Sunteți pe pagina 1din 49

Baze metodologice de lucru cu infractorii din

perspectiva teoriei cognitiv-comportamentale


Cuprins

Secţiunea I prezentarea teoriei cognitiv comportamentale pag.3

Secţiunea II tipuri de distorsiuni cognitive pag.4

Secţiunea III metode pentru identificarea distorsiunilor cognitive pag.7

Secţiunea IV schemele cognitive pag.13

Secţiunea V metode pentru identificarea schemelor cognitive pag.15

Secţiunea VI tehnici pentru modificarea cogniţiilor disfuncţionale pag.18

Secţiunea VII tehnici pentru modificarea schemelor cognitive pag.22

Secţiunea VIII relaţia terapeutică pag.26

Secţiunea IX pregătirea clientului pag.31

Secţiunea X tehnici comportamentale pag.33

Secţiunea XI pachete de intervenţii terapeutice pag.45

2
Baze metodologice de lucru cu infractorii din
perspectiva teoriei cognitiv-comportamentale

Creţu Nicoleta expert psiholog

Secţiunea I

Teoria cognitiv-comportamentală susţine că reacţiile emoţionale exagerate


şi fără bază reală sunt fundamentate pe “un anumit specific de gândire”(Beck).
Acest “specific de gândire”(Beck) este reprezentat de distorsiuni cognitive.

Aceste distorsiuni cognitive au următoarele caracteristici:

a) Sunt specifice şi distincte (nu sunt vagi şi neformulate clar); se evidenţiază


prin câteva cuvinte dintr-o propoziţie sau dintr-o frază
b) Nu sunt rezultatul unui raţionament despre o problemă, situaţie; nu sunt
reflecţie, deliberare despre ceva anume
c) Nu poate fi depistată o secvenţă logică a lor (“pur şi simplu se produc” =
reflexe cognitive)
d) Sunt relativ autonome - clientul nu face un efort să le iniţieze şi mai ales în
cazurile mai grave pot fi foarte greu oprite sau controlate
e) Clientul are tendinţa de a le privi ca plauzibile sau rezonabile (pentru client
aceste gânduri sunt reale, el le acceptă validitatea imediat fără să verifice
dacă corespund unei realităţi sau logici). Clientul e convins de realitatea
acestor gânduri uneori după mai multe discuţii în care i se demonstrează
invaliditatea lor - fenomenul de rezistenţă. Aceste gânduri apar contrar
oricărei evidenţe obiective – caracterul lor ilogic şi nerealist
f) Aceste gânduri preced activarea unei emoţii, apar înaintea unei trăiri
emoţionale şi în general implică o mai mare distorsionare, deformare a
realităţii decât alte tipuri de gânduri.

3
Secţiunea II

Tipuri de distorsiuni cognitive

1)Gândirea dihotomă sau bipolară este o gândire în extreme, totul e


alb/negru, bun/rău, fără nuanţe. Evaluarea propriei persoane, a celorlalte
persoane, a situaţiilor, se face prin intermediul categoriilor extreme; aceste
evaluări se pot referi şi la calităţi personale.
Beck leagă acest tip de gândire de “acceptarea absolută” remarcând
incapacitatea acestor persoane de a-şi modela judecata astfel încât să
includă gradaţii ceva mai fine.
Exemple: ex1: clientul interpretează indiferenţa ca o respingere
ex2: clientul interpretează un zâmbet ca o acceptare
totală
ex3: clientul consideră fie că reuşeşte în tot ce face,
fie se consideră un eşec
ex4: clientul consideră fie că munceşte din greu tot
timpul, fie că este un leneş

2)Suprageneralizarea (generalizarea exagerată)


Se ajunge la concluzia că odată ce un lucru, o situaţie s-a produs, se va produce
mereu, evident cu rezultate neplăcute, iar clientul se va simţi tulburat.
Exemple: ex1: un client îi dă întâlnire unei fete. Fata îl refuză
politicos.
El gândeşte: “niciodată nu voi mai avea întâlniri. Voi fi
singur şi mă voi simţi mizerabil toată viaţa”
Deci, extinderea unei concluzii asupra tuturor situaţiilor pe baza unei singure
întâmplări, unui singur incident (dacă s-a produs un lucru neplăcut el se va
produce întotdeauna).

3)Filtrul mintal (“abstragere selectivă” Beck)


Clientul, dintr-o situaţie extrage un detaliu negativ asupra căruia stăruie,
insistă astfel încât întreaga situaţie devine negativă.
Exemple: ex1: o clientă şi soţul ei merg la o petrecere unde s-
au simţit foarte bine. Dar la plecare gazda îi spune clientei
că este prea timidă. Clienta se simte descurajată şi îi spune
soţului că nu s-a distrat chiar aşa de grozav.

4)Ignorarea pozitivului
Negativul, răul este în marea majoritate a situaţiilor pe primul plan; respingerea
sau nesocotirea trăirilor sau aspectelor pozitive dintr-o situaţie ajungându-se
deseori la transformarea pozitivului în negativ.

4
Exemple: ex1: o clientă primeşte un compliment pentru felul
cum arată
Ea gândeşte:”îmi spune că arăt bine dar în realitate
crede ca sunt urâtă”.
ex2: o clientă ce a fost lăudată la serviciu de şeful său
gândeşte: “în realitate şeful gândeşte că sunt
incompetentă, mă laudă crezând ca astfel mă ajută”

5)Saltul la concluzie=”concluzia pripită”


Tragerea unor concluzii pripite, rapide, nejustificate. Tragerea concluziilor se face
în lipsa oricăror justificări, probe, evidenţe, ajungându-se până acolo încât în cele
din urmă sunt chiar contrare premiselor.
5.1 citirea gândurilor: celorlalţi li se atribuie gânduri pe baza lipsei unor
semnale sau a unor semnale neclare sau pe baza unei intuiţii de moment.
ex1: o persoană ţine o lecţie excelentă la care o
persoană moţăie, drept rezultat lectorul crede că “toţi
cei la care eu vorbesc cred că sunt plictisitor” .
5.2 prezicerea viitorului:anticiparea producerii unor situaţii, prevestirea unor
comportamente, emoţii. Clientul trăieşte convingerea că aceste anticipări,
predicţii sunt fapte bine stabilite, sunt lucruri sigure.
ex1: “mai mult ca sigur-gândeşte soţia despre soţ-că
mâine va uita din nou sa plătească telefonul”.

6)Maximalizare şi minimalizare
Evaluări distorsionate a importanţei unor situaţii.
Maximalizare(catastrofalizare)=exagerarea greşelilor, exagerarea temerilor,
exagerarea unor informaţii care capătă în interpretarea clientului proporţii
nebănuit de mari în raport cu importanţa lor reală.
Exemple: ex1: “am greşit, e groaznic; s-a dus pe apa sâmbetei
toată reputaţia mea.’’
Evenimente zilnice iau proporţii gigantice, groteşti.
Minimalizare=calităţile şi evenimentele bune şi frumoase sunt minimalizate.
Avem asigurat un sentiment de inferioritate.

7)Raţionamentul emoţional=distorsiune ce determină clientul să creadă că


emoţiile sale dezadaptative reflectă realitatea sau oglindesc adevărul.
Exemple: ex1: clientul se simte inutil, pentru el acest fapt
înseamnă că într-adevăr este inutil.
ex2: clientul se simte ridicol, pentru el acest fapt
înseamnă că într-adevar este ridicol.

8)Afirmaţiile de tip “trebuie”=sunt afirmaţii imperative ce implică obligaţii


absolute şi acestea se referă la propria persoană dar şi la alţii.
Exemple: ex1: “trebuie să mă iubească toată lumea”
ex2: “eu cred că oamenii trebuie să-şi ţină
promisiunile”

5
Orientată spre alţii, acest tip de gândire duce la apariţia mâniei, frustrării.

9)Etichetarea
Exemple: ex1: “eu sunt un incompetent ..”
ex2: “eu sunt o ratată...”

10)Personalizare=există o apreciere exagerată a gradului în care diferite


evenimente sunt în raport cu clienţii.
Exemple: ex1: o încruntare a sprâncenelor - poate fi interpretată
ca dispreţ faţă de client.
Evenimentele sunt interpretate în funcţie de semnificaţiile personale acordate
acestora.

6
Secţiunea III

Metode pentru identificarea distorsiunilor cognitive

I. Chestionarea clienţilor

a) întrebări directe, mai ales la începutul consilierii sunt adesea imperioase,


deoarece clienţii nu sunt conştienţi de gândurile lor şi consideră că situaţiile
prin ele însele declanşează reacţiile emoţionale sau că emoţiile lor sunt
spontane, fără nici o mediere cognitivă. Totuşi se recomandă ca consilierul să
întrebe:
“Ce vă trecea prin minte în acel moment?”
“La ce vă gândeaţi?”
Această ultimă întrebare este mai concretă permiţând astfel clientului să
descrie o imagine mentală sau un gând. Să luăm ca exemplu o clientă care
descria cum s-a întors acasă de la serviciu simţindu-se brusc mai deprimată.
Consilierul: În ce moment aţi simţit ca dispoziţia dumneavoastră se înrăutăţeşte?
Clientul: De îndată ce am deschis uşa.
Consilierul: Ce vă trecea prin minte în acel moment?
Clientul: Nimic, s-a întâmplat brusc. Nu mă gândeam la nimic.
Consilierul: Aţi avut o imagine mentală?
Clientul: Nu, nimic, nimic. Deodată m-au podidit lacrimile.

Un moment favorabil în timpul consilierii este acela în care clientul povestind,


leagă o anumită trăire emoţională de o situaţie petrecută recent. Dacă un astfel
de moment nu apare spontan, atunci el poate fi provocat de consilier, care îi cere
clientului să-şi amintească o situaţie asociată cu trăirea unor emoţii negative. În
timp ce situaţia este descrisă preferabil în detaliu, consilierul încearcă să
identifice gândurile care au declanşat sau care întreţin emoţia prin întrebarea:
“Ce gânduri ţi-au trecut prin cap exact în acel moment?”
“Ce imagini ţi-au trecut prin cap exact în acel moment?”
“Ce gânduri ţi-au trecut prin cap când ai simţit ...?”
“Ce gânduri ţi-au trecut prin cap când erai ...?”
“Ai avut vreo imagine în acel moment ...?”

Întrebările cu caracter general, abstracte sau vagi pot îndeparta clientul de la


gândurile şi emoţiile situaţiei respective, de asemenea ele pot provoca confuzii,
neclarităţi. Clientul caută în întrebare informaţia directă şi specifică.

b) întrebări inductuoare (“descoperirea ghidată”)


Consilierul: Cum fusese ziua de lucru?

7
Clientul: Nu prea rea; reuşisem să bat la maşină toate scrisorile pe care mi le
dăduse patronul.
Consilierul: A fost mulţumit?
Clientul: Nu a spus nimic. Nu a făcut decât să ia toate scrisorile şi să şi le pună în
servietă, fără un mulţumesc măcar.
Consilierul: Nu v-a spus mulţumesc. Ce aţi simţit în momentul în care el a plecat
aşa, fără să vă spună nimic?
Clientul: M-am gândit ca nu mă apreciază. Cu alţii e jovial şi amical, dar cu mine
niciodată.

c) moment de puternică emoţie


În timpul sedinţei de consiliere clientul trece prin diferite stări emoţionale;
observând fluctuaţiile afective sau schimbările de dispoziţie, alteori bazându-
ne chiar pe afirmaţiile clientului cu privire la starea de moment punem
întrebarea:
Consilierul: Ce vă trece prin minte chiar acum?
Clientul: Toată lumea mă evită. Îmi amintesc acum că deschizând uşa
apartamentului m-am simţit complet singură. Colegii mei urmau să cineze
împreună la restaurant pentru a sărbatori o aniversare. Patronul urma şi el să fie
acolo. Iar eu eram singură cu televizorul. Sunt o paria respinsă de societate.
Ceilalţi mă găsesc jalnică, plicticoasă, o împiedicată.
Consilierul: Iată! Vedeţi de ce tristeţea vi s-a agravat cand v-aţi întors acasă? Aţi
descris foarte bine toate gândurile pe care le-aţi avut. Aţi început prin a spune că
patronul nu vă apreciază pentru că nu a comentat rezultatele bune ale muncii
dumneavoastră. Apoi deoarece colegii dumneavoastră urmau să cineze la
restaurant fără dumneavoastră-vom vedea mai târziu de ce,v-aţi spus că sunteţi
plictisitoare, jalnică şi împiedicată. Aşa este? Vedeţi cum toate aceste gânduri
sunt legate de ceea ce aţi simţit?
Clientul: Sunt gânduri pe care le am frecvent. Şi de altfel, aşa şi este.
Consilierul: Ei bine, să vedem împreună cum este cu această evidenţă şi dacă
aprecierile pe care le faceţi sunt chiar atât de corecte precum spuneţi. Este
posibil, din cauza că în acest moment sunteţi deprimată, să vedeţi totul în negru
şi mai ales percepţia pe care o aveţi asupra dumneavoastră înşivă să fie foarte
negativă.

II Imageria mentală

În exemplul dat mai sus, dacă clientul nu şi-ar fi conştientizat gândurile,


consilierul ar fi putut să-i ceară să reconstituie în imagini mentale evenimentele
ce au precedat situaţia problemă, în acest caz, întoarcerea acasă. Clientul
închide ochii şi, ghidat de consilier îşi imaginează evenimentele cât mai clar
posibil. Atunci consilierul întreabă: ”Cum vă simţiţi? Ce vă trece prin minte când
deschideţi uşa în această imagerie mentală?”
Imageria mentală poate de asemenea să ajute clientul să retrăiască situaţiile
penibile şi să provoace în timpul şedintei gândurile disfuncţionale.

8
Deci, în imageria mentală îi cerem clientului să identifice acele situaţii sau
evenimente în care a avut trăiri emoţionale mai intense, mai puternice de natură
dezadaptativă. Într-o stare de calm şi relaxare îi cerem să-şi imagineze aceste
situaţii în cele mai mici amănunte şi să-şi descrie ce se întamplă în acele situaţii.
De multe ori, retrăirea chiar şi în imaginaţie a unui eveniment, declanşează
emoţii.
Atunci când imaginându-şi situaţia clientul retrăieşte emoţiile de atunci (emoţii de
zadaptative) atunci îl întrebăm la ce se gândeşte.
Pe lângă dinamica imaginii trebuie să existe claritatea ei. Succesul depinde de
calităţile imaginii pe care o poate trăi clientul. Cu cât imaginea are un caracter
absorbant mai puternic, cu atât rezultatele sunt mai bune.

III Jocul de rol

Dacă situaţia în discuţie este de natură interpersonală, poate fi utilizat jocul de


rol. În scenariu, clientul joacă rolul lui, iar consilierul joacă rolul persoanei aflate
în interacţiune cu clientul.
Se incearcă depistarea gândurilor distorsionate atunci când clientul şi-a intrat în
rol.
Exemplu
Consilierul: Voi face un rezumat a ceea ce mi-aţi spus pentru a vedea dacă am
înteles bine. Era ora 19 şi soţul dumneavoastră a telefonat să vă anunţe că
întârzie la serviciu şi să nu-l aşteptaţi cu cina. Din cauza acestui telefon v-aţi
simţit foarte tristă. Aşa este?
Clientul: Da, după aceea am fost teribil de supărată. N-am mai făcut nimic toată
seara.
Consilierul: Cred că lipseşte ceva din descrierea dumneavoastră: sunetul
telefonului, vocea soţului sau mesajul său nu pot prin ele însele să vă provoace
emoţii. Ceea ce lipseşte sunt interpretările pe care le-aţi dat acestui telefon.
Înţelegeţi ce vreau să spun?
Clientul: Nu, nu chiar.
Consilierul: Bine. Să reconstituim situaţia. Eu joc rolul soţului dumneavoastră,
este marţi ora 19, telefonul sună şi dumneavoastră răspundeţi.
Consilierul(soţ): Alo, sunt eu, V. Nu mă aştepta cu cina, mai am de stat cel puţin
2 ore la serviciu.
Clientul: O, m-ai fi putut preveni mai devreme.
Consilierul(soţ): Ascultă, am sunat cât de repede am putut. Pe curând.
Consilerul: Bine, am terminat jocul de rol. La ce vă gândiţi acum?
Clientul: Nu mă mai iubeşte. Sunt pe cale să-mi pierd soţul. Acum mă găseşte
urâtă. Sunt prea grasă, tot timpul am ochii roşii. Nu e de mirare că nu vrea să se
întoarcă acasă.
Consilierul: Foarte bine. Iată! V-aţi făcut o întreagă autocritică, o adevarată
caricatură a dumneavoastră înşivă ca răspuns la comunicarea soţului
dumneavoastră. Vă daţi seama că acest monolog autocritic este cel care v-a
deprimat mai degrabă dacât situaţia obiectivă ea însăşi?

9
Notă
*Jocurile de rol în şedinţă sensibilizează clientul la semnificaţia evenimentelor.

După jocul de rol descris mai sus consilierul poate desemna sarcina de
înregistrare a evenimentelor penibile din zilele următoare şi de notare a
interpretărilor automate pe care clientul le-a dat acestor evenimente. Astfel,
clientul învaţă filozofia de bază a abordării cognitive şi anume că nu
evenimentele, ci judecăţile pe care le emitem la adresa lor sunt cele care
cauzează suferinţa.
*Câteodată, dacă gândurile automate provocate de către o situaţie sunt deosebit
de dificil de definit, consilierul şi clientul pregătesc o experienţă în care aceeaşi
situaţie va fi repetată în realitate; clientul va acorda atunci o mare atenţie
monologului său interior şi îşi va nota imediat gândurile distorsionate. Este
important de a încuraja la client o atitudine care să-l incite în a încerca să-şi
identifice gândurile cu interes aşa cum ar face un “cercetător”
*Pentru a creşte atenţia pe care clientul trebuie să o acorde gândurilor sale
disfuncţionale va trebui ca acesta să le înregistreze pe o fişă. Consilierul trebuie
să-l prevină asupra riscului de a vedea în urma acestei metode cum creşte
numărul gândurilor disfuncţionale. Dacă aşa se va întâmpla, nu are de ce să se
îngrijoreze.“Aceasta înseamnă că deveniţi din ce în ce mai abil în a vă identifica
gândurile disfuncţionale. Aceste gânduri erau şi înainte acolo, dar fără ca
dumneavoastră să fiţi complet conştient de ele. Pentru a vă putea modifica
gândurile, trebuie mai întâi să le identificaţi”.
Metoda clasică de înregistrare a gândurilor disfuncţionale este scala de
autoînregistrare(Beck) care este reprodusă mai jos. Această fişă conţine 5
coloane în care clientul înregistrează între şedinţe:
 o descriere rapidă a situaţiei problemă
 emoţiile care i se asociază(cotare 0-100 a gradului de intensitate)
 gândurile automate corespunzătoare(cotare 0-100 a gradului de convingere)
 răspunsuri raţionale(cotare 0-100 a gradului de convingere)
 o reevaluare a emoţiilor(cotare 0-100) şi a gândurilor automate(cotare 0-100)
Pentru a antrena clientul la completarea acestei scale, este util să o folosim
în prealabil chiar în cursul şedinţelor. Când sunt identificate gândurile automate
asociate unor emoţii penibile şi unei situaţii problemă consilierul îl va ajuta pe
client să le înregistreze pe o scală de autoînregistrare a cărei rezervă ar trebui
sa o păstreze.Scalele de autoînregistrare sunt duplicate astfel încât şi clientul şi
consilierul să poată păstra câte o copie. La începutul consilierii clienţii
completează doar primele trei coloane (situaţie, emoţie, gânduri automate) iar
într-un stadiu ulterior al consilierii învaţă să răspundă raţional gândurilor
automate în cea de-a patra coloană.

10
SCALA DE îNREGISTRARE A GÂNDURILOR DISFUNCŢIONALE

SITUAŢIE EMOŢII GÂNDURI RĂSPUN REZULTA


AUTOMA SURI TE
TE RAŢIONA
LE
Eveniment sau Specificaţi şi Scrieţi Scrieţi toate Reevaluati
firul gândurilor evaluaţi literalmente şi răspunsurile şi gradul
(0 – 100) evaluaţi gradul evaluaţi gradul dumneavoas
dumneavoas dumneavoas tră de
tră de tră de convingere faţă
convingere convingere de gândurile
(0 – 100) (0 – 100) automate (0 –
100) şi emoţii
(0 – 100)
1.Conversaţie Anxioasă Sunt incapabilă Ion are Gânduri
cu soţul meu 80% să port o întotdeauna automate 20%
Îmi vine să conversaţie nevoie să aibă Anxioasă 20%
plâng 80% 100% dreptate. Este Îmi vine să
Nu am nici un slăbiciunea lui. plâng 0%
sprijin de la Asta nu
nimeni 100% însemnă că nu
Spun şi fac pot conversa
prostii 100% sau că sunt
proastă. Nici
măcar nu era o
conversaţie
importantă.
80%
2. Vizita unei Deprimată Ea este atât de Iar exagerez: îi Invidioasă 0%
prietene 100% amabilă, văd pe ceilalţi Deprimată 30%
Invidioasă 50% distinsă şi ca având toate
inteligentă. virtuţile, iar mie
Are un cerc larg îmi atribui doar
de prieteni în defectele. Am
timp ce eu nu prieteni şi în
sunt o fond ea mă
companie vizitează destul
bună pentru de des.
nimeni Înseamnă că mă
gaseşte o
companie
destul de bună
100%

11
Aspecte care trebuie subliniate clientului:

1. ca autoînregistrările nu sunt opere literare şi că este preferabil să-şi înregistreze


gândurile şi emoţiile simplu şi literalmente.
2. că a-şi conştientiza gândurile, a le scrie şi a le combate nu sunt activităţi obişnuite şi
că trebuie multă practică şi efort pentru a reuşi.
3. că nu este necesar să-şi înregistreze toate gândurile automate pentru ca adesea ele
sunt repetitive. Este necesar să selecţioneze numai câteva eşantioane în fiecare zi.
4. Frecvent nu este posibil să–şi înregistreze gândurile disfuncţionale chiar în acelaşi
moment.Este necesar să-şi rezerve 15-20 minute în fiecare seară, pentru a-şi revedea
şi înregistra principalele gânduri disfuncţionale ale zilei.
5. Întrucât este mai uşor să fii conştient de emoţii decât de gândurile disfuncţionale,
acestea din urmă fiind atât de obişnuite încât nu mai sunt luate în seamă, clientul ar
trebui să se servească de modificările emoţionale ca de semnal că există gânduri
disfuncţionale de identificat.

IV. Depistarea secvenţială

Este aplicabilă în tulburările emoţionale, comportamentale.

12
Secţiunea IV

SCHEMELE COGNITIVE

Un alt concept important promovat de terapia cognitiv-comportamentală este cel de


schemă cognitivă.Schemele cognitive sunt cele care dau vulnerabilitate clientului.

Caracteristicile schemelor cognitive:

1.sunt în afara constienţei


2.sunt mai profunde
3.sunt greu accesibile
4 4.fac parte din terapie pentru a împiedica recăderea clientului
5 5.fac parte din filozofia de viaţă a fiecăruia
6
Ştim din propriile observaţii că oamenii se comportă diferit în situaţii identice ca
urmare a interpretărilor diferite ale situaţiilor şi evident a autoinstrucţiunilor ce şi le dau.
(dialog interior ce apare în situaţii de dezbatere intelectuală).
Omul desfăşoară cu sine un monolog interior, în care el îşi dă instrucţiuni pe care le
urmează şi care devin manifeste în comportament.
Una şi aceeaşi persoană poate manifesta anumite regularităţi privind reacţiile sale în
situaţii asemănătoare cel puţin în aspectele principale.
Aceste observaţii privind reacţiile ne sugerează faptul că fiecare persoană are un set de
reguli generale ce îl orientează în privinţa răspunsurilor la situaţii specifice. Aceste reguli
nu numai că îl orientează în acţiunile sale pe om, dar formează baza interpretărilor
specifice, fundamentul aşteptărilor, fundamentul autoinstrucţiunilor pe care persoana şi le
dă.
Aceste reguli creează standarde după care omul îşi judecă eficienţa şi caracterul adecvat
al acţiunilor sale sau îşi evaluează valuarea.
Omul utilizează aceste reguli pentru a-şi atinge scopurile, pentru a se proteja de răniri
fizice, psihice.
Aceste norme, îl ghidează în judecăţile despre sine, dar şi despre alţii.
Bazându-se pe aceste standarde omul îşi spune, îşi dă instrucţiuni asupra modului în care
se va comporta în anumite situaţii.
Aceste reguli formează cadrul prin care pot fi înţelese toate situaţiile de viaţă.Evident că
aceste reguli şi principii conţin un sistem de codare a semnificaţiilor stimulilor şi
evenimentelor, dând posibilitatea unor persoane să-şi clasifice, sintetizeze informaţiile
asupra realităţii, pentru a putea trage concluzii semnificative.
Atunci când o persoană ne spune ceva, nu numai ca descifrăm mesajul transmis, dar
extragem din acest mesaj şi semnificaţia personală a mesajului pentru noi.
7
8 exemplu: cu ocazia unui seminar asistentul face observaţie la două studente
9 ce discutau între ele.

13
studenta A: a răspuns mânioasă că încearcă pur şi simplu să lamurească ceva.În
timpul discuţiei ce a urmat ea l-a provocat mereu pe asistent cu
privire la conţinut criticând mereu puncte de vedere ale lui.
Studenta B: de obicei activă la seminarii era mai mult tristă şi rezervată şi a
rămas tăcută tot restul timpului.

Răspunsurile diferite ale celor două studente le putem înţelege dacă facem apel la setul
diferit de reguli pe care le-au aplicat în întâmpinarea situaţiei şi care mai târziu
le-a determinat comportamentul.

Studenta A a interpretat astfel:,,asistentul încearcă să mă controleze, mă


tratează ca pe un copil.’’

Regula 1:,,observaţiile sau punerile la punct făcute de persoane


aflate în poziţie de autoritate înseamnă dominare.’’

Autoinstrucţiuni:,,răspunde-i, provoacă-l, nu te lăsa, pune-l la punct şi tu.’’

Regula 2: ,,trebuie să le răspund pe măsură oamenilor, care mă


trateaza rău sau urât.’’

Studenta B a interpretat astfel: ,,m-a prins că am făcut ceva rău, de acum înainte
nu o să mă mai placă; emoţie resimţită , tristeţe,
ruşine.’’

Regula 1:,,observaţiile făcute de o persoană aflată în poziţie de


autoritate înseamnă slăbiciune, inferioritate.Dacă mi se fac
observaţii este echivalent cu a fi dezaprobat.’’

Autoinstrucţiuni:,,trebuie să-mi ţin gura şi să tac.’’

Regula 2:,,dacă tac înseamnă că îmi pare rău pentru ce-am făcut
sau dacă tac par mai puţin obraznică.’’

Acest exemplu ne arată că fiecare studentă are setul ei de scheme cognitive.


Fiecare studentă a aplicat o regulă diferită în evaluarea asistentului.Din regulă a
derivat interpretarea diferită.Apoi a aplicat o altă regulă ce le-a determinat să –şi
spună ce şi-au spus.Comportamentul lor manifest este produsul final.

14
Secţiunea V

METODE PENTRU IDENTIFICAREA SCHEMELOR COGNITIVE

Spre sfârşitul consilierii, când clientul are deja abilitatea de a-şi identifica şi
schimba gândurile automate, scopul consilierii devine identificarea şi modificarea
atitudinilor de bază.Contrar terapiei raţional-emotive a lui Ellis care abordează
,,postulatele tăcute’’încă de la începutul tratamentului, terapia cognitivă a lui Beck
abordează problema într-un mod ierarhic – adică gândurile automate şi comportamentul
sunt structura superioară a piramidei, în timp ce credinţele sunt “pietrele de
temelie”.Travaliul sistematic se face de sus, pentru “a scoate la lumină”, puţin câte puţin
atitudinile de bază.Dacă consilierul le abordează prea devreme clientul ar putea fi
descurajat simţind chiar propriile reguli ale existenţei sale puse sub semnul întrebării.
Schemele diferă de gândurile disfuncţionale prin faptul că sunt abstracte şi în general
inconştiente de unde termenul de ,,postulate tăcute’’.Totuşi chiar de la începutul
tratamentului consilierul poate dezvolta noţiunea schemelor cognitive ale clientului,
deducând regulile de bază a ceea ce el comunică.Pentru a determina aceste postulate
tăcute (scheme cognitive) consilierul poate utiliza:

1. generalizări plecând de la exemple specifice


2. verbalizarea sensului implicit al comunicărilor
3. punctarea temelor comune
4. relevarea regulilor personale evidenţiate în autoinstrucţiunile automate ( în ,,eu
ar trebui’’)
5. utilizarea scalei de atitudini disfuncţionale
6. aflarea credinţei de bază prin metoda săgeţilor

1.Scalele de autoînregistrare a gândurilor disfucţionale oferă exemple specifice pe care


consilierul şi clientul le pot utiliza pentru a ajunge la o regulă generală.
Conslierul cere clientului să recitească un eşantion din gândurile disfuncţionale adunate
pe parcursul tratamentului şi să încerce să vadă dacă ele reflectă reguli generale.Acestea
pot fi evidente pentru client.De exemplu: ,,toate aceste gânduri se referă la relaţia mea cu
ceilalţi.Ele par să indice că dacă eu mă gândesc că nu sunt iubit simt imediat emoţii
penibile.’’Dacă clientul singur nu reuşeşte să extragă sensul general, consilierul îl ajută
sugerând: ,,vă gândiţi că ceea ce aceste gânduri indică în general este că ...?’’
Când sensul general este identificat consilierul exprimă sub forma de regulă ,,S-ar zice că
aveţi o regulă personală sau o credinţă care poate este: dacă nu sunt iubită de toată lumea
nu sunt fericită.Aşa este?’’

2. Subliniind sensul implicit al comunicărilor clientului consilierul scoate la iveală


credinţa subiacentă. De exemplu clientul indică că a consulta un consilier este un semn de
slăbiciune, că a cere o informaţie unui coleg este un semn de slăbiciune, că a telefona
cuiva din dorinţa de companie este un semn de slăbiciune.Consilierul remarcă că sensul
implicit al comunicărilor în aceste situaţii este:,, că ar trebui să faceţi totul prin

15
dumneavoastră inşivă şi că altfel aţi fi slab; şi mai ales că nu trebuie niciodată sa fiţi
slab.Aşa este?Aceasta este credinţa care stă la baza a tot ceea ce am discutat?’’

3. De asemenea, consilierul şi clientul pot să puncteze cuvintele sau temele care se repetă
în scalele de autoînregistrare şi în ceea ce se comunică în timpul şedinţelor; de exemplu
opiniile altora, critica, reuşita, nivelul de realizare, responsabilitatea, afecţiunea celorlalţi,
dreptul la justiţie.Aceste teme comune furnizează informaţii de urmat pentru
determinarea mai exactă a postulatelor tăcute ale clientului.

4. Regulile personale sunt indicate de asemenea de folosirea lui ,,eu trebuie’’ pe care
consilierul îl subliniază cu fiecare ocazie. Punctarea lui ,,trebuie’’ poate să devină un joc
între consilier şi client, fiecare ,,trebuie’’fiind subliniat de unul sau de celălalt, poate chiar
semnalând circumstanţa, conducând astfel clientul spre conştientizarea rigorii regulilor
personale.

5. Scala de atitudini disfuncţionale este o măsură de autoevaluare a credinţelor


disfuncţionale.Ea poate fi folosită în combinaţie cu una sau mai multe alte metode pentru
a determina schemele cognitive, pentru a evalua intensitatea lor şi schimbările
terapeutice; dar nu trebuie niciodată folosită izolat, ca unică metodă de determinare a
credinţelor disfuncţionale.

6. “Metoda săgeţilor” este foarte eficace pentru a ajunge la credinţa de bază.


Exemplu:
Situaţie: i-am telefonat unei prietene şi mama ei mi-a spus ca nu e acasă.
Emoţie: tristă, izolată

Gânduri disfuncţionale
Clientul: Ea trebuie că i-a zis mamei ei să-mi spună că nu-i acasă, în cazul în care sun.
Consilierul: Dacă aşa ar fi , ce ar însemna pentru dumneavoastră?
I
Clientul: Ar însemna ca nu mai ţine la mine.
Consilierul: Să presupunem că e adevarat, că nu mai ţine la dumneavoastră .Ce ar
însemna aceasta pentru dumneavoastră?
I
Clientul: Că sunt o persoană dezagreabilă.Altfel n-ar încerca să mă evite.
Consilierul: Şi dacă aşa ar fi, ce-ar însemna aceasta pentru dumneavoastră?
I
Clientul: Că nimeni nu va mai vrea să mă cunoască. Voi fi respinsă.
Consilierul: Şi dacă ar fi adevărat, ce-ar însemna pentru dumneavoastră?
I
Clientul: Că sunt respingătoare, că nu sunt bună de nimic.
Consilierul: Şi dacă aşa ar fi, ce-ar însemna pentru dumneavoastră?
I
Clientul: Că n-aş avea prieteni, afecţiune, dragoste.Viaţa mea n-ar merita să fie trăită.

16
Astfel urmând sensul gândurilor disfuncţionale în loc de a le corecta apare “postulatul
tăcut”:,,Trebuie să fiu iubită de toată lumea.Dacă cineva mă găseşte neplacută, înseamnă
că într-adevăr sunt neplacută şi fără valoare şi viaţa mea nu merită să fie traită.Valoarea
mea depinde de stima celorlalţi.’’
Alt exemplu:
Situaţie: prima zi la un nou servici. N-am făcut mare lucru.
Emoţie: deprimată

Gânduri disfuncţionale
Clientul: Sunt un idiot.Aş fi putut să mă organizez mai bine.
Consilierul: Dacă e adevărat că v-aţi fi putut organiza mai bine, de ce vă întristaţi?
I
Clientul: Pentru că nu reuşesc să fac lucrurile bine, aşa cum ar fi trebui să fie.
Consilierul: Să presupunem că aşa este; ce înseamnă aceasta pentru dunmneavoastră?
I
Clientul: Că oamenii nu pot să se încreadă în mine pentru a face o muncă de calitate.
Consilierul: Dacă aşa ar fi, ce ar însemna pentru dumneavoastră?
I
Clientul: Că sunt o mediocritate, că nu sunt bun de nimic.
Consilierul: Dacă ar fi adevărat că sunteţi mediocru, ce ar însemna pentru
dumneavoastră?
I
Clientul: Că sunt o persoană fără valoare, că nimeni nu mă respectă.N-aş putea trăi aşa.

Postulatele tăcute sunt:


,,trebuie să fac totul perfect, altfel n-am nici o valoare.’’
,,dacă nu fac totul perfect, pierd respectul celorlalţi.’’
,,nu pot să trăiesc fără respectul celorlalţi.’’
Odată ajunşi la credinţa de bază, gândurile disfuncţionale pot fi examinate şi înlocuite
prin răspunsuri raţionale.

17
Secţiunea VI

Tehnici pentru modificarea cogniţiilor disfuncţionale

Scopul principal al consilierului este de a-şi conduce clientul spre a-şi verifica gândurile
sale distorsionate într-un mod realist.Nu este vorba de a infuza un optimism general sau
de “a-l face pe client să creadă că totul este perfect în cea mai bună dintre lumi”, ci de a
încuraja examinarea, o atitudine care pune sub semnul întrebării gândurile distorsionate,
ca şi cum ele ar fi mai degrabă ipoteze decât fapte.
Stilul consilierului este foarte important în acest stadiu al consilierii, el trebuie să evite să
adopte o atitudine critică, agresivă sau ironică care riscă să întărească autocritica
clientului care şi-ar putea spune ,, nu pot nici măcar să gândesc corect’’sau să ducă la
pierderea colaborării sale.Pentru client gândurile îi apar ca demne de crezare şi
consilierul n-ar reuşi să-l facă să pună sub semnul întrebării adevărul lor, fără a adopta un
stil ,,socratic’’ de colaborare şi empatie.
În timpul şedinţelor consilerul ar trebui să aleagă unul sau două gânduri tipice ale
clientului şi să înceapă cu acestea aplicarea tehnicilor de modificare.Iată câteva metode
care pot fi utilizate pentru schimbarea gândurilor distorsionate:

1. examinarea dovezilor
2. găsirea altor interpretări; stabilirea probabilităţilor fiecărei interpretări
3. colectarea de date (ex-sondaj)
4. testarea ipotezelor prin experiment
5. decentrarea sau distanţarea
6. definirea termenilor
7. reatribuire
8. joc de rol
9. scala de autoînregistrare a gândurilor disfuncţionale

1.examinarea dovezilor pentru a concluziona este metoda fundamentală şi servindu-se de


ea consilierul prezintă un model pe care clientul îl poate utiliza în perioadele dintre
şedinţe.
Consilierul: Atunci când vi s-a spus la telefon ca prietena dumneavoastră lipseşte, aţi tras
concluzia că de fapt ea era acolo dar nu vroia să vă vorbească.
Clientul: Da, ea trebuie ca mă găseşte prea deprimată acum.M-am simţit şi mai singură şi
deprimată.
Consilierul: Da, concluzia dumneavoastră negativă v-a crescut tristeţea. Dar mă gândesc
aceasta este o concluzie (inferenţă) arbitrară.Ce dovadă aveaţi că prietena dumneavoastră
era acolo?
Clientul: Ştiu că era acolo, de obicei este acasă la ora 18.
Consilierul: De obicei ea este acolo, dar de această dată mama ei v-a spus că nu se
întorsese încă.
Clientul: Da, dar fără îndoială minţea.

18
Consilierul: S-a întâmplat vreodată ca mama ei să vă mintă şi apoi să aveţi dovada că
prietena dumneavoastră nu vroia să vă vorbească?
Clientul: Nu, nu s-a întâmplat niciodată.De fapt dacă mă gândesc bine, ea este cea care
îmi telefonează cel mai des.
Consilierul: Şi de data aceasta, v-a căutat apoi?
Clientul: A doua zi. Mi-a spus că se întorsese mai târziu decât prevăzuse pentru că s-a dus
să joace badminton.
Consilierul: Şi credeţi că şi ea minţea?
Clientul: E adevărat că de obicei e foarte sinceră.
Consilierul: Dovezile sunt mai degrabă contrare concluziei dumneavoastră, în primul
rând prietena dumneavoastră nu vă evită, din contră vă telefonează frecvent; în al doilea
rând nu îi stă în obicei să mintă.Atunci pe ce dovezi vă bazaţi pentru a ajunge la
concluziile care v-au deprimat atât de mult în acea seară?
Clientul: Da, ştiu trag concluzii pripite: mă gândesc întotdeuna la ce-i mai rău.

2. găsirea altor interpretări şi stabilirea probabilităţilor fiecărei interpretări


Consilierul îşi poate încuraja clientul să puncteze toate posibilităţile şi să stabilească care
pare cea mai aproape de adevăr.
Consilierul: Fiecare situaţie are mai multe interpretări posibile şi persoanele cu
comportamente dezadaptative au tendinţa să aleagă posibilitatea fundamentată pe
gânduri disfuncţionale (consilierul atribuie concluzia eronată gândirii disfuncţionale şi
nu unui defect al clientului).
”După cum vedeţi, dacă stăm să reflectăm, concluzia dumneavoastră nu este foarte bine
susţinută de dovezi atunci când examinăm faptele.Să încercăm să facem o listă cu toate
interpretările posibile.Aşadar prima ar fi că prietena dumneavoastră vă găseşte deprimată
şi preferă să nu vă vorbească.Există şi altele?”
Clientul: Da, că era într-adevăr la badminton.
Consilierul: Iată deci 2.Există şi altele?
Clientul: Presupun că este posibil ca ea să fi fost acasă dar foarte ocupată sau foarte
obosită astfel încât mama ei n-a vrut s-o deranjeze.Mi-a spus o mică minciună ca să nu
mă rănească.
Consilierul: Da, este posibil.Avem deci trei posibilităţi.Mai sunt şi altele?
Clientul: Nu, nu văd.
Consilierul: Să notăm fiecare posibilitate şi să vedem care e cea mai probabilă.
Probabilităţile au fost: 10%, 80%, şi respectiv 20% pentru cele trei interpretări
comparaţia arătând că a doua dintre ele era cea mai raţională.
Această tehnică este adesea foarte eficace întrucât interpretarea clientului oricât de
dezadaptativă ar fi nu este înlăturată ca o aberaţie ci reţinută şi comparată cu alte
interpretări.Acest stil de raţionament antrenează clientul în a-şi considera cogniţiile drept
nişte interpretări pe care el trebuie să le examineze judicios.

3. colectarea de date
Câteodată concluziile eronate sunt mai bine corectate ţinând cont de noi date pe care
clientul le poate colecta el însuşi.Această tehnică este utilă mai ales pentru corectarea
concluziilor arbitrare şi pentru a defini componentele unei situaţii problemă.

19
De exemplu o clientă avea dificultăţi cu fiul ei, care acasă părea mereu prost dispus şi
despre care profesorul său spunea că la şcoală începuse să fure şi că începuse să nu mai
înveţe la fel de bine ca înainte.Această clientă îşi spusese că probabil era din vina ei şi că
ea nu putea face nimic.Nici măcar nu-i vorbise fiului ei pentru a se informa asupra
faptelor, pentru că atitudinea sa autocritică o împiedica să vadă situaţia ca pe o problemă
de rezolvat.Pentru a putea discuta problema consilierul cere clientei să colecteze anumite
date:Fură într-adevăr fiul ei de la şcoală? Ce anume fură şi când? Are el a se plânge de
ceva? De ce anume? Poate el gândeşte că mama lui nu-l mai iubeşte pentru că ea fiind
deprimată, îi acordă mai puţină atenţie?Ea ar trebui sa abordeze problema cu un spirit
investigator, dar nu ca un procuror general.Clientul este invitat ca mai degrabă să
stabilească faptele decât să facă pe profetul.
Câteodată este posibil de stabilit printr-un sondaj o opinie generală care să difere
diametral opus de cea a clientului.
De exemplu - un profesor universitar care îşi spunea:,, dacă aş fi cu adevărat capabil, n-aş
mai fi aşa nervos înainte de a face o comunicare publică’’ a fost mirat să descopere, după
un sondaj aplicat câtorva colegi că toţi erau un pic tensionaţi şi nervoşi cu ocazia
conferinţelor.
Alt exemplu - o mamă care spunea:,, nu sunt o mamă bună pentru că nu sunt răbdătoare
cu copii’’, după ce a chestionat câteva dintre prietenele sale a ajuns la concluzia că avea
probabil mai multă răbdare decât multe altele.
Adesea este necesar ca clientul să fie pregătit printr-un antrenament cu jocuri de rol
pentru a pune întrebările necesare sondajului său.Dacă persoana n-a pus niciodată aceste
întrebări simple, este probabil să le găsească dificile şi jocurile de rol servesc nu numai la
antrenarea într-un nou comportament dar şi la identificarea gândurilor distorsionate care
îi sunt asociate.

4.testarea realităţii serveşte la verificarea gândurilor distorsionate ale clientului


exemple:
,,dacă îmi exprim nemulţumirea soţul meu va fi supărat’’
,,dacă nu accept să fac ceea ce oamenii aşteaptă de la mine, ei nu vor mai vrea să mă
vadă’’
,,dacă pun o întrebare, o să fiu considerat imbecil’’
Clientul şi consilierul hotărăsc o probă aptă pentru a testa ipoteza.În general probele sunt
încercate ierarhizat începându-se cu o probă uşoară şi administrându-se probele dificile
mai târziu.
Exemplu Un client de 28 ani medic specialist evită pe cât posibil să pună întrebări, pentru
ca îi era teamă că va părea incompetent, prost, ridicol; aceasta nu numai în mediul
profesional, dar nici prietenilor, unui străin pe stradă pentru a se informa asupra
drumului, funcţionarilor, vânzătorilor din magazine.
Prima sa probă a fost să întrebe un trecător drumul către strada X, să observe reacţiile
persoanei şi să facă un raport la şedinţa următoare.Sarcinile au progresat până la a-i cere
şefului sfaturi în ceea ce priveşte tratamentul unui pacient.Dacă experimentele reuşesc
adică aşteptările disfuncţionale nu sunt realizate,confirmate consilierul încurajează
clientul să generalizeze pe baza acestui succes. Dacă totuşi anticiparea disfuncţională este
realizată, acest fapt este util pentru că consilierul şi clientul pot să analizeze împreună

20
cauzele insuccesului pentru a putea vedea unde au existat erori. Experimentul este apoi
repetat până la un eventual succes.

5.O altă tehnică de modificare a cogniţiilor disfuncţionale este decentrarea sau


distanţarea de situaţie, care se referă la cum ar judeca clientul aceeaşi acţiune dacă ea ar
fi comisă de altcineva.

6.Definirea termenilor – consilierul poate de asemenea să-şi ajute clientul la schimbarea


gândurilor sale distorsionate ajutându-l să definească mai precis termenii negativi şi
abuzivi pe care îi foloseşte la adresa sa: ,,sunt un laş’’, ,,sunt un leneş’’, ,,sunt o egoistă’’,
“sunt un ratat”; adesea cerând clientului să definească laş, leneş, egoist, ratat el poate
ajunge la concluzia că de fapt aceşti termeni nu i se potrivesc, că nu ar folosi aceiaşi
termeni pentru a descrie acelaşi comportament din partea altcuiva; ca orice atribut ,
pozitiv sau negativ, este în general prezent într-o anumită proporţie dar nu într-un mod
dihotomic.În plus comportamentele atribuite laşităţii, leneviei, egoismului, ratării pot fi
simptome ale depresiei deoarece aceşti clienţi se comportă cu totul altfel când nu sunt
deprimaţi.În mod normal un adevărat laş, un adevărat leneş, un adevărat egoist sau un
adevărat ratat nu s-ar plânge de asta.

7.Reatribuind comportamentele dezadaptative gândurilor disfuncţionale, consilierul


ameliorează sentimentele de culpabilitate, creşte stima de sine şi ameliorează dispoziţia.

8.Prin intermediul jocului de rol se pot identifica şi modifica gândurile disfuncţionale;

9.Scalele de autoînregistrare a gândurilor disfuncţionale servesc nu numai la înregistrarea


cogniţiilor dezadaptative şi a emoţiilor penibile asociate, dar şi la a răspunde raţional la
aceste gânduri.Pe tot parcursul tratamentului aceste scale sunt pivotul terapiei, clientul
antrenându-se în completarea acestora, la început, în cursul şedinţelor, cu ajutorul
consilierului.

21
Secţiunea VII

Tehnici pentru modificarea schemelor cognitive

Credinţele de bază contrar gândurilor disfuncţionale, pot să nu fie complet


eronate.Ele sunt înrădăcinate într-o cultură, deci comune tuturor membrilor acelei culturi
şi nu sunt disfuncţionale decât prin faptul că sunt prea rigide, prea generalizate şi prea
inflexibile.Este important să semnalăm acest fapt clientului, care altfel ar putea fi
descurajat sau sceptic la ideea de a-şi schimba complet o atitudine care este centrală
modului său de viaţă.Aceasta nu înseamnă ca scopul consilierului este de a schimba
perfecţionistul într-un nepăsător, sau o persoana hipersensibilă la critici într-una ce nu
acordă nici o importanţă părerii altora, sau pe cel ce vrea sa placă tuturor într-un egoist
pur.

Tehnici pentru modificarea credinţelor:


1. răspunsuri la gândurile disfuncţionale identificate cu metoda ,,săgeţilor’’
2. cântarirea avantajelor şi dezavantajelor
3. examinarea dovezilor pro şi contra
4. evaluarea utilităţii pe termen scurt/lung
5. a pune sub semnul întrebării contractele personale
6. probele realităţii: nesocoteşte regula şi verifică consecinţele

1.Însăşi identificarea credinţelor de bază şi exprimarea lor în termeni expliciţi


revelează clientului caracterul lor arbitrar, exagerat şi nerezonabil, diminuându-le astfel
intensitatea.Este totuşi necesar să se lucreze direct asupra acestor credinţe timp de 4-5
şedinţe, servindu-se de metodele de identificare.
După cum am văzut, în exemplele din metoda ,,săgeţilor’’mai multe cogniţii eronate
sunt evocate înainte de a se ajunge la credinţa de bază.Examinând aceste cogniţii,
corectând erorile pe care le conţin, şi modificându-le, credinţa de bază care este logic deri
vată din aceste cogniţii se va modifica.

2.Întrucât se poate presupune că aceste atitudini disfuncţionale sunt totuşi utile în anumite
cazuri clientului, este important sa se revadă cu acesta avantajele si dezavantajele lor ,
să fie puse în balanţă, cotându-se fiecare ,,pentru’’ şi fiecare ,,contra’’ după gradul lor de
importanţă.Aceasta se face bineînţeles în colaborare.Consilierul trebuie să-l ajute pe
client, prin întrebările sale să găsească toate argumentele posibile, mai ales când este
vorba de dezavantajele pe care atitudinea sa le aduce pentru el.

Postulat tăcut: valoarea mea depinde de stima celorlalţi.

Avantaje

22
1. aceasta mă face să prevăd nevoile celorlalţi; mă împiedică să fiu egoist şi lipsit de
amabilitate (100%)
2. mă simt stimat (100%)
3. aceasta imi aduce prieteni (100%)

Total +300

Dezavantaje
1. sunt la discreţia preferinţelor şi oscilaţiilor de dipoziţie ale celorlalţi – aceşti factori
instabili (-100%)
2. cum diferiţi indivizi diferă între ei, sunt obligat să acţionez diferit cu diferite persoane,
pentru a incerca să plac tuturor (-50%)
3. adesea ajung să fac lucruri care nu îmi plac pentru a plăcea celorlalţi (-60%)
4. nu pot să-mi exprim o părere dacă aceasta ar displacea cuiva (-20%)
5. am nevoie constantă de asigurare pentru că nu întotdeauna este posibil să ştiu dacă
cineva mă stimează sau nu. (-40%)
7. sunt foarte anxios în situaţii sociale pentru că mi-e teamă să nu displac (-100%)
8. nu pot să suport nici singurătatea şi cum în mod normal sunt frecvent singură, sunt
frecvent deprimată (-100)
9. cererile pot fi incompatibile.Nu pot satisface pe toată lumea în acelaşi timp (-30%)

Total –500

Rezultat: aceasta atitudine este mai mult dezavantajoasă decat avantajoasă pentru
mine.Aş fi în câştig s-o schimb un pic.

Postulat tăcut: trebuie să fac totul perfect, altfel n-aş fi respectat şi n-aş avea nici
o valoare.

Avantaje
1. mă face să dau tot ce pot (100%)
2. fac treabă bună şi asta îmi aduce succes (100%)
3. cînd lucrurile merg bine am o mare satisfacţie (100%)
4. mă împiedică să devin leneş (60%)

Dezavantaje
1. devin anxios şi performanţele mele au de suferit (80%)
2. evit multe activităţi care fără îndoială ar fi agreabile, de teamă că nu voi reuşi (-50%)
3. mă critic întotdeauna atât de sever, încât nu mai am nici o plăcere în ceea ce fac (-
100%)
4. criticile altora mă deprimă sau mă fac agresiv (-60%)
5. întrucât evit criticile, pierd partea lor constructivă (-50%)
6. succesele mele abia dacă mai au importanţă, întrucât un insucces reduce la zero
succesele precedente (-100%)
7. sunt atât de necăjit de un insucces încât nu mă pot servi de experienţă pentru a-mi
ameliora performanţa (-80%)

23
8. devin intolerant, gata de critică şi copiii mei, ca şi colegii şi prietenii au de suferit (-
100%)
9. cum rar se întamplă să reuşeşti ceva perfect, simt multă insatisfacţie (-100%)
Total –720

3.Dovada credinţei poate de asemenea să fie pusă sub semnul întrebării de către
consilier – de exemplu: care este dovada că dacă clientul nu îi place cuiva, toată lumea îl
va găsi dezagreabil? Care este dovada că respectul celorlalţi depinde de nivelul de
performanţă al individului? Şi clientul îi judecă pe ceilalţi în acelaşi mod? Dacă ia drept
exemplu o persoană pe care o stimează, oare această persoană nu are nici un defect spune
ea întotdeauna da, dacă i se cere să facă ceva, toată lumea o găseşte simpatică?La fel
pentru o persoană respectată, oare această persoană face totul perfect? Este această
persoană respectată obligatoriu de toată lumea? Dacă această persoană nu este stimată sau
respectată de A sau B, viaţa sa nu merită să fie trăită?

4.Întrucât este important ca clientul să nu se simtă ridiculizat sau atacat în timpul acestei
proceduri, consilierul trebuie să îi pună aceste întrebări cu multă amabilitate, cu empatie.
De asemenea, consilierul îi poate cere clientului să evalueze utilitatea atitudinii sale sau
credinţei sale făcând bilanţul utilităţii pe termen lung în comparaţie cu utilitatea pe
termen scurt.Această tehnică este eficientă mai ales când credinţa disfuncţională pare,
cel puţin temporar, să fie în favoarea clientului. După cum am văzut în exemplele date
mai sus, clientul care trebuie să fie stimat de toată lumea sau cel care trebuie să facă totul
perfect, pot să simtă multă bucurie când primesc semne de stimă sau când au performanţe
înalte.Consilierul poate atunci să-i ceară clientului să facă o proiecţie în viitor.
Consilierul: Sunt mulţumit că totul vă merge bine în acest moment.Aţi muncit mult în
ultimul timp şi patronul dumneavoastră este foarte încântat.Sunteţi fericit.Să presupunem
că peste o lună în care aţi continua să munciţi la fel de mult (dacă este posibil) rezultatele
dumneavoastră nu vor mai fi la fel de bune.Cum v-ati simţi atunci?
Clientul: Ei bine, mă cunoaşteţi doar.Aş fi fără îndoială deprimat.
Consilierul: Valoarea dumneavoastră personală ar fi diminuată?
Clientul: Ei… vreţi să spuneţi că valoarea mea personală nu depinde de rezultatele
muncii mele?
Consilierul: da este normal să fiţi mulţumit când aveţi rezultate bune.Dar dacă rezultatele
sunt mai puţin bune, ar fi mai util pentru dumneavoastră să le evaluaţi pentru a determina
cauzele, dacât să spuneţi ,, dacă nu am rezultate bune nu am nici o valoare’’.
Clientul: Înţeleg, nu se poate pune semnul egal între valoarea mea şi rezultate pentru că
rezultatele pot varia din mai multe motive.Asta aţi vrut să spuneţi?
Consilierul: Da. Şi apoi pe termen lung nu credeţi că dacă veţi continua să munciţi la fel
de mult ca acum veţi fi obligat să renunţaţi la multe lucruri agreabile: familia, golful?
Aşadar perfecţionismul dumneavoastră uneori reuşeşte, alteori nu.Circumstanţele se pot
schimba – dar dumneavoastră sunteţi aceea persoană cu mai multe surse de
fericire.Perfecţionismul dumneavoastră, acum vă este favorabil, dar pe termen lung, este
sigur că ar putea să vă cauzeze multă insatisfacţie.Înţelegeţi ce vreau să spun?

5.”Postulatele tăcute” sunt adesea contracte personale prezentate în termeni absoluţi şi


inflexibili.

24
Dacă eu fac un lucru X – ceea ce ceilalţi aşteaptă de la mine, nu comit greşeli, mă
dovedesc a fi cel mai bun – Y va urma – voi fi fericit, respectat , iubit.Consilierul îl poate
ajuta pe client să-şi renegocieze contractul sau poate chiar să-l abandoneze dacă e
complet imposibil de satisfacut.De exemplu:
Consilierul: ceea ce îmi spuneţi îmi dă impresia că este un contract obligatoriu,pe care l-
aţi semnat:,,dacă fac totul perfect, voi fi aprobat de toţi’’ şi ,,fără aprobarea tuturor, nu pot
fi fericit’’.Am înţeles corect?
Clientul:Da cred că din totdeauna am crezut aşa, încî din copilărie.mama îmi spunea
mereu:,,dacă faci asta bine, mama iţi va cumpăra o jucărie frumoasă.’’
Consilierul: atunci v-aţi redactat acest contract înca de când eraţi copil şi acum când
sunteţi adult credeţi că acest contract mai este încă valid?
Clientul: este o prostie, dar niciodată nu m-am gândit la asta în acest mod.E adevărat că
n-am lăsa un copil să redacteze un contract de afaceri.
Consilierul: Iată. Contractele nu sunt în mod necesar permanente – ele pot fi modificate,
amendate, ameliorate sau chiar desfăcute.Contractul dumneavoastră este nepractic pentru
că este prea vag. Cum am putea decide când este făcut perfect un lucru? Şi de asemenea,
ce nivel de aprobare, de către câte persoane ar fi necesar ca să vă simţiţi fericit?
Anumite contracte se referă la o concepţie a dreptăţii:,,dacă eu îi tratez bine pe ceilalţi şi
ei mă vor trata la fel; dacă nu, este o nedreptate şi nu pot fi fericit dacă se comit
nedreptăţi la adresa mea.’’Consilierul poate exprima că este de acord cu clientul sau:
viaţa este nedreaptă, de pildă lucrurile bune sunt inegal distribuite, de exemplu:
inteligenţa, frumuseţea, norocul.Dacă aceasta este realitatea, n-ar fi neserios să aşteptăm
contrariul şi să ne bazăm fericirea pe ceva ce nu există cu adevarat?Este poate rezonabil
să te aştepţi ca oamenii să te trateze după cum îi tratezi şi tu pe ei, dar noţiunea de
dreptate poate fi diferită la persoane diferite, şi nu te poţi aştepta ca toată lumea să fie
întotdeauna dreaptă.În loc de a personaliza lipsa de consideraţie a celorlalţi ce poate face
clientul el însuşi?Ar putea să-şi utilizeze mai eficace energia, de exemplu să arate mai
multă încredere în sine şi să ajute la redresarea justiţiei pe măsura posibilităţilor sale.

6.În sfârşit, pe cât posibil consilierul şi clientul ar trebui în colaborare, să hotărască


probele realităţii pentru testarea credinţelor. Testele pot fi sub forma prevenirii
răspunsului obişnuit: clientul să spună nu dacă ceea ce i se cere nu îi convine şi să vadă
dacă prietenia are de suferit din această cauză; să îndeplinească ceva mai puţin bine decât
perfect: de exemplu să tundă peluza într-o oră şi nu în patru ore, sau să dea o copie a
raportului către şef, deşi ştie bine că încă nu e perfect – şi să noteze dacă rezultatele
contrazic credinţa. Alteori testele constau în a pune în practică activităţi pe care credinţele
le impiedicau până acum; să petreacă câteva seri singur timp de o săptămână şi să vadă
dacă este insuportabil, să ia parte la un meci de tenis, deşi ştie că e mai slab ca ceilalţi şi
să vadă dacă este respins; să-şi dezvăluie ignoranţa referitoare la un subiect dacă apare
ocazia şi să vadă dacă este dispreţuit şi ca urmare nefericit.
Aceste teste sunt ca întotdeauna, experimentări care sunt în prealabil discutate, trăite în
imaginaţie şi în măsura posibilului repetate în jocuri de rol înainte de executarea lor în
realitate.

25
Secţiunea VIII

Relaţia terapeutică

Ca orice sistem terapeutic şi terapia cognitiv-comportamentală are o serie de tehnici


specifice care sunt aplicate în contextul consilierii. Modul în care sunt aplicate tehnicile
influenţează direct relaţia client-consilier. La rândul ei această relaţie influenţează
eficienţa tehnicilor.
Beck abordează relaţia terapeutică sub trei aspecte:
1. trăsături sau caracteristici personale (calităţi) pe care terapeutul ar fi de dorit să le
aibă
2. interacţiunea terapeutică
3. colaborarea terapeutică

1.caracteristicile personale ale consilierului influenţează întregul proces terapeutic şi


uşurează aplicarea tehnicilor terapiei cognitiv comportamentale.Este vorba de căldură,
empatie, sinceritate (autenticitate).
Beck susţine că aceste calităţi sunt necesare dar nu sunt suficiente pentru un efect
terapeutic optim.Influenţa optimă a calităţilor menţionate se obţine numai dacă sunt
utilizate cu atenţie, dacă sunt accentuate sau aplicate în exces sau aplicate inadecvat,
şansele de a obţine efecte nedorite sunt mari.
Tehnicile cognitiv comportamentale sunt de cele mai multe ori simple, de aceea există
pericolul ca consilierul să devină centrat exclusiv pe metodă şi să ignore aspectele umane
ale interacţiunii.Ca urmare, clientul percepe consilierul ca fiind mecanic, uneori
superficial, interesat mai mult de tehnică decât de el.

a.căldura - un comportament călduros, o atitudine de interes real faţă de problemele


clientului contracarează o percepţie de indiferenţă sau distanţă din partea
acestuia.Importantă e percepţia căldurii consilierului de către client şi (mai puţin dacă are
o căldură/sau posibilitatea de a o transmite).Prudenţa e binevenită - o atitudine prea
călduroasă atrage o reacţie negativă-“nu merit eu aşa ceva”,”poate nu ştie că nu valorez
doi bani.”
Interpretarea căldurii ca un semn de afecţiune profundă poate duce la tentative de
preluare a controlului din partea clientului sau la infatuare.
Manifestarea minimă a unei atitudini călduroase poate fi interpretată ca o
respingere.Pentru o mai bună dozare uneori e util ca consilierul să întrebe direct clientul
ce părere are despre modul în care se comportă sau despre atitudinea lui. Tonul vocii sau
gestica sunt modalităţi de transmitere a căldurii/acceptării.

26
b.empatia se referă la cât de bine pătrunde consilierul în lumea clientului, cât de bine
poate să vadă el şi să resimtă ceea ce trăieşte clientul în fiecare zi. În măsura în care
empatia sa e rezonabil de exactă consilierul va înţelege cum structurează clientul
evenimentele şi cum răspunde la ele.
Consilierul poate transmite că împărtăşeşte ceva din neplăcerile şi suferinţele
clientului.Odată ce acesta îşi dă seama că se află în faţa unei persoane ce-l înţelege
destăinuirea unor emoţii/gânduri va deveni mai uşoară/simplă.
Un consilier empatic va înţelege că rezistent (negativist) e o persoană ce se consideră
profund neajutorată, lipsită de speranţă, incompetentă.
Un consilier empatic va înţelege că în spatele cinismului unui client se ascunde un om
care în trecut “a fost de atâtea ori la pământ”, încât frustrările pe care le anticipează îl fac
mânios şi neliniştit.
Deseori negativismul, cinismul, încăpăţânarea clientului de a nu se schimba provoacă
iritări/descurajări pentru consilier. Acestea pot fi mult atenuate prin empatie.
Proiectându-se în viaţa clientului, consilierul e mai puţin înclinat să reacţioneze
antiterapeutic.Consilierul trebuie să fie atent să nu-şi proiecteze asupra clientului
propriile atitudini/aşteptări.
Consilierul nu trebuie nici în cazul empatiei să aibă o atitudine exagerată deoarece acest
lucru îl poate duce la acceptarea drept veridică a distorsiunilor cognitive ale clientului.
Consilierul trebuie să-şi echilibreze înţelegerea empatică căutând să verifice cât mai
obiectiv introspecţiile clientului prin alte surse de informaţie sau testând din concluziile şi
deducţiile clientului.
E importantă diferenţierea empatiei de simpatie. Simpatia denotă emoţie de compasiune.
O reacţie de simpatie mai puternică din partea consilierului poate compromite încercările
lui de a modifica suferinţa. Empatia include pe lângă emoţie şi o componentă intelectuală
- înţelegerea bazei cognitive a emoţiilor clientului.Ea implică şi detaşarea de sentimentele
acestuia pentru a putea menţine o oarecare obiectivitate faţă de problemele lui. Deşi
consilierul empatic poate realiza modul în care gândirea clientului duce la o emoţie
specifică, el nu trebuie să se lase antrenat de o asemenea gândire, dacă ea este ilogică sau
dacă nu ajută la rezolvarea problemelor.

c.autenticitatea (sinceritatea)
Un consilier autentic e cinstit cu sine însuşi dar şi clientul.Cu toate acestea nu e nevoie ca
el să fie brutal de sincer pentru că de exemplu un client depresiv are tendinţa de a selecta
negativ experienţele sale şi de a extrage din situaţii dovezi care să-i confirme aşa zisa
deficienţă.Consilierul are nevoie de un amestec de diplomaţie şi sinceritate,
spontaneitatea afirmaţiilor consilierului şi naturaleţea comportamentului său pot fi
interpretate de client drept critică, ostilitate sau respingere, provocând astfel reacţii
antiterapeutice.
Nu e suficient pentru consilier să fie sincer.E nevoie ca el să penetreze sistemul de
distorsiuni al clientului pentru a-i putea transmite o imagine realistă despre el
însuşi.Consilierul de asemenea nu procedează prea bine făcând promisiuni de vindecare
sau ameliorare dar el poate demonstra clientului că suferinţa poate fi modificată prin
corectarea ideilor nerealiste sau a comportamentului autodistructiv sau dezadaptativ.

2. Interacţiunea terapeutică se bazează pe existenţa încrederii şi acordului.

27
a.încrederea
Există clienţi care de la prima şedinţă la consilier sunt încrezători, absorbind aproape în
întregime tot ce spune acesta.Ei încearcă să realizeze instrucţiunile terapeutice chiar cele
mai dificile fără să pună măcar o singură dată sub semnul întrebării oportunitatea lor.Pe
de altă parte, există clienţi neîncrezători, reticenţi în deschiderea lor faţă de consilier, în a
căror lume interioară se pătrunde greu, treptat, cu paşi foarte mici. Între aceste două
categorii există o mulţime mare de nuanţe şi grade de încredere.
În încercarea de a trezi/dezvolta încrederea clientului, consilierul echilibrează atent
nevoia de autonomie a acestuia cu necesitatea structurării.

b.acordul
Se referă la armonia interacţiunii client-consilier şi implică atât componente
emoţionale, cât şi intelectuale.Când acest tip de interacţiune e stabilit, clientul va
percepe consilierul ca fiind:
- racordat la emoţiile /atitudinile sale
- empatic şi înţelegător
- cineva care-l acceptă cu toate defectele sale
- cineva faţă de care nu e necesar să-şi ascundă sentimentele de teamă că va fi criticat,
judecat sau respins.
Când acordul e stabilit clientul se simte în siguranţă şi confortabil în interacţiunea cu
consilierul.
Acceptarea nu înseamnă că consilierul aprobă tot ce spune clientul, ci mai degrabă că nu-
l judecă, critică, permiţându-i astfel să-şi dea jos masca socială şi să comunice liber.
Atunci când clientul îşi exprimă emoţiile liber, fără restricţii interioare sau de altă natură,
consilierul la rândul lui poate empatiza mai uşor, poate trăi în relaţia sa cu clientul. Astfel
va fi perceput ca o persoană ce doreşte şi poate să-l ajute. În cadrul acestui tip de
interacţiune (în acord) consilierul îşi poate exprima în scop terapeutic şi mai ales judicios
unele stări sau emoţii atât pozitive cât şi negative.De exemplu preocupare, apreciere,
încurajare dar şi dezamăgire, frustrare, iritare.El trebuie însă să facă acest lucru prudent
datorită de exemplu tendinţei spre distorsionare, tendinţei de exagerare negativă a
clientului.Astfel acesta poate interpreta emoţiile pozitive ale consilierului ca semne de
iubire sau avans sexual sau pur şi simplu ca nesinceritate.Destăinuirile în exces din partea
consilierului poate alimenta pesimismul.El poate gândi:”e prea slab să mă ajute.”
Cum stabileşte consilierul un acord?
Comportamentele semnificative în acest sens sunt naturale, alteori e necesar ca ele să fie
cultivate:a nu lăsa clientul să aştepte, a-şi reaminti despre el unele fapte mai importante, a
menţine un contact ocular. Alţi factori care generează acordul: înfăţişare, expresii faciale,
neutralitate călduroasă, profesionalism, dozarea timpului (când să vorbească , când să
asculte).

3.colaborarea terapeutică
Atunci când interacţiunea se desfăşoară fără probleme e formată deja o relaţie
terapeutică.Consilierul şi clientul formează o echipă.În cadrul echipei are loc
colaborarea.Activitatea iniţială de colaborare are la bază interesul comun asupra

28
gândurilor şi emoţiilor şi comportamentelor clientului.Acesta împreună cu consilierul
munceşte pentru a determina cum/ce gândeşte, care sunt bazele unor asemenea gânduri
precum şi avantajele şi dezavantajele unei asemenea gândiri.
Contribuţia clientului la colaborare este de a furniza datele brute şi anume: exprimarea
gândurilor, emoţiilor, dorinţelor.
Contribuţia consilierului e aceea de a arăta clientului ce date se adună şi cum
sunt acestea utilizate terapeutic. Iniţial sub îndrumarea/încurajarea consilierului,
clientul învaţă să recunoască/să înregistreze gândurile disfuncţionale care stau la
baza trăirilor sale apoi împreună încep să analizeze datele, să caute configuraţii
specifice de gândire automată.
Ce fel de situaţii stimulează gândirea automată?
Cât de sigur e clientul că aceste gânduri distorsionate descriu exact situaţia?
Ce fel de erori logice face clientul în percepţia sa, a mediului şi a viitorului?
Suprageneralizează el anumiţi stimuli dintr-o situaţie?
Încearcă clientul printr-o evaluare continuă să vadă dacă e apreciat de alţii?
Modul în care gândurile/convingerile clientului sunt scoase la iveală, validate sau
dezminţite este foarte important pentru întărirea acordului,colaborării.Consilierul
încurajează clientul să identifice, să observe şi să evalueze gândurile sale într-un mod cât
mai obiectiv.Amândoi colaborează pentru a determina în ce măsură deducţiile şi
concluziile clientului corespund observaţiilor şi concluziilor consilierului sau altor
persoane mai obiective.De exemplu deseori gândurile depresive sunt stereotipe şi conţin
temeri curente cum ar fi: “sunt incompetent”, “niciodată nimic nu o să-mi iasă bine”.Pe
măsură ce consilierul identifică aceste teme, el le aduce cu tact în atenţia clientului.
Amândoi încep să dezvolte ipoteze asupra schemelor care stau la baza unor astfel de
teme.
Ex: “dacă nu fac totul perfect sunt un ratat”
În felul acesta clientul învaţă să identifice aceste scheme şi să aprecieze dacă sunt valide
sau logice.Investigarea validităţii schemelor necesită un efort comun, consilierul îi cere
clientului să arate care este dovada/proba, să arate pe ce anume se bazează în susţinerea
sau contrazicerea unei scheme sau convingeri.
E important ca în discutarea acestei convingeri, consilierul să nu eticheteze în mod
agresiv, să nu înlăture prematur o schemă/convingere ca fiind evident fără logică sau
ridicolă. Cu tact empatic el caută să inducă un punct de vedere mai logic, mai obiectiv.
O metodă eficientă pentru a verifica validitatea unei convingeri constă în conceperea unui
mic experiment sau a unei sarcini pe care clientul urmează să o îndeplinească. Mai întâi
amândoi specifică clar care e schema/convingerea respectivă.
Ex: schema:”dacă spun clar şi hotărât unei persoane ce doresc voi fi respins”
Consilierul încearcă să obţină o ipoteză. Din această schemă consilierul şi clientul scot o
ipoteză (în termeni operaţionali) şi-o leagă de o situaţie concretă.
Ex: ipoteza:”dacă îi voi spune şefului meu că aş dori o zi liberă pentru că sunt obosit şi
am nevoie de odihnă el îmi va spune că sunt leneş, că mă plâng şi evit să-mi îndeplinesc
responsabilităţile.”
Experiment:Clientul se duce la şeful lui are o discuţie cu el şi vede care e rezultatul
demersului lui.Va nota cea ce s-a spus în aceea situaţie.Dar va nota şi gândurile şi
concluziile sale pe care le-a tras din desfăşurarea situaţiei. În final se compară rezultatul
efectiv obţinut cu anticiparea pe care o făcuse clientul prin ipoteza emisă.

29
Felul în care consilierul avansează în terapie, (ex: înregistrarea gândurilor automate,
atribuirea sarcinilor clientului, testarea validităţii schemelor cognitive), determină măsura
în care colaborarea creşte sau scade.
Gradul de colaborare influenţează direct modul în care clientul se va achita de sarcinile
sale terapeutice acasă/şedinţă.
În terapia cognitiv comportamentală se explică totul de la început, în timpul şedinţei.
Îndeplinirea de către client acasă a sarcinilor terapeutice are o importanţă deosebită şi
influenţează direct eficienţa tratamentului. În cazul depresiei aceste sarcini ce îi sunt date,
deseori pot fi privite ca o verificare a motivaţiei sale (“ceva ce trebuie îndeplinit
perfect”).Deoarece sunt distorsiuni e bine ca consilierul să întrebe direct despre astfel de
atitudini.Aceste distorsiuni cognitive apărute în felul acesta sunt examinate ca toate
celelalte distorsiuni şi controlate la momentul respectiv.
În colaborarea terapeutică pot să apară dificultăţi ce determină scăderea nivelului
colaborării.O astfel de dificultate poate apare atunci când consilierul intră în construcţia
distorsionată a realităţii clientului,el începe să creadă că punctele de vedere persistent
dezadaptative ale clientului sunt reale.În loc să le privească ca interpretări negative, ca
ipoteze ce necesită o verificare empirică, consilierul crede că ele sunt exprimări precise
ale unor fapte şi le acceptă.Astfel, clientul e privit ca prins fără scăpare în realitatea unei
situaţii. În această situaţie, clientul nu e privit ca o persoană copleşită de concepţiile sale
pesimiste şi autocritice şi care nu face decât să-şi exprime observaţiile sale negative şi
suprageneralizările eronate.

30
Secţiunea IX

Pregătirea clientului

Prima şedinţă de consiliere va fi o şedinţă de evaluare (se face apel la istoria


personală a clientului).
E important în prima şedinţă stabilirea unor scopuri pe care trebuie să le urmărim
în consiliere. Sunt şase scopuri principale:
1. definirea împreună cu clientul a problemelor specifice asupra cărora vor lucra; acest
lucru se face prin:
 descrierea obţinută de la client a situaţiilor specifice de viaţă şi a problemelor psihice
specifice determinate de aceste situaţii
 obţinerea de date referitoare la severitatea unor boli psihice (ex: depresia),
simptomatologia specifică
Pentru a înţelege cât mai bine problemele clientului e de dorit ca emoţiile lui şi modul în
care îşi vede el problemele să fie cât mai bine delimitate
 îi cerem să descrie o situaţie ce l-a deranjat
 îi cerem să descrie starea emoţională ce l-a deranjat
 care probleme sunt mai deranjante (îl orientăm ca să le povestească prin situaţii şi
emoţiile implicate)
După ce descoperim problemele este important să observăm care e punctul de vedere al
clientului cu privire la problemele respective.

2. stabilirea ordinii în care sunt abordate problemele definite


Pentru a stabili o decizie corectă asupra priorităţilor consilierul trebuie să fie capabil să
observe relaţia dintre anumite gânduri (disfuncţionale), anumite situaţii de viaţă sau
evenimente şi emoţiile implicate. În felul acesta consilierul ajută clientul să hotărască
care este problema asupra căreia se va lucra mai întâi.

3. a demonstra clientului că lipsa de speranţă în ceea ce priveşte ameliorarea


problematicii psihologice nu este justificată
Acest scop are un rol important în selecţionarea problemelor prioritare.
Cel mai eficient mijloc de a demonstra acest lucru este selecţionarea unei probleme ce
poate fi rezolvată sau ameliorată rapid şi a cărei ameliorare are un efect observabil asupra
stării emoţionale a clientului.
Dacă se realizează acest scop clienţii înclinaţi spre lipsa de speranţă sau pesimişti vor
avea dovada empirică că problemele lor nu sunt de nerezolvat şi astfel ei vor respinge
respinge gândul că în viitor nu se pot simţi mai bine.

4. a demonstra clientului relaţia dintre gândire şi emoţie


Acest lucru se poate face observând momentul când clientul suferă o modificare afectivă
- atunci este întrebat la ce se gândea înaintea acestei schimbări. Consilierul de asemenea
mai poate da sarcini terapeutice pentru acasă care să ajute clientul să observe legătura
dintre gânduri şi emoţiile specifice.

31
 sensibilizăm clientul la relaţia gândire emoţie comportament: îi explicăm că de multe
ori modul în care gândim, concepem, interpretăm lucrurile ne determină emoţia faţă
de ele, atitudinea faţă de ele.
 abordăm distorsiunile de gândire - consilierul îi ilustrează cu exemple din istoria
personală a clientului
 clientul primeşte o foaie de înregistrare a gândurilor disfuncţionale – pentru a învăţa
cum să o utilizeze clientul va completa foaia de înregistrare în timpul consilierii,
urmând ca ulterior să o completeze singur

5. menţinerea clientului pe problemă


Acest lucru deseori implică întreruperea amabilă a clientului atunci când acesta face tot
timpul interpretări abstracte neverificabile despre cauzele problemelor sale.
Consilierul readuce problema prin discutarea unor gânduri/emoţii şi comportamente
legate concret de problema respectivă.

6. sublinierea importanţei sarcinilor terapeutice pe care clientul le îndeplineşte acasă


Sarcina terapeutică pentru acasă e importantă iar clienţii care realizează aceste sarcini se
ameliorează mai mult şi mai repede. Încă de la prima şedinţă consilierul dă clientului
sarcini terapeutice pentru acasă.
Neîndeplinirea sarcinilor pentru acasă sunt considerate probleme de rezolvat.

32
Secţiunea X

Tehnici comportamentale

1.Tehnica programării activităţii


 Se bazează pe observaţia că infractorilor, le vine greu să se angajeze în realizarea
până la capăt a unor sarcini sau activităţi; în cazul clienţilor depresivi se constată în
plus că acestora le vine greu să se angajeze în realizarea până la capăt a unor sarcini
sau activităţi pe care înainte le realizau cu uşurinţă; depresivii consideră că este inutil
să încerce convinşi fiind că nu vor reuşi. Infractorii insistă asupra inutilităţii activităţii
în general - afirmaţie dublată de lipsa satisfacţiei pentru activitate.
 Se adresează pasivităţii, pierderii motivaţiei şi preocupării cu gânduri disfuncţionale;
înainte de aplicarea ei clientul are nevoie de o explicaţie. El ştie că inactivitatea sa
generează gânduri şi emoţii disfuncţionale. Pe acest fond consilierul îi poate cere să
încerce un experiment prin care să verifice dacă activitatea, o activare mai pronunţată
determină o diminuare a acestor gânduri şi emoţii.
 Clientul împreună cu consilierul găsesc câteva activităţi specifice pe care clientul va
începe să le realizeze şi este de acord să-şi monitorizeze gândurile şi emoţiile (din
timpul efectuării activităţii); consilierul îi poate cere clientului să-şi planifice aceste
activităţi cu aceste tipuri de înregistrări; consilierul îi poate cere clientului
înregistrarea tuturor activităţilor pe care clientul le-a desfăşurat în timpul zilei.
Activităţile sunt analizate prin prisma gândurilor şi emoţiilor.
Înainte de utilizarea acestor variante, trebuie specificate câteva principii:
a. Nimeni nu realizează tot ce planifică aşa că nu trebuie să te simţi rău, dacă nu
realizezi tot ce-ai programat.
b. Atunci când planifici o activitate, scrie ce fel de activitate vrei să faci şi nu cât din ea
vei realiza. Ceea ce realizezi depinde de multe ori şi de alţi factori, care nu ţin de tine.
c. Chiar dacă nu reuşeşti, aminteşte-ţi că încercarea de a realiza ce ţi-ai propus este un
pas important el ne arată ce să facem pentru a programa următorul scop sau
următoarea activitate.
d. Seara planifică activităţile pentru ziua următoare. Scrie ce ai de gând să faci în fiecare
oră din ziua următoare.
Modul în care clientul înregistrează este foarte simplu ( un cuvânt, două, trei).
Limbajul folosit trebuie adaptat nivelului clientului.
Astfel se elaborează “Fişa de activitate săptămânală a clientului”.
În primele etape terapeutice i se spune clientului că scopul este de a observa şi nu de a
evalua sau judeca cât de bine sau cât de mult realizează dintr-o activitate. Înregistrarea
activităţii zilnice constituie baza verificării ideii repetate frecvent de client, că nu este
capabil de nimic; fără o astfel de probă consilierul nu poate în mod realist să modifice
gândurile clientului că nu face nimic, sau că nu este capabil de nimic etc.
Această programare zilnică poate conştientiza clientul asupra acelor activităţi care
determină chiar şi o uşoară ameliorare a stării sale.

33
Terapeutul poate declanşa acest lucru, această conştientizare prin întrebările puse:
Ex: “Când te-ai simţit mai bine? Când stăteai în pat fără să dormi sau când ai bucurat-o
pe mama ta ajutând-o să spele vasele?”
Planul de activităţi şi întrebările consilierului constituie un mijloc prin care clientul învaţă
că dispoziţia sa are fluctuaţie în funcţie de comportamentul său şi de circumstanţele
exterioare.
Programarea activităţii poate modifica chiar şi ideea că “m-am simţit la fel de prost toată
ziua” astfel încât se ajunge la ideea că “uneori pot face ceva ca să mă simt mai bine
implicat fiind în activităţi prosociale”.
Dacă clientul nu poate elabora un plan de activităţi, consilierul îi sugerează câteva
variante. Este bine ca activităţile sugerate de consilier să fie dorite şi să poată fi realizate
de client.Odată ce s-a obţinut un acord asupra unei activităţi ea este înscrisă pe fişă la
ziua, ora, la care s-a obţinut acordul.
La început activităţile sunt extrem de simple. Teama de consecinţa unei activităţi poate fi
cauza inactivităţii.

Reguli privind programul de activităţi


 După prima şedinţă clientul completează fişa cu activităţi (petrecerea timpului în mod obişnuit).
Aceasta primă înregistrare a activităţii furnizează informaţii de bază privind nivelul şi felul activităţii
clientului.Ne arată de unde plecăm
 Aceasta primă fişă este utilizată pentru clarificarea ulterioară a activităţilor
 Programul de activităţi nu trebuie să fie rigid este necesară o oarecare flexibilitate
 Dacă clientul nu îndeplineşte o activitate din program nu este nevoie să o realizeze mai târziu
 Dacă clientul termină o activitate mai devreme îşi completează timpul rămas cu altceva
 În selectarea activităţilor sunt trecute pe listă activităţi care pot fi efectuate într-un timp relativ scurt şi
a căror îndeplinire produce un minimum de plăcere. Acestea sunt activităţi care diminuează afectul
negativ
 Atunci când întocmim programul sau planificarea este bine să ţinem cont de activităţi normale, de
rutină ale clientului. Consilierul sugerează clientului să observe dacă aceste activităţi îi produc o
modificare afectivă chiar dacă este o modificare afectivă de scurtă durată
 Clientul notează activităţile în fişă fără să fie exagerat de specific
 Consilierul ajută clientul să recunoască că întotdeauna face ceva constructiv

2.Tehnica sentimentelor de realizare şi de satisfacţie


O serie de clienţi se angajează în realizarea unor activităţi dar nu obţin nici o
satisfacţie.
Acest lucru se datorează:
 Încercării de a îndeplinii activităţi care nu sunt plăcute; în cazul clienţilor depresivi
încercării de a îndeplinii activităţi care nu erau plăcute nici înainte de episodul
depresiv
 Dominanţei sau predominanţei gândurilor disfuncţionale care depăşesc un potenţial
sentiment al satisfacţiei
 Clientul nu dă atenţie pur şi simplu senzaţiei de plăcere sau de satisfacţie
 Clientul abordează în general activităţi care nu-l stimulează deloc şi ca rezultat - nu
simt nici o satisfacţie; în cazul clienţilor depresivi fie că au reţineri privind activitatea
care le-ar da satisfacţie, fie pur şi simplu nu-şi amintesc astfel de activităţi, chiar dacă
le-au desfăşurat înainte.

34
Consilierul trebuie să caute şi să obţină motivele pentru care clientul nu se angajează sau
nu este de acord cu activităţile prosociale generatoare de satisfacţie şi să contracareze
aceste motive. Acestea sunt tot convingeri. În general consilierul face acest lucru
explicându-i că îndeplinirea unei activităţi prosociale generatoare de satisfacţie are scopul
de ameliorare a stării psihice, chiar dacă acest lucru e temporar.
Atunci când clientul se angajează în realizarea diferitelor activităţi este util să-l facem să-
şi înregistreze gradul, măsura în care trăieşte sentimentul de realizare a unei activităţi şi
gradul de satisfacţie pe care îl obţine din îndeplinirea activităţii respective.
R - sentimentul de realizare trăit când a îndeplinit o sarcină
S - sentimentul de satisfacţie asociat cu realizarea activităţii
R/S pot fi evaluate pe o scară 0-5
0 - lipsa sentimentului de R/S
5 - maximum sentimentului de R/S
Aceste notaţii pot fi operate în fişa de înregistrare
R/S pot să fie total independente, consilierul încurajând clientul să considere orice
realizare ca un pas înainte, chiar dacă nu este prezentă satisfacţia. Eşecul de evaluare a
R/S în condiţiile angajării cu succes într-o activitate programată este probabil legată de
interpretări distorsionate a activităţii respective.
Ex: Un client nu are nici un sentiment de realizare când îşi spală maşina
Concentrându-se asupra a ceea ce nu realizează, pacientul nu dă atenţie la ceea ce a
realizat.Terapeutul îi atrage atenţia asupra gândirii dihotomice (alb-negru).
Tehnica programării activităţii şi tehnica sentimentelor de realizare şi satisfacţie dau
posibilitatea identificării şi corectării distorsiunilor cognitive. În plus activităţi care nu
conţin şi o sursă de satisfacţie sunt identificate şi înlocuite.
Ex: sâmbătă 8-9 trezit, îmbrăcat, micul dejun R/S
9-12 lipirea tapetului în bucătărie R/S
12-13 prânz R/S
13-15 TV R/S
Activităţile îndeplinite între 8-9 îi dau o oarecare satisfacţie şi sentiment de reali-zare.
Restul, nu. Cu toate acestea activitatea de lipire a tapetului a fost realizată.
T: De ce n-ai apreciat lipirea tapetului ca un sentiment de R?
P: Pentru că florile de pe tapet nu s-au aliniat.
T: Ai făcut ceva greşit?Ai stricat mult tapet?
P: Nu. Singura problemă a fost că florile nu s-au aliniat.
T: Dacă nu a fost perfect n-a contat deloc.
P: Cred că da, cam aşa ceva.
Consilierul atunci când vede fişa cu programul activităţilor încearcă să identifice
discrepanţa dintre îndeplinirea unei activităţi şi sentimentul de R/S. Apoi împreună cu
clientul încearcă să găsească motivele acestei discrepanţe. Apoi face pasul mai departe la
gânduri şi în final la scheme.

Programarea activităţilor care dau sentimentul de realizare:


De obicei sentimentul de realizare se obţine în urma unor activităţi constructive, activităţi care pot
fi dificile pentru client în acest stadiu al consilierii. Pentru a identifica totuşi trăirile care contribuie
la sentimentul de realizare este bine ca consilierul să pună întrebări mai specifice:
Ex: Gândeşte-te ce-ai putea face mâine între 2-3 care să-ţi dea sentimentul de realizare?
Dacă pacientul nu este capabil să enumere câteva activităţi de realizare, întrebarea trebuie reformulată
Ce nu poţi să faci acum pentru că eşti deprimat?

35
Acest sentiment de realizare nu este întotdeauna uşor de îndeplinit. Să considerăm că este vorba de un
amestec de bucurie şi emoţie, trăirea de a fi reuşit ceva.
Odată întocmită lista de activităţi acestea sunt ierarhizate în ordinea dificultăţilor iar pacientului i se cere să
le realizeze cu prioritate pe cele mai uşoare. Ca o alternativă la ierarhizarea trăirilor legate de activitate
clientul poate întocmi o listă cu activităţi problemă şi încearcă să realizeze apoi câte una pe zi.
Sentimentul de realizare poate să pară simplu pentru consilier.Pentru client însă această trăire poate fi
uneori extrem de dificilă. Deseori clientul ignoră sau subevaluează sentimentul de realizare, iar acest lucru
îi este imediat adus în atenţie de către consilier.Acesta pe parcursul consilierii trebuie să fie mereu “în
gardă” faţă de distorsiunile cognitive ale clientului.

Programarea activităţilor care produc satisfacţie:


La început clientul poate întâmpina dificultăţi când i se cere să enumere câteva activităţi care îi
dau satisfacţie sau bucurie.
Consilierul ajută în construirea listei printr-o serie de întrebări ca:
 Ce fel de activităţi ţi-ar plăcea să faci singur?
 Ce fel de activităţi prosociale ţi-ar plăcea să faci singur?
 Ce fel de activităţi ţi-ar plăcea să realizezi împreună cu alţii?
 Ce fel de activităţi prosociale ţi-ar plăcea să realizezi împreună cu alţii?
 Ce fel de activităţi ţi-ar plăcea să faci care nu costă nimic sau te costă foarte puţin?
 Ce fel de activităţi ţi-ar plăcea să faci care te costă până în 100000?
 Ce activităţi îţi place să faci dimineaţa, seara, după-amiaza?
 Ce fel de activităţi te-ar bucura să faci dacă n-ai fi depresiv?
 Ce fel de activităţi realizai după-amiaza acum un an, două săptămâni, etc., când nu erai depresiv?
Clientul şi consilierul selectează în funcţie de scopul şedinţei şi ierarhizează acele activităţi care îi dau
satisfacţie.

3.Tehnica activităţii gradate


După îndeplinirea cu succes a unei serii de activităţi în general se obţine o ameliorare a
stării clientului. El are acum motivaţia necesară şi chiar nevoia să treacă la sarcini mai
complexe.
Caracteristici:
a. definirea problemei. Pentru pacient poate constitui o problemă convingerea lui că nu
poate îndeplini scopuri importante pentru el.
b. atribuirea sarcinilor de îndeplinit se face urmărind planul pas cu pas de la convingerea
lui.
c. observarea directă şi imediată de către client, că a reuşit să atingă un obiectiv specific
din plan, că a reuşit să efectueze o activitate ceva mai complexă. Acest lucru îi furnizează
noi informaţii corective privind capacitatea sa funcţională.
d. discutarea cu consilierul a îndoielilor, dificultăţilor, reacţiilor mai ales celor negative la
îndeplinirea planului sau activităţii.
e. încurajarea clientului în realizarea unei evaluări realiste a sarcinii pe care o realizează.
f. accentuarea faptului că clientul şi-a atins scopul ca rezultat al propriului efort şi a
propriilor abilităţi.
g. formularea împreună cu clientul a unor proiecte de activităţi mai complexe.
Înainte de aplicarea acestei metode consilierul identifică reacţiile clientului privind
abordarea unui proiect simplu. De cele mai multe ori clienţii spun că nu pot să facă nimic.
În acest caz consilierul împarte întrega activitate în sarcini mai mici sau paşi şi începe cu
primul pas care este cel mai simplu şi clientul îl poate realiza, pe măsură ce se termină
acesta trece la următorul pas etc.

36
4.Tehnica activării comportamentale

Comportamentul infracţional poate fi uneori asociat cu un patern depresiv


generalizat. Depresia este un cerc vicios - din cauza ei activitatea mentală şi
fizică se desfăşoară lent. Clientul face din ce în ce mai puţine lucruri, iar apoi se
învinovăţeşte că nu face nimic, că nu este în stare de nimic. Autoînvinovăţirea
măreşte intensitatea depresiei. Aceasta condiţionează mai puternic nivelul de
activitate, închizându-se acel cerc vicios. Pe acest fundal dipoziţional uneori se
pot comite infracţiuni.
Una din modalităţile de a rupe cercul este activarea comportamentului (ridicarea nivelului
de activitate).Avantaje:
 Activitatea îl face pe client să se simtă mai bine, în primul rând îi abate atenţia de la
emoţiile dureroase, îi dă sentimentul că începe din nou să-şi controleze viaţa şi că
realizează ceva de valoare. Odată ce începe să realizeze primele activităţi descoperă
că există lucruri care îl fac să se bucure.
 În cazul clienţilor depresivi activitatea contribuie la diminuarea oboselii. În mod
normal când cineva este obosit are nevoie de odihnă, în depresie e invers, e nevoie de
a acţiona mai mult pentru a nu obosi mai repede. A nu face nimic înseamnă a merge
pe drumul letargiei şi al epuizării. În plus mintea neavând nici un fel de activitate
brodează pe tema dificultăţilor, fapt care măreşte intensitatea depresiei.
 Activitatea motivează. Cu cât faci mai mult cu atât doreşti să faci şi mai mult.
 Activitatea îmbunătăţeşte capacitatea de a gândi. Odată ce clientul începe să
gândească mai activ, o serie de probleme încep să apară ca fiind mai uşor de rezolvat,
încep să apară perspective…
Realizarea sarcinilor pentru acasă este necesară.
Gânduri automate care stau la baza lipsei de activitate:
G.A. - gând automat
R.R. - răspuns raţional

1. G.A.: Nu pot să fac nimic, sunt prea multe greutăţi.


R.R.: Întotdeauna există dificultăţi practice în tot ceea ce faci. Este o realitate a vieţii.

2. G.A.: Nu pot completa fişa de activitate. Niciodată nu am făcut lucrul acesta.


R.R.: Acest lucru se poate învăţa. Dacă n-am mai făcut acest lucru nu înseamnă că nu
pot să-l fac. Am mai făcut liste de cumpărături, deci liste pot să fac.

3. G.A. : Am prea multe de făcut. Nu fac faţă.


R.R : Dacă notez ce am de făcut nu trebuie să fie greu. Nu trebuie să fac totul dintr-o
dată, pot lua lucrurile pe rând.

4. G.A. : Este prea greu.


R.R. : Înainte am făcut lucruri mai grele.

5. G.A. : N-o să ştiu cum să procedez.


R.R.: Este bine să încep, nu să vreau să fac ceva perfect. Mai bine să încerc decât să
nu fac nimic.

37
6. G.A. : Nu vreau să fac acest lucru.
R.R. :Este adevărat. Dar ce este mai bine pentru mine: atunci când completez fişa
sau atunci când nu fac nimic?

7. G.A. : Acum n-am chef, mai bine aştept să mă simt mai bine.
R.R. :N-am cum să ştiu cum este dacă nu încerc, dacă aştept să mă simt mai bine, n-
am s-o fac niciodată. Dacă fac aceste activităţi o să mă simt mai bine.

8. G.A. :Este prea târziu, trebuia să fac aceste activităţi mai devreme.
R.R. :Poate era mai bine dacă le făceam mai devreme. Dacă însă mă simt vinovat
nu mă ajută cu nimic. Mai bine fac activităţi acum decât să pierd timpul cu regrete.

9. G.A. :Nu mă pot hotărî ce să fac mai întâi.


R.R. :Nu contează, important este să fac ceva.

10. G.A. :Mai bine să nici nu încerc o să mă simt mai rău.


R.R. :Nu pot să ştiu acest lucru până nu încerc. Nu e nevoie de o mare performanţă.
Dacă o să mă simt mai rău n-o să fie sfârşitul lumii. Pot învăţa din greşeli, dacă nu le
iau prea în serios.

11. G.A. :N-o să fie capabil să fac tot ce mi-am planificat.


R.R. :Nimeni nu realizează întotdeauna tot ce şi-a planificat. Aşa că nu-i nevoie să
mă simt rău pentru asta.

5.Tehnica repetării în imaginaţie


Imaginarea că realizează fie întreaga activitate, sau o parte din ea: se obţin toate
detaliile respective privind activitatea motorie, intelectuală.
Tot în imaginaţie - evaluarea gradului de R/S.

După ce a îndeplinit 2-3 activităţi bine, a realizat în imaginaţie sentimente R/S, i


se poate propune îndeplinirea în realitate. În cazul în care afectiv nu se obţine
nimic, se poate schimba imaginea cu una echivalentă.
Este utilizată pentru a exersa abilităţile sociale ale clientului.
Ex: interviu pentru obţinerea unei slujbe
Ex: a arăta simpatie
Ex: situaţii anterioare comiterii infracţiunii în care clientul se comportă într-o
manieră socialmente acceptată – situaţii în care la momentul respectiv clientul a
avut un patern comportamental dezadaptativ:
a. situaţii cu un cadru similar situaţiei în care a comis
infracţiunea
b. situaţii specifice asociate cu comiterea acelui tip de
infracţiune
Ex: situaţia comiterii infracţiunii în care clientul se comportă într-o manieră
socialmente acceptată

38
Ex: situaţia de judecător al procesului în care el este inculpat
Ex: acorde suport persoanei prejuciate în calitate de prieten din anturajul
acesteia
Ex: să asculte plângerile acesteia în calitate de observator

6.Tehnica jocului de rol


Utilizarea pentru a demonstra clientului că poate să realizeze nişte activităţi dar
mai este utilizată şi în scopul identificării distorsiunilor şi schemelor cognitive.
Se adresează mai ales activităţilor de tip interpersonal.
Ex: I se cere clientului să reitereze conduita infracţională în timpul consilierii.
Consilierul insistă asupra distorsiunilor şi schemelor disfuncţionale. Este necesară o
analiză atentă a acestora.
Ex: I se cere clientului să joace rolul persoanei prejudiciate - este necesară o empatizare
care să dea realitate rolului.
Ex: I se cere clientului să joace rolul unui părinte al persoanei care comite infracţiunea.
Ex: I se cere clientului să reitereze modele de conduite deviante anterioare comiterii
infracţiunii.(se face apel la istoria deviantă a fiecărui client)
Ex: I se cere clientului să joace roluri tipice infracţiunii pentru care a fost condamnat (se
face apel la cultura infracţională)
Ex: I se cere să joace rolul unui jurat din curtea cu juri.

7. Tehnica desensibilizării sistematice

Tehnica presupune patru faze:


 Antrenament în relaxarea profundă
 Stabilirea unei scale de anxietate subiectivă
 Construirea ierarhiilor anxioase
 Contrapunerea (confruntarea) dintre relaxare-stimuli care provoacă anxietatea

 Antrenament în relaxarea profundă


1. tehnica încordare relaxare
2. tehnica relaxare (fără încordare)
3. tehnica relaxare respiraţie

1. Tehnica încordare relaxare


Poziţie: picioarele pe pământ, picioarele în unghi drept, spate drept.
Instrucţiuni: “eu am să te îndrum să realizezi anumite exerciţii, am să lucrez şi eu
odată cu tine. Exerciţiile sunt individuale, pe parcursul acestor exerciţii vocea
mea te va însoţi. Acum te afli în această sală. Auzi zgomotele de pe culoar, etc.
Atenţia ta este îndreptată momentan şi către aceste zgomote din ambianţă.
Treptat aceste zgomote exterioare îţi vor deveni cu totul indiferente, atenţia îţi va
fi îndreptată numai spre interior, te vei apleca asupra senzaţiilor.
Îi explicăm de ce anume se face relaxarea.

39
Îi explicăm, îi descriem ce senzaţii ar trebui să simtă la încordare şi la relaxare (numai
pentru clienţii ce nu realizează diferenţa.)
Îi explicăm instrucţiunile:”tu trebuie să încordezi anumite grupe de muşchi; când îţi spun
să încordezi le încordezi, până spun să termini încordarea.”

- strânge pumnii, fii atent la senzaţiile de încordare din pumni şi mai sus de cot ( 5sec.
încordare), apoi relaxează-te, dă drumul (10 sec. relaxare)
- îndoim mâinile din coate, se presează pe braţ, păstrând relaxat ce aţi relaxat, până simţiţi
încordarea în muşchii braţului( 5 secunde încordare, 10 secunde relaxare)
- păstrând poziţia corpului relaxată întinde-ţi mâinile în faţă. Simţiţi încordarea la umeri
(5 secunde încordare, 10 secunde relaxare)
- încreţeşte fruntea, ridică sprâncenele. Simte cum se încordează muşchii frunţii (5
secunde încordare, 10 secunde relaxare)
- încruntă-te şi simte încordarea la sprâncene (5 secunde încordare, 10 secunde relaxare)
- strânge-ţi pleoapele puternic şi simţi încordarea din ele (5 secunde încordare, 10
secunde relaxare)
- zâmbeşte forţat şi simte încordarea (5 secunde încordare, 10 secunde relaxare)
- strânge dinţii şi simte încordarea muşchilor maxilarului (5 secunde încordare, 10
secunde relaxare)
- strîngeţi buzele (5 secunde încordare, 10 secunde relaxare)
- împinge limba la baza dinţilor din faţă (5 secunde încordare, 10 secunde relaxare)
- apleacă capul în partea stângă şi fii atent la senzaţiile de încordare din partea opusă
(5 secunde încordare, 10 secunde relaxare)
- apleacă capul în partea dreaptă şi fii atent la senzaţiile de încordare din partea opusă (5
secunde încordare, 10 secunde relaxare
- apasă uşor bărbia în piept (5 secunde încordare, 10 secunde relaxare)
- lasă uşor capul pe spate, simţiţi încordarea (5 secunde încordare, 10 secunde relaxare)
- ridică umerii până atingi vârfurile urechilor (5 secunde încordare, 10 secunde relaxare)
- întoarce-te la stânga cu trunchiul (5 secunde încordare, 10 secunde relaxare)
- întoarce-te la dreapta cu trunchiul (5 secunde încordare, 10 secunde relaxare)
- încordează muşchii stomacului (5 secunde încordare, 10 secunde relaxare)
- ridică piciorul stâng.Simte încordarea pulpei stângi (5 secunde încordare, 10 secunde
relaxare)
- ridică piciorul drept.Simte încordarea pulpei drepte (5 secunde încordare, 10 secunde
relaxare)
- ridică piciorul stâng pe vârfuri, simte încordarea în muşchii gambei (5 secunde
încordare, 10 secunde relaxare)
- ridică piciorul drept pe vârfuri, simte încordarea în muşchii gambei (5 secunde
încordare, 10 secunde relaxare)
- ridică laba piciorului stâng, fără să ridici piciorul de pe sol, simte încordarea muşchilor
gleznei (5 secunde încordare, 10 secunde relaxare)
- ridică laba piciorului drept, fără să ridici piciorul de pe sol simte încordarea muşchilor
gleznei (5 secunde încordare, 10 secunde relaxare)
Tot travaliul durează 20 minute (15-20 minute).
Se recomandă să se facă de două ori pe zi. Să nu le facă după cafea, alcool, după ce e
obosit.

40
 Tehnica relaxare ( fără încordare)
Nu se mai încordează muşchii. “Adu-ţi aminte de senzaţiile de relaxare pe care le-ai avut
înainte.”
Acelaşi poziţii

- mâinile sunt moi, relaxate


- bicepşii sunt moi
- umerii sunt relaxaţi
- fii atent la frunte. Imaginează-ţi că muşchii frunţii sunt moi, destinşi
- gândiţi-vă la pleoape. Stau închise şi complet moi
- observaţi-vă atent obrajii.Muşchii sunt moi şi liniştiţi
- maxilarul este relaxat
- observaţi-vă gâtul.Gândiţi-vă că muşchii sunt atât de moi
- observaţi-vă umerii.Mâinile parcă atârnă greu din umeri.Vă simţiţi bine, sunteţi calm şi
relaxat
-observaţi-vă pieptul.Pectoralii sunt atât de moi
- simţiţi cât de uşoară devine respiraţia.
- gândiţi-vă la stomac este moale şi liniştit
- observaţi-vă abdomenul.Simţiţi cât de plăcut este când stomacul şi abdomenul sunt
relaxate
- fiţi atenţi la pulpele picioarelor; atât de moi parcă simţiţi cum muşchii apasă greu pe
scaun, pe fotoliu
- muşchii gleznelor sunt atât de relaxaţi.Tălpile parcă se lipesc de podea din cauza
greutăţii corpului
- atenţie la labele picioarelor: moi, relaxate. Atât de moi încât le simţiţi cum se dilată
parcă am avea picioare uriaşe
- observaţi-vă atent spatele.Simţiţi cum întregul corp se destinde atât de moi sunt muşchii
spatelui.
Picioarele grele şi liniştite.Întregul corp este complet relaxat şi vă simţiţi bine.O stare
plăcută de odihnă şi linişte interioară se răspândeşte în întregul corp.Sunteţi complet
relaxat,deplin relaxat.În această stare plăcută eu am să număr de la 1 la 5. Cu fiecare
număr pe care îl spun reveniţi treptat la normal iar când am ajuns la 5 veţi fi complet
reveniţi şi după aceea vă veţi avea o stare de bine.
1 - corpul revine
2 - corpul revine din ce în ce mai mult, vă simţiţi bine
3 - dispar orice fel de senzaţii aţi avut în corp
4 - sunteţi aproape revenit,vă simţiţi bine
5 - sunteţi complet revenit:puteţi deschide ochii.O să vă simţiţi foarte bine multă vreme
după aceste exerciţii
Notă
 cu cât te străduieşti să devii relaxat de obicei se dezvoltă o senzaţie de încordare;nu
există efort pentru a deveni relaxat, a fi relaxat
 evităm “concentrează-ţi atenţia”, e vorba de o direcţionare a atenţiei, e vorba de o
observare a diferitelor părţi ale corpului (ex: “observă-ţi fruntea”).
 evităm termenul de “concentrare” asociat cu cel de “efort”, “încordare”

41
 la revenirea la starea normală e important ca după relaxare să arătăm pacientului cum
să revină; revenirea bruscă nu e favorabilă pentru nimeni
 când numărăm, dispar senzaţiile
Tot travaliul va dura 7 - 8 minute

 Tehnica relaxare-respiraţie
Există un stimul verbal (pronunţat în gând) - exemplu: liniştit/destins/calm.
Asociaţia repetată dintre stimul (ex: liniştit) şi starea de relaxare duce la condiţionarea
stării de relaxare de acest stimul - prin practică repetată. Prin asocierea repetată dintre
stimul şi starea de relaxare se ajunge la situaţia în care pronunţarea cuvântului respectiv
declanşează starea de relaxare.
În această fază clientul se relaxează la stimul; pronunţând acel cuvânt de cîteva ori intră
într-o stare de relaxare.
Verbalizarea:
“Intră în starea de relaxare. Relaxează-te şi ridică uşor arătătorul drept când eşti complet
relaxat. Fii atent la respiraţie. De fiecare dată când începi să expiri (la începutul
expiraţiei) pronunţă în gând cuvântul respectiv (ex: liniştit sau relaxat, etc.), dar numai un
singur cuvânt.”
Etape:
a. Consilierul îi urmăreşte respiraţia; când clientul expiră consilierul pronunţă
cuvântul respectiv (ex:liniştit). După prima serie de 5 cicluri respiratorii se face
o pauză de 15-20 secunde.
b. I se spune clientului să reia exerciţiul; de acestă dată pronunţă numai clientul
în gând cuvântul respectiv.După a doua serie de 5 cicluri respiratorii se face o
pauză de 15-20 secunde.
c. Se reia exerciţiul; Clientul va pronunţa singur în gând cuvântul respectiv;
consilierul verbalizează: ”când ai să începi să expiri o să pronunţăm împreună
cuvântul respectiv tu în gând şi eu cu voce tare”.După a treia serie de 5 cicluri
respiratorii se face o pauză de 15-20 secunde.
Apoi se iese din relaxare.
Acasă repetiţii - 20 de cicluri respiratorii.

 Stabilirea unei scale de anxietate subiectivă


În timpul decondiţionării sistematice este importantă cunoaşterea nivelului de anxietate al
clientului; un mijloc simplu pentru determinarea acestui nivel, este scala subiectivă de
anxietate - unitatea subiectivă a tulburării.
Indicatori pentru construirea scalei subiective de anxietate:
- “gândeşte-te la frica cea mai puternică pe care ai simţit-o sau ţi-o poţi imagina şi dă-i
nota 100”
- “gândeşte-te la starea de calm şi linişte absolută şi dă-i nota 0”
- “acum ai o scală subiectivă de anxietate, pe această scală ce notă dai fricii tale în
momentul acesta?”

Ex: construirea unei scale subiective de furie în cazul clienţilor care au comis infracţiuni
contra persoanei
Indicatori:

42
- “gândeşte-te la furia cea mai puternică pe care ai simţit-o sau ţi-o poţi imagina şi dă-I
nota 100”
- “gândeşte-te la starea de calm şi linişte absolută şi dă-I nota 0”
- “acum ai o scală subiectivă de furie pe această scală ce notă dai furiei tale în
momentul comiterii infracţiunii?”

 Construirea iararhiilor anxioase


O ierarhie anxioasă este o listă a situaţiilor sau stimulilor ordonaţi după nivelul de
anxietate pe care îl evocă. Este specificată situaţia care declanşează anxietatea cea mai
puternică. Este specificată situaţia care provoacă un minimum de anxietate.
În mod analog, se construieşte o listă a situaţiilor sau stimulilor ordonaţi după gradul de
furie pe care îl provoacă. Este specificată situaţia care provoacă furia cea mai puternică.
Este specificată situaţia care provoacă un grad minim de furie.
Construirea începe aproximativ în acelaşi timp cu antrenamentul de relaxare. Informaţiile
necesare stabilirii ierarhiei sunt luate din istoricul clientului.
Confruntarea cu situaţia sau stimulul care generează furie poate avea loc în imaginaţie
sau în realitate.
Atunci când situaţiile sau stimulii care provoacă furia au fost identificaţi - observăm dacă
au teme comune şi clasificarea situaţiilor sau stimulilor se face în funcţie de aceste teme.
.
 Confruntarea (contrapunerea) dintre relaxare şi stimulii care provoacă
anxietatea
Pentru început se recurge la un antrenament imaginativ pentru a se obţine o
bună claritate a imaginii.În acest scop i se cere să-şi imagineze o situaţie neutră
în cele mai mici detalii - o mare atenţie se acordă calităţii imaginii.Contrapunerea
presupune ca clientul să fie într-o stare de relaxare, după care i se cere să-şi
imagineze că se află în situaţia cea mai puţin anxiogenă (sau în cazul clienţilor
care au comis infracţiuni contra persoanei să-şi imagineze că se află în situaţia
cel mai puţin provocatoare de furie). Este importantă claritatea imaginii. După ce
s-a obţinut claritatea imaginii, se menţine imaginea (5-10 secunde), până când
consilierul întrerupe clientul. Apoi se anulează imaginea şi pacientul se relaxează
(20 secunde). Este evaluată anxietatea (în cazul clienţilor care au comis
infracţiuni contra persoanei este evaluată furia); dacă nu se obţine starea de
calm, de linişte atunci imaginea se va reproiecta. Clientului i se va cere să-şi
imagineze din nou situaţia.
După această primă prezentare i se cere clientului să-şi imagineze situaţia care provoacă
un grad mai mare de anxietate (în cazul clienţilor care au comis infracţiuni contra
persoanei să-şi imagineze situaţia care provoacă un grad mai mare de furie) – situaţia care
urmează în cadrul ierarhiei respective construite. Clientul menţine imaginea până când
consilierul îl întrerupe. Atunci clientul anulează imaginea şi se relaxează.Este evaluată
anxietatea (furia). Dacă nu este obţinută starea de calm, de linişte clientului i se va cere
să-şi imagineze situaţia din nou. Se menţine imaginea până când clientul este întrerupt de
consilier. Atunci se anulează imaginea şi clientul se relaxează. Situaţia se va reproiecta
până când se va obţine starea de calm, de linişte. Apoi se va trece la următoarea situaţie
din ierarhia respectivă. Se va continua până când se vor parcurge toate situaţiile din
ierarhia construită.

43
Imaginea trebuie să fie clară şi să declanşeze senzaţii cât mai veridice. În
varianta în care nu se întâmplă aşa (nici după antrenament) va avea loc
decondiţionarea pe viu.

8.Tehnica time management


Această tehnică presupune un control al neliniştii (în cazul clienţilor care comis
infracţiuni contra persoanei - un control al furiei) prin utilizarea timpului.
 Ce perioadă din zi o petrece neliniştit?
Instrucţiune: “în timpul zilei fixăm amândoi o perioadă de 30 de minute în care ai să te
nelinişteşti tot timpul (în cazul clienţilor care au comis infracţiuni contra persoanei - “în
care ai să te înfurii tot timpul”), dar ori de câte ori apare neliniştea (furia) în timpul zilei,
amân-o pentru perioada aceea de 30 minute, când o să te manifeşti atunci.”

44
Secţiunea XI

Programe

În cazul clienţilor care au comis infracţiuni contra persoanei sunt indicate


următoarele tehnici:

- Tehnica restructurării cognitive


- identificarea şi modificarea distorsiunilor cognitive
- identificarea şi modificarea schemelor cognitive

restructurarea cognitivă se va aplica de la începutul tratamentului, astfel:


la primele şedinţe se va începe cu identificarea şi modificarea distorsiunilor
cognitive urmând ca identificarea şi modificarea schemelor cognitive
dezadaptative să aibă loc ulterior, preferabil la mijlocul perioadei de tratament

- Tehnica relaxării
- încordare – relaxare
- relaxare (fără încordare)
- relaxare la stimul

relaxarea se va aplica de la începutul tratamentului, se va respecta ordinea


etapelor

- Tehnica desensibilizării sistematice

desensibilizarea sistematică se va aplica preferabil la mijlocul perioadei de


tratament

- Tehnica programării activităţii

programarea activităţii se va aplica de la începutul tratamentului

- Tehnica sentimentului de satisfacţie şi reuşită

această tehnică se va aplica de la începutul tratamentului însoţită de tehnica


programării activităţii

- Tehnica repetării în imaginaţie

45
această tehnică se va aplica într-o etapă ulterioară a tratamentului

- Tehnica jocului de rol

jocul de rol se va aplica într-o fază ulterioară a tratamentului

- Tehnica activităţii gradate

această tehnică se va aplica de la începutul tratamentului

- Tehnica activării comportamentale

activarea comportamentală se va aplica de la începutul tratamentului

- Tehnica “time management”

“time management” se va aplica într-o fază ulterioară a tratamentului

46
În cazul clienţilor care au comis infracţiuni contra avutului sunt indicate
următoarele tehnici:

- Tehnica restructurării cognitive


- identificarea şi modificarea distorsiunilor cognitive
- identificarea şi modificarea schemelor cognitive

restructurarea cognitivă se va aplica de la începutul tratamentului, astfel:


la primele şedinţe se va începe cu identificarea şi modificarea distorsiunilor
cognitive urmând ca identificarea şi modificarea schemelor cognitive
dezadaptative să aibă loc ulterior, preferabil la mijlocul perioadei de tratament

- Tehnica relaxării
- încordare – relaxare
- relaxare (fără încordare)
- relaxare la stimul

relaxarea se va aplica de la începutul tratamentului, se va respecta ordinea


etapelor

- Tehnica repetării în imaginaţie

Această tehnică se va aplica într-o etapă ulterioară a tratamentului

- Tehnica jocului de rol

jocul de rol se va aplica într-o fază ulterioară a tratamentului

- Tehnica programării activităţii

programarea activităţii se va aplica de la începutul tratamentului

- Tehnica sentimentului de satisfacţie şi reuşită

această tehnică se va aplica de la începutul tratamentului însoţită de tehnica


programării activităţii

- Tehnica activităţii gradate

această tehnică se va aplica de la începutul tratamentului

47
- Tehnica activării comportamentale

activarea comportamentală se va aplica de la începutul tratamentului

48
Bibliografie:

1.Catania, C., Brigham, T., (1987), Handbook of Applied Behaviour


Analysis, Irvington Publisher, New York
2.Beck, A.T., (1976), Cognitive therapy and the emotional disorders, I.U.P.,
New York
3.Begin, A., Garfield, L., (1994), Handbook of psychotherapy and
behavioral change, J.W.& Sons, Inc., New York
4.Ionescu, G., (1990), Psihoterapie, Editura Ştiinţifică, Bucureşti
5.Haaga, D.A., Davidson, G.C., Cognitive Change Methods in Helping
People Change:A textbook of Methods, (ed.Kafner; F.H.Goldstein, A.P.),
Pergamon, New York, 1986
6.Trower, P., Casey, A., Dryden, W., Cognitive Behavioural Counselling in
Action, Sage Publication, London, Newbury Park, Beverly Hills, New
Delhi, 1988

49