; Sa simplifice protocolul; Sa asigure o securitate mai buna; Sa acorde o mai mare atentie tipului de serviciu; Sa ajute trimiterea multipla; Sa permita migrarea gazdelor fara schimbarea adresei; Sa permita evolutia protocolului; Sa permita coexistenta cu vechiul protocol; Una din propuneri a fost folosirea TCP peste CLNP(connectionless network protocol), care cu cei 160 de biti de adresa ar fi oferit spatiu de adrese suficient, insa oferea un slab suport pentru tipuri de servicii, necesar pentru transmitere eficienta de multimedia. In cele din urma, a fost adoptata o combinatie modificata a doua propuneri, numita pana atunci SIPP ( Simple Internet Protocol Plus), solutie denumita IPv6. IPv6 indeplineste obiectivele destul de bine, pastreaza caracteristicile bune ale IPv4 si elimina, daca este necesar, partile rele ale vechiului protocol. In general IPv6 nu este compatibil cu IPv4, dar este compatibil cu celelalte protocoale Internet auxiliare, incluzand TCP, UDP, ICMp, OSPF, DNS. Adresele IPv6 au lungimea de 16 octeti, rezolvand astfel principala problema a IPv4. Totodata, IPv6 are antetul simplificat, continand 7 campuri, ceea ce permite ruterelor sa prelucreze pachetele mai rapid.Alaturi de suportul mai bun pentru optiuni, schimbare esentiala in antet, IPv6, reprezinta un progres in securitate, unde autentificarea si confidentialitatea sunt trasaturi cheie ale noului IP.

Antetul principal IPv6

Fig. 6 Antetul fix IPv6 In cazul IPv6, campul versiune este intotdeauna 6. Campul Tip de trafic, este folosit pentru a distinge intre pachetele care au diverse cerinte de livrare in timp real. Campul Eticheta fluxului, este folosit pentru a permite sursei si destinatiei sa stabileasca o pseudo-conexiune cu proprietati particulare. Campul Lungimea informatiei utile, spune cati octeti urmeaza dupa antet. Campul Antetul urmator spune care dintre antetele de extensie urmeaza dupa cel curent. Campul Limita salturilor este folosit pentru a impiedica pachetele sa traiasca vesnic, similar cu campul timpul de viata din IPv4. Campurile Adresa sursa si Adresa destinatie, folosesc lungimea de 16 octeti pentru adrese, folosindu-se ca notatie opt grupuri de cate patru cifre hexazecimale cu semnul : intre grupuri. Comparativ cu IPv4, din IPv6 a fost eliminat campul IHL, Protocol, toate campurile referitoare la fragmentare, si campul Suma de control. Spatiul de adrese al IPv6 suporta 2 128 adrese, cea ce face improbabila epuizarea acestora in viitorul previzibil.

Bibliografie 1. Andrew S. tanenbaum: Retele de calculatoare, ed. a IV-a, editura Byblos-2004 2. Iosif Praoveanu:Curs Retele de calculatoare, UTM Bucuresti-Facultatea de informatica, 2011 3. Guidelines for Management of IP Address Space

10