Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ţările Române În Secolul Al XVII Lea
Ţările Române În Secolul Al XVII Lea
XVII lea
Context internaţional
Imperiul Otoman atinge apogeul expansiunii sale în
secolul al XVI lea precum şi statutul de mare putere în
secolul al XVII lea dar în secolul următor începe o lungă
decădere
Secolul al XVII lea aduce o serie de modificări teritoriale
precum şi în raportul de forţe între marile puteri :
Turcii sunt înfrânţi în 1683 la asediul Vienei şi încep să
piardă poziţiile din zona Ungariei şi Transilvaniei
1699 –Pacea de la Karlowitz –dintre otomani şi
Imp.Habsburgic – Transilvania întră sub controlul
austriac
Ilustrație a bătaliei de la Viena, 12 septembrie
1683
Asediul Vienei. Trupele române se află în partea
de sus a gravurii, lângă castelul Schönbrunn
Tratatul de la Karlowitz a marcat
începutul declinului Imperiului Otoman în
Europa de Est și a stabilit monarhia
habsburgică ca putere dominantă în
Europa centrală.
Începe Criza Orientală –decăderea
Imperiului Otoman
În estul Europei în afară de Polonia începe
ascensiunea unei noi puteri :Rusia
Statutul politic al Ţărilor Române în
secolul al XVII lea
Autonomie sub suzeranitate turcească
Se menţin instituţiile interne ,structura socială şi
economică
Se accentuează treptat dependenţa faţă de
Poartă(politic şi economic)
În rândurile boierimii pătrund elemente greceşti
Sporeşte rolul boierimii în conducerea ţării şi controlul
domniei
Domnitorii români au renunţat la conflictul deschis cu
Imperiul Otoman, înlocuindu-l cu acţiuni diplomatice
menite să strângă legăturile dintre cele trei Ţări Româneşti şi
să le apropie de puterile europene ostile turcilor (Imperiul
Habsburgic, Polonia şi Rusia)
Domnitorii români au urmărit să ducă o politică de
echilibru între turci şi marile puteri intrate în competiţie cu
aceştia
Cei mai importanţi domnitori care au dus o politică de
echilibru între marile puteri rivale în interesul statalităţii au
fost: Matei Basarab, Vasile Lupu, Şerban Cantacuzino,
Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir
Matei Basarab (1632-1654)domn al
Ţării Româneşti
A fost un adevarat "Mecena",un protector al culturii,
sprijinitor al ortodoxiei, militând pentru păstrarea nealterată a
tradiției ortodoxe.
Epoca lui Matei Basarab a fost una de înflorire culturală, a
avut o contribuție majoră în înlocuirea limbii slavone cu cea
românească, în viața oficială, religioasă și civilă. El a introdus
prima legislație scrisă: "Pravila mică" (tipărită la mănăstirea
Govora, 1640), care a fost tradusă din limba slavonă de către
Mihail Moxa, precum și "Îndreptarea legii" (Târgoviște, 1652).
Menține pacea cu Turcia, încheie pact de alianță și prietenie
cu Gheorghe Rákóczi I (1635),principele Transilvaniei,
precum și cu Sfântul Imperiu Roman, Polonia și Veneția
(1636, 1637, 1639).
Pravila Îndreptarea legii
Mănăstirea Arnota
Vasile Lupu(1634-1653)
Prin prestigiul său personal pe plan intern și prin
legăturile întinse în afară, Vasile Lupu a dat o
nouă strălucire Principatului Moldovei.
Domnia lui relativ lungă a asigurat un nou avânt
culturii româneşti din Moldova făcând paşi
importanţi în introducerea şi folosire a limbii
române în biserică şi stat
s-au tipărit mai multe cărți bisericești („Carte
românească de învățătură” - Iași 1643 ;
„Răspunsuri la Catehismul Calvinesc” - Suceava
1645), dar și o carte de legi, „Pravilele
împărătești”.
Date fiind împrejurările favorabile externe, ar fi
avut o domnie liniștită dacă n-ar fi avut ambiții
mari, gândindu-se și la stăpânirea Munteniei și
chiar a Transilvaniei. Sprijinindu-se pe turci, a
început intrigile împotriva lui Matei Basarab
încă de la începutul domniei.
Însă bătrânul Basarab, în alianță cu Gheorghe
Rákóczi al II-lea, îl ajută pe pretendentul
Gheorghe Ștefan să-l detroneze pe Vasile Lupu
(aprilie 1653).
A doua jumătate a sec. al XVII lea
1687/1688 – sub presiunea habsburgilor Transilvania
acceptă ”protecţia”imperiului
1691 –se emite Diploma Leopoldină care fixează
statutul principatului Transilvania ca parte integrantă a
Imperiului Habsburgic : provincie imperială condusă
de un guvernator numit de împărat
Se păstrează vechile structuri politice şi confesionale ale
pricipatului(naţiunile privilegiate şi religiile recepte)
1699 –Pacea de la Karlowitz –Imperiul otoman
recunoaşte stăpânirea în Transilvania
Domnitorul Şerban Cantacuzino (1678-1688)
Ţara Românească şi
Moldova duc o politcă de
echilibru între marile
puteri vecine şi prin
diplomaţie fac încercări de
recâştigare a
independenţei.
La asediul Vienei în 1683 Șerban Cantacuzino a
preluat inițiativa sprijinirii pe ascuns a forțelor
creștine : i-a informat pe vienezi despre mișcările
din tabăra turcească; ba chiar mai mult, a
dezvoltat un sistem secret de comunicații, pentru a
nu trezi suspiciuni în rândul turcilor
În momentele în care armatele românești erau
nevoite să bombardeze orașul, acestea fie umpleau
tunurile cu paie, fie foloseau ghiulele de fontă care
produceau pagube minime zidurilor vieneze.
Acțiunile
domnitorului
muntean au
contribuit într-o
mare măsură la
depresurarea Vienei,
permițând creștinilor
să cunoască dinainte
intențiile turcilor și
oferindu-le răgazul
pentru a-și regrupa
și întări forțele.
La 2/12 octombrie
1688 a trimis la
Viena o solie, pentru
închinarea țării la
Imperiul
habsburgic.
Constantin Brâncoveanu(1688-1714)
Domn al Moldovei și un
mare cărturar al
umanismului românesc.
Printre ocupațiile sale
diverse s-au numărat
cele de enciclopedist,
etnograf, geograf,
filozof, istoric, lingvist,
muzicolog și
compozitor. A fost
membru al Academiei
de Științe din Berlin.
La 14 ani a fost nevoit să plece la
Constantinopol (1688-1690), unde a stat 12 ani,
ca garanţie a credinței tatălui său Constantin
Cantemir domn al Moldovei pe lângă Înalta
Poartă.
În 1710 a fost pus la tronul Moldovei, având
misiunea de a-l supraveghea pe Brâncoveanu,
bănuit de neloialitate față de Imperiul Otoman,
în schimb a încheiat el însuși un tratat cu
Imperiul Rus al lui Petru cel Mare.
Noul domn-cărturar a încheiat la Luțk în Rusia (azi în
Ucraina), la 13/24 aprilie 1711, un tratat secret de alianță
cu Petru cel Mare, țarul Rusiei, în speranța eliberării țării
de sub dominația turcă și precizând integritatea
granițelor și faptul că ele vor fi apărate de armata
Moldovei.
Prin tratat se stipula că domnia sa va rămâne pe viață,
iar scaunul Moldovei va fi transmis pe cale ereditară, în
familia Cantemir
Dimitrie Cantemir a fost un admirator al lui Petru cel
Mare, a dorit să introducă și în Moldova principiile
absolutismului luminat. A încercat să pună capăt
rivalităților dintre diferitele grupări boierești.
Petru cel Mare (1682-1725)
După numai un an de domnie (1710 - 1711),
Dimitrie Cantemir s-a alăturat lui Petru cel
Mare în războiul ruso-turc, dar n-a plasat
Moldova sub suzeranitate rusească.
După ce armata rusească și contingentele
moldovenești au fost înconjurate de uriașa
armată a marelui vizir Mehmed Pașa și au fost
înfrânte de turci în Bătălia de la Stănilești
(1711) pe Prut, Dimitrie Cantemir neputându-
se întoarce în Moldova, s-a refugiat în Rusia (la
16 iulie 1711), unde a rămas cu familia sa
Actualmente, osemintele
sale se odihnesc în
Biserica Trei Ierarhi din
Iași, repatriate grație lui
Nicolae Iorga, în 1935. Pe
lespedea raclei sale este
scris următorul text: „Aici,
întors din lunga și pre
greaua pribegie înfruntată
pentru libertatea țării
sale, odihnește Dimitrie
Cantemir, domn al
Moldovei”.
Mormintele lui Dimitrie Cantemir şi
Al.I.Cuza de la Trei Ierarhi Iaşi