Numai ce-i dobândit prin muncă are temeinicie!

Numai ce-i câștigat cu cinste are preț!

 Trăia odată într-un sat un potcovar foarte harnic pe nume Petcu. El era
cunoscut și respectat de către toți consătenii săi pentru că era un om gospodar și
foarte cinstit.
 Petcu avea un fiu pe nume Iliuță. Cât era ziua de lungă, Iliuță nu făcea
altceva decât să se plimbe prin pădure, să adune mure și să doarmă. Privea la
părinții lui cum muncesc și nu se rușina deloc.

Cu toate acestea, când venea

vorba de mâncare, era primul! Mânca fără
să îi fie jenă, chiar și din bucatele
părinților lui.
 Zilele au trecut și, de la o vreme, Petcu a început să se gândească la fiul
său care a crescut neștiind să facă nimic. Petcu se temea că Iliuță nu va avea
niciun rost în viață așa că, într-o zi, l-a chemat în atelierul său și i-a zis:

Dragul meu băiat, să știi că un ac mic poate îmbrăca toată casa și

hărnicia singură îți poate da de mâncare. Așadar, mergi în lume, învață
o meserie, muncește și vino acasă cu banii câștigați.

Auzind Iliuță cele spuse de tatăl său nu i-a venit să creadă.

Cum să renunțe el la odihnă și la bucatele gustoase pregătite de mama
sa pentru a merge să muncească?
 S-a gândit puțin și imediat i-a venit o idee năstrușnică. S-a dus degrabă
la mama lui gândindu-se că ea este mai blândă și i-a spus:

Mămucă, nu vrei tu să-mi dai un galben?

Nu mi-ai mai dat de mult, a spus Iliuță
prefăcându-se trist. Văzându-și copilul
posomorât, mamei i s-a făcut
milă și a dat copilului un galben.
 A doua zi de dimineață, Iliuță a luat cu el câteva gustări pregătite de
mama sa și a mers în pădure, unde a stat cât a fost ziua de lungă. A numărat
frunze, a mâncat bucatele pe care le-a luat de acasă, apoi a ațipit pe iarba cea
verde.

Când a venit seara, s-a întors

acasă și s-a îndreptat direct către
atelierul tatălui său unde acesta încă nu
terminase treaba.
 Văzându-l, Petcu a întrebat:

Mă minți, flăcăule! Acest ban nu este câștigat

de tine, a zis Petcu supărat. Mergi iarăși în
lume și să nu te întorci până nu înveți cum să-
ți câștigi propriul ban!

Ce ai făcut toată ziua, măi

Iliuță?

Iliuță s-a prefăcut tare obosit și i-a întins tatălui galbenul oferit
de mama sa. Tatăl l-a privit cu atenție, l-a cântărit mutându-l dintr-o mână în alta și
fără să stea pe gânduri, l-a aruncat direct în mijlocul cărbunilor încinși, lăsându-l să
se topească.
 Iliuță nu a spus nimic, dar gândurile sale zburau deja la următoarea
minciună. A mers iar la mama sa pe care spera să o convingă și de această dată,
prefăcându-se că este foarte trist.

Mămucă, am pierdut galbenul pe

care mi l-ai dat, îmi dai altul?

Văzând chipul mâhnit al fiului său, biata femeie s-a înduplecat și de

această dată și i-a dat lui Iliuță un galben.
 A doua zi de dimineață, flăcăul și-a luat iarăși merinde delicioase într-
o traistă și a pornit la drum. De această dată s-a dus pe malul unui râu. Acolo și-
a petrecut toată ziua numărând pești, scăldându-se, mâncând și dormind. Pe
înserate a pornit din nou spre casă.
 Iliuță a mers direct la tatăl său în atelier, prefăcându-se istovit și că îl
doare spatele. I-a întins tatălui galbenul, dar acesta, nu după mult timp l-a aruncat
din nou în foc.

Minciuna e gogoneață, fiule și e greu de ținut

în mână, pentru că scapă iute! Nădăjduiesc că
este ultima oară când mă mai minți. Să mergi
și să nu te mai întorci până nu vei câștiga un
ban din munca ta, a spus tatăl foarte serios,
deși în ochii săi se putea citi multă durere.
 Văzându-și ambii părinți triști și îngândurați, Iliuță a început să
regrete toate minciunile pe care le-a spus acestora. Lacrimile l-au năpustit și ar
fi vrut chiar atunci să le ceară iertare, dar știa că vorbele lui nu mai pot fi crezute
dacă nu sunt însoțite de fapte.

A doua zi Iliuță a pornit la

drum uitându-se din când în când înapoi
spre casa părintească, până aceasta a
dispărut după dealuri.
 A umblat flăcăul nostru prin sate întrebând de un loc de muncă.
În scurt timp, Iliuță a găsit de muncă, fie la plug, la semănat sau la
tăiat de lemne în pădure. Mâinile și fața lui erau acum uscate de la soare și efort,
dar se simțea mai vesel ca niciodată.

Trecând o lună, Iliuță s-a întors acasă. Și-a văzut din depărtare părinții
muncind și vorbind, iar gândul că vorbesc despre el l-au făcut pe Iliuță să se
apropie cu emoție.
 Tată uite, un ban obținut prin munca
mea, a spus Iliuță, dându-i tatălui un
galben cu zimți noi care strălucea.

Petcu l-a cântărit câteva momente, apoi l-a aruncat și pe acesta în foc.
 Nu tată, acesta e ban muncit! Am trudit zile la
rând pentru el, nu-l poți arunca în foc, a spus Iliuță
în timp ce încerca să scoată galbenul din cărbunii
cei încinși.

Acum știu că spui adevărul, a spus zâmbind

Petcu. De galbenii obținuți fără efort nu ți-a
părut rău, de aceea i-ai lăsat să se topească în Doar banul muncit îl
jar. Dar de acesta, pe care l-ai dobândit prin prețuiești cu adevărat, a
truda ta, vezi cum te doare sufletul? adăugat mama.