Victimele Traficului de

Persoane

Perspectiva psihosocială

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane

 Tipuri de abuz suferite

· Deprivare: mâncare, odihna

· Condiţii de trai extrem de precare
· Libertate de mişcare limitată sau negată
· Acces la asistenţă medicală limitat / negat
· Modalităţi diferite de exploatare
· Abuz sexual
· Izolare şi uneori menţinere în stare de captivitate
· Abuz fizic
· Ameninţări, intimidare
 MODALITĂŢI DE CONTROL folosite de traficanţi

•Terorizarea victimei – inocularea de stări permanente de teamă;

•Decepţii şi amăgiri;
•Menţinerea de situaţii imprevizibile şi greu de controlat, astfel
ca victimelor sa le fie greu sau imposibil să planifice sau să
anticipeze ce se va întâmpla;
•Eliminarea oricăror posibilităţi de a decide pentru ele;
•Manipularea emoţională, fie sub forma ameninţărilor fie prin
“seducerea” lor;
•Îndatorarea;
Fiecare din aceste modalităţi pot fi folosite individual, dar in
majoritatea cazurilor victimele sunt supuse unor modalităţi de
manipulare complexe astfel că se poate ajunge atât la o situaţie
de captivitate reală cât şi la una de natură psihologică.
 Trauma
Procesul traumatizării:
•Apare atunci când o persoană a trecut printr-o
experienţă care i-a ameninţat/ pus în pericol viaţa
sau integritatea fizică.

•Implică nu numai acuze de ordin fizic, ci are mai

ales consecinţe de natură psihologică/
emoţională, pentru o perioadă, uneori foarte
îndelungată de timp.
 Tipuri de Reacţii

Reacţii de natură fizică

Şi

Reacţii în plan psihologic

 Reacţii Psihosomatice

•Diferite dureri difuze: dureri de cap, de spate;

•Atacuri de panică şi palpitaţii;
•Modificări ale regimului alimentar şi somnului;
•Slăbirea sistemului imunitar;
•Creşterea consumului de alcool şi droguri sau sedative.
 Reacţii psihologice
• Stare de şoc şi teamă;

• Dezorientare şi stări de confuzie;

• Iritabilitate, stări de nelinişte;
• Amintiri intruzive legate de traumă: coşmaruri şi “flashback-uri” legate
de evenimentele prin care a trecut;
• Dorinţa de a evita tot ceea ce este asociat cu trauma;
• Ruşine şi sentimente de vină;
• Tendinţa de a minimaliza experienţa prin care au trecut;
• Tendinţa de a se izola de ceilalţi oameni şi de a se detaşa de ceea ce
se întâmplă în jur;
• Sentiment de neîncredere;
• Sentimente de neputinţă, teamă faţă de ceea ce îi rezervă viitorul;
•Atacuri de panică şi sentimentul că nu mai are control asupra vieţii lor;
 Reacţii tipice victimelor traficului de persoane

•Apatie / Resemnare:
Traficanţii sunt capabili şi exercită abuzuri extrem de grave asupra
victimelor pentru a le forţa să se supună ordinelor lor. Violenţa,
abuzurile, ameninţările şi controlul exercitat de către traficanţi
determină victimele să înveţe să accepte orice.
Orice mijloace sau modalităţi de a reacţiona sau a face faţă pericolului
sunt eliminate, iar traficanţii se folosesc de aceste tactici pentru a
subjuga şi exploata sexual victimele.

•Supunere/ Obedienţă:
Victimele sunt forţate să adopte un comportament conformist; devin
obediente pentru a evita represiunile (pedepsele) şi violenţele
îndreptate asupra lor. Mai mult decât atât, victimele trăiesc într-o
atmosferă în care în permanenţă le sunt oferite informaţii false,
menite să prevină ca ele să se adreseze poliţiei sau să încerce să fugă.
 Reacţii tipice victimelor traficului de persoane

•Reacţii dezadaptative:
Traumele acumulate determină neîncrederea victimelor faţă de oricine.
Realitatea din jurul lor este distorsionată, iar victimele se îndoiesc atât
de ele cât şi de alte persoane.
Trăind într-o realitate lipsită de control şi abuzivă a demonstrat că
oamenii în final aleg să se schimbe pe ei înşişi pentru a se “adapta”
mediului în care trăiesc, renunţând la a încerca să schimbe
caracteristicile mediului. De aceea, devine foarte greu victimelor să ia
decizia de a scăpa/ ieşi din situaţia de trafic.
•Negarea: Majoritatea victimelor adoptă o reacţie de auto-apărare şi
aleg să nu dezvăluie nimic familiei, prietenilor sau chiar persoanelor
chemate să o ajute şi încearcă să ţină totul secret. Recurg la minciună
pentru a ascunde familiei ceea ce li s-a întâmplat, dar o altă reacţie de
natură psihologică se creează: puternice sentimente de lipsă de
valoare, ruşine şi vină.
 Consecinţe psihopatologice

•Reacţie acută de stres: Victimele trăiesc un sentiment de

detaşare, pasivitate, reducere a nivelului de percepţie şi înţelegere,
dezorientare; stări de teamă şi panică, iritabilitate, stări acute de
oboseală.

•Sindromul de stres post-traumatic:

Apare de obicei la o lună după ce victima a trecut printr-o experienţă
traumatică.
Implică: re-trăirea traumei prin amintiri spontane/coşmaruri, stări de
iritabilitate, evitarea oricăror stimuli asociaţi traumei, pasivitate,
dificultatea de a-şi reaminti aspecte importante legate de traumă.
 Consecinţe psihopatologice

•Disociere: Victimele manifestă o reducere a nivelului conştiinţei

(divizarea acesteia), care la momentul traumei le permite să evite
integrarea experienţei traumatizante, iar ulterior când vor avea amintiri
spontane legate de eveniment vor trăi o stare puternică de detaşare –
disociere legate de amintirile care le au.
Actele de auto-mutilare: Victimele pot să recurgă la acestea ca o
modalitate de a face faţă amintirilor extrem de dureroase sau de a “opri”
re-amintirea evenimentului traumatizant.

•Tulburări de memorie:
Cercetările au arătat că uneori amintirile cu un conţinut traumatic revin
în minte însoţite de puternice stări emoţionale şi senzoriale, dar în
acelaşi timp cu puţin conţinut verbal.
Acestea nu întotdeauna pot fi evocate la comandă ( apar stări de
amnezie) şi depind de intensitatea emoţională a experienţei.
 Consecinţe psihopatologice

•Depresie: dispoziţie tristă, pesimism şi perceperea unui viitor

sumbru, tulburări de somn, de apetit, lipsă de energie, care duce la
pierderea interesului pentru activităţile zilnice.

•Tulburări de adaptare: Apar ca o consecinţă ulterioară a

experienţei unui eveniment traumatizant, victimele au dificultăţi în a
îndeplini şi cele mai simple sarcini, de a face faţă problemelor zilnice
sau să îşi planifice viaţa.

Toate acestea constituie categorii psihiatrice distincte ce pot

fi documentate pentru a arăta efectele-consecinţele abuzului
de care au suferit.
 Stigmatizarea socială

Stigmatizarea este văzută ca un mesaj negativ despre vinovăţie,

lipsă de valoare, comportament nepotrivit sau neacceptat social
care este comunicat în mod direct sau indirect victimelor.

Femeile şi copiii care sunt victime ale violenţei se simt în

permanenţă vinovate de experienţa prin care au trecut şi de aceea
le este foarte greu să vorbească despre ea.
Tăcerea lor este determinată şi de opinia comunităţii care îi vede
mai degrabă ca pe nişte persoane imorale decât victime, sau
supravieţuitori ai unor experienţe extrem de dureroase.
Din aceste motive dar şi din permanenta lor teamă şi lipsă de
control, victimele nu vor vorbi despre întreaga experienţă prin care
au trecut.

Fenomene precum represiunea, disocierea şi negarea apar

în egală măsură şi în plan social.
 Ce anume au nevoie victimele?
Să fie tratate cu respect şi să beneficieze de sprijin.
Temerile şi nevoile lor de protecţie să fie luate în serios.
Informaţii despre ce se va întâmpla.
Posibilitatea de a lua singure decizii, dar în cunoştinţă de
cauză.
Acces la asistenţă specializată pentru reabilitare dar şi re-
construirea unei noi identităţi.
Acces la educaţie şi pregătire profesională, posibilităţi de re-
integrare socială.
Pedepsirea celor vinovaţi.